” Joe Biden, ales sâmbătă la Casa Albă, a promis să restabilească leadershipul american și să reunească aliații democrați ai Statelor Unite, însă politica sa externă va trebui să se confrunte cu lumea zdruncinată moștenită de la Donald Trump și nu va fi de ajuns doar un pas în spate, scrie AFP într-o analiză. „
„Cu lumea zdruncinata mostenita de la Donald Trump” – Da, cu lumea in care Coreea de Nord nu mai face teste cu rachete balistice, nu-si mai continua inarmarea nucleara si nu-si mai hartuieste zilnic vecinul de la Sud, ca pe vremea lui Obama.
Cu lumea in care Statul Islamic a fost infrant si nu-si mai intinde stapanirea peste teritorii mari din Siria si Irak, ca pe vremea lui Obama.
Cu lumea in care Hamas nu mai ataca zilnic Israelul, ca pe vremea lui Obama, pentru ca tarile arabe si America i-au retras sprijinul, acordat pe vremea lui Obama.
Cu lumea in care tarile musulmane – Arabia Saudita, Emiratele Arabe si Sudan, au recunoscut Israelul si au incheiat acorduri istorice cu acesta, cum nu s-a intamplat pe vremea lui Obama.
Cu lumea in care NATO s-a intarit, tarile membre fiind obligate de Trump sa-si respecte obligatiile financiare prevazute in statutul organizatiei, cum nu s-a intamplat pe vremea lui Obama.
Asa arata „lumea zdruncinata” mostenita de la Donald Trump si in care Joe Biden va trebui sa faca ordine! Si o va face! Pregatiti-va ! Vor fi facuti multi pasi in spate, spre lumea minunata dinainte de Trump!
https://bogdancalehari.wordpress.com/2020/11/09/impreuna-cu-joe-spre-lumea-minunata-dinainte-de-trump/
https://bogdancalehari.wordpress.com/2020/11/09/il-chema-donald-trump-nimeni-nu-si-mai-aminteste-azi-de-trecerea-lui-efemera/
Trump a pierdut. Trump va pleca. Speranta insa va ramane. Ce bine! Speranta nu moare ultima – speranta nu moare deloc! Speranta in Mike Pence. Speranta in Nikky Halley. Speranta in Donald Trump jr. Speranta in Ted Cruz. Speranta in…. Si tot asa. Fiecare, sau mai multi impreuna, spera intr-un om. Un om, un singur om, un om providential, impotriva sistemului! Sistemului de stanga. Acel sistem despre care Ryan McMaken, senior editor la Institul Mises, spunea ca a transformat America intr-o tara in care “milioane de asa zisi “conservatori” isi trimit de buna voie copiii sa faca 16 ani de scoala si apoi sunt nedumeriti atunci cand micul Johnny vine acasa si anunta ca este marxist”.
“Se pare ca oamenii acestia invata foarte greu” – incheia Ryan McMaken.
Si desi istoria s-a scris si se scrie sub ochii lor, chiar acum Trump a fost invins de sistem, oamenii continua sa creada ca Mike, sau Nikky, sau alt Donald, sau Ted, sau ….vor invinge, intr-un viitor, cand si daca vor mai fi alesi, sistemul. Sistemul de stanga. Intr-un viitor, pana la care oamenii obisnuiti – cei despre care Marc Zuckenberg, unul dintre capete Big Tech-ului, isi avertiza salariatii progresisti, ca nu le seamana, ci sunt conservatori – vor continua sa-si trimita copiii, zi dupa zi, an dupa an, la scoala, ca sa devina marxisti! Asa, viitorul asta nu va veni niciodata!
Din cauza asta, nu se va intampla nimic, daca, printr-o minune, Mike, ori Nikky, ori Ted, vor fi alesi! Vor pleca ca Trump! Iar in urma lor va ramane el, Sistemul. Sistemul de stanga. Cu liceele, cu universitatile, cu editurile, cu scriitorii, cu mass-media, cu Hollywood-ul, cu Big Tech-ul, cu institutiile, cu toate. Ale lui! Si micutii Harry, Johhny, Serena si Abilene vor continua sa mearga la scoala pentru a deveni marxisti. Pentru ca aia, inclusiv Reagan, dinaintea lui Mike, Nikky, Ted, Donald jr. nu s-au gandit sa faca, de-a lungul a zeci de ani, licee, universitati, edituri, ziare si televiziuni si un Big Tech de dreapta. Sa creeze un sistem. Care sa infranga sistemul de stanga. Si nici Mike, Nikky, Donald jr ori Ted nu se gandesc la sistemul asta. In care oamenii sa invete si altceva decat sa devina marxisti. Pacat! Pentru ca s-ar putea ca nu peste mult timp oamenilor sa nu li se mai dea voie sa invete altceva.
Asa ca, din cauza asta, peste o suta de ani cineva va spune, asa cum spune Jean Patrick Grumberg in excelentul sau articol : “Il chema Donald Trump. Nimeni nu-si mai aminteste azi de trecerea lui efemera”!
“ Donald Trump, am spus-o de la inceputul mandatului sau, nu si-a tinut una dintre promisiuni: aceea de a curata mlastina imputita a coruptiei politice. Am spus-o, si ati putut constata asta citind ceea ce am scris pe Dreuz, ca mlastina este prea mare si prea adanca, pentru ca el s-o poata asana. Am adaugat ca, presupunand ca va fi presedinte doua mandate, chiar daca ar reusi sa faca o curatare buna, dandu-i afara pe unii, el nu va reusi sa refaca institutiile infestate de stanga, pentru a le impiedica astfel sa refaca mlastina. Ceea ce va face, si am spus asta demult, ca succesorul sau sa se gaseasca inaintea unei mlastini la fel de pline. Si cine altul ar putea infrunta o astfel de sarcina uriasa, daca Trump n-a reusit s-o faca?…Am constatat ca prietenii mei politologi, analisti si comentatori, care si-au petrecut viata observand, analizand, intelegand si intervenind adesea in politica, au descoperit numai datorita lui Trump, pentru ca el a zgaltait copacul, cat de mare e putoarea, pana la ce nivel sunt putrede institutiile, si cat de intins este putregaiul. Adica vreau sa spun ca mlastina imputita a fost creata si s-a marit dincolo de orice imaginative, fara ca nici cei mai dotati observatori sa realizeze asta. S-a intamplat fara stirea lor!
Desigur, se stia ca mediul academic, universitatile, artele, cultura, Hollywood-ul, mass-media, Big Tech, secretariatul de Stat, si alte institutii ale Administratiei, cum ar fi cea a Mediului, au fost infiltrate si se afla sub dominatia stangii. Dar nimeni nu si-a imaginat ca asta a atins si departamentul Justitiei, FBI-ul, CIA-ul si toate agentiile de informatii, Pentagonul, de fapt toate institutiile Statului si tot Washington-ul. Acum 4 ani, la inceputul scandalului “conspiratia Trump-Putin”, comentatorii politici americani de top aveau o incredere oarba in FBI si in independenta lui, pana cand, brusc, au descoperit uluiti, fara posibilitatea de a nega acest lucru, ca sarpele are capul putred!
Actorii politici lupta pentru putere – unii, putini, lupta pentru idei -, nu pentru a repara un sistem defect. Nu pentru a reda oamenilor, poporului, puterea confiscate, o putere sanatoasa, neatinsa de coruptia masiva. Pentru ca, si asta complica si mai mult lucrurile: “Nimeni nu este mai sclav, ca cel care se crede liber fara a fi.” Marea majoritate a americanilor nu mai are incredere in mass-media. Cu toate acestea, marea majoritate a americanilor s-au lasat influentati de ea, crezand ca s-au eliberat de sub influenta ei! Au dobandit astfel o parere negativa despre Donald Trump, in parte din cauza comportamentului sau excesiv, si adesea agresiv, dar in cea mai mare parte datorita “picaturilor zilnice”, cu care media le-a bombardat creierul. Bineinteles, puteti sa inlocuiti in acest text cuvintele America si Americani, cu Franta si Francezi, Belgia si Belgieni, Canada si Canadieni. Si puteti proceda asa cu aproape toate tarile occidentale.
Nu cred ca exista un atat de mare procent al populatiei care sa se simta privat in asa masura de drepturile sale fundamentale, incat sa puna la putere un om care militeaza pentru curatarea in profunzime a institutiilor.
Ah, da, a fost candva, la inceputul secolului trecut, prin anul 2016, unul. Il chema Donald Trump. Nimeni nu-si mai aminteste azi de trecerea lui efemera. Dar institutiile de atunci au fost atat de bine organizate, si stiau atat de bine sa se protejeze, si erau atat de puternice, incat l-au impiedicat pe acest om sa faca vreo reforma serioasa si sa-si indeplineasca mandatul pe care poporul il daduse. “ – Jean Patrick Grumberg
© Jean-Patrick Grumberg pour Dreuz.info.
Cette douloureuse leçon de quatre ans de présidence Trump