Cum să scrii un referat cu Inteligența Artificială (AI)
Data publicării: 16/02/2023 Autor: Iurie Tataru
Săptămâna trecută, au avut loc foarte multe evenimente în industria tehnologiilor bazate pe inteligență artificială (AI). Fapt ce a arătat că competiția în acest domeniu este cu adevărat crâncenă. Se pare că revoluția inteligenței artificiale s-a declanșat.
Etichete: chatgpt openai Google Microsoft googlebard
Microsoft Bing a lansat, pe data de 7 februarie 2023, un model nou al motorului său de căutare Bing și browserul Edge, bazat pe inteligență artificială (IA), disponibil acum în avanpremieră pe portalul Bing.com. În replică, Google și-a anunțat public propriul său proiect, Bard, la care lucrează, dar pe care ezită încă să-l lanseze publicului larg, fapt care a făcut să cadă acțiunile sale cu 9%. Această scădere a deranjat investitorii săi, iar Google a încercat să-și liniștească.
Luni, CNBC a luat un interviu de la președintele Alphabet, John Hennessy, ca să afle, din prima sursă, cum stau lucrurile în Companie și dacă soarta gigantului ar trebui să ne îngrijoreze, suspiciune alimentată de Paul Buchheit, creatorul Gmail, care spunea într-o postare pe Twitter că Google ar putea să dispară, având în vedere lansarea de carte Microsoft a noului sau Bing. Vedeți ce urmează să se întâmple în continuare și care pot fi consecințele.
Dacă ai careva întrebări la care nu găsești răspuns în această postare, nu uita, întotdeauna poți adresa întrebarea ta și primi răspunsul de care ai nevoie.
Accesează acest link și trimite întrebarea ta, iar eu promit să vin cu cel mai bun răspuns in maximum 24 de ore. Încearcă acum si convinge-te!
Prezentarea lui Google Bard de săptămâna trecută a arătat că compania dispune de o tehnologie similară celebrului chatbot ChatGPT, chiar dacă mai are multe de muncit la el pentru a face din acesta un produs adevărat, a declarat luni președintele Alphabet, John Hennessy.
„Cred că Google a ezitat să lanseze această aplicație, fiindcă nu era sigur că este pregătit deja să o facă, dar, ca o piesă demonstrativă, este o tehnologie grozavă”, a spus Hennessy, cel care se află în conducere al companiei mamă Google din 2018. Potrivit lui, inteligența artificială generativă este încă la un an sau doi distanță de a deveni un instrument cu adevărat util pentru publicul larg.
El a făcut această declarație la un summit organizat de Celesta Capital în orașul Mountain View, California. Hennessy are un trecut bogat în domeniul tehnologiei, inclusiv ca profesor, cercetător și fondator de companie și a condus, de asemenea, Universitatea Stanford din 2000 până în 2016.
Hennessy, care a vorbit despre tendințele cheie ale anul 2023, la fel, s-a referit, pe scurt, și la faptul că Google a fost surprins de faptul cât de popular a devenit ChatGPT și marele interes de care se bucură IA generativă.
Săptămâna trecută, compania și-a lansat răspunsul la ChatGPT într-o tehnologie de conversație pe care o numește Bard. Cu toate acestea, se creează impresia că anunțul a fost făcut în grabă pentru a nu rămâne în spatele Microsoft care folosește deja tehnologia ChatGPT în motorul său de căutare, Bing. După lansarea noului Bing, investitorii au "taxat" acțiunile Alphabet, făcându-le să piardă 9% din valoare pentru ziua respectivă.
Hennessy a spus că Google ezită să-și lanseze Bard contra concurentul său ChatGPT, în parte, pentru că acesta oferă, din păcate, încă răspunsuri greșite. Google este printre cele mai utilizate produse de larg consum. În pofida acestui fapt, s-au înregistrat, însă, cazuri neplăcute când platformele sale YouTube și Search au furnizat informații inexacte.
„Nu vrei să scoți un sistem care fie spune lucruri incorecte, fie uneori spune lucruri toxice”, a specificat Hennessy în timpul conferinței, de parcă ar fi sonorizat cu CEO-ului Sundar Pichai, la un meeting intern, unde angajații l-au întrebat dacă compania nu rămâne în urma lui ChatGPT. Industria tehnologică trebuie să fie „puțin mai atentă la situația pe care o creăm în societatea civilă”, a specificat el.
„Cred că aceste modele sunt încă abia la început de cale – ca să contureze o ideie cum pot fi aduse într-un flux de produse într-un mod sensibil la corectitudine, și la problema toxicității”, a declarat Hennessey pentru CNBC. „Cred că industria mai are de luptat cu asta.”
El a mai adăugat: „Nu cred că Vint a anticipat vreodată că oamenii vor folosi internetul pentru a face lucruri rele”, referindu-se la directorul Google, Vint Cerf, care a fost unul dintre primii dezvoltatori ai tehnologiei de bază a internetului.
„Au fost timpuri, iar eu fac parte din acea perioadă, în care, dacă te încumetai să trimiți un mesaj de spam cuiva, erai considerat un paria social. Acum, primesc zeci de mesaje spam pentru fiecare mesaj real, așa că lumea s-a schimbat și trebuie să ne gândim ce rol are tehnologia pentru a ne asigura că avem o democrație funcțională, avem oameni care pot trăi împreună și pot lucra împreună, nu avem ură sau unele dintre aceste alte lucruri toxice. Cred că chiar trebuie să lucrăm la asta.”
Hennessy a adăugat că a fost foarte impresionat de abilitățile ChatGPT și crede că tehnologia se mișcă mai repede decât a anticipat el.
„Sunt impresionat de două lucruri – în primul rând calitatea abilității limbajului natural atât de a interpreta o interogare, dar și de a răspunde la ceva – funcția generativă. Sunt impresionat că reușește, cel puțin la un nivel destul de superficial, să îndrepte multe lucruri.”
Cu toate acestea, a refuzat să comenteze în mod special reacția publicului la anunțul despre lansarea Google Bard (Google Bard, debut cu ghinion) de săptămâna trecută, unde Bard a făcut o eroare elementară chiar în primul său demo.
Potrivit lui Hennessy, acum este cel mai potrivit moment pentru startup-urile din Silicon Valley să beneficieze la maximum în vederea recrutării talentelor de la Big Tech care au fost cuprinse de valul recentelor disponibilizări.
„Startup-urile au un rol atât de important de jucat în Silicon Valley”, a spus el. „Unul dintre lucrurile grozave despre acest loc este că nu te poți conta pe lauri, pentru că va apărea o nouă companie și îți va lansa o cursă unde va trebui să alegi din greu pentru banii tăi.”
Sursa: CNBC
Etichete: chatgpt openai Google Microsoft googlebard
Alte noutăți interesante:
Creare site în 3 zile, la doar $200. Model este acest site.