Dumnezeu a ştiut de ce a binevoit ca doamna MARIA CIOBANU să rămână în viaţă, şi anume, ca să ajungă vocea de aur a României, unica - dintre puţinele demne urmaşe ale doamnei Maria Lătăreţu - care şi-a întrecut cu brio „profesorul”!
A început să cânte oricui venea în vizită în casa lor, la îndemnul tatălui său, fiindcă acesta spunea adesea: „O voi trimite la Bucureşti şi o voi face mare artistă!”. Apoi cântă la restaurantul tatălui său, încă de la o vârstă fragedă, vocea sa fiind admirată de toată lumea. Participă la concursuri judeţene unde câştigă mereu locul I. Apoi, i se iveşte şansa de a veni la Bucureşti în anul 1961 la un concurs pentru un loc liber la Orchestra Barbu Lăutarul.
Însăşi d-na Maria Lătăreţu, a declarat comisiei ce o asculta pe d-na MARIA CIOBANU - la concursul unde participa la Ansamblul Ciocârlia în anul 1962 - cităm: „Fata aceasta îmi va lua mie locul, nu veţi mai găsi pe altcineva mai bun ca ea!”.
Un alt lucru, demn de luat în seamă, este şi faptul că d-na MARIA CIOBANU avea să ajungă să fie supranumită, în aproape 10 ani de la acel concurs, „Ciocârlia” cântecului popular românesc, datorită vocii sale cristaline şi, totodată, puternice - mai ales atunci când îşi înalţă spre cer duiosul glas, parcă întrecându-se în triluri cu păsările măiestre, lăsându-le în urmă şi înălţându-şi graiul tot mai mult către absolut prin forţa interioară izvorâtă din acest neam.
Despre cântecul datorită căruia a obţinut superlativul de „Ciocârlie”, doamna MARIA CIOBANU spunea într-un interviu publicat la 23 iulie 1977:„Îmi plăcea mult [cântecul original], dar simţeam în inimă şi în glas un fel de impuls, o nevoie de a spune şi altceva şi altfel despre ciocârlie. Mă jucam cu bucurie pe cântecul vechi, urcam din el, reveneam la el. Aşa s-a născut «Lie, ciocârlie».”.