Canionul cu cascade Vultureasa, imediat la vest de orașul Brezoi, în Munții Căpățânii

text și imagini, Gheorghe Popa-Radu

Pentru poziționarea canionului vezi harta 1 de la https://sites.google.com/site/romanianatura67/home/carpatii-meridionali/capatanii/canionul-cu-cascade-valtureasa-vultureasa-este-doar-partial-explorat-in-muntii-capatanii.

Mic de înălţime, bîntuit de urşi, alambicat, cu desişuri zdravene şi urzici, brutal şi intimidant pe alocuri, sculptat într-o puzderie de faţete, Narăţu are multe cotloane ascunse. Unul este chiar Valea Vultureasa. Ştiam de ea de pe România Natura (https://sites.google.com/site/romanianatura67/home/carpatii-meridionali/capatanii/canionul-cu-cascade-valtureasa-vultureasa-este-doar-partial-explorat-in-muntii-capatanii ), fără să pot găsi alte informaţii, oricît am căutat. Aşadar, tură de explorare pe teren necunoscut.

Am intrat pe vale destul de tîrziu, împreună cu trei prieteni (Daniel Ilisei, Marius Păunei, Marius Ionescu), începutul traseului fiind aici: https://goo.gl/maps/yntejPetsr72.

Trecem printre puţinele case risipite pe vale, iar după ultima observăm că poteca pare să urce spre stînga, pe un prăpăd de pantă. Ignorăm muchia, cotim dreapta printr-un desiş de rugi tăvăliţi şi ieşim în firul văii. Apa era firavă, dispărînd deseori printre bolovani.

De aici începe distracţia. Nu durează mult şi pereţii încep să ne înghesuie din ambele părţi. Apa, care pînă aici circulase pe sub grohotişul plin de muşchi uscat, iese la iveală în marmitele alimentate de cascadele descrise la https://sites.google.com/site/romanianatura69/home/carpatii-meridionali-ghiduri-harti-marcaje-pesteri/capatanii/canionul-cu-cascade-vultureasa-partea-inferioara-in-muntii-capatanii.

Cascada 1 am ocolit-o pe dreapta, destul de aproape de mal (figura 1).

Cascada 3 e domoală, iar pereţii relativ înguşti permit ramonajul (figurile 4, 5).

De aici mai departe nu am mai găsit niciun fel de descriere pe nicăieri. Malul drept al pîrîului e complet inabordabil în zona cascadei şi, din punctul în care ne aflăm, nu părea a fi prea prietenos nici după. Unica variantă plauzibilă de continuare e un vîlcel pămîntos, înfrunzit, cu înclinaţie destul de mare. Acesta porneşte chiar de la baza pragului şi se termină lîngă un stur de piatră, în dreapta lui (figura 8).

Cascada 5 blochează înaintarea din cauza marmitei destul de adînci, rămînîndu-ne doar să urcăm vertiginos, perpendicular pe firul văii, pe acelaşi teren înşelător. După cîteva minute ieşim în vîrful unui ţanc care ne oferă o privelişte fenomenală peste vale. Atît ţancul pe care ne-am cocoţat cît şi cel de vizavi coboară spre apă ca decupaţi cu barda, într-o prăpastie de peste 50 m (figurile 13, 14).

Se poate continua prin stînga, pe o brînă care mie mi-a dat fiori (figura 15) sau prin dreapta, pe o rocă friabilă, dar cu destui copaci cît să inspire o fărîmă de încredere. Pare că avem de urmărit un semicerc amplu spre stînga, creat de un cot al pîrîului.

Nu pot continua pe lîngă apă, dar în stînga mea se vede un fel de culoar înclinat. Mînat de curiozitate, urc şi observ că deasupra lui este o continuare destul de bună pe sub o stîncă masivă, uşor surplombată (figura 18). Desigur, ce arăta simplu nu a fost chiar comod, coborîrea pînă pe brîna din surplombă fiind destul de delicată. Ajung pe brînă teafăr, continui pe sub stîncă, iar deasupra acesteia rămîn fără posibilitatea de a continua. Aveam de sărit vreo doi metri pînă în cealaltă parte, însă fiind extrem de îngust şi foarte apropiată de perete, poteca îmi dădea fiori chiar şi în condiţiile în care unul din tovarăşii de drum ar fi legat coarda pe post de balustradă. Am preferat să cobor vreo opt metri în rapel, urcînd apoi prin dreapta văgăunii care mă speriase (figura 19).

Pentru o scurtă bucată de timp, urcuşul se mai îndulceşte şi întîlnim două cascade micuţe chiar înainte să se bifurce valea. Cascada 7 are forma unui jgheab înclinat (figura 20), iar 8 curge leneş într-o marmită din care apa dispare pe sub frunze (figura 21). Continuăm pe valea din stînga, printre căzături şi grohotiş. Ne iese în cale cascada 9 (figura 22), iar deasupra acesteia surprindem un veritabil aspect de canion. Pereţii aproape că dau impresia că ne strivesc (figurile 23, 24).

Mai traversăm o zonă de grohotiş şi dăm de cascada 10, ocolită lejer prin dreapta, folosindu-ne de treptele naturale din piatră, acoperite cu muşchi (figurile 25, 26).

Valea coteşte spre dreapta, scoţînd la iveală cascada 11, la doar cîţiva metri distanţă de precedenta (figura 27). Nu are înălţime foarte mare; marmita de sub ea e adîncă şi lată, forţîndu-ne s-o ocolim prin stînga, pe nişte bolovăniş acoperit de pămînt şi frunziş putrezit care nu inspiră încredere (figura 28).

Mergînd mai departe, am remarcat cascada 12, relativ prietenoasă. Depăşirea ei a fost prin dreapta (figura 29). O alta, nr. 13, răsare la mică distanţă (figura 30). Spre deosebire de cea anterioară, nr. 13 a fost destul de problematică, unica variantă de urcare fiind traversarea dinspre stînga spre dreapta, perpendicular pe căderea apei, foarte aproape de prag (figura 31). Urcuşul a culminat cu îmbrăţişarea cu patos a unui colţan pietros, folosindu-ne din belşug de puţinele prize aflate nici alea la îndemînă, în general copăcei şi rădăcini, multe putrede. Deasupra ei mai e un prag micuţ, părînd a fi parte componentă a acesteia.

Valea se bifurcă din nou, pe afluentul din dreapta situîndu-se cascada 14 şi firul mai bogat al apei (figura 32). De aici am şi alimentat pentru ultima oară, fiindcă alte surse de apă nu mai există pînă în Brezoi. Fiind cam presaţi de timp şi nefiind un loc în care să ne prindă întunericul, firul respectiv rămîne temă de cercetare pentru altă dată. Cotim aşadar spre stînga, întîlnind ultima cascadă din traseu, nr. 15 (figura 33). Deşi era uscată, singurul mod în care poate fi trecută e pe malul drept (spre stînga, în urcare), doar că asta implică o căţărare destul de serioasă, pe un teren cumplit de înşelător. Pot spune că m-am folosit din plin de fiecare bucheţel de iarbă întîlnit (figura 34).

Valea se lărgeşte deasupra acestei ultime cascade. O privire aruncată în aval oferă o bună bucată din Plaiul Proieni, coborînd din Robu către Valea Oltului (figura 35, de la stînga la dreapta). Capătul văii noastre urcă abrupt alte cîteva zeci de metri, apoi coteşte la stînga şi iese în şeuţa de sub Vîrful Vultureasa (figura 36). 

Donează 30 de lei