Embedded Files
Donați 3,5% din impozitul pe venituri sau pensii (bani care altfel nu rămân la Dvs.) pentru România natura. Uite cum:
Vasile Bouaru, Alex Silvaș, Florin Maftean (Rădăuți)
Luna martie. Coborâm din tren în gara Mestecăniș (linia Suceava - Vatra Dornei), în apropierea căreia calea ferată trece printr-unul din cele mai lungi tunele din țară, pe sub o creastă secundară a masivului.Din gară ne orientăm spre est (vezi harta masivului la) și urcăm 10 minute spre o antenă care se află în drumul spre schitul Mestecăniș. Acest drum debutează din dreptul cabanei Mestecăniș, aflată pe DN 17 la altitudinea de 1099 metri (Pasul Mestecăniș). De la cabană sunt 4 km până la schit, de la antena unde am ajuns doar trei. Peisaj superb: spre vest se zărește creasta Munților Suhard, cu Vf. Fărăoane (1715 m); ceva mai spre sud este Vf. Oușoru (1639 m); spre sud-vest Munții Căliman domină orizontul.
După o oră de la plecarea din gară ajungem la schit. Un călugăr ne sfătuiește să nu urmăm traseul bandă roșie spre vârf pentru că nu o să ajungem la timp. Zăpada este foarte mare și optăm pentru această soluție. Coborâm pentru început spre drumul forestier care vine din localitatea Valea Putnei. După jumătate de oră ajungem la drum și găsim marcajul bandă galbenă, în dreptul kilometrului șase față de Valea Putnei. Ținem marcajul și trecem de o intersecție unde se află pe stânga o casă de vânătoare. De aici continuăm pe drumul din stânga, pe Pârâul Roșu.
După 10 minute de la casa de vânătoare marcajul urcă în dreapta, prin pădure. Noi mergem tot înainte, pe drumul forestier. Zăpada este din ce în ce mai mare; se zărește creasta, albă, feeric luminată de soare. La un moment dat preferăm să părăsim drumul și mergem pe o coastă prin pădure, unde zăpada este mai mică. Au trecut aproape 6 ore de la plecarea din gară. Ne dăm seama că nu vom reuși să ajungem în creastă până la apusul Soarelui așa că ne înscriem pe una din crestele secundare care coboară din creasta principală, pe lângă al doilea afluent de pe stânga geografic al Pârâului Roșu. Ne depărtăm de vârf dar direcția aleasă ne va scoate destul de repede în traseul marcat cu punct albastru care vine de la Valea Putnei. După 9 ore de la gară iată-ne pe creasta mult dorită, într-o șa dintre Vârfurile Chilia Mare (1641 m) și Stegile (1750 m).
Creasta dintre Șaua Stegile și Vf. Giumalău.
Se termină zăpada moale, am ajuns la cea înghețată. Punem cortul la lumina unei splendide Luni pline. Peisajul este atât de frumos încât ezităm să intrăm în cort. Se văd luminile de la releul de pe Rarău și de la schitul Giumalău, la care se urcă din Pojorâta. Mâncăm și trecem în saci.
Bucuria iernii.
Peste noapte ninge destul de mult astfel că dimineață cortul este acoperit cu un strat de zăpadă pufoasă. Plecăm în zori spre vârf, fără bagaje și îl atingem într-o oră. Nu zăpada ne face probleme ci vântul înghețat. Crucea de pe Vf. Giumalău (1857 m) a fost ridicată în 1908. Admirăm „peste drum“, dincolo de Valea Bistriței, Vf. Pietrosu (1791 m) din Munții Bistriței.
Crucea de pe Vf. Giumalău.
Revenim la cort, strângem bagajele și coborâm către nord-est, spre satul Pojorâta. După două ore de luptă cu zăpada prindem un drum forestier și ieșim la vreo cinci kilometri de gara din Pojorâta (articol din anul 2001).
Page updated
Google Sites
Report abuse