193. Cine are dreptul de a da Sfânta Împărtăşanie?

Numai preotul (sau arhiereul). Diaconul poate împărtăşi la vreme de mare nevoie pe mireanul ce se apropie de moarte, numai dacă e lipsă de preot. Dacă într-un asemenea caz lipsea şi diaconul, dar erau la îndemână Sfintele Taine, Sfântul Simion al Tesalonicului - pentru cazuri «de mare nevoie şi cu multă luare aminte» - îngăduia prin pogorământ ca, chiar şi un cântăreţ sau un credincios mai curat şi mai cucernic să poată împărtăşi pe cel ce e pe moarte, spre a nu răposa acesta lipsit de merindea vieţii celei veşnice. Călugării şi pustnicii, care vieţuiesc în locuri depărtate de biserici şi de preoţi, de asemenea se pot împărtăşi singuri, dar cu o anumită rânduială 527 (Sf. Simion al Tesalonicului, Răspuns la intrebarea 41, trad. rom. p. 323).

194. Când şi de câte ori pe an se cuvine să se împărtăşească credinciosul?

Împărtăşirea creştinului fiind strâns legată de spovedanie sau mărturisire, tot ce am spus despre timpul sau termenele de spovedanie se potriveşte şi aici. Adăugăm ce spun despre acest lucru Povăţuirile din Liturghier: «Preoţii de enorie să înveţe pe poporenii lor ca, într-un cuget curat, atât parte bărbătească cât şi femeiască, de va fi cu putinţă la praznice, iar de nu, negreşit în cele patru posturi de peste an, să se pregătească pentru Sfânta împărtăşanie... Iar de vor vrea să se apropie de Sfânta împărtăşanie şi afară de cele patru posturi obişnuite, să postească mai înainte... şi să se pregătească după rânduială, prin mărturisirea păcatelor...” 528 (Liturghier, ed. 1987, p. 442).

De dorit este ca fiecare creştin să se împărtăşească cât mai des, bineînţeles pregătindu-se din vreme pentru aceasta (I Cor. 11, 28-29).

195. Cine se poate împărtăşi?

Numai cei pregătiţi şi vrednici, căci aşa ne învaţă Sf. Apostol Pavel: „Să se cerceteze omul pe sine şi aşa să mănânce din pâine şi să bea din pahar; căci cel ce mănâncă şi bea cu nevrednicie, osânda îşi mănâncă şi bea, nesocotind Trupul Domnului” (I Cor. 11, 28-29). La fel ne învaţă şi Sfinţii Părinţi 529 (Sf. Ioan Gură de Aur, Omilia la epist. către Efes; St. Anastasie, Patriarhul Antiohiei (La Nic. Milas, Canoanele..., 11, 2, p. 261-263), Comp. şi Molitfele din Can. (Rânduiala Sf. Împărtăşiri)).

In general, sunt opriţi de la împărtăşire cei vinovaţi de păcate grele (lepădare de credinţă, ucideri, desfrânare, curvii, furturi şi hoţii, cămătării 530 (Can. 32 al Sf. Nichifor Mărturisitorul (La Nic. Milas, op. cit., vol. II, part. II, p. 239), cei ce umblă cu farmece sau vrăji şi descântece), după cum scrie în Molitfelnic la învăţătura pentru canoanele de spovedanie, şi aceia pe care îi va găsi nevrednici duhovnicul 531 (Vezi mai pe larg Liturghierul ed. 1987, p. 445-446). Dar chiar cei curaţi şi vrednici nu se pot împărtăşi fără pregătirea trebuincioasă.

196. Cum se cuvine să ne pregătim pentru împărtăşire?

Pregătirea pentru împărtăşire este trupească şi sufleteasca. Ea constă din:

a) spovedanie (mărturisirea păcatelor), fără de care nimeni nu se poate împărtăşi. Numai copiii până la vârsta de 7 ani sunt scutiţi de spovedanie;
b) împăcarea cu toţi. Să nu fii certat cu nimeni şi să nu ai nimic împotriva cuiva;
c) înfrânarea de la orice poftă (împreunarea trupească) cel puţin cu câteva zile înainte 532 (Sf. Ap. Pavel, în Epist. 1 către Cor., 7,5; Timotei, Episcopul Alexandriei, Can. 5 (la Milas, op. cit., trad. p. 152), Sf. Simion al Tesalonicului, Rasp. la intreb. 16, trad. rom. p. 315; Tipicul cel Mare (al Sf. Sava), cap. 34, p. 42) şi abţinerea de la mâncare şi băutură în ziua împărtăşirii; numai celor bolnavi pe moarte li se poate da Sfânta împărtăşanie pe mâncate 533 (Sf. Nichifor Mărturisitorul, Can. 9, (la Nic. Milas, op. cit., trad. p. 231));
d) citirea pravilei pentru împărtăşire, adică a rugăciunilor pregătitoare pentru împărtăşirea cu vrednicie, pe care uneori le citeşte preotul în numele credincioşilor, în biserică, înainte de împărtăşire 534 (Despre pravila de cuviincioasă pregătire sufletească şi trupească pentru împărtăşire, vezi mai pe larg în Povăţuirile din Liturghier, ed. 1987). (Vezi-le în Ceaslov sau în Cartea de Rugăciuni).

197. Când şi cum se împărtăşesc credincioşii (mirenii)?

Credincioşii (mirenii) se împărtăşesc afară din Altar, în faţa uşilor împărăteşti, după ce se împărtăşesc Sfinţiţii liturghisitori, anume atunci când răsună chemarea: „Cu frica lui Dumnezeu, cu credinţă şi cu dragoste să vă apropiaţi”. În fruntea lor, adică îndată după clerici, se împărtăşesc mai întâi slujitorii bisericeşti inferiori, care au hirotesie de ipodiaconi, citeţi sau cântăreţi, apoi călugării fără hirotonie şi în fine credincioşii de rând 535 (Sf. Simion al Tesalonicului, Despre Sfânta Liturghie, cap. 99 şi cap. 142, trad. rom. p. 105, 107, 126). La vremea cuvenită se apropie fiecare cu cuviinţă şi cu evlavie, în linişte şi cu bună rânduială, întâi bărbaţii, începând cu cei mai bătrâni, apoi femeile şi în urmă copiii, ţinând în mână câte o lumânare aprinsă, în semn de bucurie şi cinste pentru Stăpânul Hristos al Cărui Sfânt Trup şi Sânge îl vor primi în casa trupului şi a sufletului lor. Înainte de a-i împărtăşi, preotul citeşte, în inimile lor şi în auzul tuturor, rugăciunile pe care le zic şi Sfinţiţii slujitori în altar în timpul împărtăşirii lor: «Cred, Doamne, şi mărturisesc...», «Cinei Tale celei de taină...» şi «Nu spre judecată sau spre osândă…». Bun şi frumos este obiceiul vechi ca, înainte de împărtăşire, fiecare să-şi ceară iertare de la toţi cei din biserică 536 („Drept aceea se cuvine celui ce vrea să se cuminice, a se închina şi a cere iertăciune de la arhiereu, sau de la preotul ce-l cuminică şi de la toţi credincioşii mai înainte”. Sf. Simion al Tesalonicului, ibidem, cap. 99, trad. rom., p. 107), sărutând cei mai mici mâna celor mai mari în semn de supunere şi de respect (copiii faţă de părinţi, finii faţă de naşi). Spre deosebire de clerici, credincioşii primesc deodată atât Trupul cât şi Sângele Domnului din potir, cu linguriţa, din mâna preotului, care spune de fiecare dată: „Se împărtăşeşte robul (roaba) lui Dumnezeu (N) cu cinstitul şi Sfântul Trup şi Sânge al Domnului Dumnezeului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos, spre iertarea păcatelor şi spre viata de veci”.

In timpul când se împărtăşesc credincioşii, la strană se cântă chinonicul, adică imnul împărtăşirii: „«Trupul lui Hristos primiţi... » sau «Cinei Tale celei de taină...».

După împărtăşire fiecare îşi şterge buzele cu ştergarul din mâna preotului, sărută Sfântul Potir, ca pe însăşi coasta lui Hristos, din care a curs sânge şi apă, şi se închină mulţumind lui Dumnezeu. Apoi primeşte anafora, la Paşte artos sau „Paşte mic”, puţin vin pentru a-şi clăti gura şi pentru ca să nu mănânce altceva după Sfânta împărtăşanie.

Cel ce a primit Sfânta împărtăşanie se cuvine să nu mai sărute icoane sau mâna cuiva, să nu scuipe pe jos şi să aibă grijă mai cu seamă ca nici un cuvânt de ocară, de blestem, de clevetire sau orice vorbire deşartă să nu spurce gura sa, pentru cinstirea dumnezeiescului Trup şi Sânge pe care l-a primit în ea.

198. Cum se face împărtăşirea bolnavilor?

Bolnavii pot fi împărtăşiţi de preot afară din biserică, adică la casele lor, sau la spital, cu părticele din Sfântul Trup, Sfinţit anume pentru acest scop în Joia Patimilor şi păstrat în Altar, în chivotul de pe Sfânta Masă. În aceste cazuri, împărtăşirea se face după o rânduială deosebită, înscrisă în Molitfelnic (Rânduiala, ce se face când se va întâmpla a se da foarte grabnic celui bolnav împărtăşirea). Nu se poate da însă Sfânta împărtăşanie bolnavilor căzuţi în stare de inconştienţă, nesimţire sau celor ieşiţi din minţi, nebuni.