Cabana Valea Sâmbetei - Dejani

continuare de la

Eram stapanii de-o noapte al casutei din Saua Zarna! Am mancat pe indelete, chiar am adormit sub cerul albastru si soarele darnic de dupa amiaza. Mai tarziu am plecat agale catre valea adanca, prin care se strecura fuiorul de apa inspumata, venita tocmai din Lacul Zarna, pe langa care trecusem la coborare. Era in apropiere si bordeiul ciobanesc, al mioarelor agatate pe coasta si de la el, razbatea pana la noi, latratul cainelui ramas de paza. De acolo ne-am luat apa pentru seara care urma. Peste noapte, doar luna trecatoare peste creste ne-a mai scos un pic din culcusuri, cat sa ne bucuram de lumina aruncata. Peste munte se lasase linistea.

Ne-am sculat aproape cu noaptea’n cap. Inca inaintea orei 6 am plecat in ultima etapa. Soarele mai avea inca de mers pana sa dea peste creasta muntilor. Am urcat panta Varfului Zarna, 2223 m, am dat peste cele doua izvoare cu apa limpede si rece, unde ne-am inviorat fetele arse de soare. Pe pajistea intinsa sub Varful Fundu Langa, 2242 m, am privit cu nesat inalta culme a Muntilor Iezerului, care-si sfarseau inlantuirea de varfuri descrescatoare cu rotunjimea Papaului, ultimul din cele de peste 2000 m al piciorului de munte aruncat catre Valea Doamnei. Coborarea pana in Saua Radului am facut-o pe nesimtite, dupa care putin ne-a trebuit ca sa urcam catre cele doua varfuri Ludisoru. De aici am zarit, adancita sub noi, marea Curmatura a Bratilei. Eram singurul dintre cei care alergasera pe crestele muntilor pana aici care mai fusese de cateva ori prin aceste locuri. Am inceput lunga coborare, in serpentine line si ne-a luat ceva timp pana a ajunge langa noul refugiu sferic.

Poteca ce ducea mai departe, pe ultima parte a Fagarasului, urca domol spre stanga. Alta, cea catre Iezer, urca si ea, pe coasta golasa a Bratilei si mai departe creasta era puncata de Varful Catunu si apoi de Varfurile Mezei. Mai departe drumul duce peste Curmatura Oticului, cea care are bunavointa sa adaposteasca izvorul cel mai inalt al Dambovitei. Pe plaiul insorit al acestor locuri pline de amintirile anilor, de la tinerete pana la batranete, am lenevit aproape o ora.

Am inceput coborarea prin Caldarea Dejanilor, asternuta la picioarele noastre, stransa intre creste stancoase stapanite de puterea soarelui amiezii. Primii pasi ai coborarii erau napraznici, se strecurau prin grohotisul miscator al serpentinelor dese, agatate de coasta repede a muntelui. Dintr-o stanca intunecata, dintr-un cotlon al muntelui, tasnea Izvorul Radului. Avea unda puternica, risipita in fuioare inspumate si zbuciumul albului pur se impletea cu stanca intunecata. Ne-am oprit sa sorbim din apa datatoare de viata. Ne-am refacut rezerva de apa si peturile s-au infiorat imbrobonate de raceala si limpezimea de clestar. Apoi am coborat prin caldarea care-si aduna fuioare inspumate de apa de prin toate ungherele muntelui. Se strecurau prin verdele pur al pajistii, alunecand in funii albicioase pe coastele repezite ale muntelui si pana in vale s-au tot adunat, transformandu-se in raul puternic al Dejanilor.    

Trecusera doua ore de cand tot ne strecuram pe poteca muntelui. Mai sus, printre stanci, mai apoi prin pajistea alpina cu tufe de rododendron, uneori pe malul paraului inspumat si alteori pe coaste lastarite, poteca ne-a condus catre capat, acolo unde brazi puternici stapaneau locurile. Pe o punte firava si cam alunecoasa am traversat raul navalnic, dupa care drumul forestier ne-a fost tovaras multa vreme.

Iata-ne inscrisi pe cei aproape 10 km de drum ars de soare peste tot, spre pensiunile din Dejani. Canicula a impus intai pauze rare, apoi din ce in ce mai dese si mai tarziu una cu racorire deplina pe malul raului. Pana la urma ne-a scos norocul in cale o pensiune mai pe masura buzunarelor noastre, confortabila. Ne-am indreptat spre dusul cald si seara placuta alaturi de gazdele primitoare. Cand in sfarsit ne-am aruncat in pat, nimic nu ne-a mai clintit pana cand soarele n-a intrat pe fereastra.    

A venit dimineata, cu privelisti minunate din balconul casei catre creastele pe care le parasisem si cu briza racoroasa, batand dinspre muntii cei mari. Parea si acum ca suntem pe departarile inalte... Drumul pana in orasul Fagaras a fost scurt si curand am coborat din masina racoroasa chiar in centru, in apropiere de catedrala impozanta, inca neterminata. Ne-am luat ramas bun de la gazda primitoare care ne intovarasise pana aici. La umbra parcului din centru eram in apropierea zidurilor vechii cetati cu ascunzisuri medievale.