PATRIHOTUL oha
Patrioții și Patriotul
https://r3media.ro/patriotii-si-patriotul/
Consiliul Suprem de Apărare a Ţării (CSAT) a decis joi ca România să doneze un sistem de rachete sol-aer cu rază lungă de acțiune, PATRIOT, către Forţele Armate ale Ucrainei.
Comunicatul Administraţiei Prezidenţiale după şedinţa CSAT
Vara anului 1940, apogeul luptelor din Franța. Pe 10 mai, Hitler dezlănțuie atacul unităților de tancuri și a escadrilelor de vânătoare – bombardament, folosind tactica grupării de șoc și a războiului în mișcare, ce se dovedise atât de eficientă în Polonia în urmă cu un an. Armata franceză, sprijinită de un Corp Expediționar britanic, era depășită la nivel strategic, aplicând până atunci tactica războiului pozițional.
Cu germanii în ofensivă, cu armata franceză retrăgându-se și cu pierderi care creșteau de la o oră la alta, orice rezervă era aruncată în luptă, fără multe discuții și aproape fără discernământ, în speranța că torentul german va putea fi stăvilit și Franța nu va luneca pe povârniș până în fundul prăpastiei.
Una din cele mai importante resurse era aviația de vânătoare, esențială în anihilarea bombardierelor Lufwaffe și a tancurilor germane. Franța era la capătul puterilor, din punct de vedere tehnic și material, cu tot suportul celor aproximativ 260 de avioane de vânătoare britanice detașate pe continent. În aceste condiții, presiuni și apeluri tot mai insistente din partea conducătorilor militari și politici francezi cereau trimiterea de urgență a noi escadrile de aviație britanice. Aceste apeluri au ajuns la Churchill, care la rândul său a solicitat Mareșalului Aerului Lord Dowding, comandantul Aviației de Vânătoare a RAF, să detașeze un număr suplimentar de escadrile pe continent, părând evident că aceasta era singura decizie necesară și logică.
Ei bine, în ciuda situației disperate, în ciuda logicii și a eventualității sumbre în cazul unui refuz (sau poate, tocmai din această cauză!), Dowding a respins posibilitatea ca „fie și un singur avion” să fie trimis în Franța. Răspunsul său a fost transmis sub forma unei scrisori către Primul Ministru, datată 16 mai 1940 și reprezintă un monument de argumentație, viziune strategică, demnitate și patriotism.
„Am onoarea să mă refer la apelurile foarte insistente către Apărarea Teritorială [pentru detașarea de avioane de vânătoare] în încercarea de a opri invazia germană pe continent.”
„Încă mai sper și cred că armatele noastre vor fi victorioase în Franţa şi Belgia, dar trebuie să ne gândim și la posibilitatea ca acestea să fie învinse.”
„În acest caz presupun că nu există nimeni care să nu admită faptul că Anglia trebuie să lupte mai departe, chiar dacă restul continentului european va fi dominat de germani.”
„În acest scop este necesar să ne păstrăm o forță minimă de avioane de vânătoare.”
(…)
„Odată ce o decizie cu privire la limita pe care Consiliul Aerului şi Cabinetul (i. e. Guvernul Britanic) o consideră necesară pentru apărarea țării, ar trebui transmis foarte clar aliaților noștri că nici un avion al RAF nu va fi trimis peste Canal, oricât de disperată ar deveni situația.”
Venind în zilele noastre și comparând situația și evenimentele, putem recunoaște elemente comune. Avem un conflict care se prelungește și care se acutizează pe zi ce trece, lângă granița noastră. România este prinsă în centrul acestui conflict, aflându-se pe direcția principală a operațiunilor și fiind un actor deosebit de important, atât pentru amici, cât și pentru inamici. În aceste condiții, atragerea directă în război a României nu este o posibilitate absurdă sau improbabilă, teritoriul țării noastre devenind țintă pentru loviturile aeriene ale inamicului, care vor viza nu numai bazele militare ale aliaților sau ale Armatei Române, ci și infrastructura, capacitățile energetice sau chiar ținte civile.
Exact pentru această nedorită eventualitate, România, cu mari sacrificii, s-a dotat cu sisteme de rachete sol – aer Patriot, esențiale pentru apărarea antiaeriană națională.
Într-un comunicat al Administrației Prezidențiale, românii sunt informați că unul din aceste sisteme va fi donat Ucrainei, tocmai în momentul când situația politică și militară se complică tot mai mult și nevoia României de a avea asemenea sisteme crește.
Știm cum s-a ajuns să ni se ceară să donăm un sistem Patriot Ucrainei, în condițiile în care alte țări cu mult mai puternice sau care se află în zone mai puțin expuse ale continentului au refuzat. „Donat” înseamnă cedat gratis, România neprimind vreo compensație pentru acest sacrificiu, în afară de asigurarea că vor continua „negocierile țării noastre cu Aliații, în special cu partenerul strategic american, în vederea obținerii unui sistem similar sau echivalent”. Cu alte cuvinte, dăm gratis vrabia din mână pentru promisiunea că vom avea voie să cumpărăm cioara de pe gard.
Știm și că la nivel de state, relațiile se bazează pe interese și pe obiective, care trebuie desigur, armonizate. Interesele personale ale actorilor politici, oricât de importanți, nu pot și nu trebuie să fie un element de decizie. Deocamdată, singurul efect concret este o scrisoare de mulțumire a președintelui Zelenski către președintele Iohannis și premiul Distinguished International Leadership Award pentru anul 2024, din partea Atlantic Council.
Ei bine, în acest moment, orice om cu un minim de judecată și inteligență se întreabă care este motivația din spatele unei decizii pe care bunul simț, logica și argumentele specialiștilor o consideră absurdă sau și mai rău: trădătoare.
Să fie vorba de incompetență? De absența sentimentului de demnitate? De impostura unora ajunși să poarte o pălărie mult prea mare pentru capul lor? De retard mental, cei atinși de acest sindrom nefiind capabili să înțeleagă implicațiile și efectele gesturilor lor? De arivism sau de dorința patologică de mărire și de onoruri, dorință cu atât mai mare cu cât cei în cauză știu că nu sunt în vreun fel îndreptățiți la acestea? De cinism și amoralitate, pe principiul „După mine, potopul!”?
Cred că explicația nu poate fi decât o lipsă totală de caracter la nivelul de vârf al politicii române contemporane, determinată de selecția inversă care se practică în politica românească. De ani buni, alegem în funcție de orice, numai de interesul național nu. Iar responsabilitatea nu poate fi decât împărțită, între cei inadecvați, care ajung în posturi pentru care nu sunt deloc competenți și cei care prin votul lor, irosit cu ușurință, îi legitimează și-i fac stăpâni peste destinele întregii națiuni.
Post Scriptum: „Scandal de trădare în Slovacia: Fostul guvern băgat în penal pentru că a donat arme ucrainienilor”[i]; „Arme donate Ucrainei. Ministru slovac, acuzat de trădare”[ii]; „Fostul ministru al Apărării acuzat de trădare națională”[iii].
Deci se poate! Hai România!!
Patriot pentru liniștea lui Iohannis?
https://r3media.ro/patriot-pentru-linistea-lui-iohannis/
Numai eu am sentimentul că am fost vânduți ca tona de cartofi în câmp, după ședința asta din care s-a ieșit cu vestea că dăm un sistem Patriot Ucrainei?
Dacă n-a mers cerșeala aia de funcții cu imunități, hai că merge altcumva: „Patriot”-ul îl scoate în pace și liniște din scenă pe Iohannis, cu riscul de a ne băga pe noi în război… Ca să fiu cinic până la capăt, zic să ne grăbim și cu Ordonanța aia despre școlirea piloților ucraineni pe F16, să scăpăm odată de suspans!
„Această donare se face cu condiția continuării negocierilor țării noastre cu Aliații, în special cu partenerul strategic american, în vederea obținerii unui sistem similar sau echivalent, care să răspundă nevoii de asigurare a protecției spațiului aerian național, de modernizare a Armatei României și de asigurare a interoperabilității cu sistemul NATO, fiind, totodată, necesară identificarea unei soluții temporare de acoperire a vulnerabilității operaționale astfel create” se arată în comunicatul Administrației Prezidențiale emis după ședința CSAT, din care aflăm și că președintele a renunțat la cursa pentru șefia NATO, pentru care nu primise sprijinul nimănui.
Adică singura condiție nu e nici măcar livrarea în termen clar determinat a unui sistem care să-l înlocuiască pe cel cumpărat din banii noștri, ci… acceptarea la „negocieri”, un fel de „fără șuturi în fund dacă ne milogim pentru ceva de pus în loc”… Iar asta se întâmplă cu maxim tupeu și lipsă de scrupule, în timp ce mai multe organizații neguvernamentale cer dezbatere publică pe Ordonanța privitoare la pregătirea piloților ucraineni în România, cu suport absolut asigurat de țara noastră, avertizând asupra riscurilor de împingere a României spre război… Slugi fără drept de apel în politica internațională ne făcuseși de multișor, mulțumim că ne bagi și cărnița la tun, Klaus!
Patriot
Discuțiile despre decizia CSAT de a dona sistemul Patriot Ucrainei s-au învârtit mai cu seamă în jurul a două teme: impactul donării asupra capacității militare proprii a României și potențiala escaladare în raport cu Rusia.
Există însă o a treia problemă, care le include pe cele două: schimbarea politicii României față de conflictul din Ucraina.
Până recent, politica României a fost de a „merge pe burtă”. Asistăm Ucraina, dar nu ne batem în piept, nu ieșim în față, nu arătăm cu ce asistăm. Brusc, după o perioadă de ambiguități cu privire la acest subiect, România decide în văzul întregii lumi (nici nu avea cum altfel) să doneze un sistem antirachetă extrem de costisitor Kievului. Sigur că nu e chiar același lucru cu a înzestra armata Kievului cu arme de distrugere, sistemul e defensiv, însă implicarea noastră devine, dintr-o dată, oficial, de primă importanță.
Decizia în sine de a dona așa ceva este de noaptea minții. De ce nu a făcut-o SUA, care dă arme și muniții Kievului finanțând propria industrie de război? De ce nu oricare altă țară din Occident, cu bugete mult mai mari decât ale României, cu sisteme de apărare mult mai bine puse la punct și la o depărtare apreciabilă de front?
Ad Maniera în care a fost luată este, iarăși, ciudată. MApN ar fi vrut să păstreze sistemul, decizia ar fi fost luată în cadrul CSAT. Dacă Ministerul Apărării nu a fost de acord, atunci care a fost rațiunea strategică și militară din spatele deciziei? Diverși propagandiști au avansat ideea că e în interesul nostru să menținem conflictul cât mai departe de noi. Că mai bine să fie folosite rachetele Patriot în Ucraina decât la noi. Punct de vedere care pornește de la presupunerea că Rusia vrea să intre în conflict cu NATO. Dar dacă această presupunere ar fi corectă, atunci ar trebui demonstrat că acel sistem chiar ar ajuta substanțial efortul de război în Ucraina. Or e limpede că Patriot nu e vreun ”game changer” și că ce se poate obține, cel mult, este relativa prelungire a unui conflict cu sens destul de clar pentru toată lumea. O prelungire care ne lasă mai slabi, nu mai puternici, de vreme ce donăm sisteme scumpe și sofisticate…
MApN însuși pare mai degrabă că a vrut doar să bifeze dezacordul. Nu am auzit pledoarii și încercări publice de a explica cum e mai bine să procedăm, dpdv militar, cu sistemul de rachete.
Astfel că rămânem cu fanaticii și cinicii care pentru un blid și pentru un ordin nu se știe din ce centru venit sunt în stare să justifice orice, indiferent de cât de lipsit de rațiune, de îndepărtat de bunul simț, de contrar intereselor naționale ar fi….