The Untold Story of American War Crimes in Japan (Part 1)

http://www.darkmoon.me/2015/the-untold-story-of-american-war-crimes-in-japan-part-1/

. . . by Thomas Goodrich

Slightly abridged by Lasha Darkmoon, with notes and comments

“It was not just the marines who committed countless atrocities in Japan,

virtually all American servicemen partook.” — Thomas Goodrich

Introductory Note by Lasha Darkmoon

In regard to the mass rape and torture of 2 million German women in World War II — the subject of another article — it is now customary to assign maximum blame to the Soviet Union for this horrendous war crime: to Stalin’s Red army, consisting of soldiers belonging to many ethnic groups. In order to spare the blushes of the white Russians, the finger of blame has now been pointed by anti-Semites at the vast numbers of Jews within the Red army—said to number roughly 200,000. Solid proof that most of the Red army rapists were Jews, however, is sadly lacking. You may suspect heavy Jewish involvement if you don’t like Jews, but you cannot prove it.

The same applies if you point the finger of blame at the Asiatics within the Red army : at the huge number of Mongols, Tatars and Chinese. Again, solid proof of larger-than-average Asiatic guilt is lacking. So if Germany is ever to obtain financial compensation (at some future date) for the mass rape of its womenfolk during the 1944-1947 period, it will have a wide range of rapist groups to choose from : the Russians, the Jews, the Mongols, the Tatars, the Chinese, the Americans, the Brits, the French, and the Moroccans in the French army. They will all have to pay.

This is not a digression. I am coming to the point. I am fully aware that this article is about American war atrocities in Japan and not about Russian war atrocities in Germany. My point is simply this: while the Russians were raping and pillaging Germany, the Americans were raping and pillaging Japan. These atrocities against the helpless and innocent civilian populations of the two defeated nations, Germany and Japan, were taking place simultaneously at the tail end of World War Two and in its immediate aftermath. “Just as the Allied air forces were targeting cities and civilians in Germany,” Goodrich tells us, “so too was the US air force incinerating the women and children of Japan.”

Goodrich has written extensively about both these national holocausts, but it is the holocaust against the German people only that has impinged on the consciousness of many people in the West, after a raft of books on the subject, notably Goodrich’s own widely acclaimed tour de force Hellstorm: The Death of Nazi Germany, 1944-1947. In contrast, the Japanese holocaust remains relatively unknown. The untold story of the rape of Japan, though told to a few, has yet to be told to the many.

When it comes to mass rapes committed in war, the prevailing myth among most Americans goes something like this: “Yes, our soldiers have been guilty of rape in war time, but we’re not that bad compared to the Russians or lots of other nations. Relatively speaking, we’re pretty well-behaved around women. We do our best not to rape too many of them!” The Brits would probably echo these words. They, too, are chivalrous knights in shining armor who would never dream of raping women en masse—except, of course, in exceptional circumstances.

A quick look at what the Americans got up to in Japan—the subject of the groundbreaking article by Thomas Goodrich which you are about to read—will cure you of any delusions of American chastity and sexual self-control. When the Americans got to Japan, they treated the Japanese women with as much merciless ferocity as Stalin’s Red army soldiers treated the German women who fell victims to their maniacal lustmurder. All my delusions of American righteousness and uber-nobility flew out of the window when I read this mind-altering article. “So,” I told myself grimly, “Americans have feet of clay too! They’re just as bad as the baddest of the bad!”

Part 1 of Goodrich’s article covers the general rape of Japan, Part 2 has more to say on the rape and brothelization of Japanese women who were to serve as “comfort women” for the American occupying forces. Goodrich cannot be praised too highly for his pioneering work in bringing to our attention the demonic nature of man in war time, and the depths of depravity to which man will sink when his mind is possessed by the unclean spirits that walk in darkness. [LD]

Part 1: The Rape of Japan

by Thomas Goodrich

As a child, I vividly recall a scene from an old war movie. The US Marines are storming some Pacific island and driving the terrified “Jap” defenders before them, much as safari beaters drive prey. The wild chase increases in momentum until the enemy is finally flushed from the trees and onto the beach. Halting their tanks, situating their machine guns for maximum effect, the marines open fire. Scores of Japanese are mowed down mercilessly. With no hope, with no escape, the survivors leap into the surf and try to swim for it. In a matter of minutes, there is not a living “Nip” among them.

Another scene I vividly recall seeing—and this only once—was a war documentary. A Japanese sailor is struggling in the water amid a flotsam of oil and debris, desperately trying to save himself. Clearly, he is a survivor from a recently sunk ship. The sailor is so close to the American naval vessel that I can see the fear and confusion in his face. Suddenly, from a point beyond camera range, bullets spray the water around the man. In a panic, the sailor begins swimming around and around in circles. Finally, a well-aimed bullet blows the young man’s head apart and he sinks silently beneath the surface.

In those old documentary films that cover World War Two in the Pacific, there is a very good reason why one seldom sees a live Jap in any of them, much less a prison camp filled with live Japs. Just as they were doing in Europe, Americans in the Pacific were taking no prisoners. The awful truth never mentioned in these films, or in any book, for that matter, is that the war with Japan from start to finish was a black flag no-quarter contest in which the rules of engagement were shockingly simple: If the Japanese won, they lived . . . if they lost, they died.

§

Millions raped, millions tortured, millions enslaved, millions murdered—truly the defeat of Nazi Germany was utter in its hate and hellish in its evil. It was, by all standards, the most savage and sadistic such defeat in human history.

Savage and sadistic as the war and ensuing Jewish “peace” in Germany was, nowhere was the terrible price of propaganda more evident than in the war with Japan. Unlike the Germans who not only looked and acted much like the Americans, British, French, and Russians, and shared a similar religion and culture, the Japanese were outwardly, at least, very different from their opponents in World War Two. Most graphic, of course, was race and the fact that the Japanese were Asians.

Although racially and culturally the enemy nations differed, prior to hostilities each side had no difficulty at all interacting amicably with one another. Indeed, a great degree of mutual respect, even admiration, existed among the two peoples.

All that changed in a blink, of course, on December 7, 1941.

“To us they are dogs and rats. We love to kill them. Killing Nips is the greatest sport known. We really get a kick out of hearing the bastards scream.”

— An American army officer in a letter to his mother. (See Part 1)

Part 2 : Hiroshima, Nagasaki, and the Mass Rape

of Japanese Women

Just as the Allied air forces were targeting cities and civilians in Germany, so too was the US air force incinerating the women and children of Japan.

As was the case with his peers in Europe, cigar-chewing, Jap-hating Gen. Curtis Lemay had no qualms whatsoever of targeting non-combatants. Once his air armada moved with striking distance of the Japanese home islands, the American air commander sent his B-29 bombers to attack Japan with high explosives and phosphorous bombs. Virtually all Japanese urban centers suffered utter destruction but it was the larger cities that were forced to endure the hell of “fire bombing.”

In one raid on Tokyo alone, in one night, an estimated 75,000 to 200,000 people, mostly women and children, were burned to death. Only the incineration of Dresden, Germany, with an estimated death toll of between 200,000-400,000, was greater.

In January, 1945, Gen. Douglas MacArthur forwarded to President Roosevelt a Japanese offer to surrender that he had just received. Roosevelt spurned the request.

Seven months later, the new American president, Harry Truman, received virtually the same offer from the Japanese. This time, the Americans accepted.

Had the Japanese surrender been accepted when first offered, well over one million people, American and Japanese, would not have died needlessly. Had peace been made in January, 1945, there would have been no battle blood-bathes as occurred at Iwo Jima, Saipan and Okinawa. There would have been no firebombing murder of hundreds of thousands of women and children in Tokyo, Yokohama, Osaka, and every other major Japanese city. And, perhaps most important of all, had the Japanese peace offer been accepted earlier there would have been no horrific use of atomic weapons against the women and children of Japan and no stigma or shame attached to we Americans forever for the use of such hideous and hellish weapons.

Garden at Hiroshima, by Standish Backus

The fiery deaths of civilians in Tokyo and other cities and the vaporization of 200,000 mostly women and children in Hiroshima and Nagasaki remains an evil black smear on the human soul for all time to come; they provide a clear and terrible testament to man’s inhumanity to man.

The unbridled assaults against the helpless civilians of Japan were also a graphic comment on the powerful price of propaganda. From beginning to end, American political and military leaders hoped to punish the Japanese like no other people in history had been punished. Hence, the refusal to accept Japan’s surrender in January, 1945, and the refusal to accept the surrender several times later on.

The argument made by President Truman and his apologists that the atomic bombs were used to “end the war sooner” and thereby save both American and Japanese lives, was a lie; it was a lie then and it is a lie to this very day. In fact, Truman deliberately prolonged the war until the bombs were tested, assembled, delivered, and ready for use against Japan.

When the first device exploded as planned at Hiroshima and vaporized an estimated 80,000-100,000 civilians, Truman was eager to use another such bomb against another civilian target, Nagasaki. Had Truman a hundred nuclear weapons in his arsenal—rather than the mere two that he used—it seems clear he would have happily dropped them all on the women and children of Japan.

“The only language they seem to understand is the one we have been using to bombard them,” argued the American president. “When you have to deal with a beast you have to treat him like a beast. It is most regrettable but nevertheless necessary.”

§

Another argument for the use of the atomic bombs when Japan was willing, even eager, to surrender, was an attempt to impress the Soviet Union with American might. If such a line of reasoning was indeed true, as many later pointed out, then the weapons could have just as easily been used against isolated military targets, and not urban areas filled with women and children.

Certainly, one strong reason for using the weapon, though never mentioned then, and seldom mentioned even now, was hate. The bombings of Hiroshima and Nagasaki were merely a more dramatic and devastating continuation of the no-quarter policy that had been in effect since December 7, 1941. The bombs were used against a much-hated enemy simply because the Americans wanted to use them. Weapons that would kill tens of thousands in a flash, then kill tens of thousands more in the most hideous and painful ways imaginable, made perfectly good sense at the time; it certainly made sense to Truman and millions of Americans then, and sadly, it still makes perfectly good sense to millions of Americans even now, seventy years later.

“The Dirty Japs began the war,” as the reasoning ran then, and still runs now, “the Dirty Japs fought the war in the most inhumane and barbarous way possible, and so it is thus fitting that these dirty yellow rats should suffer like no other people ever suffered;” or, as one American historian phrased it more delicately: “[T]he widespread image of the Japanese as sub-human constituted an emotional context which provided another justification for decisions which resulted in the death of hundreds of thousands.”

Nevertheless, with the war clearly won, and with pangs of conscience beginning to reassert themselves among some, a few voices felt that the dropping of the terrible new weapon was a display of sadistic savagery, pure and simple.

“The use of the atomic bomb, with its indiscriminate killing of women and children, revolts my soul,” former US president, Herbert Hoover, wrote shortly after the news reached him.

Added the Chairman of the Joint Chiefs of Staff, Admiral William Leahy:

It is my opinion that the use of this barbarous weapon at Hiroshima and Nagasaki was of no material assistance in our war against Japan. The Japanese were almost defeated and ready to surrender. . . . [I]n being the first to use it, we . . . adopted an ethical standard common to the barbarians of the Dark Ages.

And even Dwight David Eisenhower—a man who himself knew more than a little about the mass murder of a helpless enemy—suddenly found a mote of pity when he registered his complaint against the use of the hideous new weapon. “The Japanese were ready to surrender. . . ,” the general wrote. “It wasn’t necessary to hit them with that awful thing.”

Mercifully, for everyone concerned, the Allied powers soon accepted the Japanese surrender seven months after it was originally offered and World War Two, the most savage and evil conflict in history, was over.

§

While all this was in progress, the “world’s worst peace” was claiming its European victims in their millions. None suffered more in war, none suffered more in “peace,” than German females.

Of all the numerous war crimes committed by the Allies during World War Two, the massive rapes committed against the helpless women and children of Germany were perhaps the most monstrous.

Of course, an untold number of German women and children did not survive the violent, nonstop assaults. One million? Two million? Ten million? Since no one in power cared, no one in power was counting.

And as this monstrous crime was enveloping the women of Europe, a similar slaughter was transpiring in Asia.

Because the great bulk of fighting in the war against Japan was fought on the water, in the air or across islands either uninhabited or sparsely populated, rape is a word seldom mentioned in American war diaries or official reports during the years 1941-1944. When US forces invaded the Japanese island of Okinawa, however, this changed.

Almost immediately, and in spite of the bloody fighting, US soldiers began the sexual assault on the females of the island. In one prefecture alone, during a ten-day period, over one thousand women reported being raped.

In one district alone, over 100 Japanese women

were raped EVERY day over a 10-day period by American soldiers.

Since most victims would never come forward and voluntarily suffer such shame in a society where modesty and chastity were prized above all else, the number of rapes was undoubtedly much greater than reported.

Incidents like the following became common:

Marching south, men of the 4th Marines passed a group of some 10 American soldiers bunched together in a tight circle next to the road. They were “quite animated,” noted a corporal who assumed they were playing a game of craps. “Then as we passed them,” said the shocked marine, “I could see they were taking turns raping an oriental woman. I was furious, but our outfit kept marching by as though nothing unusual was going on.”

So pervasive was the crime, and so frightened were the people, that hundreds of Okinawa women committed suicide by swallowing poison or by leaping from the steep cliffs of the island.

With their nation’s surrender in August, 1945, Japanese officials were so concerned about the mass rape of their wives and daughters by the victors that they rounded up tens of thousands of girls from poorer families throughout the nation and all but forced them into prostitution at various brothels, or “comfort stations.”

Although such stop-gap measures did prevent wholesale rape on a German scale, this was small consolation to the women and children who had to endure the sanctioned sex attacks.

Earning anywhere from eight cents to a dollar a day, a girl working in the “rape stations,” as they more commonly were called, might be brutally raped and sodomized from 15 to 60 times a days.

“They took my clothes off,” remembered one little girl. “I was so small, they were so big, they raped me easily. I was bleeding, I was only 14. I can smell the men. I hate men.”

§

Despite hundreds of thousands of American and Australian occupation soldiers using the rape stations, thousands more preferred taking their sex violently. In the days, weeks and months after the surrender, numerous atrocities were committed as the victors laid claim to the “spoils of war.”

In the Spring of 1946, American GI’s cut the phone lines in Nagoya and raped every women they could get their hands on, including children as young as ten. At another city, US soldiers broke into a hospital and spent their time raping over 70 women, including one who had just given birth. The mother’s infant was flung to the floor and killed.

Had Allied occupation commander, Gen. Douglas MacArthur, spent even half the time on stemming rape as he spent censoring news from Japan or running down real or imagined Japanese war criminals, the attacks would have been curtailed. But, like his opposite in Europe, Gen. Eisenhower, he did not.

As American historian, John W. Dower, acknowledged: “Once you recognize that soldiers rape–including “our” guys, our fathers, uncles, grandfathers, sons, husbands, boyfriends, grandsons–then you understand the tremendous resistance [by authorities] to recognizing mass rapes during wartime as the atrocity it has always been and still is”

§

Edgar Jones, a veteran first in Europe and then in the Pacific, struggled mightily to make sense of the many senseless things he had seen. When he truly understood what had occurred, he exploded in anger and honesty:

“We Americans have the dangerous tendency in our international thinking to take a holier-than-thou attitude toward other nations. We consider ourselves to be more noble and decent than other peoples, and consequently in a better position to decide what is right and wrong in the world. What kind of war do civilians suppose we fought, anyway?

We shot prisoners in cold blood, wiped out hospitals, strafed lifeboats, killed or mistreated enemy civilians, finished off the enemy wounded, tossed the dying into a hole with the dead, and in the Pacific boiled the flesh off enemy skulls to make table ornaments for sweethearts, or carved their bones into letter openers. . . .

[W]e mutilated the bodies of enemy dead, cutting off their ears and kicking out their gold teeth for souvenirs, and buried them with their testicles in their mouths. . . .

We topped off our saturation bombing and burning of enemy civilians by dropping atomic bombs on two nearly defenseless cities, thereby setting an all-time record for instantaneous mass slaughter.

As victors we are privileged to try our defeated opponents for their crimes against humanity; but we should be realistic enough to appreciate that if we were on trial for breaking international laws, we should be found guilty on a dozen counts. We fought a dishonorable war, because morality had a low priority in battle. The tougher the fighting, the less room for decency, and in Pacific contests we saw mankind reach the blackest depths of bestiality.

Sourced from “Dirty Japs”

Thomas Goodrich is a professional writer living on the Gulf Coast of Florida. His biological father was a United States Marine during the Pacific War, 1941-1945. Visit the author at ThomasGoodrich.com

Part 3: Jews Behind the Atom Bomb

. . . by Lasha Darkmoon

Known as the “father of the atomic bomb”, Jewish physicist Oppenheimer was the chief scientist in charge of the Manhattan Project (1942-1946) at Los Alamos where the first nuclear weapons were developed. His security clearance was revoked after the war because of his close Communist connections. If Roosevelt’s Jewish-controlled administration had been looking for the most morally degenerate and mentally unstable Jew in America, albeit one with the highest scientific qualifications for developing the deadliest weapons known to man, they couldn’t have chosen a better man than Oppenheimer.

— See here, especially section entitled “Private and Political Life”

The bomb dropped on Hiroshima was nicknamed “Little Boy” (originally “Thin Man”) and was named after Franklin D. Roosevelt. The bomb dropped on Nagasaki three days later was nicknamed “Fat Boy” and was named after Winston Churchill.

Three motives immediately suggest themselves for the use of these lethal weapons upon an already defeated nation: (a) The need to see how the weapons worked, to assess their toxicity, and to figure out ways to improve the deadliness of the weapons. The Japanese were to be used as guinea pigs. Nothing controversial here: exactly the same thing is being done today by the Israelis in Gaza, with the Gaza strip being used as the Jews’ military testing ground for new weapons and the Palestinians being used as the Jews’ guinea pigs or lab rats. (b) As a warning to the Soviet Union not to mess with America. “By showing off the new nuclear weapons, Washington also sent an early Cold War message to Russia that the U.S. was the new planetary superpower.” (c) Sadistic malevolence or evil for evil’s sake—usually softened and sanitized by the use of the word “revenge”, as if to suggest that the cruelty was justified.

During the first half of 1945, the US systematically obliterated more than 60 defenseless Japanese cities, grinding them to dust with aerial bombing. Entire areas of Japan, however, were deliberately spared, giving some Japanese the false notion that the Americans were acting with some semblance of self-restraint. The citizens of five cities became complacent, thinking they were living in “protected cities”. These cities were Kyoto, Kokura, Niigata, Hiroshima and Nagasaki. Little did the citizens of these “protected cities” know that the only reason they had not been obliterated earlier on by conventional firebombing was because the Americans were saving them up for the Big Bomb. Hiroshima and Nagasaki did the trick.

Kyoto, Kokura and Niigata were “spared”, but only because the Americans had probably run out of nukes by this time. Or perhaps they were economizing, keeping a few nukes in reserve for the Soviet Union—in case ‘Uncle Joe” (Stalin) got too big for his boots.

The atom bomb dropped on Hiroshima on August 6, 1945, immediately vaporized 80,000 to 100,000 innocent Japanese civilians, leaving behind hundreds of thousands of traumatized survivors suffering from the effects of deadly radiation, birth deformities and cancers. Enough has already been said about Hiroshima, so we will concentrate here on Nagasaki where the devastation was just as great if not greater.

The bomb dropped on Nagasaki was different in design from the bomb dropped on Hiroshima. Whereas Hiroshima got the atom bomb, Nagasaki got the plutonium bomb. The bomb dropped on Nagasaki weighed 10,000 pounds and exploded 500 meters above St Mary’s Cathedral in the Urakami district of Nagasaki. This occurred at exactly 11.02 a.m while Japanese Roman Catholics were celebrating Holy Mass. It wiped out the entire Christian congregation. These were “boiled, evaporated, carbonized or otherwise disappeared in a scorching, radioactive fireball that exploded 500 meters above the cathedral.”

“Most Nagasaki Christians did not survive the blast,” we are told by the same narrator, Dr Gary G. Kohls, a retired physician and non-violent political activist. “Six thousand of them died instantly, including all who were at confession [in St Mary’s Cathedral]. Of the 12,000 church members, 8,500 of them eventually died as a result of the bomb. Many of the others were seriously sickened.

“Three orders of nuns and a Christian girl’s school disappeared into black smoke or became chunks of charcoal. Tens of thousands of other innocent non-combatants also died instantly and many more were mortally or incurably wounded.

“Some of the victims’ progeny are still suffering from the trans-generational malignancies and immune deficiencies caused by the deadly plutonium and other radioactive isotopes produced by the bomb.”

The general public remains totally unaware to this day that the Nagasaki bomb had a hidden dimension. It was unleashed by a purportedly Christian nation, America, and with the full blessings and prayers of Catholic and Lutheran chaplains that it might reach its target and kill thousands, and it was known all along that THE PRINCIPAL VICTIMS OF THIS PLUTONIUM BOMB WOULD BE CHRISTIANS. Here, then, is the supreme irony: that a supposedly Christian nation, America, should go out of its way TO DESTROY CHRISTIANITY IN JAPAN.

§

If we connect the dots, we can see that the Jews who designed the atom bomb and were heavily involved in the Manhattan project—all of them wielding immense clout under Roosevelt—we can see that these Jews, with their atavistic hatred of Christianity, might have had a special motive for killing two birds with one stone when they targeted Nagasaki of all Japanese cities: not only would they deal the Japanese enemy a deadly blow, they would also deal Christianity in Japan a deadly blow, virtually destroying it.

“What the Japanese Imperial government could not do in 250 years of persecution,” Dr Gary G. Kohls notes, “American Christians did in nine seconds.”

Only it wasn’t “American Christians” that did it; it was the Jews behind the Roosevelt administration.

To repeat, for it cannot be emphasized too strongly: the Americans, with the help of their Jewish advisors, succeeded in virtually destroying Christianity in Japan in nine seconds, a feat which the anti-Christian Japanese government had been unable to accomplishing in 250 years of unremitting persecution.

Is Christianity dead in Japan right now? No, but it is a mere shadow of what it once was: a mere fraction of 1 percent of the Japanese are Christians today. And yet, Christianity really did flourish in Japan—at Nagasaki in particular—in the early half of the 20th century, before the Judeo-American administration of Roosevelt decided to strangle it to death.

Well done, America!

§

LIST OF JEWS ASSOCIATED

WITH THE DEVELOPMENT OF THE ATOM BOMB

Robert Oppenheimer [American Jew] – Scientific Director – Project “Y”

Frank Oppenheimer [American Jew] – Brother of and Assistant to J Robert Oppenheimer

Albert Einstein [German born Jew] – Consultant to the Project.

Niels Bohr [Danish born Jew] – Consultant to the Project.

Leó Szilárd [Hungarian born Jew] – Group Leader – Metallurgical Laboratory.

Nicholas Kürti [Hungarian born Jew] – Worked with

Franz Eugen Simon [German born Jew] and developed a method of separating uranium 235 from raw uranium ore.

David Bohm [American Jew] – Performed theoretical calculations for the Calutrons at the Y-12 facility in Oak Ridge, used to electromagnetically enrich uranium for use in the bomb dropped on Hiroshima in 1945.

Rudolf Peierls [German born Jew] – British Mission.

Felix Bloch [Swiss born Jew] – Worked under Hans Albrecht Bethe, performing nuclear fission research.

Eugene [Paul] Wigner [Hungarian born Jew] – Group Leader Metallurgical Laboratory.

James Chadwick [British born Jew] – Chief – British Mission.

James Franck [German born Jew] – Director – Chemistry Group.

Otto Frisch [German born Jew] – British Mission.

Edward Teller [Hungarian born Jew] – Thermonuclear Research.

Emilio Gino Segrè [Italian born Jew] – Group Leader.

Hans Albrecht Bethe [German born Jew] – Chief – Theoretical Division.

Klaus Fuchs [German born Jew] – Theoretical Division [Communist Spy]

Richard Phillips Feynman [American Jew] – Group Leader – Theoretical Division.

Morris Kolodney [American Jew] – Manager – DP Site.

Louis Rosen [American Jew] – The “Father” of the Los Alamos Neutron Science Center.

Louis Slotin [Canadian born Jew] – Critical Testing – resulted in his accidental death.

Jacob Beser [American Jew] – Weapons firing and fusing.

Theodore Alvin Hall [American Jew] – Youngest Scientist at Los Alamos.

Samuel T. Cohen [American Jew] – Worked in the Efficiency Group.

Samuel Goudsmit – [Danish born Jew] – Scientific Head of the Alsos Mission.

George Placzek – [Moravian born Jew] – British Mission.

Eugene Rabinowitch – [Russian born Jew] – Metallurgical Laboratory.

Joseph Rotblat – [Polish born Jew] – Worked with James Chadwick [Communist Spy]

Gregory Breit – [Russian born Jew] – Predecessor of J. Robert Oppenheimer.

David Greenglass [American Jew] – Manhattan Project Infiltration [Communist Spy].

George Abramovich Koval [American Jew] – Special Engineer Detachment [Communist Spy]

Victor Weisskopf [Austrian born Jew] – Theoretical Division.

Alvin Martin Weinberg [American Jew] – Theoretical Physics under Eugene [Paul] Wigner.

Isidor Isaac Rabi [Polish born Jew] – Consultant to the Project.

Stan Frankel [American Jew] – Theoretical Division.

Enrico Fermi [Italian born Gentile] was married to a Jewess – Group Leader – Theoretical Division

SOURCE

GOOGLE TRANSLATE

Povestea nespus de americani crime de război în Japonia (partea 1)

. . . de Thomas Goodrich

Puțin prescurtată de Lasha Darkmoon, cu note și comentarii

"Nu a fost doar pușcașii marini care au comis nenumărate atrocități în Japonia,

aproape toate militari american împărtășit. "- Thomas Goodrich

Notă introductivă de Lasha Darkmoon

În ceea ce privește violuri în masă și torturarea 2 milioane de femei germane din al doilea război mondial - subiectul alt articol - este acum obișnuiește să se atribuie vina maxim în Uniunea Sovietică pentru această crimă de război cumplit: a Armatei Roșii lui Stalin, constând din soldați aparținând multe grupuri etnice. În scopul de a scuti de blush de albe rușilor, degetul de vina a fost acum subliniat de antisemiți la un mare număr de evrei în Armata Roșie, a spus la numărul aproximativ 200.000. Dovezi solide că cele mai multe dintre violatori Armatei Roșii erau evrei, cu toate acestea, este din păcate lipsesc. Ați putea suspecta implicare evreiesc greu dacă nu vă place evrei, dar nu se poate dovedi.

Același lucru este valabil dacă punctul de degetul de vina la asiatici în Armata Roșie: la numarul mare de mongoli, tătari și chineză. Din nou, dovada solidă a vinovăției-mai mare decât media asiatic lipsește. Deci, dacă Germania este tot de a obține compensații financiare (la o dată ulterioară) pentru violarea în masă a femeie în timpul perioadei 1944-1947, aceasta va avea o gamă largă de grupurilor violator a alege de la: rușii, evreii, mongoli, tătarii, chinezii, americanii, britanicii, francezii, și marocanii din armata franceză. Ei vor trebui să plătească toate.

Aceasta nu este o digresiune. Eu vin la punct. Sunt pe deplin conștient de faptul că acest articol este despre atrocitățile de război americane în Japonia și nu despre atrocitățile de război rusești din Germania. Punctul meu este pur și simplu acest lucru: în timp ce rușii au fost violat și jefuirea Germania, americanii s-au violat și jefuirea Japonia.Aceste atrocități împotriva populațiilor civile neajutorate și nevinovate ale celor două națiuni învinse, Germania și Japonia, au fost având loc simultan la sfârșitul coada al doilea război mondial și imediat după,. "Așa cum forțele aeriene aliate au fost de direcționare orașe și civili în Germania," Goodrich ne spune, "la fel a fost US Air Force incinerarea femeile și copiii din Japonia."

Goodrich a scris pe larg despre aceste două arderi naționale, dar este Holocaustul împotriva numai a poporului german, care a veni în contact în conștiința multor oameni din Occident, după o serie de cărți pe această temă, în special propria tur de forță pe scară largă aclamat Goodrich lui Hellstorm: Moartea Germaniei naziste, 1944-1947. În schimb, holocaustul japonez rămâne relativ necunoscut. Povestea nespusă a viol din Japonia, deși a spus la câteva, nu a fost încă să i se spună la mulți.

Când vine vorba de violurile în masă comise în război, mitul dominant printre majoritatea americanilor merge ceva de genul: "Da, soldații noștri au făcut vinovați de viol în timp de război, dar nu suntem chiar asa de rau, comparativ cu rușii sau o mulțime de alte națiuni. Relativ vorbind, suntem destul de bine-au comportat în jurul valorii de femei. Noi facem tot posibilul să nu violeze prea multe dintre ele! "Britanicii ar ecou probabil aceste cuvinte. Ei, de asemenea, sunt cavaleri în armuri cavalerești, care nu ar visa de femei violează în masă -except, desigur, în circumstanțe excepționale stralucitoare.

O privire rapidă la ceea ce americanii sa ridicat în Japonia, subiectul articolului revolutionara de Thomas Goodrich care sunt pe cale de a citi-va voi vindeca de orice iluzii de castitate americane și de auto-control sexual. Când americanii ajuns în Japonia, au tratat femeile japoneze cu la fel de mult ferocitate fără milă ca soldații Armatei Roșii lui Stalin a tratat femeile germane care au căzut victime lustmurder lor maniac. Toate iluzii mele de dreptate americane și uber-noblețe a zburat pe geam cand am citit acest articol minte-i va schimba. "Deci," mi-am spus întunecat, "americanii au picioare de lut prea! Sunt la fel de rău ca mai rea a rău! "

Partea 1 al articolului Goodrich acoperă violul general al Japoniei, Partea 2 are mai multe de spus cu privire la viol și brothelization de femeile japoneze care au fost pentru a servi ca "femei de reconfortare" pentru forțele de ocupație americane a. Goodrich nu poate fi laudat prea mare pentru munca sa de pionierat în aducerea în atenție natura demonică a omului în timp de război, și adâncurile depravării la care omul se va scufunda, atunci când mintea este posedat de spiritele necurate care umblă în întuneric.[LD]

Partea 1: Răpirea Japonia

de Thomas Goodrich

Ca un copil, am viu amintesc o scenă dintr-un film de război vechi. SUA Marina sunt storming o insulă din Pacific și de conducere îngroziți apărătorii "Jap" înaintea lor, de mult ca paletele de safari conduce pradă. Wild crește chase în impuls până la inamicul este în cele din urmă spălată din copaci și pe plajă. Stoparea tancurile lor, situarea armele de mașini pentru un efect maxim, pușcașii marini foc deschis. Zeci de japonezi sunt cosite jos fără milă. Cu nici o speranță, cu nici o scăpare, supraviețuitorii salt în surf și să încerce să înoate pentru ea. Într-o chestiune de minute, nu este o viață "Nip" printre ei.

O altă scenă viu îmi amintesc văzut-și această doar o singură dată, a fost un documentar de război.Un marinar japonez se luptă în apă în mijlocul unei rămășițe care plutesc de petrol și resturi, încercând cu disperare să se salveze. În mod evident, el este un supravietuitor de pe o navă recent scufundat. Marinarul este atat de aproape de nava navale americane pe care le pot vedea frica și confuzia în fața lui. Dintr-o dată, dintr-un punct dincolo de gama aparat de fotografiat, gloante de pulverizare a apei în jurul omului. Într-o panică, marinarul începe înot în jurul valorii de și în jurul în cerc. În cele din urmă, un glonț bine găsește-lovituri cu capul tânărului în afară și a scufunda în tăcere sub suprafata.

În aceste filme vechi, documentare care acoperă Doilea Război Mondial în Pacific, există un motiv foarte bun de ce se vede rar un japonez direct în oricare dintre ele, cu atât mai puțin o închisoare plină de japonezi vii. Așa cum făceau în Europa, americanii din Pacific au fost luati prizonieri.Îngrozitor Adevărul nu a menționat în aceste filme, sau în orice carte, de altfel, este că războiul cu Japonia de la început până la sfârșit a fost un steag negru concurs nu-trimestru în care regulile de angajare au fost socant de simplu: Dacă castigat japonez , au trait . . . dacă au pierdut, au murit.

§

Milioane violate, torturate milioane, milioane, milioane înrobit ucis-adevărat înfrângerea Germaniei naziste a fost total în ură și infernal în rău sa. A fost, de toate standardele, cea mai sălbatică și sadică astfel înfrângerea în istoria omenirii.

Savage și sadic ca războiul și a urmat evreiesc "pace" în Germania a fost, nicaieri a fost prețul teribil de propaganda mai evidentă decât în ​​războiul cu Japonia. Spre deosebire de germani, care nu numai uitat și a acționat la fel ca americanii, britanicii, francezii, și rușii, și partajate o religie și cultură similare, japonezii s-au exterior, cel puțin, foarte diferit de adversarii lor din al Doilea Război Mondial. Cele mai multe grafice, desigur, a fost rasă și de faptul că japonezii au fost asiatici.

Deși rasial și cultural națiunile inamice diferit, înainte de fiecare parte a avut ostilitățile nici o dificultate la toate interacționează pe cale amiabilă cu un altul. Într-adevăr, un grad mare de respect reciproc, chiar admirație, a existat între cele două popoare.

Tot ceea ce sa schimbat în o clipire, desigur, la 12.07.1941.

"Pentru noi sunt câini și șobolani. Ne place să-i omoare. Uciderea PIN este cel mai mare sport cunoscut. Am obține într-adevăr o lovitură de ascultarea ticăloși striga. "

- Un ofițer de armată americană într-o scrisoare mamei sale. (A se vedea partea 1)

Partea 2: Hiroshima, Nagasaki, și violuri în masă

de femeile japoneze

Așa cum forțele aeriene aliate au fost de direcționare orașe și civili în Germania, la fel a fost US Air Force incinerarea femeile și copiii din Japonia.

Cum a fost cazul cu colegii săi din Europa, trabuc-mestecat, Jap-urăște Gen. Curtis Lemay nu a avut nici un fel de mustrări de direcționare necombatanți. După armada lui sa mutat cu aer distanță izbitoare dintre insulele de origine japoneză, comandantul aer american a trimis lui B-29 bombardiere să atace Japonia cu explozibile și bombe cu fosfor. Practic, toate centrele urbane japoneze au suferit distrugeri totală, dar a fost orașele mai mari, care au fost nevoiți să îndure dracu de "bombardamente foc."

Într-un raid pe Tokyo singur, într-o noapte, o valoare estimata de 75.000 la 200.000 de persoane, majoritatea femei și copii, au fost arși la moarte. Numai incinerarea Dresda, Germania, cu o taxă moarte estimat între 200,000-400,000, a fost mai mare.

În ianuarie, 1945, generalul Douglas MacArthur a transmis președintelui Roosevelt o ofertă japonez să se predea că a primit doar. Roosevelt disprețuit cererea.

Șapte luni mai târziu, noul președinte american, Harry Truman, a primit practic aceeași ofertă de japonezi. De data aceasta, americanii acceptate.

A fost acceptat capitularea Japoniei la prima oferit, peste un milion de oameni, americane și japoneze, nu ar fi murit inutil. Pace a fost făcută, în ianuarie 1945, nu ar fi fost nici o luptă de sânge Cade ca a avut loc la Iwo Jima, Saipan și Okinawa. Nu ar fi fost nici o crimă bombardarea sute de mii de femei și copii din Tokyo, Yokohama, Osaka, și orice alt oraș mare japonez. Și, poate cel mai important dintre toate, a avut oferta de pace japonez fost acceptate anterior nu ar fi fost nici un folos oribilă a armelor atomice împotriva femeilor și copiilor din Japonia și nu stigmatizarea sau rusinea atașat la noi, americanii pentru totdeauna pentru utilizarea unor astfel de hidos și arme infernal.

Grădină la Hiroshima, de Standish Backus

Decesele de foc ale civililor din Tokyo și în alte orașe și vaporizarea de 200.000 de cea mai mare parte femei și copii în Hiroshima și Nagasaki rămâne o pată neagră rău asupra sufletului uman tot timpul să vină; ele oferă un testament clar și teribil de umanitate a omului față de om.

Atacurile dezlănțuite împotriva civililor neajutorate din Japonia au fost, de asemenea, un comentariu grafic pe puternic prețul de propagandă. De la început până la sfârșit, liderii politici și militari americani spera să-i pedepsească pe japonezi ca nici un alt popor din istorie au fost pedepsiți. Prin urmare, refuzul de a accepta predarea Japoniei, în ianuarie 1945, și refuzul de a accepta predarea de mai multe ori mai târziu.

Argumentul a făcut de președintele Truman și apologeții lui că bombe atomice au fost folosite pentru a "pune capăt războiului mai devreme" și, prin urmare, a salva atât viața americane și japoneze, a fost o minciună; a fost o minciună, atunci și este o minciună de a în ziua de azi. De fapt, în mod deliberat Truman prelungit războiul până au fost testate bombele, asamblate, livrate, și gata de utilizare împotriva Japoniei.

Când primul dispozitiv a explodat conform planului la Hiroshima și vaporizat aproximativ 80,000-100,000 civili, Truman a fost dornic de a utiliza un alt astfel de bombă împotriva unui alt obiectiv civile, Nagasaki. A avut Truman o sută de arme nucleare din arsenalul său, mai degrabă decât simpla două care a folosit-o pare clar că va trebui să le toate scazut pe femeile și copiii din Japonia fericit.

"Singura limba pe care par să înțeleagă este cea pe care am fost folosit pentru a le bombarda," a afirmat președintele american. "Cand ai de a face cu o bestie trebuie să-l trateze ca o fiară. Acesta este cel mai regretabil dar cu toate acestea este necesar. "

§

Un alt argument pentru utilizarea bombe atomice, atunci când Japonia a fost dispus, chiar dornic, să se predea, a fost o încercare de a impresiona în Uniunea Sovietică cu puterea americană. În cazul în care o astfel de linie de raționament a fost, într-adevăr adevărat, cat mai multe mai târziu a subliniat, apoi armele ar fi putut la fel de ușor a fost utilizat împotriva țintelor militare izolate, și nu zonele urbane pline cu femei și copii.

Desigur, un motiv puternic pentru folosirea armei, deși nu a menționat apoi, și rareori a menționat chiar și acum, a fost ura. Bombardamentele de la Hiroshima și Nagasaki au fost doar o continuare mai dramatică și devastatoare a politicii nu-trimestru, care a fost în vigoare din 7 decembrie 1941. bombe au fost folosite împotriva unui inamic mult ura-pur și simplu pentru că americanii vrut să le folosească. Arme care ar ucide zeci de mii într-o clipă, apoi ucide zeci de mii de mai multe în cele mai hidoase și dureroase moduri imaginabile, realizate simț perfect la momentul; a făcut cu siguranță sens să Truman și milioane de americani, apoi, și din păcate, face încă perfect bun simț pentru a milioane de americani, chiar acum, ani mai târziu șaptezeci.

"Cele murdare japonezii au început războiul," ca raționamentul fugit atunci, și încă rulează acum, "japonezii murdare luptat războiul în modul cel mai inuman și barbar posibil, și de aceea este, prin urmare, potrivit ca acești șobolani galbene murdare ar trebui să sufere ca nici un alt popor suferit, "sau, ca un istoric american se formulat mai delicat:" [T] el imaginea pe scară largă a japonezilor ca sub-uman a constituit un context emoțional, care prevedea o altă justificare pentru decizii care au dus la moartea a sute de mii. "

Cu toate acestea, cu războiul a câștigat în mod clar, și cu chinurile de conștiință început să se reafirme printre unii, câteva voci simțit că renunțarea de teribil arma noua a fost un display de sălbăticie sadic, pur și simplu.

"Utilizarea bombei atomice, cu uciderea ei fără discriminare a femeilor și copiilor, revoltă sufletul meu", fostul președinte american, Herbert Hoover, a scris la scurt timp după vestea a ajuns la el.

Adăugat președintele Joint Chiefs of Staff, amiralul William Leahy:

Este opinia mea că utilizarea acestei arme barbare la Hiroshima și Nagasaki a fost de nici un ajutor material de la războiul nostru împotriva Japoniei. Japonezii au fost aproape învins și gata să se predea. . . . [I] n fiind primul să-l folosească, ne. . . a adoptat un standard de etică comun barbarii de Evul Mediu.

Și chiar Dwight David Eisenhower-un om care se știa mai mult decât un pic despre uciderea în masă a unui neajutorat inamic-brusc găsit o mote de milă, când a înregistrat plângerea sa împotriva folosirii armei noi hidos. "Japonezii au fost gata să se predea. . . ", A scris generalul. "Nu a fost necesar să le lovi cu chestia aia îngrozitor."

Din fericire, pentru toată lumea în cauză, puterile aliate acceptat curând capitularea Japoniei șapte luni după ce a fost oferit inițial și al Doilea Război Mondial, conflictul cel mai sălbatic și rău în istorie, a fost de peste.

§

În timp ce toate acestea au fost în curs de desfășurare, "cel mai rău pace lumii", a fost acordarea victimelor sale europene în milioane lor. Nici unul a suferit mai mult în război, nimeni nu a suferit mai mult în "pace", decât femelele germane.

Dintre toate numeroase crime de război comise de către Aliați în timpul al doilea război mondial, violurile masive comise împotriva femeilor și copiilor neajutorați din Germania au fost, probabil, cel mai monstruos.

Desigur, un număr nespus de femei germane și copii nu au supraviețuit atacurilor violente, non-stop. Un milion? Doua milioane? Zece milioane de euro? Din moment ce nimeni nu la putere îngrijit, nimeni nu la putere a fost de numărare.

Și, după cum această crimă monstruoasă a fost învăluie femeile din Europa, un măcel similar a fost transpare în Asia.

Deoarece mai mare parte a lupta în războiul împotriva Japoniei a fost luptat pe apă, în aer sau peste insule nelocuite, fie sau slab populate, violul este un cuvânt rar menționat în jurnale de război americane sau rapoarte oficiale pe parcursul anilor 1941-1944. Când forțele americane au invadat insula japoneză Okinawa, cu toate acestea, acest lucru sa schimbat.

Aproape imediat, și în ciuda luptelor sângeroase, soldați americani au început asaltul sexual pe femelele de pe insula. Numai o prefectura, într-o perioadă de zece zile, peste o mie de femei au declarat că au fost violate.

Într-un district singur, peste 100 de femei japoneze

au fost violate în fiecare zi, pe o perioada de 10 zile de soldati americani.

Deoarece cele mai multe victime nu ar veni în față și în mod voluntar de suferit astfel de rușine într-o societate în care modestie și castitate au fost apreciate mai presus de toate, numărul de violuri fost, fără îndoială mult mai mare decât cel raportat.

Incidente cum ar fi următoarele devenit comun:

Marș de Sud, oamenii din 4 pușcașii marini au trecut un grup de aproximativ 10 de soldați americani torsadate împreună într-un cerc strâns lângă drum. Ei au fost "destul de animat," a remarcat un caporal care a preluat au fost un joc de zaruri. "Atunci cum le trecut", a declarat șocat marin ", am putut vedea ei au luat pe rând violează o femeie oriental. Am fost furios, dar tinuta nostru păstrat marș de ca și cum nimic neobisnuit se intampla. "

Atât de extins a fost crima, și atât de speriat erau oamenii, că sute de femei Okinawa sinucis înghițind otravă sau de sărind de la stancile abrupte ale insulei.

Cu predarea națiunii lor, în august 1945, oficialii japonezi au fost atât de preocupat de viol în masă a soțiile și fiicele lor de învingători pe care le rotunjită zeci de mii de fete din familii sărace în întreaga națiune și toate, dar le-a forțat să se prostitueze la diferite bordeluri, sau "stații de confort."

Deși astfel de măsuri stop-gap a împiedicat viol en-gros pe o scară german, acest lucru a fost consolare mic pentru femeile și copiii care au avut pentru a indura atacurile sexuale sancționate.

Câștigul salarial oriunde de la opt cenți la un dolar pe zi, o fată care lucrează în stațiile de "viol", așa cum au fost numite mai frecvent, ar putea fi violate brutal și sodomizat de la 15 la 60 de ori pe zile.

"Au luat hainele mele off," amintit un fetiță. "Am fost atât de mic, au fost atât de mare, m-au violat cu ușurință. Am fost sângerare, am fost doar 14. Pot să miros oamenii.Urăsc oamenii. "

§

În ciuda sute de mii de americani și australieni soldați de ocupație folosind stațiile de viol, luând mii mai preferată sex violent. În zilele, săptămânile și lunile de după predarea, numeroase atrocități au fost comise ca cererea învingători pus la "prada de război."

În primăvara anului 1946, American GI a tăiat liniile telefonice din Nagoya și violat fiecare femeile ar putea ajunge pe mâinile lor pe, inclusiv copii de zece. La un alt oraș, soldați americani a izbucnit într-un spital și a petrecut timpul lor violat peste 70 de femei, inclusiv una care tocmai a dat naștere. Sugari mamei a fost aruncat la podea și a ucis.

A avut comandant ocupație aliate, generalul Douglas MacArthur, a petrecut chiar jumătate din timpul pe care decurge violul ca el a petrecut cenzura știri din Japonia sau rulează în jos criminali reale sau imaginare de război japonez, atacurile ar fi fost reduse. Dar, la fel ca opusul său în Europa, generalul Eisenhower, el nu a făcut-o.

Ca istoricul american, John W. Dower, a recunoscut: "După ce recunosc că soldații-violul, inclusiv" "băieții noștri, părinții noștri, unchi, bunici, fii, soții, iubiți, nepoți, atunci intelegi rezistența extraordinară [de către autoritățile] la recunoașterea violurile în masă în timp de război ca atrocitatea a fost întotdeauna și este încă "

§

Edgar Jones, un veteran mai întâi în Europa și apoi în Pacific, luptat cu putere pentru a face sens de multe lucruri fără sens el a văzut. Când a înțeles cu adevărat ce ar fi avut loc, el a explodat în furie și onestitate:

"Noi, americanii au tendința periculoasă în gândirea noastră internațională să ia o atitudine mai sfânt decât-ai față de alte națiuni. Noi ne considerăm a fi mai nobil și decent decât alte popoare, și, în consecință într-o poziție mai bună de a decide ce este bine și rău în lume. Ce fel de război nu civililor presupunem că a încercat, de fapt?

Am filmat prizonieri cu sânge rece, distrus spitale, bărcile de salvare strafed, ucis sau civili inamice maltratati, a finalizat inamic rănit, aruncat pe moarte într-o gaură cu morții, și în Pacific fiert carnea de pe cranii inamice pentru a face ornamente de masă pentru iubitele, sau sculptate oasele lor în deschis scrisori. . . .

[W] e mutilat organele inamic mort, tăiat urechile și lovind din dintii lor de aur pentru suveniruri, și le-a îngropat cu testiculele lor în gura lor. . . .

Am topped off bombardament nostru de saturație și de ardere a civililor inamice prin cădere bombe atomice asupra a două orașe aproape fără apărare, stabilind astfel un record all-time pentru sacrificare în masă instantanee.

Ca învingători avem privilegiul de a încerca adversarii noștri învins pentru crimele lor împotriva umanității; dar ar trebui să fie suficient de realist pentru a aprecia că, dacă am fi judecat pentru încălcarea legilor internaționale, ar trebui să ne găsit vinovat pe o duzină de capete de acuzare. Am luptat un război dezonorantă, deoarece moralitatea a avut o prioritate scăzută în luptă. Mai dure luptă, mai puțin camera de decență, și la concursuri Pacific am văzut omenirea ajunge cele mai negre adâncurile bestialitate.

Provenite de la "murdare" japonezi

Thomas Goodrich este un scriitor profesionist care trăiesc pe coasta Golfului din Florida.Tatăl său biologic a fost un Statele Unite ale Americii Marine în timpul Războiului din Pacific, 1941 - 1945. Vizitați autorul la ThomasGoodrich.com

Partea 3: evreii spatele bomba Atom

. . . de Lasha Darkmoon

Cunoscut sub numele de "părintele bombei atomice", fizician evreu Oppenheimer a fost om de știință șef responsabil cu Proiectul Manhattan (1942-1946), la Los Alamos, unde s-au dezvoltat primele arme nucleare. Clearance-ul său de securitate a fost revocată după război, din cauza conexiunilor săi apropiați comuniste. Dacă administrarea evreu-controlate lui Roosevelt au fost cautati pentru evreul mai punct de vedere moral degenerat și instabil psihic în America, deși unul cu cea mai înaltă calificare științifică pentru dezvoltarea mortale arme cunoscute de om, ei nu ar fi putut alege un om mai bun decât Oppenheimer.

- A se vedea aici, în special secțiunea intitulată "viață privată și de politică"

Bomba la Hiroshima a fost poreclit (inițial "Thin Man") "Little Boy", și a fost numit după Franklin D. Roosevelt. Bomba a scăzut la Nagasaki de trei zile mai târziu a fost poreclit "Fat Boy" si a fost numit după Winston Churchill.

Trei motive se sugerează imediat pentru utilizarea acestor arme letale pe o națiune deja învins: (a) necesitatea de a vedea modul în care armele au lucrat, pentru a evalua toxicitatea lor, și să dau seama moduri de a îmbunătăți deadliness armelor. Japonezii urmau să fie folosiți drept cobai. Nimic controversat aici: exact același lucru se face astăzi de israelieni în Gaza, cu Fâșia Gaza fiind folosit ca evreii "teren de testare militare pentru arme noi și palestinieni fiind folosit ca evreilor cobai sau sobolani de laborator. (b) ca un avertisment pentru Uniunea Sovietică nu te pui cu America. "Prin manifestare off noile arme nucleare, Washington a trimis, de asemenea, o mai devreme mesaj Războiului Rece Rusia că SUA a fost noua superputere planetară." (C) rea-voință sadic sau rău pentru rău de-dragul de obicei, înmuiat și dezinfectate prin folosirea cuvântului "răzbunare", ca în cazul în care să sugereze că cruzimea era justificată.

În prima jumătate a anului 1945, Statele Unite ale Americii șters sistematic mai mult de 60 de orașe fără apărare japoneze, slefuire-le în țărână cu bombardamente aeriene. Zone întregi de Japonia, cu toate acestea, au fost în mod deliberat cruțat, oferind unele japoneză ideea falsă că americanii au acționat cu o aparență de auto-constrângere. Cetățenii cinci orașe au devenit complace, crezând că trăiau în "orașe protejate". Aceste orase au fost de la Kyoto, Kokura, Niigata, Hiroshima și Nagasaki.A făcut prea puțin cetățenilor din aceste orașe "protejate", știu că singurul motiv pentru care nu au fost șterse anterior de către bombe incendiare convențională a fost că americanii au fost de economisire-le pentru Big Bomb. Hiroshima și Nagasaki au truc.

Kyoto, Kokura și Niigata au fost "scutit", dar numai pentru că americanii au, probabil, a alerga afară de bombe nucleare de această dată. Sau poate au fost economisirea, păstrând câteva bombe în rezervă pentru cazul Uniunii Sovietice în "Unchiul Joe" (Stalin) a fost prea mare pentru cizmele.

Bomba atom la Hiroshima la 6 august 1945, imediat vaporizat 80.000 la 100.000 de civili nevinovați japoneze, lăsând în urmă sute de mii de supraviețuitori traumatizat suferă de efectele radiațiilor mortale, malformații congenitale și cancer. Destul a fost deja spus despre Hiroshima, așa ne vom concentra aici, pe Nagasaki unde devastarea a fost la fel de mare, dacă nu mai mare.

Bomba a scăzut la Nagasaki a fost diferit în design de bomba de la Hiroshima. Întrucât Hiroshima luat bomba atomică, Nagasaki a primit bomba plutoniu. Bomba a scăzut la Nagasaki cântărește 10.000 de lire sterline și a explodat la 500 de metri deasupra Catedrala St Mary în districtul Urakami de Nagasaki. Aceasta a avut loc la exact 11:02 în timp ce catolicii au fost japoneze celebra romano Sfânta Liturghie. Se sters întreaga congregație creștină. Acestea au fost "fiert, evaporat, carbonizat sau au dispărut într-un alt mod arzător, bolid radioactive care a explodat la 500 de metri deasupra catedrala."

"Cele mai multe Nagasaki creștinilor nu a supraviețuit exploziei," ni se spune de cătreacelași narator, Dr. Gary G. Kohls, un medic pensionar și activist politic non-violent."Șase mii dintre ei au murit instantaneu, inclusiv toți cei care au fost la mărturisire [în Catedrala St Mary]. Din cei 12.000 de membrii bisericii, 8500 dintre ei în cele din urmă a murit ca urmare a bombei. Multe dintre celelalte au fost grav bolnav.

"Trei ordine de maici si scoala o fata creștin dispărut în fum negru sau au devenit bucăți de cărbune. Zeci de mii de alte non-combatanți nevinovați, de asemenea, au murit instantaneu și multe altele au fost rănite mortal sau incurabil.

"Unele dintre descendenți victimelor sunt încă suferă de afectiuni maligne trans-generații și deficiențele sistemului imunitar cauzate de plutoniu de moarte și a altor izotopi radioactivi produse de bomba."

Publicul larg rămâne ignora total la această zi ca bomba Nagasaki a avut o dimensiune ascunsă.Acesta a fost declanșat de o națiune pretins creștin, America, și cu binecuvântările complete și rugăciunile de capelani catolici și luterani că ar putea ajunge ținta și ucide mii, și a fost cunoscut de-a lungul că victimele principal al prezentului BOMB PLUTONIULUI AR fi creștini . Aici, atunci, este ironia suprema: că o națiune presupune creștin, America, trebuie să ieși din calea sa de a distruge creștinism în Japonia.

§

Dacă vom conecta puncte, putem vedea că evreii care au proiectat bomba atom și au fost puternic implicate în Proiectul Manhattan - toate inarmati influență imensă în Roosevelt-se poate observa că acești evrei, cu ura lor atavic a creștinismului, s-ar putea au avut un motiv special pentru uciderea a doi iepuri dintr-o piatră, atunci când vizate Nagasaki de toate orasele japoneze: nu numai că ar face ei inamicului o lovitură de moarte japonez, ei s-ar ocupa, de asemenea, creștinismul din Japonia o lovitură de moarte, practic ea distruge.

"Ceea ce guvernul imperial japonez nu a putut face în 250 de ani de persecuție," Dr. Gary G. Kohls notează, "creștinii americani au în nouă secunde."

Numai că nu a fost "American creștini" care a făcut-o; a fost evreii din spatele administrației Roosevelt.

Pentru a repeta, pentru că nu poate fi accentuat prea puternic: americanii, cu ajutorul consilierilor lor evrei, a reușit să practic distrugerea creștinismului în Japonia în nouă secunde, un feat care guvernul anti-creștin japonez a fost în măsură să realizarea în 250 de ani de persecuție neîncetate.

Este creștinismul morți în Japonia acum? Nu, dar este doar o umbră a ceea ce a fost odată: un simplu fracțiune de 1 la suta din japonezii sunt creștini de astăzi. Și totuși, într-adevăr creștinismul a înflori în Japonia-la Nagasaki, în special în prima jumătate a secolului 20, înainte de administrarea iudeo-americană de Roosevelt decis să-l sugrume la moarte.

Bine făcut, America!

§

De evreii ASOCIATE

Odată cu dezvoltarea bombei atomice

Robert Oppenheimer [american evreu] - Director Stiintific - Proiectul "Y"

Frank Oppenheimer [american evreu] - Fratele a si asistent la J Robert Oppenheimer

Albert Einstein [german născut evreu] - Consultant la proiect.

Niels Bohr [danez născut evreu] - Consultant la proiect.

Leó Szilárd [maghiar născut evreu] - Group Leader - metalurgice de laborator.

Nicholas Kürti [maghiar născut evreu] - a lucrat cu

Franz Eugen Simon [născut german evreu] și a dezvoltat o metodă de separare a uraniului 235 de minereu de uraniu brut.

David Bohm [american evreu] - calcule teoretice realizată pentru Calutrons la facilitatea Y-12 în Oak Ridge, folosit pentru a îmbogăți uraniu electromagnetic pentru utilizarea în bomba de la Hiroshima în 1945.

[Născut german evreu] Rudolf Peierls - Misiunea britanică.

Felix Bloch [de origine elvețiană evreu] - a lucrat sub Hans Albrecht Bethe, desfășoară activități de cercetare fisiunii nucleare.

[Născut maghiară evreu] Eugene [Paul] Wigner - Liderul Grupului metalurgica laborator.

James Chadwick [britanic născut evreu] - Șef - Misiunea britanică.

[Născut german evreu] James Franck - Director - Chimie Group.

[Născut german evreu] Otto Frisch - Misiunea britanică.

[Născut maghiară evreu] Edward Teller - termonuclear cercetare.

Emilio Gino Segrè [născut italian evreu] - Group Leader.

Hans Albrecht Bethe [german născut evreu] - Divizia Teoretic - șef.

Klaus Fuchs [german născut evreu] - Divizia Teoretic [Spy Comunist]

Richard Phillips Feynman [american evreu] - Group Leader - Divizia teoretică.

Morris Kolodney [american evreu] - Manager de - DP Site.

Louis Rosen [american evreu] - "Tatăl" a Los Alamos Neutron Science Center.

Louis Slotin [canadian născut evreu] - critică de testare - a dus la moartea lui accidentală.

Jacob Beser [american evreu] - arme de ardere și de fuziune.

Theodore Alvin Hall [american evreu] - Cel mai tanar cercetator de la Los Alamos.

Samuel T. Cohen [american evreu] - a lucrat în cadrul grupului de eficiență.

Samuel Goudsmit - [danez născut evreu] - Șef științific al misiunii Alsos.

George Placzek - [Moravia născut evreu] - Misiunea britanică.

Eugene Rabinowici - [rus născut evreu] - metalurgica laborator.

Joseph Rotblat - [polonez născut evreu] - Lucrul cu James Chadwick [Spy Comunist]

Gregory Breit - [rus născut evreu] - predecesorul Robert Oppenheimer.

David Greenglass [american evreu] - Manhattan Project Infiltrarea [Spy comunist].

George Koval Abramovici [american evreu] - Inginer Special Detașamentul [Spy Comunist]

[Născut austriac evreu] Victor Weisskopf - Divizia teoretică.

Alvin Martin Weinberg [american evreu] - Fizica Teoretica în Eugene [Pavel] Wigner.

Isidor Isaac Rabi [polonez născut evreu] - Consultant la proiect.

Stan Frankel [american evreu] - Divizia teoretică.

Enrico Fermi [italian născut neamurilor] a fost căsătorit cu o evreică - Group Leader - Divizia teoretică

SOURCE