Page start up on 19.04.2025_13:11 (UTC+1), Grao de Castellon, Valencia, España). > 21ºC, Humedad 34%, Viento 2 km/h > 39°58'55.6"N 0°01'05.0"E
The article previously processed by Ayord: Pacea perpetuă / La paz perpetua (hipertext).
The following article processed by Ayord: Pacea perpetuă / Către pacea perpetuă (hipertext).
Secțiunea 1. SECTION 1. Sección 1.
El tratado Sobre la paz perpetua se publicó en Königsberg, en 1795. La primera edición, de 1.500 ejemplares, se agotó en pocas semanas. En 1796 publicóse una segunda edición, aumentada con el "Suplemento segundo". Al mismo tiempo se hizo, por el mismo editor, una traducción francesa, vigilada por el propio Kant, que estaba muy disgustado de la versión publicada un año antes, en Berna, con el título de Projets de paix perpétuelle. Esa traducción, en efecto, mutilaba gravemente el original alemán.
El éxito enorme alcanzado por este tratadito filosófico-político se explica fácilmente por dos grupos de motivos, ocasionales unos y permanenles otros.
La Revolución francesa habia conmovido al mundo. Un pueblo entero se alzaba decidido a constituirse y gobernarse conforme a los principios, ya vulgares entre los filósofos, de libertad, igualdad y justicia política. Contra ese pueblo coaligadas las monarquías tradicionales, empeñadas, por instinto de conservación, en restaurar el régimen caído, habían sido vencidas, y las jóvenes tropas de la República imponían a los reyes de Prusia y de España la paz de Basilea (abril-julio de 1795.) Muchos espiritus cultos pudieron pensar que esta maravillosa consolidación del régimen republicano en Francia podía, o mejor, debía ser el anuncio de radicales reformas en las viejas instituciones y la aurora de una época nueva de justicia, de paz, de libertad. El anciano Kant, el filósofo del idealismo, de la moral pura, de la libertad, iba todos los días a esperar el correo que le trala noticias de Francia. En este ambiente de férvido entusiasmo, el sueño de la paz perpetua era ya casi una realidad posible; era por lo menos un imperativo moral urgente.
Muchos pensadores habían meditado proyectos de paz universal. En el siglo XVIII esta idea flotaba en el ambiente. El abate Saint-Pierre concibió y escribió un largo Proyecto de paz perpetua. Un resumen de este proyecto y un juicio del mismo, hechos por J. J. Rousseau, hablan popularizado las ideas humanitarias del abate. Pero en la concepción de Saint-Pierre hay aun demasiada minuciosidad de organización y una excesiva confianza en la virtud de las ideas sobre la mente de los príncipes.
Kant plantea el problema de otra manera. Más que un proyecto, es su tratado una afirmación optimista. Kant no duda de que algún día llegará el mundo a conocer y gustar los beneficios de una paz perenne. Mas para ello deberán realizarse ciertas condiciones, tanto en la política interior como en la exterior de los Estados: respeto a los tratados, supresión de los ejércitos permanentes, organización política de los pueblos sobre principios de libertad y de igualdad, liga o federación de las naciones, constitución de un derecho de ciudadanía mundial, respeto a las naciones pequeñas, carácter público de todos los acuerdos, supresión de diplomacia secreta, etc.
Estas condiciones todas vienen a resumirse en una sola: que la política nacional e internacional concuerde en todo momento con las exigencias del derecho y de la moral.
Si ese acuerdo no se realiza, si aquellas condiciones no se cumplen, no por eso la paz perpetua ha de ser considerada como un sueño de ilusos.
Al fin, tarde o temprano, triunfará la justicia pacífica, y el progreso moral del mundo, lenta pero irresistiblemente, conducirá la humanidad al término deseado.
Hace un siglo que Kant alimentaba, lleno de ansiosa emoción, esas esperanzas consoladoras.
No se cumplió su deseo. Hoy nos hallamos en un momento histórico semejante. El tratado de Kant encierra un eterno valor: su decidido, su obstinado optimismo. (traducido del alemán al español por Francisco Rivera Pastor)
Secțiunea 2. SECTION 2. Sección 2.
Traducere din spaniolă în română, cu pastrarea intactă a textului rezultat prin traducere 100% automată.
Traducción del español al rumano, guardando y el texto resultante de la traducción 100% automática.
Column A.
El tratado Sobre la paz perpetua se publicó en Königsberg, en 1795. La primera edición, de 1.500 ejemplares, se agotó en pocas semanas. En 1796 publicándose una segunda edición, aumentada con el "Suplemento segundo". Al mismo tiempo se hizo, por el mismo editor, una traducción francesa, vigilada por el propio Kant, que estaba muy disgustado de la versión publicada un año antes, en Berna, con el título de Projets de paix perpétuelle. Esa traducción, en efecto, mutilaba gravemente el original alemán.
El éxito enorme alcanzado por este tratadito filosófico-político se explica fácilmente por dos grupos de motivos, ocasionales unos y permanentes otros.
La Revolución francesa había conmovido al mundo. Un pueblo entero se alzaba decidido a constituirse y gobernarse conforme a los principios, ya vulgares entre los filósofos, de libertad, igualdad y justicia política. Contra ese pueblo coaligadas las monarquías tradicionales, empeñadas, por instinto de conservación, en restaurar el régimen caído, habían sido vencidas, y las jóvenes tropas de la República imponían a los reyes de Prusia y de España la paz de Basilea (abril-julio de 1795.) Muchos espiritus cultos pudieron pensar que esta maravillosa consolidación del régimen republicano en Francia podía, o mejor, debía ser el anuncio de radicales reformas en las viejas instituciones y la aurora de una época nueva de justicia, de paz, de libertad. El anciano Kant, el filósofo del idealismo, de la moral pura, de la libertad, iba todos los días a esperar el correo que le traía noticias de Francia. En este ambiente de férvido entusiasmo, el sueño de la paz perpetua era ya casi una realidad posible; era por lo menos un imperativo moral urgente.
Muchos pensadores habían meditado proyectos de paz universal. En el siglo XVIII esta idea flotaba en el ambiente. El abate Saint-Pierre concibió y escribió un largo Proyecto de paz perpetua. Un resumen de este proyecto y un juicio del mismo, hechos por J. J. Rousseau, hablan popularizado las ideas humanitarias del abate. Pero en la concepción de Saint-Pierre hay aun demasiada minuciosidad de organización y una excesiva confianza en la virtud de las ideas sobre la mente de los principes.
Kant plantea el problema de otra manera. Más que un proyecto, es su tratado una afirmación optimista. Kant no duda de que algún día llegará el mundo a conocer y gustar los beneficios de una paz perenne. Mas para ello deberán realizarse ciertas condiciones, tanto en la política interior como en la exterior de los Estados: respeto a los tratados, supresión de los ejércitos permanentes, organización política de los pueblos sobre principios de libertad y de igualdad, liga o federación de las naciones, constitución de un derecho de ciudadanía mundial, respeto a las naciones pequeñas, carácter público de todos los acuerdos, supresión de diplomacia secreta, etc.
Estas condiciones todas vienen a resumirse en una sola: que la política nacional e internacional concuerde en todo momento con las exigencias del derecho y de la moral.
Si ese acuerdo no se realiza, si aquellas condiciones no se cumplen, no por eso la paz perpetua ha de ser considerada como un sueño de ilusos.
Al fin, tarde o temprano, triunfará la justicia pacífica, y el progreso moral del mundo, lenta pero irresistiblemente, conducirá la humanidad al término deseado.
Hace un siglo que Kant alimentaba, lleno de ansiosa emoción, esas esperanzas consoladoras.
No se cumplió su deseo. Hoy nos hallamos en un momento histórico semejante. El tratado de Kant encierra un eterno valor: su decidido, su obstinado optimismo.
Column B.
100% Machine translation.
Tratatul Despre pacea perpetuă a fost publicat la Königsberg în 1795. Prima ediție de 1.500 de exemplare s-a epuizat în câteva săptămâni. În 1796 a fost publicată o a doua ediție, completată de „Suplimentul al doilea”. Totodată, a fost realizată și o traducere franceză de același editor, supravegheat de însuși Kant, care era foarte nemulțumit de versiunea publicată cu un an mai devreme la Berna, sub titlul Projets de paix perpétuelle. Această traducere, de fapt, a mutilat grav originalul german.
Succesul enorm obținut de acest tratat filozofico-politic este ușor de explicat prin două grupe de motive, unele ocazionale și altele permanente.
Revoluția Franceză zguduise lumea. Un întreg popor s-a ridicat hotărât să se constituie și să se guverneze după principiile, deja comune între filosofi, ale libertății, egalității și justiției politice. Împotriva acestui popor, monarhiile tradiționale, determinate de un instinct de autoconservare pentru a restabili regimul căzut, fuseseră învinse, iar trupele tinere ale Republicii au impus Pacea de la Basel (aprilie-iulie 1795) regilor Prusiei și Spaniei. Multe minți cultivate ar fi putut crede că această minunată consolidare a regimului republican în Franța ar putea, sau mai degrabă, ar trebui să fie anunțul unor reforme radicale în vechile instituții și zorii unei noi ere a justiției, păcii și libertății. Bătrânul Kant, filozoful idealismului, al moralității pure, al libertății, mergea în fiecare zi să aștepte poșta care îi aducea vești din Franța. În această atmosferă de entuziasm fierbinte, visul păcii perpetue era aproape o posibilă realitate; era cel puţin un imperativ moral urgent.
Mulți gânditori au luat în considerare proiecte pentru pace universală. În secolul al XVIII-lea această idee era în aer. Abatele Saint-Pierre a conceput și scris un lung Proiect de pace perpetuă. Un rezumat al acestui proiect și o judecată a acestuia, făcută de J. J. Rousseau, au popularizat ideile umanitare ale starețului. Dar în concepția lui Saint-Pierre există încă prea multe detalii de organizare și o încredere excesivă în virtutea ideilor asupra minții prinților.
Kant pune problema altfel. Mai mult decât un proiect, tratatul său este o afirmație optimistă. Kant nu are nicio îndoială că într-o zi lumea va ajunge să cunoască și să se bucure de beneficiile păcii durabile. Dar pentru ca acest lucru să se întâmple, trebuie îndeplinite anumite condiții, atât în politica internă, cât și în cea externă a statelor: respectarea tratatelor, desființarea armatelor permanente, organizarea politică a popoarelor pe principiile libertății și egalității, liga sau federație a națiunilor, instituirea unui drept de cetățenie mondială, respectarea națiunilor mici, caracterul public al tuturor acordurilor, desființarea diplomației secrete etc.
Toate aceste condiții se rezumă la una: politica națională și internațională trebuie să fie întotdeauna în concordanță cu cerințele legii și moralității.
Dacă nu se ajunge la acel acord, dacă acele condiții nu sunt îndeplinite, pacea perpetuă nu ar trebui considerată o iluzie.
În cele din urmă, mai devreme sau mai târziu, justiția pașnică va triumfa, iar progresul moral al lumii va duce încet, dar irezistibil, omenirea la sfârșitul dorit.
Cu un secol în urmă, Kant, plin de emoție anxioasă, a alimentat aceste speranțe consolatoare.
Dorința lui nu a fost îndeplinită. Astăzi ne aflăm într-un moment istoric similar. Tratatul lui Kant conține o valoare eternă: optimismul său hotărât, încăpățânat.
Column Z.
80% Machine translation + 20% Ayord translation.
Tratatul Despre pacea perpetuă a fost publicat la Königsberg în 1795. Prima ediție de 1.500 de exemplare s-a epuizat în câteva săptămâni. În 1796 a fost publicată o a doua ediție, completată cu „Suplimentul al doilea”. Totodată a fost realizată, de același editor, și o traducere in limba franceză, supravegheata de însuși Kant, care era foarte nemulțumit de versiunea publicată cu un an mai devreme la Berna, sub titlul Projets de paix perpétuelle. Această traducere, de fapt, mutila grav originalul german.
Succesul enorm obținut de acest tratat filozofico-politic este ușor de explicat prin două grupe de motive, unele ocazionale și altele permanente.
Revoluția Franceză zguduise lumea. Un întreg popor s-a ridicat hotărât să se constituie și să se guverneze după principiile, deja comune între filosofi, ale libertății, egalității și justiției politice. Împotriva acestui popor, monarhiile tradiționale, determinate de un instinct de autoconservare pentru a restabili regimul căzut, fuseseră învinse, iar tinerele trupe ale Republicii impuneau regilor Prusiei și Spaniei, Pacea de la Basel (aprilie-iulie 1795). Multe minți cultivate ar fi putut crede că această minunată consolidare a regimului republican în Franța ar putea, sau mai degrabă, ar trebui să fie anunțul unor reforme radicale în vechile instituții și zorii unei noi ere a justiției, păcii și libertății. Bătrânul Kant, filozoful idealismului, al moralității pure, al libertății, mergea în fiecare zi să aștepte poșta care îi aducea știrile din Franța. În această atmosferă de entuziasm fierbinte, visul păcii perpetue era aproape o posibilă realitate; era cel puţin un imperativ moral urgent.
Mulți gânditori au luat în considerare proiecte pentru o pace universală. În secolul al XVIII-lea această idee era în aer. Abatele Saint-Pierre a conceput și scris un lung Proiect de pace perpetuă. Un rezumat al acestui proiect și o judecată a acestuia, făcută de J. J. Rousseau, au popularizat ideile umanitare ale starețului. Dar în concepția lui Saint-Pierre există încă prea multe detalii de organizare și o încredere excesivă în virtutea ideilor asupra minții prinților.
Kant pune problema altfel. Mai mult decât un proiect, tratatul său este o afirmație optimistă. Kant nu are nicio îndoială că într-o zi lumea va ajunge să cunoască și să se bucure de beneficiile păcii perenă. Dar pentru ca acest lucru să se întâmple, trebuie îndeplinite anumite condiții, atât în politica internă, cât și în cea externă a statelor: respectarea tratatelor, desființarea armatelor permanente, organizarea politică a popoarelor pe principiile libertății și egalității, liga sau federație a națiunilor, instituirea unui drept de cetățenie mondială, respectarea națiunilor mici, caracterul public al tuturor acordurilor, desființarea diplomației secrete etc.
Toate aceste condiții converg a se rezuma la una singura: aceea ca politica națională și internațională să concorde întotdeauna cu exigențele materiei de Drept și ale moralității.
Dacă acest acord nu se realizează, dacă acele condiții nu se îndeplinesc, pacea perpetuă nu ar trebui considerată mai mult decat un vis iluzoriu.
În cele din urmă, mai devreme sau mai târziu, va triumfa justiția pașnică, iar progresul moral al lumii va conduce omenirea, încet, dar irezistibil, la acest dorit rezultat.
Cu un secol în urmă, Kant, plin de emoție anxioasă, a alimentat aceste speranțe consolatoare.
Dorința lui nu s-a văzut îndeplinită. Astăzi ne aflăm într-un moment istoric similar. Tratatul lui Kant conține o valoare eternă: optimismul său hotărât, încăpățânat.
Secțiunea 3. SECTION 3. Sección 3.
Textul original (în "Column A") și rezultatul obținut de admin prin traducerea din română în spaniolă (in "Column Z"), plus echiparea ambelor texte cu "linkuri permanente" (care trimit în general către pagini cu conținut explicativ, din Wikipedia), plus verificarea "parității dintre linkurile românești și cele spaniole”.
/
El texto original (en la "Columna A") y el resultado obtenido por el admin a través de la traducción del rumano al español (en la "Columna Z"), además de dotar ambos textos de "enlaces permanentes" (que generalmente envían a páginas con contenido explicativo, de Wikipedia), además de comprobar la "paridad entre los enlaces rumano y español".
Column A.
El tratado Sobre la paz perpetua se publicó en Königsberg, en 1795. La primera edición, de 1.500 ejemplares, se agotó en pocas semanas. En 1796 publicóse una segunda edición, aumentada con el "Suplemento segundo". Al mismo tiempo se hizo, por el mismo editor, una traducción francesa, vigilada por el propio Kant, que estaba muy disgustado de la versión publicada un año antes, en Berna, con el título de Projets de paix perpétuelle. Esa traducción, en efecto, mutilaba gravemente el original alemán.
El éxito enorme alcanzado por este tratadito filosófico-político se explica fácilmente por dos grupos de motivos, ocasionales unos y permanentes otros.
La Revolución francesa había conmovido al mundo. Un pueblo entero se alzaba decidido a constituirse y gobernarse conforme a los principios, ya vulgares entre los filósofos, de libertad, igualdad y justicia política. Contra ese pueblo coaligadas las monarquías tradicionales, empeñadas, por instinto de conservación, en restaurar el régimen caído, habían sido vencidas, y las jóvenes tropas de la República imponían a los reyes de Prusia y de España la paz de Basilea (abril-julio de 1795.)
Muchos espiritus cultos pudieron pensar que esta maravillosa consolidación del régimen republicano en Francia podía, o mejor, debía ser el anuncio de radicales reformas en las viejas instituciones y la aurora de una época nueva de justicia, de paz, de libertad. El anciano Kant, el filósofo del idealismo, de la moral pura, de la libertad, iba todos los días a esperar el correo que le trala noticias de Francia. En este ambiente de férvido entusiasmo, el sueño de la paz perpetua era ya casi una realidad posible; era por lo menos un imperativo moral urgente.
Muchos pensadores habían meditado proyectos de paz universal. En el siglo XVIII esta idea flotaba en el ambiente. El abate Saint-Pierre concibió y escribió un largo Proyecto de paz perpetua. Un resumen de este proyecto y un juicio del mismo, hechos por J. J. Rousseau, hablan popularizado las ideas humanitarias del abate. Pero en la concepción de Saint-Pierre hay aun demasiada minuciosidad de organización y una excesiva confianza en la virtud de las ideas sobre la mente de los principes.
Kant plantea el problema de otra manera. Más que un proyecto, es su tratado una afirmación optimista. Kant no duda de que algún día llegará el mundo a conocer y gustar los beneficios de una paz perenne. Mas para ello deberán realizarse ciertas condiciones, tanto en la política interior como en la exterior de los Estados: respeto a los tratados, supresión de los ejércitos permanentes, organización política de los pueblos sobre principios de libertad y de igualdad, liga o federación de las naciones, constitución de un derecho de ciudadanía mundial, respeto a las naciones pequeñas, carácter público de todos los acuerdos, supresión de diplomacia secreta, etc.
Estas condiciones todas vienen a resumirse en una sola: que la política nacional e internacional concuerde en todo momento con las exigencias del derecho y de la moral.
Si ese acuerdo no se realiza, si aquellas condiciones no se cumplen, no por eso la paz perpetua ha de ser considerada como un sueño de ilusos.
Al fin, tarde o temprano, triunfará la justicia pacífica, y el progreso moral del mundo, lenta pero irresistiblemente, conducirá la humanidad al término deseado.
Hace un siglo que Kant alimentaba, lleno de ansiosa emoción, esas esperanzas consoladoras.
No se cumplió su deseo. Hoy nos hallamos en un momento histórico semejante. El tratado de Kant encierra un eterno valor: su decidido, su obstinado optimismo.
Column Z.
80% Machine translation + 20% Ayord translation.
Tratatul Despre pacea perpetuă a fost publicat la Königsberg în 1795. Prima ediție de 1.500 de exemplare s-a epuizat în câteva săptămâni. În 1796 a fost publicată o a doua ediție, completată de „Suplimentul al doilea”. Totodată a fost realizată, de același editor, și o traducere in limba franceză, supravegheata de însuși Kant, care era foarte nemulțumit de versiunea publicată cu un an mai devreme la Berna, sub titlul Projets de paix perpétuelle. Această traducere, de fapt, mutila grav originalul german.
Succesul enorm obținut de acest tratat filozofico-politic este ușor de explicat prin două grupe de motive, unele ocazionale și altele permanente.
Revoluția Franceză zguduise lumea. Un întreg popor s-a ridicat hotărât să se constituie și să se guverneze după principiile, deja comune între filosofi, ale libertății, egalității și justiției politice. Împotriva acestui popor, monarhiile tradiționale, determinate de un instinct de autoconservare pentru a restabili regimul căzut, fuseseră învinse, iar tinerele trupe ale Republicii impuneau regilor Prusiei și Spaniei, Pacea de la Basel (aprilie-iulie 1795).
Multe minți cultivate ar fi putut crede că această minunată consolidare a regimului republican în Franța ar putea, sau mai degrabă, ar trebui să fie anunțul unor reforme radicale în vechile instituții și zorii unei noi ere a justiției, păcii și libertății. Bătrânul Kant, filozoful idealismului, al moralității pure, al libertății, mergea în fiecare zi să aștepte poșta care îi aducea vești din Franța. În această atmosferă de entuziasm fierbinte, visul păcii perpetue era aproape o posibilă realitate; era cel puţin un imperativ moral urgent.
Mulți gânditori au luat în considerare proiecte pentru o pace universală. În secolul al XVIII-lea această idee era în aer. Abatele Saint-Pierre a conceput și scris un lung Proiect de pace perpetuă. Un rezumat al acestui proiect și o judecată a acestuia, făcută de J. J. Rousseau, au popularizat ideile umanitare ale starețului. Dar în concepția lui Saint-Pierre există încă prea multe detalii de organizare și o încredere excesivă în virtutea ideilor asupra minții prinților.
Kant pune problema altfel. Mai mult decât un proiect, tratatul său este o afirmație optimistă. Kant nu are nicio îndoială că într-o zi lumea va ajunge să cunoască și să se bucure de beneficiile păcii durabile. Dar pentru ca acest lucru să se întâmple, trebuie îndeplinite anumite condiții, atât în politica internă, cât și în cea externă a statelor: respectarea tratatelor, desființarea armatelor permanente, organizarea politică a popoarelor pe principiile libertății și egalității, liga sau federație a națiunilor, instituirea unui drept de cetățenie mondială, respectarea națiunilor mici, caracterul public al tuturor acordurilor, desființarea diplomației secrete etc.
Toate aceste condiții se rezumă la una: politica națională și internațională trebuie să fie întotdeauna în concordanță cu cerințele legii și moralității.
Dacă nu se ajunge la acel acord, dacă acele condiții nu sunt îndeplinite, pacea perpetuă nu ar trebui considerată o iluzie.
În cele din urmă, mai devreme sau mai târziu, justiția pașnică va triumfa, iar progresul moral al lumii va duce încet, dar irezistibil, omenirea la sfârșitul dorit.
Cu un secol în urmă, Kant, plin de emoție anxioasă, a alimentat aceste speranțe consolatoare.
Dorința lui nu a fost îndeplinită. Astăzi ne aflăm într-un moment istoric similar. Tratatul lui Kant conține o valoare eternă: optimismul său hotărât, încăpățânat.
Column Z.
80% Machine translation + 20% Ayord translation.
Tratatul Despre pacea perpetuă a fost publicat la Königsberg în 1795. Prima ediție de 1.500 de exemplare s-a epuizat în câteva săptămâni. În 1796 a fost publicată o a doua ediție, completată de „Suplimentul al doilea”. Totodată a fost realizată, de același editor, și o traducere in limba franceză, supravegheata de însuși Kant, care era foarte nemulțumit de versiunea publicată cu un an mai devreme la Berna, sub titlul Projets de paix perpétuelle. Această traducere, de fapt, mutila grav originalul german.
Succesul enorm obținut de acest tratat filozofico-politic este ușor de explicat prin două grupe de motive, unele ocazionale și altele permanente.
Revoluția Franceză zguduise lumea. Un întreg popor s-a ridicat hotărât să se constituie și să se guverneze după principiile, deja comune între filosofi, ale libertății, egalității și justiției politice. Împotriva acestui popor, monarhiile tradiționale, determinate de un instinct de autoconservare pentru a restabili regimul căzut, fuseseră învinse, iar tinerele trupe ale Republicii impuneau regilor Prusiei și Spaniei, Pacea de la Basel (aprilie-iulie 1795).
Multe minți cultivate ar fi putut crede că această minunată consolidare a regimului republican în Franța ar putea, sau mai degrabă, ar trebui să fie anunțul unor reforme radicale în vechile instituții și zorii unei noi ere a justiției, păcii și libertății. Bătrânul Kant, filozoful idealismului, al moralității pure, al libertății, mergea în fiecare zi să aștepte poșta care îi aducea vești din Franța. În această atmosferă de entuziasm fierbinte, visul păcii perpetue era aproape o posibilă realitate; era cel puţin un imperativ moral urgent.
Mulți gânditori au luat în considerare proiecte pentru o pace universală. În secolul al XVIII-lea această idee era în aer. Abatele Saint-Pierre a conceput și scris un lung Proiect de pace perpetuă. Un rezumat al acestui proiect și o judecată a acestuia, făcută de J. J. Rousseau, au popularizat ideile umanitare ale starețului. Dar în concepția lui Saint-Pierre există încă prea multe detalii de organizare și o încredere excesivă în virtutea ideilor asupra minții prinților.
Kant pune problema altfel. Mai mult decât un proiect, tratatul său este o afirmație optimistă. Kant nu are nicio îndoială că într-o zi lumea va ajunge să cunoască și să se bucure de beneficiile păcii durabile. Dar pentru ca acest lucru să se întâmple, trebuie îndeplinite anumite condiții, atât în politica internă, cât și în cea externă a statelor: respectarea tratatelor, desființarea armatelor permanente, organizarea politică a popoarelor pe principiile libertății și egalității, liga sau federație a națiunilor, instituirea unui drept de cetățenie mondială, respectarea națiunilor mici, caracterul public al tuturor acordurilor, desființarea diplomației secrete etc.
Toate aceste condiții se rezumă la una: politica națională și internațională trebuie să fie întotdeauna în concordanță cu cerințele legii și moralității.
Dacă nu se ajunge la acel acord, dacă acele condiții nu sunt îndeplinite, pacea perpetuă nu ar trebui considerată o iluzie.
În cele din urmă, mai devreme sau mai târziu, justiția pașnică va triumfa, iar progresul moral al lumii va duce încet, dar irezistibil, omenirea la sfârșitul dorit.
Cu un secol în urmă, Kant, plin de emoție anxioasă, a alimentat aceste speranțe consolatoare.
Dorința lui nu a fost îndeplinită. Astăzi ne aflăm într-un moment istoric similar. Tratatul lui Kant conține o valoare eternă: optimismul său hotărât, încăpățânat.
Pagina in lucru / Pagina en obra.
The article previously processed by Ayord: Pacea perpetuă / La paz perpetua (hipertext)
The following article processed by Ayord: Pacea perpetuă / Prologul traducătorului (hipertext).