Definiţie: - capacitatea organismului uman de a depune eforturi cu o durată relativ lungă şi o intensitate relativ mare,menţinând indici constanţi de eficacitate optimă; deci este capacitatea umană de a depune eforturi fără apariţia stării de oboseală sau prin învingerea acestui fenomen.(Gh.Cârstea,2000)
Forme de manifestare.
a) După ponderea participării în efort a grupelor musculare şi a marilor funcţii organice:
- Rezistenţa generală, - aproximativ 70% din grupele musculare şi solicitându-se mai mult sistemele nervos central, cardio-vascular şi respirator;
- Rezistenţa specifică, de două feluri:
-regională ( când în efort se angrenează între 1/3 şi 2/3 din grupele musculare )
- locală ( când în efort se angrenează mai puţin de 1/3 din musculatură).
b) După procesele metabolice care furnizează energia :
- rezistenţa anaerobă - alactacidă, pentru eforturile până în 10 secunde lactacidă pentru eforturile cuprinse între 10 secunde şi două minute,
- rezistenţa aerobă,, specifică pentru eforturile peste două minute
c) După durata efortului:
- Rezistenţă de scurtă durată între 2-10 minute
- Rezistenţă de durată medie între10-30 minute
- Rezistenţă de durată lungă peste 30 minute
d) După natura efortului:
- rezistenţă în efort cu intensitate constantă;
- rezistenţă în efort cu intensitate variabilă.
e) După modul de combinare cu alte calităţi motrice:
- rezistenţă in regim de viteză;
- rezistenţă în regim de îndemânare;
- rezistenţă în regim de forţă ( numită şi rezistenţă musculară locală).
Factorii de condiţionare ai rezistenţei. (,A.Dragnea şi colaboratorii 2006)
Rezistenţa aerobă este condiţionată de:
• factori morfologici:
-tipul de fibre musculare – fibrele lente ( roşii) sunt favorabile;
- cantitatea de mioglobină; -
-numărul de mitocondrii;
• factori fiziologici:
-capilarizarea şi reglarea periferică;
- capacitatea cardiovasculară ( VO2 maxim, debit cardiac, debit sistolic) şi pulmonară;
- coordonarea intra- şi inter- musculară;
• factori metabolici
-rezervele energetice ( glicogen şi lipide);
• factori psihici: voinţa, motivaţia.
Rezistenţa anaerobă este determinată de:
• tipul fibrelor musculare - fibrele albe ;
• rezervele energetice – ATP, CP, glicogenul muscular;
• rezistenţa la acidoză, respectiv la acidul lactic acumulat intracelular şi în sânge.
În cazul ambelor tipuri de rezistenţă se adaugă stabilitatea proceselor nervoase fundamentale ( excitaţia şi inhibiţia),
Procedee metodice de dezvoltare- educare
a) Procedee metodice bazate pe variaţia volumului efortului fizic:
a.1. procedeeul eforturilor uniforme; intensitate constantă şi creşte volumul( exprimat prin durată, distanţă, număr de repetări etc.) în aceeasi activitate sau de la o lecţie la alta
a.2. procedeul eforturilor repetate; intensitetea constantă , dar creşte numărul de repetări în aceeaşi unitate de efort ( fie în aceeaşi activitate, fie de la o activitate la alta;
b) Proceee metodice bazate pe variaţia intensităţii efortului fizic:
b.1. procedeul eforturilor variabile, unitate de efort constantă , dar se modifică intensitatea, în sens de creştere şi descreştere:
b.2. procedeul eforturilor progresive, unitate de efort constantă , dar se modifică intensitatea, numai în sens de creştere ( fie pe parcursul unităţii de efort, fie de la o unitate de efort la alta).
c) Procedeul metodic „cu intervale”, care se bazează atât pe variaţia volumului, cât şi a intensităţii efortului fizic.
Variaţia volumului efortului fizic se realizeauă numai de la o activitate la alta; deci nu în aceeaşi activitate.
Variaţia intensităţii efortului, care este semnificativă pentru acest procedeu metodic, se realizează – dacă este necesar – numai în aceeaşi activitate, de la o repetare la alta a unităţii de efort.
Metodica dezvoltării rezistenţei.(J.Weineck,1992)
- copii şi adolescenţii au o capacitate de efort anaerob redusă, de aceea se vor folosi metode de instruire care să solicite capacitatea de efort aerob;
- între 7 şi 10-11 ani, se va viza dezvoltarea rezistenţei generale, prin eforturi de lungă durată, în tempouri uniforme;
- capacitatea aerobă creşte progresiv pâna la 10 – 12 ani;
- se poate interveni asupra acestei calităţi motrice în primul stadiu al pubertăţii, ca urmare a existenţei unor proporţii optime între dimensiunea şi greutatea inimii, precum şi cea a plămânilor;
- în timpul copilăriei şi adolescenţei, metoda eforturilor continue este cea mai adecvată; se va evita metoda eforturilor repetate care să includă distanţe care solicită glicoliza anaerobă;