Canionul cu cascade Vultureasa, imediat la vest de orașul Brezoi, în Munții Căpățânii

text și imagini, Gheorghe Popa-Radu


Pentru poziționarea canionului vezi harta 1 de la https://sites.google.com/site/romanianatura67/home/carpatii-meridionali/capatanii/canionul-cu-cascade-valtureasa-vultureasa-este-doar-partial-explorat-in-muntii-capatanii.

Mic de înălţime, bîntuit de urşi, alambicat, cu desişuri zdravene şi urzici, brutal şi intimidant pe alocuri, sculptat într-o puzderie de faţete, Narăţu are multe cotloane ascunse. Unul este chiar Valea Vultureasa. Ştiam de ea de pe România Natura (https://sites.google.com/site/romanianatura67/home/carpatii-meridionali/capatanii/canionul-cu-cascade-valtureasa-vultureasa-este-doar-partial-explorat-in-muntii-capatanii ), fără să pot găsi alte informaţii, oricît am căutat. Aşadar, tură de explorare pe teren necunoscut.

Am intrat pe vale destul de tîrziu, împreună cu trei prieteni (Daniel Ilisei, Marius Păunei, Marius Ionescu), începutul traseului fiind aici: https://goo.gl/maps/yntejPetsr72.

Trecem printre puţinele case risipite pe vale, iar după ultima observăm că poteca pare să urce spre stînga, pe un prăpăd de pantă. Ignorăm muchia, cotim dreapta printr-un desiş de rugi tăvăliţi şi ieşim în firul văii. Apa era firavă, dispărînd deseori printre bolovani.

De aici începe distracţia. Nu durează mult şi pereţii încep să ne înghesuie din ambele părţi. Apa, care pînă aici circulase pe sub grohotişul plin de muşchi uscat, iese la iveală în marmitele alimentate de cascadele descrise la https://sites.google.com/site/romanianatura69/home/carpatii-meridionali-ghiduri-harti-marcaje-pesteri/capatanii/canionul-cu-cascade-vultureasa-partea-inferioara-in-muntii-capatanii.

Cascada 1 am ocolit-o pe dreapta, destul de aproape de mal (figura 1).

1

Cascada 2 părea destul de dubioasă. Am urcat prin stînga ei, folosindu-ne de un fel de brînă de piatră care iese fix în firul apei (figurile 2, 3).

2

3

Cascada 3 e domoală, iar pereţii relativ înguşti permit ramonajul (figurile 4, 5).

4

5

6

7

Cascada 4 nu mai poate fi parcursă pe lîngă apă (figurile 6, 7). Deasupra acesteia mai e un prag de vreo doi metri care mi s-a părut imposibil de escaladat în condiţii de siguranţă, zona fiind udă şi alunecoasă. Valea pare să cotească spre dreapta în amonte.

De aici mai departe nu am mai găsit niciun fel de descriere pe nicăieri. Malul drept al pîrîului e complet inabordabil în zona cascadei şi, din punctul în care ne aflăm, nu părea a fi prea prietenos nici după. Unica variantă plauzibilă de continuare e un vîlcel pămîntos, înfrunzit, cu înclinaţie destul de mare. Acesta porneşte chiar de la baza pragului şi se termină lîngă un stur de piatră, în dreapta lui (figura 8).

8

De la sturul amintit continuăm spre stînga, în urcare abruptă, păşind cu mare grijă pe amestecul de frunziş, iarbă şi bolovani instabili. Traversăm o văiugă pe curbă de nivel şi ajungem deasupra cascadei. Zona e o faţă înierbată cu înclinaţie şi mai mare decît ce am urcat pînă aici, dîndu-mi mari emoţii în traversare (figurile 9, 10). Sub noi se vede apa curgînd domol, însă nu-mi dau seama dacă se poate sau nu continua pe lîngă pîrîu. Cobor într-un rapel scurt ca să văd cum se prezintă zona, remarcînd prezenţa cascadei 5, situată la doar cîţiva metri de mine (figura 11). Spre aval, deasupra cascadei 4 se poate observa prezenţa unui alt prag, deşi imaginea nu-l surprinde mulţumitor (figura 12).

9

10

11

12

13

14

Cascada 5 blochează înaintarea din cauza marmitei destul de adînci, rămînîndu-ne doar să urcăm vertiginos, perpendicular pe firul văii, pe acelaşi teren înşelător. După cîteva minute ieşim în vîrful unui ţanc care ne oferă o privelişte fenomenală peste vale. Atît ţancul pe care ne-am cocoţat cît şi cel de vizavi coboară spre apă ca decupaţi cu barda, într-o prăpastie de peste 50 m (figurile 13, 14).

Se poate continua prin stînga, pe o brînă care mie mi-a dat fiori (figura 15) sau prin dreapta, pe o rocă friabilă, dar cu destui copaci cît să inspire o fărîmă de încredere. Pare că avem de urmărit un semicerc amplu spre stînga, creat de un cot al pîrîului.

15

Imediat după ce stînca dispare sub frunze şi pămînt, observ o variantă de coborît pînă lîngă apă. Decid să văd cum e, în timp ce restul urmau semicercul pe curbă de nivel. Coborîrea a fost cu mul mai comodă decît mă aşteptam, iar în vale răsare o altă cascadă, 6, în două trepte, avînd între ele o marmită îngustă şi adîncă de vreun metru (figurile 16, 17).

16

17

18

Nu pot continua pe lîngă apă, dar în stînga mea se vede un fel de culoar înclinat. Mînat de curiozitate, urc şi observ că deasupra lui este o continuare destul de bună pe sub o stîncă masivă, uşor surplombată (figura 18). Desigur, ce arăta simplu nu a fost chiar comod, coborîrea pînă pe brîna din surplombă fiind destul de delicată. Ajung pe brînă teafăr, continui pe sub stîncă, iar deasupra acesteia rămîn fără posibilitatea de a continua. Aveam de sărit vreo doi metri pînă în cealaltă parte, însă fiind extrem de îngust şi foarte apropiată de perete, poteca îmi dădea fiori chiar şi în condiţiile în care unul din tovarăşii de drum ar fi legat coarda pe post de balustradă. Am preferat să cobor vreo opt metri în rapel, urcînd apoi prin dreapta văgăunii care mă speriase (figura 19).

19

20

21

Pentru o scurtă bucată de timp, urcuşul se mai îndulceşte şi întîlnim două cascade micuţe chiar înainte să se bifurce valea. Cascada 7 are forma unui jgheab înclinat (figura 20), iar 8 curge leneş într-o marmită din care apa dispare pe sub frunze (figura 21). Continuăm pe valea din stînga, printre căzături şi grohotiş. Ne iese în cale cascada 9 (figura 22), iar deasupra acesteia surprindem un veritabil aspect de canion. Pereţii aproape că dau impresia că ne strivesc (figurile 23, 24).

22

23

24

Mai traversăm o zonă de grohotiş şi dăm de cascada 10, ocolită lejer prin dreapta, folosindu-ne de treptele naturale din piatră, acoperite cu muşchi (figurile 25, 26).

25

26

27

Valea coteşte spre dreapta, scoţînd la iveală cascada 11, la doar cîţiva metri distanţă de precedenta (figura 27). Nu are înălţime foarte mare; marmita de sub ea e adîncă şi lată, forţîndu-ne s-o ocolim prin stînga, pe nişte bolovăniş acoperit de pămînt şi frunziş putrezit care nu inspiră încredere (figura 28).

28

29

Mergînd mai departe, am remarcat cascada 12, relativ prietenoasă. Depăşirea ei a fost prin dreapta (figura 29). O alta, nr. 13, răsare la mică distanţă (figura 30). Spre deosebire de cea anterioară, nr. 13 a fost destul de problematică, unica variantă de urcare fiind traversarea dinspre stînga spre dreapta, perpendicular pe căderea apei, foarte aproape de prag (figura 31). Urcuşul a culminat cu îmbrăţişarea cu patos a unui colţan pietros, folosindu-ne din belşug de puţinele prize aflate nici alea la îndemînă, în general copăcei şi rădăcini, multe putrede. Deasupra ei mai e un prag micuţ, părînd a fi parte componentă a acesteia.

30

31

32

Valea se bifurcă din nou, pe afluentul din dreapta situîndu-se cascada 14 şi firul mai bogat al apei (figura 32). De aici am şi alimentat pentru ultima oară, fiindcă alte surse de apă nu mai există pînă în Brezoi. Fiind cam presaţi de timp şi nefiind un loc în care să ne prindă întunericul, firul respectiv rămîne temă de cercetare pentru altă dată. Cotim aşadar spre stînga, întîlnind ultima cascadă din traseu, nr. 15 (figura 33). Deşi era uscată, singurul mod în care poate fi trecută e pe malul drept (spre stînga, în urcare), doar că asta implică o căţărare destul de serioasă, pe un teren cumplit de înşelător. Pot spune că m-am folosit din plin de fiecare bucheţel de iarbă întîlnit (figura 34).

33

34

35

Valea se lărgeşte deasupra acestei ultime cascade. O privire aruncată în aval oferă o bună bucată din Plaiul Proieni, coborînd din Robu către Valea Oltului (figura 35, de la stînga la dreapta). Capătul văii noastre urcă abrupt alte cîteva zeci de metri, apoi coteşte la stînga şi iese în şeuţa de sub Vîrful Vultureasa (figura 36).

36

Ştiind din celelalte incursiuni în Narăţ că zona e destul de spălată, am abandonat valea în favoarea unui versant cu grohotiş relativ înierbat, ieşind sub stîncăriile Vuturesei după 3h30’.

De aici am coborît spre Brezoi pe poteca marcată destul de prost cu punct roşu, ajungînd după 1h20’. Practic se urmează muchia pînă la primele stînci care vor fi ocolite prin dreapta. Deşi par a fi abordabile şi pe partea stîngă, sînt aproape convins că acesta e locul în care domnul Dinu Boghez a ratat poteca bună, ieşind în abrupturile Văii Vulturesei (https://sites.google.com/site/romanianatura67/home/carpatii-meridionali/capatanii/canionul-cu-cascade-valtureasa-vultureasa-este-doar-partial-explorat-in-muntii-capatanii ).

Îmi place să cred că sîntem unii dintre foarte puţinii turişti care au călcat aceste locuri şi nu ştiu dacă mai există o altă descriere integrală a acestei văi incredibile, iar recomandarea mea e să nu vă aventuraţi în zonă doar în baza acestui articol. E nevoie de cunoaşterea tehnicilor de căţărare de bază, abilităţi bune de orientare în teren necunoscut, bocanci de încredere şi vreme propice. O ploaie mai serioasă face imposibilă parcurgerea văii în cel puţin patru puncte, iar în alte cîteva poate bloca inclusiv retragerea. Bolovanii plimbaţi de apă stau mărturie furiei cu care se dezlănţuie torenţii prin zonă. Aşadar, cu grijă.

(Notă, Ică Giurgiu. Fără a știrbi cu absolut nimic din meritele unei asemenea parcurgeri și descrieri, ba dimpotrivă, apreciind-o, trebuie să știm că există sute de văi asemănătoare, prin Munții Rodnei, Făgărașului, Godeanu, Retezat, Vâlcan, Mehedinți, Cernei etc., care așteaptă să fie parcurse și descrise…)