Embedded Files
Anul acesta, plin de cele mai spectaculoase şi surprinzătoare evoluţii, încă nu s-a încheiat.
DNA a preluat ancheta privind votul din afara ţării. Asta ar putea însemna că investigaţia va fi mai incisivă şi că ar putea avea şi consecinţe politice. Deocamdată e vorba de o anchetă in rem, adică privitoare la fapte şi nu la persoane.
Iniţial, dosarul a fost deschis de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, dar, cu o zi în urmă, a fost atribuit DNA, care începuse la rândul său o investigaţie similară: „constatând că faptele cu privire la care s-a început urmărirea penală (...) atrag competenţa de investigare a Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Secţia de urmărire penală şi criminalistică a dispus declinarea cauzei în favoarea acestei structuri“.
Pe ce temei se face o astfel de investigaţie? Parchetul general invocase trei articole din Codul Penal, privitoare la abuzul şi neglijenţa în serviciu şi la împiedicarea drepturilor electorale. Fiecare dintre ele sună destul de ameninţător pentru cei care au avut răspunderi în desfăşurarea alegerilor. Există trimiteri precise: „Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează şi fapta funcţionarului public, care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, îngrădeşte exercitarea unui drept al unei persoane“.
La fel sună şi articolul următor referitor la neglijenţa în serviciu şi care vorbeşte despre „vătămarea drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice”, iar, în plus, Codul Penal are şi un articol care vizează în mod special ”împiedicarea drepturilor electorale“ şi care atrage o pedeapsă cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani.
Evident că ancheta nu e uşoară, căci mecanismele legale complicate disimulează adesea răspunderile. În primul rând ar trebui să se stabilească dacă ar fi fost posibil să se înfiinţeze noi de secţii de vot şi apoi să se identifice persoanele care s-ar fi opus acestei acţiuni. Fostul ministru de Externe, Titus Corlăţean, a invocat o piedică legală, dar preşedinta ÎCCJ, judecătoarea Livia Stanciu, a susţinut, într-un comentariu neoficial, exact contrariul. Aşadar ancheta are sens cel puţin pentru a lămuri aceată dilemă inacceptabilă.
În al doilea rând, se străvede de pe acum o dificultate: Codul Penal vorbeşte despre „funcţionarul public“, nu despre miniştri. Sunt miniştrii asimilabili „funcţionarilor publici“? O discuţie asemănătoare se ivise în cazul membrilor parlamentului, cu ocazia unei dezbateri juridice legate de incompatibilitate. Ne amintim atunci că majoritatea USL susţinea un proiect de lege care disocia net între membrii parlamentului şi funcţionarii publici. Curtea Constituţională a dat însă o interpretare potrivit căreia ne-am afla într-o simplă ceartă de cuvinte, căci spiritul legii i-a avut în vedere pe toţi cei care reprezintă o autoritate publică, fie ea legislativă, executivă sau judecătorească.
Există însă şi o altă lege care se referă la responsabilitatea ministerială, dar care nu a fost invocată de Parchetul general. De ce? Poate pentru că această lege este mai rea decât altele. Nu găsim în cuprinsul ei mai nimic din ceea ce ar putea fi considerată o acţiune vinovată îndreptată împotriva intereselor legitime ale cetăţenilor. Iată de pildă cum sună Art 8, aliniat 1, singurul care ar putea fi aplicat în cazul votului din afara ţării: „Constituie infracţiuni şi se pedepsesc cu închisoare de la 2 la 12 ani următoarele fapte săvârşite de membrii Guvernului în exerciţiul funcţiei lor: a) împiedicarea, prin ameninţare, violenţă ori prin folosirea de mijloace frauduloase, a exercitării cu bună-credinţă a drepturilor şi libertăţilor vreunui cetatean.“
Dar nu poate fi vorba aici de violenţă şi nici de mijloace frauduloase. Dacă Guvernul a vrut să limiteze numărul votanţilor din străinătate, a făcut-o nu prin ameninţare sau violenţă, ci prin pasivitate. La fel ca în cazul non-asistenţei în caz de pericol, pasivitatea poate fi vinovată. În general însă, legea răspunderii ministeriale ocoleşte punctele cu adevărat nevralgice din activitatea Executivului, ceea ce explică de ce nimeni nu a fost condamnat până acum pe baza ei.
În sfârşit, ancheta ar putea ajunge de la Ministerul de Externe la primul-ministru, căci el este cel care răspunde de întreaga activitate a Guvernului. Iar o solicitare a DNA de începere a urmăririi penale ar atrage după sine suspendarea din funcţie. Constituţia oferă această prerogativă Preşedintelui. Anul acesta, plin de cele mai spectaculoase şi suprinzătoare evoluţii, încă nu s-a încheiat.
Page updated
Google Sites
Report abuse