Studiind această temă veți fi capabil
-să explicați noțiunea de întreținere preventivă
- să planificați activitatea de intreținere
Întreţinerea preventivă este o inspecţie regulată şi sistematică însoţită de curăţarea şi eventual înlocuirea componentelor şi a aplicaţiilor utilizate de sistemul de calcul. Întreţinerea preventivă ajută la evitarea erorilor şi funcţionărilor defectuoase ale sistemelor, asigurând o bună funcţionare a acestora. Întreţinerea preventivă este folosită pentru a reduce posibilitatea apariţiei unor probleme hardware sau software verificând periodic dacă funcţionarea se desfăşoară în parametri normali.
Realizarea activităților de întreţinere preventivă pentru calculatoarele personale nu este opţională. Calculatoarele sunt echipamente sensibile şi delicate şi dacă nu se dedică timp şi atenţie în mod adecvat pentru ele, acestea nu pot să funcţioneze corect.
Cu cât există mai puţine erori, există mai puţin probabilitatea de a efectua procesul de depanare, respectiv apare posibilitatea de a salva timp şi bani. În procesul de întreţinere preventivă se poate include, de asemenea, modernizarea unor unităţi de hardware sau software, cum ar fi un hard-discul, care face zgomot, upgrade-ul de memorie (care nu este suficientă), sau instalarea de actualizări de software de securitate sau de fiabilitate.
Rezolvarea problemelor este o deprindere ce se învaţă în timp. Nu toate procesele de depanare sunt identice, tehnicienii tind să-şi rafineze abilităţile pentru depanare bazându-se pe cunoştinţe şi pe experienţa personală.
Lucrările de întreţinere preventivă ale sistemelor de calcul sunt următoarele:
· curăţirea periodică cu materiale corespunzătoare;
· întreţinerea componentelor hardware;
· întreţinerea componentelor software;
· întreţinerea echipamentelor periferice.
Importanța activității de întreținere
Activitatea de întreţinere şi reparare a utilajelor este impusă de faptul că, pe parcursul folosirii lor productive, acestea sunt supuse procesului de uzură fizică şi morală. Ca urmare a procesului de uzură fizică are loc un proces de pierdere treptată a valorii de întrebuinţare a utilajului, şi în final o pierdere a capacităţii de satisfacere a nevoii sociale pentru care a fost creat.
În vederea menţinerii caracteristicilor funcţionale ale utilajului şi a funcţionarii în condiţii cât mai apropiate de cele iniţiale, în cadrul întreprinderilor se organizează un sistem de întreţinere şi reparare a utilajului de producţie. Din analiza comportamentului utilajelor în procesul de uzură fizică se poate constata că uzura în timp a diferitelor componente are loc în mod diferenţiat. Acest fapt impune luarea unor măsuri mai ample de întreţinere şi reparare a acestor componente, pentru a evita ieşirea prematură din funcţiune a utilajului. Fenomenul de uzură fizică a utilajului mai poate fi ameliorat şi printr-un sistem de activităţi de întreţinere a acestuia, precum şi printr-un ansamblu de operaţii de control şi revizie, care să permită depistarea din timp a eventualelor defecţiuni.
Toate aceste activităţii de revizie, control, întreţinere şi reparare a utilajelor, îndreptate în scopul menţinerii în stare de funcţionare o perioadă cât mai mare de timp formează ceea ce în literatura de specialitate poartă numele de sistem de întreţinere şi reparare.
Realizarea unor activităţii de întreţinere şi reparare a utilajelor are o serie de implicaţii, dintre care mai importante sunt: creşterea perioadei de timp în care utilajul este în stare de funcţionare şi realizarea producţiei conform graficelor, creşterea randamentului şi a preciziei de funcţionare a utilajelor, realizarea unor activităţi de întreţinere şi reparare de calitate superioară, reducerea costurilor de producţie şi, implicit, la creşterea eficienţei activităţii de producţie.
Obiectivele activităţii de întreţinere
Asigurarea menţinerii utilajului în stare de funcţionare o perioadă cât mai mare de timp
Evitarea uzurii excesive şi a ieşirii utilajului în mod accidental din funcţiune
Creşterea timpului de funcţionare a utilajului, fie prin mărirea duratei dintre două intervenţii tehnice, fie prin micşorarea perioadei de timp de menţinere a acestuia în reparaţii
Modernizarea echipamentelor învechite
Planificarea activităţii de întreţinere
Întreținerea preventivă este implementată pe baza unui plan. În timp ce sunt și alte motive referitoare la necesitatea întreținerii preventive, planurile de acțiune sunt dezvoltate pe baza a minim doi factori:
Mediul sau locația calculatorului - Calculatoarele care sunt expuse la medii pline de praf.
Utilizarea calculatorului - Rețelele cu trafic mare, precum cele ale unei școli, ar avea nevoie de scanări suplimentare pentru înlăturarea de software dăunător sau fișiere nedorite.
Pentru a crea un plan de întreținere preventivă, documentați sarcinile de întreținere de rutină care trebuie să fie realizate componentelor calculatorului și frecvența fiecărei sarcini. Puteți utiliza această listă de sarcini pentru a crea un program de întreținere.
Fiți proactiv în întreținerea calculatoarelor și protecția datelor. Efectuând operații de întreținere în mod regulat, puteți reduce potențiale probleme hardware și software. Rutinele de întreținere periodică reduc timpul de neutilizare al calculatorului și costurile de reparație. Întreținerea preventivă oferă de asemenea aceste beneficii:
Crește protecția datelor
Extinde durata de viață a componentelor
Îmbunătațește stabilitatea echipamentelor
Crește fiabilitatea echipamentelor
Activitatea de planificare conţine următoarele etape:
§ identificarea sistemului tehnic/componentelor care urmează să fie întreţinute;
§ definirea acţiunilor de întreţinere ;
§ repartizarea acţiunilor;
§ pregătirea programului de întreţinere;
§ demararea acţiunii.
Multe componente au nevoie, de întreţinere şi curăţare. Operaţia este necesară pentru că praful se acumulează aproape peste tot şi afectează modul de lucru eficient al componentelor.
Componentele care necesită întreţinere regulată sunt următoarele:
§ Mouse-ul;
§ Tastatura;
§ CD-ROM-ul;
§ Hard-discul ;
§ Monitorul;
§ Sursa de alimentare;
§ Perifericele;
§ Sistemul de operare;
§ Aplicaţiile software instalate.
Avantajele înterținerii preventive
§ Economisire de bani
§ Prelungirea vieţii calculatorului
§ Reducerea costurilor reparaţiilor obligatorii
§ Reducerea consumul de energie ca urmare a creşterii eficienţei sistemului
§ Creşterea fiabilităţii sistemului