Refugii noi pe Scoarţa şi Belia, Munţii Făgăraș / Făgăraşului
text: Nicolae Mercurean (C.T.E. Transmont Fagaras; trans_mont@yahoo.com; nae_mercureanu@yahoo.com)
imagini: Simona şi Adi Tamasi
Ne-am propus o tura de 2-3 zile pe un traseu despre care am auzit ca a fost marcat recent, cu plecare din Recea (vezi , urcare pe traseul 77), pe Piciorul Batran - Belia Mare, apoi ruta Bratila - Curmatura Zarnei - Vf. Mosu - fosta cabana Urlea - Breaza. Dar tura am finalizat-o pe Valea Radului - sat Dejani (traseul 46, vezi ).
Vineri 22 iunie 2012. Ne-a fost de mare ajutor tatal Simonei, domnul Manzu, care a asigurat partea de deplasare auto. Am mers pana la intrarea in comuna Recea, unde am facut dreapta pe drumul care duce la manastirea Berivoi (vezi aici harta Fagarasului EST: https://sites.google.com/site/romanianatura23/home/carpatii-meridionali/... ).
De undeva din Prundul Raului se desprinde in dreapta un drum forestier pe care am inaintat pana la confluenta Paraielor Batranu si Draculea, care formeaza Raul Berivoi. Langa podul de peste rau ne despartim de tatal Simonei, luam rucsacii in spate si incepem aventura.
Ora 11 AM. Pe indicator scrie: spre Muchia Scoarta prin Piciorul Batran, banda albastra, 3-4 ore. Si ne facem iluzii ca am puteam ajunge azi la refugiul dintre Belii, despre care auzisem ca a fost montat recent.
Incepem prin a cauta intrarea in traseu, marcajul banda albastra. Bajbaim cateva minute prin rugii de mure si urzici si in final gasim cararea, de acum bine conturata. Urcusul incepe abrupt si dupa aproape 20 de minute ajungem la sir de stanci pe care il depasim (imaginea 1).
1
Continuam urcusul prin padurea de fag, urmarind marcajul rar, facut cu vopsea de proasta calitate, care abia se distinge. Inaintam incet, singura noastra grija fiind sa nu pierdem marcajul. Ajungem intr-o poiana din care se desprind doua carari si unde pierdem semnele. Intram in etajul cu brad si molid si aici incepe „distractia”.
Se pare ca dupa ce marcajul a fost facut, a urmat o vijelie puternica care a doborat foarte multi brazi, blocand cararea in mai multe puncte. Ne rasfiram la distanta de 5-6 metri pentru a gasi marcajul si urcam incet, regrupand cand unul dintre noi il gasea. O descriere exacta a traseului nu poate fi facuta pentru ca din cauza copacilor cazuti esti obligat sa faci multe ocolisuri in cautarea semnelor, singurul fapt concret fiind acela ca traseul urca sustinut aproape tot timpul.
Gasim cararea bine conturata si reusim in sfarsit sa iesim in zona alpina, intr-o poiana, probabil La Tigle cum o numesc localnicii, unde facem popas (imaginea 2).
2
3
In stanga avem Paraul Draculea, de-a lungul caruia ne-am deplasat tot timpul, care curge intre Dealul dupa Comoara si Picioru Batran si in dreapta este Muchia Baba. La iesirea in Muchia Scoarta (1977 m, 1979 m, 1997 m ???) constatam ca pana aici am facut 9 ore (imaginea 3). Am mers incet si am cautat foarte mult traseul. Estimarea noastra este ca in conditii normale traseul ar putea fi parcurs in 4,5-5 ore.
Aveam acum variantele: 1. Sa montam corturile. 2. Sa cautam refugiul de sub Varful Scoarta. 3. Sa mergem la limita de lumina spre Vf. Belia Mare unde sa punem cortul sau sa cautam noul refugiu dintre Belii.
Nu mai aveam decat putina apa si trebuia sa gasim o sursa, sa facem provizii. Sub noi, in stanga, la 50-100 m se vad izvorul si cascada de pe Paraul Draculea, de unde am putea lua apa. S-a innorat putin, se lasa ceata si hotarim sa punem cortul, pentru ca suntem obositi. (pe Muchia Scoarța, august 2021, marcaj insuficient la coborâre, pe vreme bună!)
Chiar langa iesirea in Muchia Scoarta gasim o stana parasita si instantaneu ne gandim ca in apropiere trebuie sa fie o sursa de apa (foto 4). Se lumineaza putin si la 10-15 minute vedem refugiul de sub Vf. Scoarta (Vf. de Amiaza), 1914 m (foto 5) si hotaram sa inoptam in el.
Ii laudam pe cei care au montat refugiul. Adapostul este de tip elipsa, cu intrare printr-o trapa care se deschide de jos in sus si poate adaposti 10-15 persoane in conditii speciale.
Nota. Traseul punct rosu, potrivit indicatorului de aici, continua spre satul Copacel, fara sa specifice prin ce alte puncte trece.
Intram inauntru destul de greu deoarece unul dintre noi trebuie sa tina trapa ca ceilalti sa se strecoare in refugiu. Inauntru sunt 4 elemente triunghiulare din fibra de sticla, din care se formeaza priciul, pe care le aranjam in asa fel ca sa putem dormi pe ele. In rest iarba golului alpin, o foaie de cort mare, posibil folosita la acoperirea materialelor inainte de construirea refugiului si resturi de materiale.
Partea proasta: refugiul este neterminat. Partea buna: te poti adaposti in siguranta; are panou foto voltaic, care functioneaza.
Adi cauta sursa de apa, Simona si eu pregatim masa. Ne bagam in saci, povestim si adormim intr-un tarziu. Asa s-a terminat prima zi.
Nota. De jos de la intrarea in traseu pana la refugiul de sub Vf. Scoarta nu exista surse de apa. In apropierea refugiului este un izvor care curge de sub o limba de zapada. Sursa de apa care se afla in dreapta cand iesi din refugiu nu este marcata, cum ar fi normal, cu indicator.
A doua zi. Ne trezim la ora 7, mancam ceva si plecam la drum. Revenim langa stana din Muchia Scoarta, la indicator, unde intram in traseul punct rosu (foto 6, 7), catre traseul de creasta.
6
7
Il gasim destul de greu, trebuind sa ne desfasuram la o distanta de 5-6 metri. Traseul coboara usor pe muchia care ne duce in Curmatura Tiganului 1901 m (foto 8).
8
9
Admiram Poiana stanei din Gropane (foto 9) si apoi ocolim Vf. Belia Mare, pe cararea bine conturata dar prost marcata, cu semne punct rosu foarte vechi, sterse aproape total.
Se lasa ceata, incep sa se auda tunete din toate partile. Mergem incet pentru ca trebuie sa cautam marcajele; ne apropiem de varf. Incepe furtuna, trasneste din ce in ce mai tare si mai aproape. Ne oprim sa ne sfatuim. In stanga se vede Vf. Belia Mare, 2295 m si suntem dezorientati pentru ca exista cateva carari mai pronuntate dar nu sunt marcaje. Incepe o ploaie deasa si vantul bate in rafale puternice. Iesim din zona stancoasa, acoperim rucsacii cu o folie de cort, inchidem telefoanele, aruncam betele la 10-15 metri de noi si ne adapostim sub folia celuilalt cort.
Furtuna se indeparteaza, coboara ceata si suntem martori unei iluzii optice fantastice, rosul bujorului de munte coloreaza ceata in roz. Ne revine increderea, incepem sa glumim, strangem ce am imprastiat prin zona si pornim la drum prin ploaia marunta. (foto 10)
10
11 Adapost de vant sub Belia Mare
Simona si Adi se abat spre Vf. Belia Mare sa caute traseul (foto 11), eu o iau pe o carare pe curba de nivel care ajunge intr-o sa si ii astept sa vad in ce parte continuam. Se ridica putin ceata si la 50 m in dreapta varfului vad refugiul. (foto 12)
12
13
Reincep furtuna, trasnete, rafalele de vant puternice - de abia stateam in picioare - si incepe sa ploua. Intram in refugiu, este ora 12, ne imbracam mai gros si mancam. S-a facut frig asa ca desfacem sacii, ne bagam in ei sa ne incalzim si adormim. Pe la ora 14 ma trezesc si ies sa vad cum este timpul: plafonul de nori negri este la nivelul golului alpin; vantul bate cu rafale mai puternice, care fac sa vibreze refugiul. O zi ratata dar nu avem nici o vina, siguranta noastra face mai mult decat mersul in orice fel de conditii. Revin in refugiu, ma bag in sac si somn de voie.
Nota. Refugiul este intr-o stare mai precara decit cel din Scoarta, elementele din care se face priciul nu sunt complecte (sunt mai putine), sursa fotovoltaica nu functioneaza, usa nu este etansa si ploua prin sistemul de aerisire. Sursa de apa este aproape, dar intr-o zona cu grohotis, destul de greu accesibila. Atunci era secata.
Din cauza caldurii pe traseu vegetatia era uscata si posibilele surse de apa, chiar si taurile pluviale erau secate desi a plouat tare aproape 12 ore.
Ziua a treia. Trezire la ora 7, mancam, bem un ceai instant si la drum. Speram sa ajungem repede in traseul de creasta dar ne-am inselat din nou. Marcajele sunt rare si vechi, foarte greu de gasit. Refugiul este in afara traseului de creasta si nu este semnalizat cu indicator.
Gasim o urma a civilizatiei, o cruce (foto 13), zarim vechiul refugiu din Berevoiescu undeva in stanga noastra si intram in traseul de creasta care vine dinspre Vf. Comisul. Admiram o priveliste matinala superba (foto 14).
14
15 Ramasite din Al Doilea Razboi Mondial
Traseul este usor, ne deplasam destul de repede. Depasim Pietrele Popii, 2229 m, trecem prin Curmatura Vladului, 2182 (foto 15), ajungem pe Vf. Bratila, 2274 m si apoi la refugiul din Curmatura Bratilei (foto 18, 19).
16 Spre Curmatura Vladului
17 Refugiul din Curmatura Bratilei
18
19
E duminica, ora 9,30-10 si timpul alocat turei incepe sa expire. Privim lung spre Vf. Ludisoru, pe unde am merge spre Zarna si ne hotarim sa coboram pe Valea Radului.
Nota. Refugiul din Bratila este in aceeasi situatie ca si celelalte doua si, dupa spusele unor turisti, in refugiu ploua, probabil tot prin sistemul de aerisire. Elementele care compun priciul lipsesc si aici.
Cred ca banii investiti in aceste refugii nu au finalitatea normala atata timp cat starea lor se va degrada, fie din cauza conditiilor meteorologice, fie din vina celor care le vor folosi. Refugiul dintre Belii este mult in afara traseului de creasta si nu-l poate inlocui pe cel din Berevoiescu, aflat dupa stiinta mea in stare foarte proasta. Pe traseul parcurs lipsesc stalpii indicatori, sagetile de orientare iar marcajele sunt foarte proaste.
20 Indicator in Curmatura Bratilei
21 Indicator in Curmatura Bratilei
Imediat dupa ce coboram prin micul horn gasim apa. Simona vorbeste cu tatal ei si ii spune sa vina sa ne ia de la cabana de vanatoare. Avem timp, valea este usoara si frumoasa (foto 22, 23).
22
23
Caldarea este inconjurata de muchii ferestruite: Gropile si Budiu in stanga; Pietrele Popii, Hartop si Baba in dreapta. Pe paraul din dreapta se formeaza o cascada superba, in mai multe trepte. Nu putem face poze, din cauza cetii.
Intram in padure, ne deplasam spre cabana de Vanatoare sub o ploaie mocaneasca (foto 24).
24 Nae Mercurean, la final de tura
25
Ajungem la cabana (foto 25 ), un ceai, mancam ceva si dupa o ora de asteptare ne urcam in masina si plecam catre casa. Una peste alta tura a fost frumoasa. Am avut intentia sa marcam acest traseu in anii 2005-2006.
Modul in care se realizeaza asemenea proiecte in ultima vreme este de proasta calitate. In ritmul acesta accesul pe vaile nordice fagarasene va fi mai repede un pericol decit o placere. Vezi traseele din zona Breaza - fosta cabana Urlea, unde cararea pe Colti, drumul forestier distrus si ultimul pod peste Valea Pojortei, distrus de o viitura sunt o confirmare a celor scrise mai sus.