Tritonii

Tritonul alpin trăiește în regiunile noastre alpine și subalpine, între 500-2000 m altitudine. Intră în apă (bălți de la topirea zăpezilor sau alimentate de izvoare, lacuri montane) chiar de la sfârșitul lui februarie. 

Perioada de reproducere este de la mijlocul lunii martie până la sfârșitul lui mai, funcție de climă și altitudine. Stă în apă până târziu, în iulie, când iese pe uscat ducând o viață ascunsă, nocturnă. Poate să fie și complet acvatic, așa cum s-a remarcat în Crovul de pe Muntele Jepi (Munții Bucegi, la 1990 metri).

Personal am găsit tritoni alpini în Iezerul Mic al Cindrelului (https://sites.google.com/site/romanianatura47/home/carpatii-meridionali/cindrel/muntii-cindrel-pe-varf-si-la-canaia), în august 1986. Câteva masive în care a fost semnalat până acum: Făgărașului, Bucegi, Postăvaru, Piatra Craiului, Hășmaș, Suhard, Bihor, Vâlcan, Semenic și Retezat (de asemenea în Munții Neamțului, în Lacul Roșu, https://sites.google.com/site/romanianatura45/home/carpatii-rasariteni/neamtului/lacul-rosu-gavanu-muntii-neamtului-aproape-de-azuga - notă Ică Giurgiu). 

Tritonul carpatic (Triturus montandoni). Atinge cel mult 10 cm. Caracteristică la mascul (foto 3) este coada mai lungă decât trunchiul; aceasta se termină în unghi obtuz, continuat cu un filament de 3-4 mm lungime. Femela (foto 4) are corpul mai masiv, fără creste caudale și filament terminal. Coloritul general variază de la brun închis la galben-limoniu; masculul este brun-măsliniu sau galben-verzui, cu pete închise; gușa este galbenă, abdomenul roșu-portocaliu, nepătat. 

Este o formă montană; se găsește de obicei în aceleași medii de viață cu Triturus alpestris, mai rar cu Triturus v. vulgaris și cu Triturus c. cristatus, între 500-1900 m altitudine. Trăiește în perioada de reproducere, din aprilie până în iunie, în ape lin curgătoare, bălți temporare, lacuri permanente mari, șanțuri cu apă rece, clară, cu pH acid. Se adăpostesc în mâl sau sub covorul de frunze de pe fundul apei; ies periodic la suprafață, ca să respire. Târziu după reproducere, adulții părăsesc apa ducând viață terestră, nocturnă. Iernează pe uscat, pe sub cioate sau în crăpături de stâncă. Unele exemplare revin toamna în apă sau nu părăsesc apa deloc. S-au găsit exemplare în apă în noiembrie, în Tinovul Mohoș (Munții Harghita, vezi foto, https://sites.google.com/site/romanianatura2/carpatii-rasariteni/harghita/harghita-plante-carnivore-in-craterul-vulcanului ), sub crusta de gheață.

În Carpați se găsește numai de-a lungul părții răsăritene, din Bucegi până în Odergebirge (Cehia); la noi, pe ambii versanți ai Carpaților, din Bucegi înspre est și nord. La vest de Bucegi lipsește. 

Tritonul cu creastă (Triturus cristatus cristatus).  Este o formă de dimensiuni mari. Masculii (foto 5) au creastă, coada este egală sau mai scurtă decât restul corpului, prevăzută cu creastă superioară și inferioară. Masculul posedă în perioada de reproducere o creastă dorsală dințată, înaltă și ambele creste caudale sunt foarte dezvoltate. Femela (foto 6) nu are creastă dorsală. Membrele sunt lungi și puternice. Colorit: dorsal brun-închis spre negru, uneori brun-roșcat sau brun-gălbui cu pete închise neregulate; pe flancuri, numeroase puncte albe ca creta, uneori și puncte galbene. Masculul în haină nupțială este marmorat pe cap cu negru și alb.

Trăiește în ape stagnante mai mari, cu vegetație bogată, în bălți temporare, între 200-1900 metri altitudine, în intervalul martie - iunie, când se reproduce. Exemplare izolate trăiesc în apă tot timpul anului. Părăsește apa în iunie, trăind pe uscat, pe maluri și în porțiunile învecinate, umede; ziua stă ascuns sub pietre, frunzar etc. Hibernează în aceste adăposturi terestre, uneori și în apă. De cele mai multe ori este găsit împreună cu tritonul comun (Triturus v. vulgaris).

Tritonul cu creastă este răspândit din nordul Franței, Europa centrală și de nord până în Munții Urali. La noi, Triturus cristatus este legat mai ales de munți și de regiunile aflate sub influența climatului montan (Munții Carpați, Podișul Transilvaniei, dealurile subcarpatice).

Tritonul comun (Triturus vulgaris vulgaris și Triturus vulgaris ampelensis). Tritonul comun (foto 7, mascul; foto 8, femelă) are la noi două varietăți sau rase geografice, din care ultima endemică. Fiecare au până la 11 cm lungime. Spatele brun-deschis, brun-gălbui sau brun-negricios, cu pete închise, rotunde, mai mari la mascul. Femela are adesea dungi închise dorso-laterale.

În haină nupțială, masculul are pe cap cinci sau șapte dungi negre, longitudinale. Creasta dorsală este înaltă și vălurită la rasa T.v.vulgaris și scundă și dreaptă la rasa T.v.ampelensis. Muchia inferioară a cozii masculului în haină nupțială are pete negre și margine roșie-portocalie, iar deasupra acesteia se află o dungă albastră sau sidefie. Abdomenul și gușa au pete negre, rotunde, pe fond gălbui; median se află o dungă roșie-portocalie. Femela nu are creastă dorsală; pe abdomen are de obicei doar puncte negre, iar pe flancuri prezintă uneori câte o dungă galbenă sau albicioasă.

Tritonul comun trăiește aproape întotdeauna în aceleași medii de viață cu tritonul cu creastă. Rasa vulgaris se găsește atât în bălțile de stepă, cele din păduri cât și la altitudinea de 1000 m; rasa ampelensis trăiește numai în bălțile de la 500 - 1000 m altitudine, de obicei alimentate de izvoare. Intră în apă încă din februarie. Jocurile nupțiale și împerecherea au loc în aprilie - mai. Părăsește apa în iulie - august, trecând la viața terestră. Unii indivizi iernează în apă. Destul de des, larvele de T.vulgaris ajung la maturitate și se reproduc în stadiul de larve (neotenie).

Tritonul comun ocupă un teritoriu vast, din Irlanda până la Lacul Balhaș din Kazahstan (17.300 km pătrați), iar spre nord până în Suedia. Se mai găsește în Caucaz și în Turcia. Formează 9 rase geografice. La noi, tritonul comun se întâlnește pretutindeni, din Deltă până în lacurile de munte. Rasa Triturus vulgaris ampelensis are un areal restrâns la Podișul Transilvaniei, în bazinele Arieș, Someș și partea superioară a Mureșului.

Tritonii nu prezintă importanță economică. Anumite specii fac obiectul unor cercetări științifice importante în domeniul regenerării țesuturilor vii, în S.U.A. și Japonia.

Pentru că sunt frumoși și pentru că sunt fosile vii, trebuie ocrotiți.  

Bibliografie

Fuhn,I.E. - Broaște, șerpi, șopârle - Ed. Științifică, București, 1969

Botnariuc,Nicolae și alții - Fauna R.P.R., vol. XIV, fascicula I (Amphibia) - Ed. Academiei, București, 1960

Necas,Petr, Modry,David, Zavadil,Vit - Czech Recent and Fossil Amphibians and Reptiles - Ed. Chimaira, Frankfurt am Main, 1997 

Vezi mai mult despre natura și relief România, speologie și relief carstic.