PREȘEDINTELE, CODUL FISCAL ȘI POPORUL

http://www.rodicaculcer.ro/2015/07/presedintele-codul-fiscal-si-poporul/?utm_source=rss&utm_medium=rss&utm_campaign=presedintele-codul-fiscal-si-poporul

Epidodul retrimiterii Codului Fiscal la Parlament incită spiritele iar dezbaterea generează argumente valabile în ambele tabere. Așa cum a pornit, controversa nu poate duce însă decât fie la un compromis în Parlament, fie la o continuă deteriorare a climatului public. Din punctul meu de vedere, situația creată prin decizia șefului statului de a respinge prima Codul Fiscal este o sinteză a lipsei de viziune politică și economică, demonstrată de domnul Iohannis și de partidul său, cu cinismul electoral al PSD, bine servit de discursul populist.

De la bun început țin să-mi precizez poziția cu privire la chestiunea de fond: cred cu tărie că taxele și impozitele reprezintă o intruziune în viața și munca individului și nu pot fi justificate decât atunci când individul primește înapoi contravaloarea contribuțiilor sale la bugetul statului, prin servicii de sănătate, administrare, reprezentare, educație și apărare. Cercetați fiecare din domeniile enumerate mai sus și spuneți-mi dacă este vreunul care să justifice banii pe care îi plătim – cei care cu adevărat plătim. Aici intervine a doua mare problemă a fiscalității, din perspectiva cetățeanului: sistemul fiscal trebuie să fie corect și echitabil, aplicat tuturor fără excepții, iar colectarea trebuie să fie eficientă. Știm din nou că nu este. Și mai știm, din dosarele DNA, că banii noștri s-au dus pe comisioane nesimțite către politicieni – adică mită – mai mult decât pe investiții de utilitate publică. Am argumente, dar nu acesta este subiectul acestei postări. De fapt, noi plătim multe taxe și impozite, după bunul plac și nivelul de incompetență și corupție atins de cei care ne guvernează, și suntem înșelați la cântar de politicienii cinici, corupți și iresponsabili, căci țara este administrată tot mai prost.

Revenind la tema fiscalității, propun să ne gândim la rolul sistemului de taxe și impozite în dezvoltarea economică. Din câte am înțeles, citind cele scrise de economiști de prestigiu, pe cât mi-a fost accesibil, o relansare economică trebuie să se bazeze pe 1. reducerea fiscalității, 2. reducerea cheltuielilor bugetare și 3. stimularea investițiilor, de stat și private deopotrivă, într-un cadru corect și transparent. Este inutil și chiar stupid să te concentrezi doar asupra uneia dintre cele trei componente. Atâta vreme cât nu le privește și nu le aplici în ansamblu, orice dezbatere este irelevantă și orice proiect incomplet și potențial contraproductiv. Dacă, de pildă, reduci taxele dar nu reduci și cheltuielile, atunci vei crea un deficit mai mare decât poți susține prin dezvoltarea economiei – mai ales dacă nu stimulezi investițiile și, în cazul nostru, nu atragi fonduri europene.

Pornind de la aceste premise, pot fi de acord cu criticii Codului Fiscal propus de guvern și votat cu entuziasm de un parlament dovedit iresponsabil. Sigur că este benefică o reducere a TVA la 19%, dar nu și după ce ai mărit în prealabil salariile demnitarilor și ale primarilor, pensiile diferitelor categorii de privilegiați, inclusiv ale parlamentarilor, ai dublat alocațiile și te pregătești de o campanie de pomeni electorale în vederea alegerilor de anul viitor. La fel a procedat și guvernul Tăriceanu și știm cât am tras după ce a plecat – deși nu sunt de acord nici cu soluțiile aplicate în 2010 de președintele Băsescu și de guvernul Boc, pentru că erau strict contabile și nu rezultatul unor reforme de sistem. Pe de altă parte, dacă ne uităm atent în Codul Fiscal propus spre promulgare, vedem că el conține și măriri de impozite tocmai pentru cei care susțin economia, și anume sectorul privat: oricine și-a început activitatea de la domiciliu, pentru că inițial este mai greu să-ți închiriezi/cumperi un sediu, și nu și-a schimbat sediul social între timp, pentru că birocrația este demolatoare, va plăti sume astronomice pentru acest sediu inițial.

Ar trebui deci să fiu de acord cu decizia președintelui Iohannis de a retrimite Codul Fiscal în Parlament. Poate că mai multă lume ar reuși să fie de acord cu el, dacă ar fi fost capabil să explice, pe înțelesul tuturor, repetat și inteligibil, de ce ne va merge mai bine dacă acest Cod va fi modificat. În absența unei campanii susținute și coerente de comunicare (are dreptate aici Dan Tăpălagă), poporul va înțelege mai ușor că președintele nu vrea să reducem TVA, de pildă, așa cum cinic argumentează Victor Ponta, recurgând în plus la un naționalism de mahala, în numele căruia îl acuză pe președinte că aplică decizii luate înafara țării, împotriva românilor. Este rușinos să invoci asemenea argumente – dar mai rușinos pentru o țară este să aibe un astfel de premier și pentru președinte să uite că i-a cerut demisia și să nu-i ceară socoteală pentru o plecare din țară care nu se poate justifica potrivit reglementărilor în vigoare. Revenind la Codul Fiscal, am putea să ne întrebăm dacă tot documentul este viciat, sau doar anumite capitole. Președintele nu spune nimic, iar consilierul său nu vorbește pe înțelesul electoratului și are nevoie de o armată de „tălmaci” în studiourile tv, care toți au propriile interpretări și agende – deci cacofonia este perfectă! În consecință, PSD marchează puncte electorale în dauna PNL, ceea ce partidul lui Victor Ponta, pardon, al Rovanei Plumb, își și dorește. Am putea spune deci că, acționând cum a acționat, președintele i-a oferit un splendid prilej de propagandă populistă celui căruia la un moment dat i-a cerut demisia. Mare talent politic trebuie să ai ca să reușești o asemenea performanță!

Dincolo de nebunia propagandistică de ambele părți, cred că acest Cod Fiscal va duce mai degrabă la dezechilibre bugetare, care vor fi plătite de noi după alegeri, decât la un reviriment economic. Reducerile de cheltuilei lipsesc (are dreptate Gabriel Biriș); dimpotrivă, cheltuielile cu pensiile, alocațiile și salariile cresc. Investițiile sunt reduse drastic iar banii europeni rămân în continuare un miraj, din cauza incompetenței administrative și a corupției rămase enedemice, cu toate eforturile DNA. Despre cheltuieli și investiții nu scrie în Codul Fiscal, dar fără să le privim și pe ele, degeaba vorbim de Codul Fiscal, izolat. Pentru a le pune pe toate în context însă este nevoie de o viziune de ansamblu, de un proiect de țară și de o comunicare constantă și eficientă. Nu le vedem. Domnul Iohannis a priceput ceva de la guvernatorul BNR Mugur Isărescu despre riscul dezechilibrelor pe termen mediu și a retrimis Codul Fiscal înapoi la Parlament, după ce a fost de acord cu mărirea salariilor demnitarilor. Bravo! Cum să nu aibe spor discursul populist despre reducerea TVA promovat de PSD și de premierul-golan?

Rezultă din cele de mai sus că 1. domnul Iohannis nu are o viziune de ansamblu asupra economiei și societății și nici nu s-a străduit să și-o formeze; ca atare, nu este consecvent cu sine însuși, și 2. că domnul Iohannis nu consideră că are datoria să le comunice și cetățenilor ideile și principiile sale, dacă le are.

De ce comunică oare președintele atât de catastrofal? Este vorba de o inabilitate, sau de aroganță? În opinia mea, este vorba de ambele. Discursul i-a fost întotdeauna sărac și sec, ceea ce nu înseamnă, cum spun adepții lui înfocați, că „tace și face”, ci că ideile și pasiunea pentru idei îi lipsesc cu desăvîrșire. Discursul sec și sărac trădează o gândire pe măsură. În istoria speciei umane, limba și gândirea s-au dezvoltat simultan, nu consecutiv. În plus, este clar că președintele este indiferent față de popor. Nu vreau să spun neapărat că nu-l iubește (deși cred), doar că nu-i pasă de el. Înainte să aruncați cu pietre în blogger, să vedem câte vizite a făcut președintele în străinătate, inclusiv călătorii de plăcere, și câte vizite în țară. Nu-i reproșez vizitele de stat, dar vacanțele grăbite în străinătate, da. Nici măcar după ce s-a relaxat în Madeira nu și-a făcut timp pentru un turneu prin țară. S-a dus la deschiderea unui centru Bosch? Îmi pare rău, dar de această vizită profită firma Bosch, prin imaginea sa, după cum bine știu specialiștii în PR, nu electoratul român. Sunt 100% pentru investițiile străine, dar aici vorbim despre altceva. Și, oricum, înafară de vizita la firma Bosch, pe unde l-am mai văzut? Vă va fi tuturor greu să vă amintiți.

Cauza acestei deficiențe este, cred, mai profundă și nu pot decât s-o intuiesc: cei care l-au creat pe Iohannis ca unică alternativă la Victor Ponta au vrut să ne vândă un personaj și o poveste. Un popor sătul de scandal trebuia să se mulțumească cu o telenovelă prezidențială jucată de un cuplu cu veleități de familie regală, preocupat de lucruri frumoase și elegante, detașat de zgomotul, furia și noroiul politicii de zi cu zi. Viziunea și pasiunea nu aveau ce căuta în acest scenariu – avea cine să se ocupe de ele și să asigure surpaviețuirea unei părți a USL în sfera puterii. De aceea președintelui i s-a spus probabil să comunice mai puțin – că oricum nu prea are ce comunica, înafară de ceea ce îi scriu alții. De altfel, toată comunicarea Administrației prezidențiale este un dezastru. Mi-a atras atenția zilele acestea observația unei jurnaliste din Spania, Ana Maria Damian, pe care o știu demult și cu al cărei soț, tot jurnalist, am colaborat la Europa FM și la TVR: pentru că echipa de comunicare a cuplului prezidențial nu comunică, presa scrie și ea ce poate și se „ocupă de prostii”. Iar din vizita la Madrid reținem doar toaletele doamnei Iohannis, și spatele întors al președintelui României către Regina Letitia. Or comunicarea cu cetățenii nu este opțională pentru un președinte; ea este o obligație, pentru că a fost ales de cetățeni, pentru că ei i-au dat mandatul și au investit în el speranțe și aspirații, și – mai prozaic dar la fel de important – este plătit de ei. Cât despre mitul președintelui care „taceși face”, putem spune doar că președintele mai mult tace decât face, iar când spune câte ceva, ți-ai dori să tacă.Cum era pregătit pentru alt scenariu – de telenovelă prezidențială – domnul Iohannis nu poate învăța repede un nou rol, chiar dacă serialul s-a schimbat.Ne aflăm în The West Wing sau în House of Cards, dacă vreți, și nu avem protagonist. Poporul a vrut un președinte implicat și responsabil, nu unul decorativ. Klaus Iohannis este depășit de așteptările electoratului, așa cum Ion Iliescu a fost depășit, după decembrie 1989, de anti-comunismul dezlănțuit al unei părți a populației care nu voia perestroika, ci democrație liberală și economie de piață.

Dacă mă întrebați dacă îl regret pe Traian Băsescu, vă răspund fără ezitare: pe Traian Băsescu din primul mandat, care a condamnat comunismul, a predat CNSAS arhivele Securității, și a demarat reforma justiției și lupta anti-corupție îl regret fără rezerve. Pe cel din finalul celui de-al doilea mandat, devenit captiv al cercurilor de interese din jurul Elenei Udrea, nu, tot fără rezerve. Iar pe cel din ultimele luni, care lovește în justiție pentru a-i apăra pe Udrea și pe Ponta, la fel de puțin. În plus, cu riscul de a-i enerva pe unii, voi spune că am apreciat-o întotdeauna pe Maria Băsescu, din toate punctele de vedere, inclusiv al ținutei și al discreției. În final, vă amintesc tuturor că Traian Băsescu nu ne ignora, ci ne trata ca pe niște parteneri de dialog, iar realizările din primul mandat nu i le va lua nimeni. Iar Klaus Iohannis nu le va egala în veci. Este din alt film.

PS: despre incoerența PNL, care a votat Codul Fiscal și acum ne spune că nu este bun pentru că îl aplică guvernul Ponta, nici nu-mi pierd vremea să vorbesc. Nu tot guvernul Ponta îl punea în aplicare atunci când a fost votat? Este atât de jenant din punct de vedere intelectual, încât mă jenez să comentez.