Joe Sobran: The Jewish Establishment (1995)

A famous example. When Abe Rosenthal accused Pat Buchanan of "anti-Semitism," everyone on both sides understood the ground rules. There was a chance that Buchanan would be ruined, even if the charge was baseless. And there was no chance that Rosenthal would be ruined -- even if the charge was baseless.

Such are the rules. I violate them, in a way, even by spelling them out.

"Anti- Semitism" is therefore less a charge than a curse, an imprecation that must be uttered formulaically. Being a "bogus predicate," to use Gilbert Ryle's phrase, it has no real content, no functional equivalent in plain nouns and verbs. Its power comes from the knowledge of its potential targets, the gentiles, that powerful people are willing to back it up with material penalties.

In other words, journalists are as afraid of Jewish power as politicians are. This means that public discussion is cramped and warped by unspoken fear -- a fear journalists won't acknowledge, because it embarrasses their pretence of being fearless critics of power. When there are incentives to accuse but no penalties for slander, the result is predictable.

What is true of "anti-Semitism" is also true to a lesser degree of other bogus predicates like "racism," "sexism," and "homophobia." Other minorities have seen and adopted the successful model of the Jewish establishment. And so our public tongue has become not only Jewish-oriented but more generally minority-oriented in its inhibitions.

The illusion that we enjoy free speech has been fostered by the breaking of Christian taboos, which has become not only safe but profitable. To violate minority taboos is "offensive" and "insensitive"; to violate Christian taboos -- many of them shared by religious Jews -- is to be "daring" and "irreverent." ("Irreverence," of course, has become good.)

DUAL LOYALTIES

Jewry, like Gaul, may be divided into three parts, each defined by its borders vis-à-vis the gentile world. There are the Orthodox, who not only insist on borders but wear them. They often dress in attire that sets them apart; they are even willing to look outlandish to gentiles in order to affirm their identity and their distinctive way of life. At the other extreme are Jews who have no borders, who may (or may not) assimilate and intermarry, whose politics may range from left to right, but who in any case accept the same set of rules for everyone. I respect both types.

But the third type presents problems. These are the Jews who maintain their borders furtively and deal disingenuously with gentiles. Raymond Chandler once observed of them that they want to be Jews among themselves but resent being seen as Jews by gentiles. They want to pursue their own distinct interests while pretending that they have no such interests, using the charge of "anti-Semitism" as sword and shield. As Chandler put it, they are like a man who refuses to give his real name and address but insists on being invited to all the best parties. Unfortunately, it's this third type that wields most of the power and skews the rules for gentiles. The columnist Richard Cohen cites an old maxim: "Dress British, think Yiddish."

Americans ought to be free to discuss Jewish power and Jewish interests frankly, without being accused of denying the rights of Jews. That should go without saying. The truth is both otherwise and unmentionable.

-----

Related - How Tyranny Came to America

Joe Sobran: Unitatea evreiască (1995)

The opposite applies to charges of "anti-Semitism." The word has no precise definition. An "anti-Semite" may or may not hate Jews. But he is certainly hated by Jews. There is no penalty for making the charge loosely; the accused has no way of falsifying the charge, since it isn't defined.

When Joe McCarthy accused people of being Communists, the charge was relatively precise. You knew what he meant. The accusation could be falsified. In fact the burden of proof was on the accuser: when McCarthy couldn't make his loose charges stick, he was ruined. (Of course, McCarthy was hated less for his "loose" charges than for his accurate ones. His real offense was stigmatizing the Left.)

It's pointless to ask what "anti-Semitic" means. It means trouble. It's an attack signal. The practical function of the word is not to define or distinguish things, but to conflate them indiscriminately -- to equate the soberest criticism of Israel or Jewish power with the murderous hatred of Jews. And it works. Oh, how it works.

That Israel's journalistic partisans include so many gentiles -- lapsed goyim, you might say -- is one more sign of the Jewish establishment's power. So is the fact that this fact isn't mentioned in public (though it is hardly unnoticed in private.)

ANTI-SEMITE AS CURSE

So is the fear of being called "anti-Semitic." Nobody worries about being called "anti-Italian" or "anti-French" or "anti-Christian"; these aren't words that launch avalanches of vituperation and make people afraid to do business with you.

Jewish-owned publications like the Wall Street Journal, The New Republic, The Atlantic Monthly, U.S. News & World Report, the New York Post, and New York's Daily News emit relentless pro-Israel propaganda; so do such pundits as William Safire, A.M. Rosenthal, Charles Krauthammer, Jeane Kirkpatrick, and George Will, to name a few.

https://www.henrymakow.com/2019/07/sobran-the-jewish-establishment.html

How does a tiny country likeIsrael control the most powerful country on earth, the USA? Israel is the Rothschild's personal fiefdom - their army, nuclear arsenal and secret service. The Rothschilds produce US currency in the form of a debt to themselves. This is something the US and all countries could do themselves debt-and-interest free. The US is the Rothschild's bitch. Indeed anyone who wishes to succeed must be a witting orunwitting collaborator in the Rothschild's scam. They must enslave mankind in order to protect this scam and collect. This is the essence of Communism.

For essays like "The Jewish Faction," Joe Sobran, an editor at the National Review, was fired, which only proves his point.

No country that allows its banking system to be controlled by its arch enemies can expect to remain free. The world has been colonized by the central banking cartel using Freemasonry & Organized Jewry as its instruments. He says "Jews" think they're persecuted when in fact their leaders persecute mankind. This has become evident as Westerners see their cultural values, freedom and security eroded, and genocide promoted by migration and miscegenation.

"At any rate, Christians knew from the start how the Tribe felt about them, and nothing has changed since then except that today's Christians have become remarkably naive about it. Christ tells us to forgive our enemies, but he doesn't ask us to pretend that they are our friends... "

The Jewish Establishment (Sept. 1995)

by Joe Sobran

(Excerpt by henrymakow.com)

The Jewish establishment, it hardly needs saying, is predominantly secularist and systematically anti-Christian. In fact, it is unified far more by its hostility to Christianity than by its support of Israel, on which it is somewhat divided. The more left-wing Jews are faintly critical of Israel, though never questioning its "right to exist" -- that is, its right to exist on terms forbidden to any Christian country; that is, its right to deny rights to non-Jews.

A state that treated Jews as Israel treats gentiles would be condemned outright as Nazi-like. But Israel is called "democratic," even "pluralistic."

Explicitly "Jewish" organizations like the American Jewish Committee and the Anti-Defamation League enforce a dual standard. What is permitted to Israel is forbidden to America.

This is not just thoughtless inconsistency. These organizations consciously support one set of principles here -- equal rights for all, ethnic neutrality, separation of church and state -- and their precise opposites in Israel, where Jewish ancestry and religion enjoy privilege. They "pass" as Jeffersonians when it serves their purpose, espousing rules that win the assent of most Americans. At the same time, they are bent on sacrificing the national interest of the United States to the interests of Israel, under the pretense that both countries' interests are identical. (There is, of course, no countervailing American lobby in Israel.)

The single most powerful Jewish lobbying group is the American Israel Public Affairs Committee (AIPAC), which, as its former director Thomas Dine openly boasted, controls Congress. At a time when even Medicare may face budget cuts, aid to Israel remains untouchable. If the Israelis were to begin "ethnic cleansing" against Arabs in Israel and the occupied lands, it is inconceivable that any American political figure would demand the kind of military strike now being urged against the Serbs in ex-Yugoslavia.

Cum poate o țară mică ca Israel să controleze cea mai puternică țară de pe pământ , SUA? Israelul este fiefomul personal al lui Rothschild - armata lor, arsenalul nuclear și serviciul secret. Rothschildii produc monedă americană sub forma unei datorii către ei înșiși . Aceasta este o chestiune pe care SUA și toate țările ar putea să o facă fără datorii și dobânzi. SUA este cățea lui Rothschild. Într-adevăr, oricine dorește să reușească trebuie să fie atent sau fără voie colaborator în înșelătoria lui Rothschild. Ei trebuie să înrobească omenirea pentru a proteja această înșelătorie și pentru a colecta. Aceasta este esența comunismului .

Pentru eseuri precum "Fracțiunea evreiască" , a fost concediat Joe Sobran, redactor la revista națională , ceea ce demonstrează doar punctul său de vedere.

Nici o țară care permite sistemului său bancar să fie controlată de dușmanii săi nu poate aștepta să rămână liberă. Lumea a fost colonizată de cartelacentrală bancară prin intermediul instrumentelor de francmasonerie și evreiești organizate . El spune că "evreii" cred că sunt persecutați când, de fapt, conducătorii lor persecută omenirea . Acest lucru a devenit evident, pe măsură ce occidentalii își văd valorile culturale, libertatea și securitatea erodate și genocidul promovat de migrație și miscegenare.

"În orice caz, creștinii au știut de la început cum au simțit triburile despre ei și nimic nu sa schimbat de atunci, cu excepția faptului că creștinii de astăzi au devenit extrem de naivi în legătură cu aceasta. Hristos ne spune să-i iertăm pe vrăjmașii noștri, dar el nu ne cere să pretindeți că ei sunt prietenii noștri ... "

Sediul evreiesc (septembrie 1995)

de Joe Sobran

(Extras de henrymakow.com)

Unitatea evreiască, cu greu trebuie să spună, este predominant secularistă și sistematic anticristică. De fapt, este unificată mult mai mult prin ostilitatea față de creștinism decât prin sprijinul său față de Israel, pe care este oarecum divizat. Cei mai mulți evrei de stânga sunt puțin critici față de Israel, deși niciodată nu pun la îndoială "dreptul său de a exista" - adică dreptul său de a exista în condiții interzise oricărei țări creștine; adică dreptul său de a refuza drepturile non-evreilor.

Un stat care trata evreii ca Israelul tratează neamurile va fi condamnat în mod absolut ca fiind nazist. Dar Israelul este numit "democratic", chiar "pluralist".

Organizațiile exprese "evreiești", cum ar fi Comitetul evreiesc american și Liga anti-defăimare, aplică un standard dual. Ceea ce este permis lui Israel este interzis Americii.

Aceasta nu este doar o inconsistență neconsiderată. Aceste organizații susțin în mod conștient un set de principii aici - drepturi egale pentru toți, neutralitate etnică, separarea bisericii și a statului - și opusele lor precise în Israel, unde strămoșii și religia evreiască se bucură de privilegii. Ei "trec" ca Jeffersonians când le deservesc scopul, adoptarea regulilor care câștigă acordul majorității americanilor. În același timp, ei sunt înclinați să sacrifice interesul național al Statelor Unite față de interesele Israelului, sub pretextul că interesele ambelor țări sunt identice. (Nu există, desigur, nici un lobby american contrabalansant în Israel.)

Cel mai puternic grup de lobby pentru evrei este Comitetul Afacerilor Publice Americane din Israel (AIPAC), care, după cum sa lăudat deschis, fostul director Thomas Dine, controlează Congresul. Într-un moment în care chiar Medicare se poate confrunta cu reduceri bugetare, ajutorul acordat Israelului rămâne neatins. Dacă israelienii trebuiau să înceapă "curățirea etnică" împotriva arabilor din Israel și din ținuturile ocupate, este de neconceput ca orice figură politică americană să solicite un fel de grevă militară care este îndemnată împotriva sârbilor din fosta Iugoslavie.

Publicațiile deținute de evrei, cum ar fi Wall Street Journal, The New Republic, The Atlantic Monthly, US News & World Report, New York Post și New York Daily News, emit propagandă pro-israeliană neobosită; la fel ca și William Safire, AM Rosenthal, Charles Krauthammer, Jeane Kirkpatrick și George Will, pentru a numi câteva.

Că partizanii jurnaliști ai Israelului includ atât de mulți neamuri - goyim-ul care a trecut, poate v-ați spune - este încă un semn al puterii unității evreiești. De asemenea, faptul că acest fapt nu este menționat în public (deși nu este neobișnuit în privat).

ANTI-SEMITAT AS CURS

Asa este teama de a fi numit "antisemit". Nimeni nu-și face griji să fie numit "anti-italian" sau "anti-francez" sau "anti-creștin"; acestea nu sunt cuvinte care lansează avalanșe de vituperare și îi face pe oameni să se teamă să facă afaceri cu tine.

Nu are rost să ne întrebăm ce înseamnă "antisemit". Înseamnă probleme. E un semnal de atac. Funcția practică a cuvântului nu este să definească sau să distingă lucrurile, ci să le combine fără discriminare - pentru a echivala critica cea mai sobră a Israelului sau a puterii evreiești cu ură ucigașă a evreilor. Și funcționează. Oh, cum funcționează.

Când Joe McCarthy acuză oamenii de comuniști, acuzația era relativ precisă. Știai ce înseamnă el. Acuzația ar putea fi falsificată. De fapt, sarcina probei a fost pusă pe acuzator: când McCarthy nu-și putea face acuzațiile goale, a fost distrus. (Desigur, McCarthy a fost urât mai puțin pentru acuzațiile sale "mai slabe" decât pentru cele exacte ale sale. Adevărata lui faptă a fost stigmatizarea stângii.)

Opusul se aplică acuzațiilor de "antisemitism". Cuvântul nu are o definiție precisă. Un "antisemit" poate sau nu poate ura pe evrei. Dar este cu siguranță urât de evrei. Nu există nici o pedeapsă pentru a face taxa liberă; acuzatul nu are nici o posibilitate de a falsifica taxa, deoarece nu este definită.

Un exemplu celebru. Când Abe Rosenthal la acuzat pe Pat Buchanan de "antisemitism", toți cei de pe ambele părți au înțeles regulile de bază. Era o șansă ca Buchanan să fie distrus, chiar dacă acuzația era neîntemeiată. Și nu a existat nicio șansă ca Rosenthal să fie distrus - chiar dacă acuzația era neîntemeiată.

Acestea sunt regulile. Le încalc, într-un fel, chiar dacă le spui.

Prin urmare, "antisemitismul" este mai puțin o sarcină decât un blestem, o imprecație care trebuie rostită formală. Fiind un "predicat fals", pentru a folosi expresia lui Gilbert Ryle, el nu are conținut real, nici un echivalent funcțional în substantivele simple și verbe. Puterea lui provine din cunoașterea țintelor sale potențiale, neamurilor, acei oameni puternici sunt dispuși să o susțină cu pedepse materiale.

Cu alte cuvinte, jurnaliștii sunt la fel de frică de puterea evreiască, așa cum sunt politicienii. Aceasta înseamnă că dezbaterea publică este înghesuită și deformată de frică nerușită - o jurnalistă de frică nu o va recunoaște, pentru că îi stârnește pretenția de a fi critici neînfricați ai puterii. Atunci când există motive să acuze, dar nu sancțiuni pentru calomnie, rezultatul este previzibil.

Ceea ce este valabil în ceea ce privește "antisemitismul" este de asemenea adevărat într-o măsură mai mică de alte predicate false cum ar fi "rasismul", "sexismul" și "homofobia". Alte minorități au văzut și au adoptat modelul de succes al unității evreiești. Și astfel, limba noastră publică a devenit nu numai orientată spre evrei, ci și orientată mai mult către minorități în inhibițiile sale.

Iluzia că ne bucurăm de libertatea de exprimare a fost stimulată de ruperea tabuurilor creștine, care a devenit nu numai sigură, ci și profitabilă. A încălca tabuurile minoritare este "ofensator" și "insensibil"; să încalci tabuurile creștine - multe dintre ele împărtășite de evrei religioși - trebuie să fie "îndrăzneț" și "ireverențios". ("Irreverentul", desigur, a devenit bun.)

LOIALITĂȚI DUBLATE

Evreii, ca și Gaul, pot fi împărțiți în trei părți, fiecare definită de granițele sale față de lumea neamurilor. Există ortodocși, care nu numai că insistă asupra frontierelor, ci că le poartă. Adesea se îmbracă în îmbrăcăminte, care le separă; ei sunt chiar dispuși să privească străluciți pentru neamuri pentru a-și afirma identitatea și modul lor distinctiv de viață. La cealaltă extremă se află evreii care nu au frontiere, care pot (sau nu pot) asimila și intermaria, a căror politică poate varia de la stânga la dreapta, dar care oricum acceptă același set de reguli pentru toată lumea. Am respectat ambele tipuri.

Dar al treilea tip prezintă probleme. Aceștia sunt evreii care își mențin granițele și se ocupă în mod disciplinat de neamuri. Raymond Chandler a observat odată că ei doresc să fie evrei între ei, dar se răsfrâng de a fi considerați evrei de neamuri. Ei doresc să-și urmărească propriile interese distincte în timp ce pretinde că nu au astfel de interese, folosindu-se de "antisemitism" ca sabie și scut. După cum a spus Chandler, sunt ca un bărbat care refuză să-și dea numele și adresa reală, insistând însă să fie invitat la toate cele mai bune petreceri. Din nefericire, acesta este cel de-al treilea tip care exercită cea mai mare parte a puterii și înlătură regulile pentru neamuri. Cronicarul Richard Cohen citează o maximă veche: "Îmbrăcați-i pe britanici, gândiți-i pe idiș".

Americanii ar trebui să aibă libertatea de a discuta cu sinceritate puterea evreiască și interesele evreiești, fără a fi acuzați că ar fi negat drepturile evreilor. Acest lucru ar trebui să fie de la sine înțeles. Adevărul este atât altfel, cât și nemaivăzut.

-----