selectii din presa zilei

Teste, proteste

https://revista22.ro/bref/tia-serbanescu/teste-proteste

Val mascat: unii se îmbolnăvesc, alții se îmbogățesc. O fi pandemia rea și grea dar sunt destui care profită de ea. Sărbătorile au trecut, distracția s-a încheiat, acum vine nota de plată căci valul 5 Omicron a ajuns și la noi - după ce l-a dereglat și pe președintele francez Macron: „Nu voi trimite nevaccinații la închisoare dar vreau să le dau bătăi de cap”. Cine nu convinge constrânge. Deci Macron tu nici nu știi ce micron începi să fii.

Dar țineți minte cinci cuvinte: lumea nu e ca înainte. Sănătatea și democrația ei sunt testate periodic. Cum și la noi contaminările cresc de la o zi la alta, Rafila și Arafat au interzis măștile textile și de plastic recomandând măștile medicale și mai ales măștile FFP2 – al căror preț s-a triplat după anunț deși 60% dintre ele (din China și Turcia) sunt neconforme și nu protejează nimic în afara unor interese financiare. Val mascat: unii se îmbolnăvesc, alții se îmbogățesc. O fi pandemia rea și grea dar sunt destui care profită de ea. Poetul ne-a avertizat demult că „popoarele există spre a fi înșelate”.

Dar să-i ascultăm și pe specialiști. Dr. Malone spune că „e o greșeală să vaccinezi cu patru doze fiindcă ele creează breșe în sistemul imunitar”. Ca orice supradoză e periculoasă. Risc asumat. Se pare că trebuie (numai să nu facem dependență!) să ne injectăm în continuare: „Scopul e să fii deja vaccinat ca să faci o formă mai ușoară” (Dr. Adelja). Normal, fiecare om are nevoie de o protecție. Doar de asta ne-am trivaccinat – și nu pentru a-i încrimina și discrimina pe nevaccinați. Discriminările sunt ele însele (pozitive sau negative deopotrivă) un simptom maladiv. Să facem teste, nu război. Aiurea! Rafila speră totuși „să nu purtăm toată viața mască”. Mă rog, mulți poartă de o viață masca interesului național ajungând astfel în posturi-cheie unde fac prăpăd.

La TAROM (căruia datoriile imense nu-i lasă loc să zboare) a ajuns șef Ursu (un specialist în sigle metalice). Un urs mai puțin pe Valea Prahovei unde se ajunge tot mai greu. Grindeanu ne-a anunțat că autostrada Ploiești-Brașov nu va începe mai devreme de 5 ani. Poate 50 de ani. La minister se fac la nesfârșit studii de fezabilitate și de proiectare de parcă traseul s-ar schimba la fiecare guvernare. Partidele nu-și cunosc interesul. Cine ar face autostrada asta ar câștiga alegerile toată viața. Rămași pe drumuri Tăriceanu și Ponta dau târcoale PSD. Vor un post? Poate consilieri la BNR ca alți premieri scăpătați (Petre Roman, Dăncilă). Alți consilieri de la USR au fugit la AUR trecând astfel de la neomarxism la neaoșism și de la Moș Gerilă la Bobotează. Cine e mai slab de Constituție dar tare la partid vizează un scaun la CCR. O candidată e și Iulia Scântei, senator PNL de Iași, fostă consilieră a ministrului justiției Chiuariu (tot de Iași). Acest post a fost scânteia din care candidatei i-a izbucnit o avere consistentă în numai 6 luni.

Nasc și Moldova fameni, cum ar zice azi cronicarul. Anul a început și cu proteste la ALRO Slatina unde se anunță 1500 de șomeri după reducerea producției din pricina prețului la energie. Deh, ALRO nu mai are pile la Cotroceni (Stolojan – Băsescu) să-i dea energie ieftină. Acum pe malul lacului Snagov (unde își țin deștepții banii și șmecherii gologanii), vilele lui ALRO Haissam și Băsescu împart același peisaj. Recunoșteau vecinii toți. România educată a început și ea prost: școlile n-au teste, n-au măști, n-au căldură, n-au educație. Iohannis a și chemat guvernul la Cotroceni să-l întrebe de sănătate – întrucât pare plin de comorbidități. Iar dacă sănătate nu e, nimic nu e.


presa zilei


11 ianuarie 2022

Greta de la Cotroceni. Cum încearcă Iohannis să acopere eșecul celor două mandate inventând tema mediului

https://www.g4media.ro/greta-de-la-cotroceni-cum-incearca-iohannis-sa-acopere-esecul-celor-doua-mandate-inventand-tema-mediului.html

De doi ani, la Cotroceni s-a produs o metomorfoză totală. Candidatul Klaus Iohannis, care a câștigat alegerile cu tema justiției și a statului de drept, a fost înlocuit de un președinte care a renunțat complet la aceste teme contondente. Ca să umple golul și să arate că e preocupat de ceva, președintele Iohannis s-a transformat peste noapte în activist de mediu, preocupat de încălzirea globală și poluare. Un activist cam ipocrit totuși, având în vedere emisiile limuzinelor sale de protocol, care lasă o dâră consistentă de fum pe Valea Oltului în timpul navetei săptămânale la Sibiu. Să ne înțelegem: tema mediului e una validă și serioasă oriunde în lume. Schimbările climatice fac obiectul unor politici consistente, cu impact major asupra vieții oamenilor. Dar în cazul României, cu zeci de probleme stringente care amenință fundamentele democratice (independența și eficiența justiției, funcționarea instituțiilor-cheie etc) sau chiar viața cetățenilor (starea deficitară a sistemului sanitar, criza energetică), mediul nu are cum să fie prioritatea zero a unui șef de stat.

Pretinsa grijă a președintelui Iohannis pentru mediu, noua sa marotă prezidențială, e de fapt încercarea de a umple cu ceva golul imens, marele zero al mandatelor sale la Cotroceni.

Dovada că preocuparea pentru mediu a președintelui Iohannis este una conjuncturală, lipsită de autenticitate stă în programul său de candidat la prezidențiale și în programul de guvernare al coaliției PSD-PNL-UDMR pe care a moșit-o. Astfel, în programul cu care a candidat la alegerile prezidențiale din 2019, Iohannis a pus accentul pe statul de drept, justiție, respectarea valorilor europene și buna guvernare. Protecția mediului e un subcapitol la pagina 34, departe de prioritățile principale.

În programul de guvernare al coaliției PSD – PNL, investit acum o lună jumate, problematica de mediu e expediată spre jumătatea documentului, unde apare frazeologia clasică despre lupta împotriva schimbărilor climatice, conservarea biodiversității, prevenirea și combaterea poluării, precum și respectarea angajamentelor UE de scădere a emisiilor de gaze cu efect de seră. Așadar, propriul guvern – adică executivul țării nu e preocupat de mediu. Atunci eforturile președintelui de a promova chestiunile de mediu sunt mai degrabă de imagine, dat fiind că el nu are nici o atribuție executivă în domeniu.

Ieșirile publice cu accent pe mediu au început să facă masă critică în agenda președintelui imediat după ce a câștigat al doilea mandat, iar PNL a intrat la guvernare. Plantări de copaci, vizite în Parcuri Naționale, mers ostentativ cu bicicleta la Cotroceni, participări la forumuri internaționale de mediu, grup de lucru la Administrația prezidențială – toate acestea au luat locul chestiunilor care ar trebui de fapt să preocupe un președinte.Justiția, statul de drept, independența magistraților, funcționarea sau derapajele serviciilor secrete, politizarea până la refuz a administrației publice – acestea sunt temele la care președintele Iohannis a renunțat complet după trocul politic cu PSD. Odată ce pax iohanniana s-a instalat în justiție, președintele a renunțat până și să mai mimeze interesul pentru chestiune.

Nici de pandemie nu se mai arată președintele prea preocupat. Dimpotrivă: când Rafila și Cîțu au vrut, timid, să promoveze legea Certificatului covid, Iohannis le-a ordonat să renunțe total. Un comportament bizar, a cărui singură explicație rațională e dorința de a nu inflama suplimentar o populație care nu mai are încredere în stat și care e tot mai agasată de restricții, dar și de scăderea puterii de cumpărare.

Criza energetică sau criza de la granița Ucraina – Rusia sunt și ele teme esențiale, care ard. Nu l-am văzut pe președinte să organizeze grupuri de lucru, rapoarte, ședințe CSAT ori dezbateri publice.

În schimb, șeful statului își ocupă timpul cu mediul și schimbările climatice. O preocupare benignă, care nu riscă să enerveze sau să agaseze vreun votant. În fond, toată lumea vrea mai puțină poluare și un mediu curat. E o temă creată ca să umple marele zero al mandatelor sale, în care nu a reușit nici o reformă majoră, a eșuat cu proiectul ”României educate” și a readus la putere PSD – partidul cu care se războise din vârful buzelor în campaniile electorale.

E o temă care arată un președinte care și-a terminat deja benzina, fără aderență la societate. Un președinte lame duck, cum spun americanii, deși mai are trei ani până la finalul mandatului. Și, atenție: nimeni nu l-a împins pe Iohannis în acest colț irelevant. E alegerea sa, singur a abdicat de la preocupările majore, de la agenda reformistă, înlocuindu-le cu teme de operetă.Poate, cine știe, tema asta o să-l ajute și la finalul mandatului de președinte, când s-o elibera un post la ONU, dat fiind că porțile la UE sau NATO s-au cam închis. Acolo unde, se știe, dă bine la CV să fi făcut ceva voluntariat la plantat copăcei în liceu sau măcar un raport pe schimbări climatice ca președinte.

Și tare mă tem că președintele nu e un activist convins de mediu, o Greta Thumberg care preferă să traverseze oceanul cu velierul. E forța exemplului, l-am văzut la mulți politicieni de top din statele occidentale care preferă mijloace de transport mai ecologice. Președintele Iohannis traversează munții către Sibiul natal în fiecare săptămână cu o Mercedes-Benz S 500 4MATIC – cel puțin aceasta e ultima informație oficială despre licitațiile SPP pentru Administrația Prezidențială. E o mașină departe de categoria ”verde”. Dacă tot militează pentru scăderea poluării, poate că ar merita să ia în calcul naveta cu trenul sau cu o Dacia Spring, marca autohtonă de mașină electrică. Istoricul de șofer și demnitar al președintelui Iohannis ne arată un pasionat de mașini cu motoare mari, limuzine îndepărtate de tot ce înseamnă verde. Un ecologist de vitrină, care se urcă demonstrativ pe bicicletă după ce coboară din bolizii cu motoare de 3.000 de centimetri cubi.


Convocarea lui Simion – un exces dintr-un scenariu

https://www.cotidianul.ro/convocarea-lui-simion-un-exces-dintr-un-scenariu/

Convocarea lui George Simion la Parchetul General pentru că într-un comunicat al AUR a apărut formularea – Istoria Holocaustului -”o chestiune minoră ” intră în categoria exceselor. În același timp, sună ca un semnal puternic de mobilizare a tuturor forțelor de domolire, dacă nu de distrugere a AUR. Se vede orchestrarea. De la ziare și reviste, la frații Muraru și la Parchete.

Pare ca un asalt declanșat la un ordin. De unde? Presupuneți și singuri. Pe fondul prostiei, golăniilor și nepriceperii guvernanților (adică PSD și PNL!) AUR se conturează ca principal pericol pentru stăpînire. Şi pentru Iohannis și pentru majoritatea din Parlamentul European. Şi pentru afacerile păstorite de la Bruxelles, în baza căror propte tot soiul de firme din Europa de Vest sunt abonate la marile contracte de infrastructură. Pe banii României sau ai Uniunii Europene.

Firmele românești au fost decimate, cele străine, sprijinite de la Bruxelles, au rămas fără concurență și domină piața.

AUR poate fi o piedică în calea acestor afaceri care merg strună. De la asta a pornit valul de acuze la adresa acestui partid încă nearticulat, dar cu un discurs românesc. Eram la TVR în seara în care au fost anunțate rezultatele provizorii ale alegerilor parlamentare și cînd AUR a apărut ca o mare surpriză. Era clar că va intra în parlament. Şi de atunci, din studioul TVR, s-au lansat primele atacuri de antisemitism. Pe ce bază? Trebuia ștampilat și marginalizat!

Repetată la nesfîrșit, pe la toate colțurile, în toate enunțurile și analizele că ar fi un partid extremist și antisemit a prins. Afirmația a făcut purici și a început să stea lipită, ca orice exagerare repetată.

Din păcate, puțini politicieni și, mai ales, puțin jurnaliști și comentatori au luat acuzația la puricat și la cîntărit.

Din chiar începutul lui 2021, Ion Cristoiu a fost între puținii care a demontat acuzația și a trecut-o în rîndul campaniilor orchestrate. În martie 2021, Cristoiu trăgea un semnal de alarmă cu privire la atacurile susținute la AUR și la acuzațiile de antisemitism în România:

Este o diversiune. Ea a început în data de 20.01, când premierul României anunță că s-a înființat funcția de Reprezentant Special al Guvernului României pentru Promovarea Politicilor Memoriei, Combaterea Antisemitismului și Xenofobiei, în care a fost numit Alexandru Muraru, fratele șmecherului de la Cotroceni, care-i spală rufele murdare lui Iohannis.

Înseamnă că în România există antisemitism. Vă rog să-mi dați și mie un exemplu.Și apoi cazul Octav Bjoza. Și iar intervine Florin Cîțu. Și spune că e antisemitism. Două fapte majore puse la cale de premierul României, lider al PNL.

Apoi urmează știrea că SRI a deschis un curs intitulat „Democrație și Totalitarism”, în care vor preda Radu Ioanid, Shafir și Andrei Muraru, cunoscuți pentru credința lor că în România există antisemitism. Sigur că există oameni interesați să arate că în România există antisemitism. Dar pentru asta trebuie să aduci probe. Și observ că sunt interesați: domnul Hellvig, directorul SRI și premierul României și o șefă care este Maia Morgenstern. E clar că e o diversiune. N-am auzit-o până acum nimic despre antisemitism (…..)

Eu cred că ăla de la Cotroceni, Klaus Iohannis, care este plin de el. A pornit această diversiune în care a intrat Cîțu, Hellvig, Maia Morgenstern – poate sub influența lui Muraru ăsta, din care să rezulte că în România este antisemitism și că este întruchipat de AUR.

Domnule Președinte, băi parlamentari, nu vă jucați cu focul. Nu merită, nu face! Când dezvolt din interior, către afară, o asemenea opinie, ne-am terminat băi oameni buni. Asta ne mai trebuia: după ce că ne fac corupți, nespălați, acum mai suntem și antisemiți”.

Semnalul tras de Ion Cristoiu și în editorialul său de luni este în aceeași direcție. Se îngroașă gluma cu acuzațiile de antisemitism în România și cu încercările de blocare a AUR:

”Poate că fostul premier ar fi trebuit să explice necesitatea înființării postului respectiv și mai ales desemnarea în acest post a lui Alexandru Muraru. Nu de alta, dar Alexandru Muraru nu e un tehnocrat. Deputat PNL, președintele organizației județene a PNL Iași, Alexandru Muraru e un politruc. Lansarea acuzațiilor de antisemitism, fascist, legionar, ca și a celor de comunist, bolșevic, omul Moscovei a fost și este un instrument pe care politicienii angajați în bătălia între partide și în partide îl folosesc pentru a-și lichida adversarii. Funcția înființată de Guvernul României cere din partea celui ce o ocupă maximă obiectivitate, înțelepciune, prudență, cumpănire. Printre îndatoririle Reprezentantului Special al Guvernului României pentru Promovarea Politicilor Memoriei, Combaterea Antisemitismului și Xenofobiei se numără și sesizarea publică și, evident, sesizarea organelor de anchetă asupra unor manifestări de antisemitism, de fascism, de legionarism. Evident, cu maximă obiectivitate și cu maximă înțelepciune. Nu în interes de partid și cu atît mai puțin în interes personal. Se știe, de exemplu, că în lupta pentru putere și în dictatura lor comuniștii au folosit pe scară largă acuzația de fascistă, făcută împotriva unor manifestări ale adversarilor politici fără nici o legătură cu fascismul, și acuzația de fasciști adusă celor care le erau adversari”.

Am scris și eu de mai multe ori despre acest val scornit de acuzații antisemite la adresa României și despre tentativele de ștampilare a formațiunii conduse de George Simion. Din păcate, jurnaliștii mai tineri nu au înțeles ce operațiune pune la cale Klaus Iohannis, ajutat de frații Muraru, de Eduard Hellvig și ai săi și de Alexandru Florian și bolmojitul de Vasilică Cîțu.

Efectele se văd. Acuzațiile de antisemitism, cînd la adresa istoriei României, cînd la adresa AUR și la adresa unor persoane publice, se întețesc. Scandaluri stupide sunt scoase din pălărie și vînturate pînă ajung peste hotare. Şi acuzațiile de antisemitism la adresa României se întețesc, agățînd însemne și acuzații de numele țării noastre.

Merită cercetat un partid pentru o formulare nefericită pornind de la introducerea studierii istoriei Holocaustului ca materie separată în școlile românești?

Cercetarea AUR și interzicerea sa pentru două cuvinte ar fi ca și cum un român ar fi arestat pentru o înjurătură grosolană. Sau cu o retragere de cetățenie pentru o înjurătură de mamă! Sigur, în raport cu Holocaustul, toate sunt vesele. Dar și asaltul procurorilor asupra unui partid pentru o formulare stupidă este tot o trăznaie. Un abuz.

Aș zice că în nepriceperea lor de servanți fideli, cei care susțin operațiunea nici nu știu ce fac. Nu-și dau seama că ridică acest partid încă neconsolidat la un procentaj din ce în ce mai mare și îl ajută să devină o forță politică. Abia îl supun atenției electoratului. Efectul? Şi-o fac singuri cu tesla!

Convocarea lui George Simion la parchet pentru două cuvinte ne arată că AUR este o țintă. Şi George Simion, la fel.

Klaus Iohannis, schimbările climatice și românii: „De noaptea minții!”

https://www.cotidianul.ro/klaus-iohannis-schimbarile-climatice-si-romanii-de-noaptea-mintii/

Klaus Iohannis a susținut marți o alocuțiune în cadrul lansării în dezbatere publică a Raportului „Educația privind schimbările climatice și mediul în școli sustenabile”, elaborat de un grup înființat la nivelul Administrației Prezidențiale. Președintele a postat o informare despre eveniment și pe pagina sa de Facebook, cu un clip cu copii. Ce a urmat? Un val de critici din partea internauților.

Iată câteva

Radu Molnar

Daca spuneti acelasi DA ca si „Romaniei educate”, suntem salvati. Am rezolvat si incalzirea globala din pix.

Dumi Valeanu


Ah ! V-ati adus aminte de « România educata », promisa acum 7 ani ? Mai bine faceti-va bagajele, ca,mai aveti putin timp ! Nu ati facut , in 7 ani, nici autostrada pana la Sibiu, deci calatorie placuta in tren, la clasa 2-a. Ati vandut cea mai mare parte din padurea romaneasca, la fratii tai austrieci, se taie si astazi. Si, in plus, mai ai tupeul sa vorbesti de protectia mediului, românilor ? Matahala ? Mai ai tupeu sa vorbesti de educatie ? Halal profesor ai mai fost ! 6 case din « meditatii ? Fugi repede la Sibiu, sa nu te mai vada nimeni, niciodata. Esuatule !

Andreea Loredana Pahontu

Le-am rezolvat pe toate pe plan local și am ajuns la schimbările climatice! Cât cinism! În cazul dumneavoastră nu mai „funcționează” nici clipurile cu copii. Nici postările cu pisici sau caini nu vă mai salvează. închideti contul mai bine!

Tania Nicolau

Se pare că ai terminat cu România educată…ai trecut la altceva la fel de grandios!

Nelu Coinac

Dv sunteți în plus,ocupați locul degeaba într o instituție. Aveți șapte ani de când sunteți un simplu turist,nu apărați cetățenii acestei tari,va rog dați va demisia ca oricum nu veți termina mandatul

Cosmin Nitu

Ce mă bucur, mai îngropați un subiect sensibil pentru România.

Ați omorât ideea de justiție, de stat de drept, de sănătate publică în pandemie, de educație și acum v-ați pus și pe climă.

Sunteți de noaptea minții!

Tudor Peno Marian

Ai inceput armonia cu PSD si acum o dai cu natura. Interzice total exportul de lemn brut si vezi rezultatele!

Gheorghe Frăţiloiu

Prietene am semnat pentru suspendarea ta, poate ai mai mult timp să mergi la golf, la schi, că degeaba îți plătim chiria doar să stai popândău?

Radu Violeta

Lumea nu va mai suporta! Orice vine din partea dvs este de a dreptul iritant! Orice idee sustineti este si va fi contrazisa de faptele dvs! Ne am satura! Limitati-va si iesiti la declaratii cat mai rar! Nu mai lansati proiecte legate de mediu, de educatie, de justitie, de nimic! Nu mai aveti acest drept! Le- ati calcat in picioare! Nu mai fiti ipocrit! Nu ne mai evervati cu lentoarea dvs! Ca nu mai demonstrati nimic!

Ghita Vidrighin

Mai întâi trebuie sa avem PREȘEDINTE

Laurentiu Horubet

Penibil, haotic, superficial, inodor, incolor, insipid. Esti.

Adrian Andrei Cican

Domnule președinte, apreciez acest grup de lucru, sunteți singura speranță pe care o mai are planeta.

Ce am mai observat eu, probabil aveți și dumneavoastră aceste informații, au apărut din nou extratereștrii! Nu puteți face un grup de lucru și pentru asta?

Am mai observat un  și o groapă în sectorul 6 din București, puteți face vă rog un grup de lucru și pentru asta?

Mulțumesc domnule președinte! Sunteți cel mai tare! Am putea înlocui bancurile cu Chuck Noris cu numele dumneavoastră!

Să trăiți!

Maracine Dumitru

Eu nu inteleg dc mai postezi,tu nu vezi ca nu te mai crede nimeni 

Ioan Gașcu

De scârba care o provoci postând, mulți nici măcar nu se mai obosesc să te înjure.

Andy Boureanu

De ce nu te ocupi de lucrurile mult mai serioase pe care le-ai vândut poporului în campanie !? Ești cea mai mare dezamăgire,te vrem plecat,nu ai făcut nimic!

Remus Mircea Ionescu

Dom’ presedinte cu „p” mic, decât sa enervati oamenii cu prostiile pe care vreti sa credem ca le postati chioar dumneavoastra, nu ar fi mai bine sa vedeti ce fac cu padurile, acolitii dumneavoastra, din PNL in special, pe acolo prin Suceava spre exemplu la dl. Flututr? Si nu numai la Suceava. Nu credeti ca ar fi mai curata si mai verde România daca ati inceta defrisarea padurilor? Sa va mai amintesc despre circul pe care l-ati facut cu programul „O padure cât o tara”, in care v-ati laudat ca ati plantat nu stiu câte zeci de mii de copaci, impreuna cu orbanii, cu câtii, si cu toti cei care va inconjoara si unde de fapt daca ati plantat vreo suta de pomisori? Vezi reportajul Recorder! Asta-i România lucrului bine facut? Sa ne mai miram ca ati adus banditii din PSD (de altfel nici cu ai dumneavoastra nu mi-e rusine), la guvernare? Ai siktir!

Cristi Branescu

Rușii sunt la granița Ucrainei, valul 5 vă prinde și guvernul ăsta nou, fără masuri concrete și PR-ul dumneavoastră ne aduce în prim plan teme secundare…

PS:”Practic, am învins pandemia…” este?


Cum a compromis Klaus Iohannis o temă majoră, pentru a-și acoperi retragerea

https://spotmedia.ro/stiri/opinii-si-analize/cum-a-compromis-klaus-iohannis-o-tema-majora-pentru-a-si-acoperi-retragerea


Felul în care Klaus Iohannis a sărit în barca unei teme pe valul Netflix, încălzirea globală, a stârnit ironii, în cel mai bun caz.

În cel mai rău, președintele a fost complet ignorat, societatea este preocupată de teme reale și are nevoie de lideri care să o reprezinte și care să nu confiște până la compromitere o temă care arde și la care alții au muncit, doar pentru un oarecare profit  politic.

În aceeași zi în care președintele anunța de la Cotroceni, festiv, un raport despre încălzirea globală și o disciplină de studiat în școală, deși decizia a fost luată din primăvară, acum doar intră legea în vigoare, pe piața temelor pentru România se mai petreceau câteva lucruri.

Cu excepția unei măsuri în neconcordanță cu cele luate de multe state europene, autoritățile de la București au decis ca unică măsură de limitare a valului 5, care deja pune presiune pe sisteme medicale mult mai eficiente, ale Germaniei și Israelului, de pildă, purtarea măștii și în spațiul exterior. În rest, totul să se autoreglementeze, un fel de mână socială pe modelul mâinii invizibile din economie e așteptată să îi protejeze pe oameni, în locul Guvernului.

Suntem într-o stupefiantă zi a cârtiței: medicii dau semnale că situația va fi iarăși dramatică, însuși Raed Arafat vorbește despre efectele devastatoare ale Covid-19 asupra copiilor, din perspectiva reacțiilor pe termen lung, școlile sunt carne de tun, copiii sunt primii care plătesc prețul iresponsabilităților, de la iresponsabilitatea profesorilor de a nu se vaccina până la iresponsabilitatea autorităților de a cere autoreglementare.

Altminteri, societatea a devenit opacă, pasivă, incapabilă să mai recunoască șocul și să reacționeze  în fața răului politic, tocmai ce poate specula Rusia cel mai bine și ce poate dospi mai tare AUR, un partid extremist ajuns la 17 procente, nu pentru că atâția români au convingeri antisemite și xenofobe, ci pentru că ăsta e mecanismul politic de canalizat resentimentele sociale.

2. Ambasadoarea Franței la București și șefa Reprezentanței din România a Comisiei Europene vorbeau despre cât de mult cântărește pentru integrarea României în Spațiul Schengen capacitatea de a asuma politic pe deplin că suntem parte a mecanismului european, inclusiv în materie de drept.

Declarațiile sunt făcute în contextul în care Curtea Constituţională a României (CCR) a stabilit că decizia CJUE, care spune că judecătorii nu pot fi cercetaţi disciplinar pentru sentinţe care nu respectă decizii ale CCR, dacă acestea contravin dreptului UE, nu se poate aplica în România decât după revizuirea Constituţiei.

O poziție de frondă, care așază România lângă Ungaria și Polonia și care poate afecta decizia politică de primire în Schengen.

Tehnic, după cum a amintit diplomatul francez, România întrunește condițiile, dar decizia finală este una politică.

Și cum președintele și-a construit accesul spre cel de-al doilea mandat pe profilul de lider european, care stă gaj că țara noastră își merită statutul în interiorul UE, în pofida abuzurilor regimului Dragnea de atunci, absența președinției din această dezbatere deservește țării.

De altfel, Klaus Iohannis nu a avut nimic de zis nici când liberalii de la București au construit un fake news grosolan în jurul Raportului Matic, votat în Parlamentul European.

3. Facturile majorate la întreținere și perspectiva unei crize socio-economice, în condițiile în care, pentru prima dată în ultimii cinci ani, riscul de sărăcie și excluziune socială a crescut în rândul copiilor români (36,3%), arată datele unui nou raport al Salvați Copiii România.  

Criza pandemică a expus acestor riscuri tocmai pe copiii cei mai vulnerabili, iar situația este și mai severă în cazul copiilor cu dizabilități, al celor de etnie rromă și al celor în situație precară. În 2020, 1.582.000 de copii din România (36,3 %) se aflau în risc de sărăcie sau excluziune socială.

Copiii au fost cei mai vulnerabilizați de pandemie, iar riscul de sărăcie și excluziune socială printre copii a crescut cu 0,5 puncte procentuale, în vreme ce a scăzut pentru adulți, cu 1,2%.

Rata deprivării materiale severe a crescut în rândul populației generale, de la 14,5 la 15,2%, dar creșterea este dramatică în rândul copiilor – de la 17,7 la 21,4% și, în cazul copiilor mai mici de 6 ani, de la 16 la 22%.

Iar sărăcia este direct corelată cu România educată, un proiect flatus vocis cu care Klaus Iohannis ar vrea să rămână în istorie.

România este țara în care trasferurile sociale sunt aproape imposibile, o spune Salvați Copiii în fiecare poziție publică pe tema educației.

Ce înseamnă asta? Că un copil care se naște într-un mediu social vulnerabil are șanse minime să spargă cercul vicios al sărăciei educaționale,  să aibă acces egal – cantitativ și calitativ – la educație, iar copiii lui să nu-i perpetueze destinul.

Destinul nu e aici unul dictat de vreo voință divină, ci de o voință cât se poate de profană, politică. E vorba aici despre politici publice conjugate, care să se adreseze direct beneficiarului social, nu care să mai schimbe pe ici, pe colo câte o materie școlară sau forma unui examen de final de ciclu școlar.

Inadecvarea unui lider la istoria țării sale nu duce doar la izolarea acestuia, ci la golirea de autoritate a funcției. Or, asta e echivalent cu a lăsa țara pe mâinile cui are chef de ea și se vede clar că cei mai pofticioși și mai activi zilele acestea sunt cei de la AUR. Asta crește AUR, retragerea și disoluția autorităților legitime și a reprezentării.

L-am mai citat pe Yuval Noah Harari, care, într-un interviu pe care mi l-a acordat, spunea că și în cazul în care cineva, în cazul nostru un președinte, nu are chef de istoria cotidiană, e obosit, plictisit sau vrea o pauză, istoria merge mai departe și fără el.

Dar mai este un efect perfid în felul în care președintele Klaus Iohannis a ales momentul pentru a se lansa în dezbaterea privind încălzirea globală: compromiterea temei.

Tema este una dintre cele majore, e o preocupare reală și tocmai inadecvarea o poate compromite, prin uzurpare politică mediocră.

În momentul în care ai golit funcția de reprezentare și legitimitate, în momentul în care președintele nu are nimic de spus despre erorile fatale ale Guvernului pe care l-a construit, orice temă colaterală devine una de impostură.

SCANDALUL HOLOCAUSTULUI – DE CE ARE AUR DREPTATE: PENTRU CA ”ROMANIA EDUCATA” A DEVENIT ”ROMANIA SUFOCATA”

https://inpolitics.ro/scandalul-holocaustului-de-ce-are-aur-dreptate-pentru-ca-romania-educata-a-devenit-romania-sufocata_1815224895.html

Alianța pentru Unirea Românilor a provocat recent un scandal imens, soldat cu autosesizarea Parchetului, după ce a cerut, într-un comunicat, renunțarea la împovărarea programei școlare cu tot felul de ”teme minore ridicate la rang de materii”, care ar putea fi studiate în cadrul materiilor deja existente. A spune că AUR a minimalizat Holocaustul – faptă sancționată penal – e de-a dreptul o mistificare grosolană; dincolo de asta, însă, partidul lui Simion pune degetul pe o rană care în loc să se vindece, se lărgește de la an la an. Pentru că în România a devenit sport național al politicienilor inventarea de noi și noi materii școlare, toate extrem de importante, nu-i așa?

”AUR atrage atenția asupra faptului că, în ultimii ani, se constată o acțiune sistematică de subminare a calității învățământului din România prin ridicarea la rangul de „materii” a unor teme minore sau care pot face obiectul unor simple lecții în cadrul materiilor existente (ex. educație sexuală, istoria Holocaustului, etc.), în paralel cu reducerea importanței acordate materiilor fundamentale pentru formarea noilor generații: științele exacte, Limba și literatura română, Istoria națională”.

Cam așa suna comunicatul AUR care i-a atras acuzația de antisemitism, negaționism și, finalmente, un dosar penal.

Problema e că nu doar studierea Holocaustului ca materie de sine stătătoare constituie un abuz asupra școlarilor, ci a multor alte noi materii izvorîte permanent din mințile politicienilor. Nu e vorba aici de minimalizarea tragediei evreiești, ci de maximalizarea programei școlare, cu efecte dramatice asupra educației tinerilor.

O tragedie imensă, de dimensiunile Holocaustului evreiesc, este cît se poate de important să fie studiată în școli, absolut de acord. Împreună cu alte lecții triste ale istoriei, am spune. Pentru că avem și genocidul ucrainean, Holodomor, cu 7 milioane de victime, genocidul cambodgian, genocidul armean, genocidul rwandez, genocidul circasian, genocidul kazah, genocidul zunghar, genocidul grec, genocidul asirian, genocidul împotriva populațiilor de indieni din Americi ori teribilul genocid congolez. Despre toate acestea și multele altele e necesar să se studieze în școală, pentru ca noile generații să tragă învățămintele de rigoare.

Dar e o idee bună să se introducă o nouă materie de sine stătătoare și încă doar despre Holocaustul evreiesc, așa cum se va întîmpla grație legii promulgate recent de Klaus Iohannis?

România a adoptat cu ani în urmă o legislație de reducere a numărului de materii din programa școlară, dar politicienii nu par impresionați.

Nu e prea mult de cînd Federația de șah bătea palma cu ministerul Educației pentru introducerea studierii șahului în școli.

Raed Arafat cere de mai multă vreme introducerea ca materie obligatorie în programa școlară a cursurilor de prim-ajutor.

Se mai propune, de asemenea, introducerea în școli a educației pentru mediu după ce, în noiembrie, au fost introduse educația financiară și educația juridică.

Mai avem și mult discutata introducere a orelor de educație sexuală în programa școlară obligatorie.

Un lider marcant al PNL, Marilen Pîrțea, deputat și rector universitar, a depus proiectul de lege privind introducerea în programa școlară a „Istoriei Revoluției de la Timișoara din 1989 și a schimbării de regim din Decembrie 1989 în România”.

Deputata USR Cristina Iurişniţi reclamă introducerea disciplinei şcolare „Educaţie pentru sănătate” menită să atragă atenția românilor asupra diverselor pericole la adresa sănătății.

”A introduce Mindfulness în programa școlară este o modalitate de a dezvolta abilitățile relaționale și de rezilienta la viitori adulți” cerea și Valerie Cioloș Villemin, soția liderului USR Dacian Cioloș, acum doi ani, pe Facebook.

Anul trecut, ministerul Educației analiza serios introducerea în programă a materiei ”educația cinematografică”.

Se pregătește introducerea studierii încălzirii globale, urmare a eforturilor președintelui.

Toate aceste materii, de la Holocaust la prim-ajutor, mindfulness, cinematografie sau șah sunt benefice pentru tineri, de acord.

Dar pot fi ele îndesate într-o singură programă școlară? Într-un singur ghiozdan?

Răspunsul e categoric negativ.

”România educată” a lui Iohannis tinde să devină ”România sufocată”, cel puțin la nivelul programei școlare.

Mulți politicieni au propus pînă acum introducerea de noi și noi materii, dar niciunul nu se înghesuie să ceară eliminarea altora.

Sunt și voci lucide, precum a deputatului PSD Nicolae Radu, care atrăgea atenția acum doi ani că s-a ajuns ca un elev de gimnaziu din generaţia actuală să aibă în clasa a V-a 17 materii. ”Ce poate reţine un copil de 10-11 ani din 17 materii diferite? Cu ce rămâne după un an de şcoală în afară de oboseala cronică?” se întreba, retoric, deputatul.

Care făcea, pe bună dreptate, un apel, în acest sens, către clasa politică să elaboreze ”Un sistem care să ia în considerare nevoile elevului, să îl ajute să îşi dezvolte abilităţile în domeniile spre care are înclinaţie, şi nu capacitatea de a susţine pe umeri, la 11 ani, un ghiozdan cu întreaga paletă de cunoştinţe a lumii”.

”Se întreabă părinţii pentru ce sunt necesare la o materie 3 manuale, de ce nu poate fi cuprinsă materia de studiu într-una singură” afirma într-o declarație politică și deputatul Vasile Nagy.

În Egipt a făcut valuri uriașe, toamna trecută, decizia guvernului de a introduce în programa școlară studierea performanțelor fotbalistului Mo Salah.

Să introducem și noi materii despre Nadia Comăneci, Ilie Năstase, Simona Halep, ori Gică Hagi?

Vestea ”bună” e că se mai și taie din materie: s-a eliminat latina, s-au redus orele alocate științelor, iar România a ajuns în ultimii ani singura țară din Europa care are în programă, în medie, doar o oră de istorie săptămînal, la gimnaziu și liceu, în timp ce Ungaria, Germania sau Mare Britanie au patru ore.

Ceea ce înseamnă că, de aici înainte, pentru studiul (repetăm, extrem de necesar) al Holocaustului s-ar putea aloca un spațiu de învățătură egal cu al întregii istorii a românilor. (Bogdan Tiberiu IACOB)




Ce rele ne mai așteaptă

https://revista22.ro/opinii/andreea-pora/ce-rele-ne-mai-asteapta

Cu cât amenințarea AUR devine mai serioasă, cu atât PSD devine mai frecventabil. Istoria din anul 2000 se poate repeta, își fac socoteala strategii PSD. De acest nou început de an am auzit cam o singură urare, o singură speranță, aproape colectivă: să fie mai bun decât celălalt. Suna ca o rugăminte. Normal. 2021 a fost un coșmar pe care cei mai mulți ar vrea să-l uite. Iar dacă nu se poate, măcar să nu-l repete. Degeaba, slabe speranțe. După cum s-au așezat astrele și cărțile, sunt „șanse” mari să fie cel puțin la fel de rău.

Omicronul a prins viteză încă din primele zile, iar specialiștii guvernului, în frunte cu Alexandru Rafila, ne anunță că „țara noastră se află pe unul din cele mai rapide trenduri de creștere din Europa, situându-se pe locul doi sau trei din clasament”. Chestie de tradiție! În clasamentele negre, România e mereu fruntea. Tot Rafila, care se comportă ca și cum ar fi analist TV și nu ministrul unui partid care domină coaliția și țara, spune că certificatul verde, chiar dacă va fi aprobat va veni prea târziu, pentru că „vom fi în zona de descreștere”. Cum va arăta zona aia, cu câți morți și secții de ATI gemând de bolnavi, e încă un mister pe care îl vom desluși din mers. Oricum, consecințele nu și le va asuma nimeni. Ghinion! Dar AUR poate fi mulțumit, populiștii, antivacciniștii și suveraniștii lor sunt frați de cruce cu cei de la PSD și PNL, așa că certificatul verde are șanse slabe să fie votat în parlament. Europenii, niște fraieri și niște antidemocrați, care calcă drepturile cetățeanului în picioare, nu ca noi, care preferăm să călcăm pe cadavre, așa cum am făcut în valul patru.

Surprinzător este că pesediștii acționează de parcă nu ar vrea ca pandemia să se termine mai repede, ca să ne putem întoarce la „normalitate”, după cum repetă papagalicește încercând, vezi Doamne, să convingă oamenii să respecte măsurile și să se vaccineze, acționează ca și cum nu ar fi evident că de situație profită, umflându-se în sondaje, AUR. Interesul politic ar impune PSD să se facă luntre și punte să pună capăt pandemiei până nu îi racolează Simion și ai lui o halcă și mai groasă din electorat. Căci, să fim serioși, electoratul vadimist și otevist și-a găsit debușeul la PSD în lipsă de altceva, iar acum, după oferta de nerefuzat a AUR, s-a reorientat. Ca să nu mai discutăm că pandemia, facturile și scăderea nivelului de trai au lovit cu precădere bazinul electoral pesedist, care a găsit în Șoșoacă și Simion răspunsul la marile lui întrebări existențiale. Pe de altă parte, cu cât amenințarea AUR devine mai serioasă, cu atât PSD devine mai frecventabil. Istoria din anul 2000 se poate repeta, își fac socoteala strategii PSD.

Tot începutul de an ne-a arătat că trebuie să abandonăm orice speranță în ce privește guvernarea. Va fi la fel de proastă, lașă și incompetentă ca precedenta, deși nu are niciun motiv. Cu o majoritate de două treimi în parlament și-ar putea permite să ia decizii nepopulare, să pună profesioniști în posturile-cheie și nu clientelă de partid, să dea legi care să miște lucrurile. Adică să se preocupe de „interesul național”, așa cum au motivat PSD și PNL alianța peste capul și votul electoratului, și nu de umflat portofelele și de îmbuibat acoliții cu contracte de la stat. Cele mai bune dovezi ale traseului pe care vor merge treburile sunt numirile de secretari de stat făcute de PSD. O garnitură de politruci, habarniști, fripturiști și antireformiști sadea reciclați din vremea lui Dragnea, în frunte cu Ottó Szép la Ministerul Justiției, individ care s-a remarcat prin cererea de pedepsire a magistraților care protestau față de masacrarea legilor justiției, cu eternul Mădălin Voicu și chimista Cristina Nedelcu la Cultură sau cu Stelian Mîndrescu la Transporturi. Presa e plină de exemple care de care mai strigătoare la cer. Aceștia pălesc desigur în fața somităților din guvern sub comanda cărora va defila generalul Ciucă, premierul care nu suflă în front. Și de ce ar face-o, din moment ce însuși Vasile Dîncu spune că alianța PSD-PNL va rezista până în 2024, ba chiar ar putea candida împreună la alegeri. N-ar fi cine știe ce surpriză, ținând cont de afinitățile celor două partide. S-ar limpezi apele în sfârșit, ca să nu mai voteze electoratul PNL și să iasă din căciulă PSD.

Cea mai urgisită se anunță a fi tot educația, care va ajunge anul acesta și mai analfabetă funcțional. Așa cum arată tradiția românească, întotdeauna e loc de mai rău. Mai ales cu un ministru ca Sorin Cîmpeanu. Dacă intenționa să-și îngroape cu fanfară și slave de tun România Educată, Iohannis nu putea face o alegere mai nimerită decât Cîmpeanu. Pătruns de importanța funcției, ministrul needucației naționale este întruchiparea activistului de partid comunist reciclat de partidele postrevoluționare. Veșnica poziție a ghiocelului nu i-a deformat coloana vertebrală și platitudinile în spatele cărora se ascunde nu-i știrbesc stima de sine. E mulțumit că nu face nimic și nimeni nu-i cere socoteală. În tot cazul, nu șeful său Iohannis. Căci așa se întâmplă cu personajele fără principii, valori și fără personalitate, cocoțate în copac.

Dacă nu vor fi proteste de stradă generate de incitările AUR și de nemulțumirea populației față de tăvălugul scumpirilor, va fi un an al stagnării. Dacă nu, s-ar putea ca alianța să fie măturată de la putere mai repede decât prorocește Dîncu. Asta, pentru că PSD nu știe să gestioneze crizele decât prin violență, iar PNL e ros pe dinăuntru de viermele dihoniei. În ceea ce-l privește pe Iohannis, e de prea mult timp mână moartă ca să mai conteze.


Un dezastru pentru liniștea președintelui

Se dovedește din nou că „nu există sentiment tragic la români” (Octavian Paler); mai rău chiar, ei tind să „ia forma ultimului dos care se așază pe ei”, cum spunea Edward Behr.

Rodica Culcer

https://revista22.ro/opinii/rodica-culcer/un-dezastru-pentru-linistea-presedintelui

Din păcate, debutul lui 2022 este pentru România la fel de întunecat ca diminețile de ianuarie. Prima și cea mai îngrijorătoare constatare este că actuala guvernare nu se dovedește capabilă să rezolve problemele majore ale populației. Nici măcar nu ne gândim la reformele cerute de PNRR, ci doar la nivelul de viață care, de fapt, scade, pentru că mult trâmbițatele creșteri de pensii, alocații și compensații nu reușesc să acopere inflația. Incapabil să schimbe modul de calcul al prețului energiei sau să exploateze gazul din Marea Neagră, din motive doar de el știute, actualul guvern continuă practica statornicită de antecesorii săi de a nu schimba nimic și de a-i favoriza pe furnizorii de energie în dauna populației - adică îl lasă pe ministrul energiei Virgil Popescu să facă exact ce a făcut și în ultimii doi ani.

Nici problema pandemiei nu a fost rezolvată, căci talentatul domn Alexandru Rafila și-a predat spada de specialist imperativului politic al PSD și AUR, iar astăzi dă declarații stupide menite să justifice inacțiunea guvernamentală în combaterea valului 5, de care, de altfel, este perfect conștient. Guvernanții noștri par să fi hotărât că, de vreme ce prețul politic al măsurilor eficiente anti-COVID este prea mare, vor lăsa populația pradă pandemiei, să se imunizeze prin boală și să scape cine poate. O atitudine de rău augur pentru problemele sănătății publice.

Metamorfozarea dezonorantă a doctorului Rafila sugerează că niciun om competent în domeniul său nu poate învinge dictatul politic. În consecință, putem avea și miniștri neaveniți, cum este Sorin Grindeanu la Transporturi, pentru că oricum decizia nu se ia pe criterii profesionale, ci strict în funcție de interesele „sistemului”, iar „sistemul” nu vrea reformă, vrea doar banii publici cu impunitate. Va fi așadar foarte greu pentru ministrul finanțelor, Adrian Câciu, care sigur nu este un incapabil, să facă reformele indispensabile - măcar reformarea ANAF și sporirea gradului de colectare. Dar cum să reformeze ANAF, când slaba colectare asigură banii negri din care se alimentează partidele politice, conform unor analiști economici?

Imperativul restaurației și al conservării status quo-ului păgubos devine și mai evident atunci când urmărim numirile dictate premierului Ciucă de PSD - și executate cu conștiinciozitate: pe de o parte, revin în funcții de secretari de stat „specialiștii” epocii Dragnea-Dăncilă, cum ar fi, printre mulți alții, Roxana Mânzatu, la Ministerul Fondurilor Europene, sau Cristian Vasilcoiu, fost consilier al fostului ministru Olguța Vasilescu, numit secretar de stat la Ministerul Muncii, ca să nu mai vorbim de Florian Lixandru, apropiat al lui Liviu Pop și al Ecaterinei Andronescu, la Ministerul Educației. Pe de altă parte, instituțiile statului sunt invadate de absolvenți sau masteri ai Academiei de Informații, foști ofițeri de informații sau apropiați ai serviciilor: de la ministrul apărării, Vasile Dâncu, la fostul ofițer Adrian Chesnoiu, ministru al agriculturii, la Elena Petrașcu – numită secretar general la Ministerul Economiei, dată afară de Stelian Ion de la Ministerul Justiției și recuperată ulterior de Florin Cîțu la Secretariatul General al Guvernului - sau judecătorul Silviu-Gabriel Barbu, șeful corpului de control al guvernului. Lista este mai lungă (vezi G4Media) și demonstrează că administrația publică - în care premierul Ciucă vrea să avem din nou încredere - este înțesată de persoane cu dublă comandă și adesea cu competențe discutabile, judecând după scandalurile legate de școala doctorală a AIMV. Suntem nevoiți să-i dăm dreptate lui Sorin Ioniță, care arăta că o astfel de strategie atrage contraselecția și numirea în fruntea guvernului a „unor oameni vulnerabili şi dispensabili, ce nu pot avea o carieră fără protecţia epoleţilor”.

După ce am constatat cine se află la comandă, adică, spus pe șleau, cine ne mănâncă în continuare banii, înțelegem ce nu au spus - dar probabil au subînțeles - cei care au explicat această nefastă restaurație prin dorința președintelui Iohannis de a avea un rest de mandat liniștit. Dar cine îi amenința liniștea? Răspuns posibil: grupurile de interese schițate mai sus, neliniștite de zelul reformist al USR, mai ales în domeniul justiției, și obsedate să recapete controlul asupra fondurilor publice, inclusiv banii europeni. Să ne amintim că, înainte să vină guvernul Ciucă, se intensificaseră amenințările cu suspendarea președintelui. Acum toți tac, inclusiv AUR! Evident, Klaus Iohannis nu are curajul lui Traian Băsescu pentru a accepta provocarea tentativei de suspendare, pentru că știe că populația nu este de partea lui - și nu este pentru că și-a trădat electoratul. Dar ce provine din „sistem”, ca Iohannis, se supune „sistemului” și, dacă trebuie să sacrifice viitorul țării, îl sacrifică cu un răsunător „să trăiți”.

Se dovedește din nou că „nu există sentiment tragic la români” (Octavian Paler); mai rău chiar, ei tind să „ia forma ultimului dos care se așază pe ei”, cum spunea Edward Behr (Kiss The Hand You Cannot Bite- sărută mâna pe care nu poți să o muști). La fel ca în „marea colonie greacă ” a lui Konstantinos Kavafis, unde „multe merg prost, desigur”, reformatorii sunt nedoriți, căci „descoperă lucruri ce trebuie suprimate,/lucruri la care însă poți renunța cu greu”. Nu schimbăm deci nimic, pentru că, „la urma urmei, iată, tot progresăm”. Oare?