Vulpe pe creasta Munților Făgăraș / Făgăraşului, iarna

Poteca are cateva portiuni acoperite cu gheata. Zapada apare pe la 1400 metri altitudine. Sosim pe intuneric la cabana, dupa epuizantul urcus din ultima parte. A doua zi dimineata lasam o scrisoare de multumire si pornim spre creasta.

Zapada nu creeaza probleme si iesim sub Vf. Mosu. In unele locuri, mai expuse la soare, zapada era topita. Ne bucuram si facem planuri mari. Insa intalnim o portiune acoperita cu gheata si era sa ne trezim pe fundul caldarii glaciare. Optimismul mai scade, ne aducem aminte ca lipsa de echipament poate sa coste; aveam bete de schi si pioleti, nu insa coltari. Eram constienti de riscurile la care ne expuneam, mai ales in iarna asta in care zapada cam lipsea, iar caldura, inghetul si dezghetul repetate creasera un strat de gheata deasupra caruia se afla unul subtire de zapada intarita.

Dupa ce depasim cateva portiuni mai dificile ajungem pe Vf. Urlea. Panorama exceptionala: se vad Calimanii, Bucegii… Ne amintim de privelistea de pe Vf. Carja, din Parang, cand pe 31 decembrie 2000 vedeam spre nord pana in Tibles iar spre sud undeva prin Bulgaria. De atunci prinsesem curaj, pentru ca am ajuns fara mari probleme pe Carja si am petrecut noaptea dintre milenii sub acest varf, pe la 2200 metri.

Acum pornim acum spre refugiul din Portita Vistei. Dinspre nord apar nori care prevestesc ninsoarea. Se inteteste vantul si suntem nevoiti sa coboram, dupa ce depasim Vf. Slanina, in caldarea dinspre sud. Noroc ca nu e pericol de avalansa. Punem cortul langa un izvor dezghetat. Pe la ora doua noaptea suntem treziti de zgomote, iar cortul se misca. Zgomotele veneau dinspre picioarele noastre, unde era pusa mancarea. Ne speriem zdravan, gandindu-ne la Mos Martin. In cele din urma, decidem sa ne uitam afara. 

Era o vulpe, oprita la vreo trei metri de cort, uitandu-se la noi. Evaluam pagubele: cort dublu rupt prin muscatura, o parte din paine furata. Aruncam si painea ramasa, temandu-ne ca vulpea sa nu fie turbata. Inchidem cortul, dar dupa scurta vreme iar auzim zgomot. Un coleg isi lasase bocancii afara. Acum, vulpea tragea unul de siret. Aruncam o petarda, vulpea se sperie si fuge spre creasta. Nu vom mai putea dormi linistiti, la fiecare zgomot ne gandim ca a revenit musafirul.

Spre dimineata ne trezesc fulgii care loveau in cort. Ceata invaluie totul. Urcam pe Galasescu Mic. Urmeaza o portiune in care ne orientam dupa stalpii indicatori si uite asa nu sesizam ca ne-am abatut de la linia crestei, unde zapada era mai afanata. Ajungem la un loc acoperit cu gheata, destul de inclinat, pe fata sudica a Vf. Galasescu Mare. Ma leg in coarda, cam scurta si veche, prietenii ma asigura de la un stalp indicator.

Alunec de la primul pas. Ma rostogolesc pe burta si, dupa tehnicile citite, imping pioletul dar nu reusesc sa fac asta destul de tare. Astept sa se intinda coarda, dar ea se rupe. Viteza creste. Incerc sa imping pioletul mai tare, dar nu am succes; el ricoseaza din zapada inghetata, lovindu-ma in cap. Ma uit spre vale si apare o raza de speranta. Vad niste pietre. Imping pioletul si mai tare, rugandu-ma. Acum ori niciodata. Minune, reusesc sa ma opresc, exact la timp. Picioarele se afla suspendate asupra unei rupturi de panta.

Astept, simt bucati de zapada care ma lovesc in fata. Sosesc prietenii, ma examineaza. In afara de cateva zgarieturi si sperietura zdravana nu am altceva. Urcam iarasi pe creasta. Nu mai gasim nici un stalp indicator; spre vest apare o panta si mai inclinata. Decidem sa ne retragem spre sud, pe creasta care se desprinde din Galasescu Mare.

Dupa un timp, aceasta se intrerupe brusc; hotaram sa coboram intr-un culoar de avalansa, care semana teribil cu o partie de bob, avand zapada putina, dar inghetata. Dupa vreo 40 de minute de alunecat cand pe picioare cand pe fund, franand cu pioletul, ajungem in vale, langa stana din Valea Rea. Poposim aici.