MARELE BLOND CU O BORMAȘINĂ NEAGRĂ

MOTTO: „Față de parcursul profesional și CV-ul impecabil ale judecătorului Gârbovan, domnul președinte Iohannis trebuie să răspundă la întrebarea: care sunt temeiurile în baza cărora domnia sa a tras concluzia că «cetățeanul român Dana-Cristina Gârbovan» ar fi intenționat să «destructureze justiția, să oprească lupta anticorupție și să baronizeze total România». Dacă asta a înțeles președintele Iohannis din cele «12 obiective în scopul sporirii eficienței justiției și întăririi independenței acesteia» pe care judecătorul Gârbovan și le-a propus odată cu intenția de nominalizare, mă tem că președintele României s-ar putea afla într-o gravă incapacitate de înțelegere.” (judecătoarea Lăcrămioara Axinte, MONITORUL JUSTIȚIEI.ro, 30 august 2019)

Aia e… n-am fost cuminți, deci canci! ministru de Justiție Dana Gârbovan și chiar canci! guvern PSD (și „decât” PSD -că doamna ALDE e ocupată în prezent să-și șteargă fotografiile cu Veorica de pe pagina de FACEBOOK, în buna tradiție a partidului…!).

Surâsul imbecil și neverosimil al președintelui și întoarcerea lui pe călcâie, după ce a anunțat în Declarația de presă din 28 august 2019, că „NEIN… NEIN… NEIN…și iară NEIN!” remaniere, au dat foc guvernării social-democrate. Dânsul a avut grijă să pitească și stingătorul (cu spumă și cu arome, nemțesc și performant…de!) pentru ca flăcările la Palatul Victoria să ardă jucăușe și nestingherite. Păi, Românie tânără, frumoasă și liberă, mata te-ai înghesuit să-i votezi ăstuia bosumflarea plenară crezând că e un fel de bun simț și o pornire tăcută către lucrul bine făcut, deși nu ai circumstanța atenuantă că nu l-ai fi văzut în întreaga sa splendoare… L-ai văzut tu bine, în două emisiuni televizate, în campania electorală din 2014… două apariții șocante pentru care cuvintele „penibilul Klaus ” mi se par cele mai blânde dintre acelea care i-ar putea trece prin minte cuiva, și totuși te-ai strofocat să pui ștampila pe numele lui, nume despre care nici acum n-ai învățat, la sfârșit de mandat, că se scrie cu dublu „n”.

Eu nu cred că pe Klaus îl mai sfătuiește cineva. Nu cred că are vreo informație sau vreo certitudine despre doamna Gârbovan. Nu cred că -și dacă ar avea informații- ar fi capabil să le prelucreze mental. Tot ceea ce este „mental” e deosebit de dificil pentru președintele nostru și nu este vorba aici numai de numărul discutabil de neuroni care-i moțăie flasci sub țeastă ci de malformarea evidentă și lipsită de speranță a acestora, așa puțini cum sunt… poate că altădată am spus aceste lucruri utilizând o exprimare mai delicată sau cu o ironie mai înmănușată. Dar nu mai am chef să port mănuși pentru că încă cinci ani de delir nu cred că România își mai poate permite… Și nici eu nu-mi permit.

Noi greșim cu toții dacă îl măsurăm pe acest accident al parcursului nostru recent cu unitățile de măsură obișnuite. Riscăm să pierdem din vedere esențialul, căci „problema” domniei-sale este evidentă ori de câte ori apare în spațiul public.. iar istoria universală este plină de indivizi cu diverse ciudățenii care au putut conduce națiuni la pierzanie doar pentru că s-au înconjurat de armate de Orbani, Bușoi, Ben-Oni-Ardeleni, Gorghii și Turcani, ridicând, cu hărnicie, un zid îmbăloșat și moale între dânșii și lumea reală.

Aș vrea să vă atrag atenția asupra unui amănunt interesant: de la începutul mandatului, Carmen Iohannis a constituit, pentru președintele nostru, factorul esențial capabil să-i atenueze inconfortul absolut evident al ieșirilor în public. Dar Carmen Iohannis nu s-a mutat, cu garderobă cu tot, la București și sunt tot mai rare informațiile despre Prima Doamnă în momentul de față. Tot mai puțini o amintesc pe „răvășitoarea” de altădată iar genunchii domniei-sale nu mai constituie subiect de panegirice și ode în metru antic. De ce oare? Convingerea mea este că doamna Carmen ar fi vrut să încerce experiența bucureșteană, dar Klaus n-a fost la fel de curios… pentru că el avea nevoie ca de aer de deplasările săptămânale în Sibiu, ca de-o garanție a perpetuării senzației de siguranță și stabilitate, cea de pe vremea când era doar un primar leneș și sigur pe el, iar nu un președinte leneș și erodat de neliniști și complexe, așa cum este acum. De aceea cred că personajul nostru poate suporta cu brio căsnicia asta de weekend.

Lucrul e posibil și pentru că domnul Iohannis a avut grijă să o „înlocuiască” pe doamna Carmen și nu vă grăbiți să trageți concluzii, cetățeni, căci NU ARE absolut nici o conotație erotică acest tip de „înlocuire”, ci o conotație strict pragmatică. La început, a fost doamna Tatiana Niculescu-Bran, care n-a rezistat cine știe ce… n-a apucat să schimbe nici perdelele la Cotroceni și a împărtășit publicului, într-o fermecătoare poezie naivă, acest eșec major… Apoi Mădălina Pușcalău a avut efectul CARMEN, însă amplificat. Se ajunsese chiar la o performanță comunicațională demnă de consemnat: doamna Pușcalău și cum-o-mai-cheamă ieșea la Cotroceni, în locul (p)rezidentului-șef, și citea comunicatele acestuia, pe care chiar ea le elaborase, cu intonație, stropșindu-se când la Guvern, când la PESEDEU, când la cine voia mușchii ei. Practic, nu mai știai, la cât suflet punea în declarațiile de presă, dacă nu cumva dânsa e președinte în România, iar nu tâmplarul lungan, blond și incapabil să se exprime, care își potolea nervii dând găuri cu bormașina în mobilierul din subsolul vilei LAC 3. Însă „perioada de tranziție” și de vacanță n-a durat prea mult, că a intrat Pușcalău în concediu de maternitate și Klaus s-a trezit iar singur… Atunci serviciile au decis că nu se mai poate așa, la nimereală, și ca să evite accidentele i-au înlocuit-o chiar „băieții” pe duduia Pușcalău cu o doamnă mai stabilă pe post și cu care să poată ieși chiar și la seratele muzicale de la Ateneul Român, dacă e cazul, respectiv cu doamna Delia Dinu… șefă de protocol și sibiancă, desigur, deci de mare încredere! Pentru că ea putea nu numai să-l însoțească pe Klaus Werner oriunde, fără ca publicul să se întrebe câți stiliști și-a angajat și ce marcă de sandale poartă, dar reușea să-l și supravegheze discret când dânsul călca-n străchini cu pantofii măsura 56. Și uite-așa, Delia Dinu a devenit, pentru Iohannis, vârtejul pe care și-l face în creștet copilul de câțiva anișori, ca să adoarmă.

Rămâne o singură întrebare: e oare confortabil pentru România să aibă în frunte un personaj infantil și țâfnos, care-și face vârtej în vârful capului și ține între dinții excedentari colțul pernuței-puișor ca să facă nani, iar dimineața, plin de draci moțați, sparge vesela din bucătărie și bâțâie din picior dacă nu i-a fabricat nimeni peste noapte un „GUVERNUL LUI” bine calibrat, cât să poate conduce o țară, fără să-l deranjeze și fără să-l distragă de la sunetul duios al bormașinii?

Autor: Luminița Arhire

Sursa: Luminița Arhire Facebook