Croitor AED Modulul 1

Tema 7

FOLOSIREA PROCEDEELOR COMPOZIȚIONALE

Studiind această temă, vei fi capabil:

să identifici schemele cromatice la combinarea culorilor;
să aplici diferite procedee compoziționale (selectarea combinațiilor de culori, utilizarea liniilor, amplasarea centrului compozițional) la realizarea schiței de model.

Coco Chanel afirma: “Moda este o arhitectură. Totul este o chestiune de proporții.” Deci, pentru a crea o ținută elegantă și atractivă, este necesar de găsit cele mai potrivite forme, care ar pune în valoare proporțiile corpului individual. Există o varietate de mijloace care, fiind aplicate, pot să avantajeze silueta, creând o ținută echilibrată și armonioasă, denumite procedee compoziționale, printre care evidențiem: combinarea culorilor, utilizarea liniilor și centrului compozițional.

Cum utilizăm combinarea culorilor în crearea ținutelor?

Unul din procedeele compoziționale este combinarea culorilor. Alegerea și combinarea culorilor materialelor, în procesul de confecționare a produsului vestimentar, poate fi un instrument de corectare a formei și conturului corpului, precum și un procedeu valoros de înfrumusețare și înviorare a îmbrăcămintei confecționate. Hainele care conțin culori deschise creează o iluzie optică de mărire, iar cele de culori închise creează impresia de înălțare și subțiere. O ținută vestimentară prea monotonă și rece, din punct de vedere coloristic, obosește, în timp ce varietatea excesivă a culorilor poate ruina ținuta.

Cu cât modelul unui produs vestimentar este mai simplu, cu atât mai multă importanță capătă combinarea culorilor materialului. O armonie cromatică echilibrată poate fi:

monocromă (o combinație de nuanțe diferite ale aceleiași culori);
policromă (o combinație de mai multe culori).

Combinarea culorilor se bazează pe principiul că culorile au asocieri naturale, care intensifică sau diminuează forța nuanței lor. Această regulă are la bază cercul cromatic (fig. 7.1), elaborat de către Johannes Itten, teoretician și pictor care s-a ocupat de studiul culorilor. Cercul cromatic cuprinde:

3 culori primare (roșu, galben, albastru), care nu sunt create prin combinarea altor culori şi au cel mai înalt grad de strălucire (fig. 7.1 a);
3 culori secundare (oranj, verde, violet), care se obțin din amestecul a două culori primare (fig. 7.1 b). De exemplu, prin combinarea culorilor galben și roșu se obține culoarea oranj;
6 culori terțiare (galben-oranj, roșu-oranj, galben-verde, albastru-verde, roșu-violet, albastru-violet), care se obțin din amestecul dintre o culoare primară și culoarea secundară alăturată (fig. 7.1 c). De exemplu, prin amestecarea culorilor galben și verde va rezulta culoarea galben-verde.

Fig. 7.1. Cercul cromatic al lui Johannes Itten

După efectul pe care îl produc, culorile pot fi calde sau reci (fig. 7.2).

Culorile calde sunt: galben, galben-oranj, oranj, roșu-oranj, roșu și roșu-violet. Cele reci sunt: violet, albastru-violet, albastru, albastru-verde, verde și verde-galben. Albul și negrul sunt considerate nonculori, întrucât ele nu conțin pigmenți cromatici. Albul este, de fapt, absența totală de culoare, combinată cu un maximum de luminozitate, pe când negrul este format din amestecul tuturor culorilor cu un maximum de întunecime. Aceste două nuanțe pot fi adăugate oricărei combinații cromatice, unde albul are tendința de a scoate în evidență culorile asortate, în timp ce negrul le ia din stridență.

Fig. 7.2. Culorile reci și calde

În baza cercului cromatic, se pot obține câteva tipuri de scheme de culori:

Schema de culori complementare include culorile care se află în părțile opuse ale cercului (fig. 7.3). De exemplu, roșu și verde. Această schemă de culori permite alegerea unor combinații îndrăznețe, deoarece culorile se evidențiază reciproc, creând un contrast puternic. Totuși, folosirea culorilor complementare în exces creează un efect vizual deranjant ochiului. În așa situații, se recomandă utilizarea cu măsură a culorilor prin alegerea unei culori de bază, cu o prezență mai mare şi a unei culori complementare, care are rolul de a o scoate în evidență. La fel, pentru a echilibra acest contrast puternic, se folosesc culorile acromatice (alb, negru) sau nuanțele de bej, crem, maro și gri deschis.

Fig. 7. 3. Schema de culori complementare

Schema de culori analoge prevede utilizarea câtorva (3 - 4) culori vecine, care se află una lângă alta pe cerc (fig. 7.4). De exemplu, verde-galben, verde și verde-albastru. Această schemă ajută la crearea unei ținute armonioase și elegante, pentru că trecerea treptată de la o culoare la alta se face gradual. Se recomandă utilizarea proporționată a culorilor.

Fig. 7.4. Schema de culori analoge

Schema de culori complementare divizate este o variantă de combinare, în care baza triunghiului este folosită pentru a selecta două culori analoge, iar vârful ascuțit selectează o culoare complementară celor două culori alese (fig. 7.5). Această combinație cromatică se bazează pe dominanță și contrast. Totuși, se formează un contrast mai puțin puternic decât în cazul culorilor complementare, pentru că cele două culori analoge se armonizează reciproc.

Fig. 7.5. Schema de culori complementare divizate

Este indicat ca unui produs vestimentar, de exemplu o bluză, ce conține un imprimeu multicolor, să i se asorteze o fustă care are numai una dintre culorile acesteia, de obicei, cea dominantă. La fel, nu este recomandat să se combine imprimeuri de forme diferite: o bluză în dungi multicolore, asortată cu o fustă cu buline, nu va arăta estetic.

Cum folosim liniile pentru a avantaja silueta?

Un alt procedeu compozițional este utilizarea liniilor de diverse înclinări, grosimi și locuri de aplicare. Liniile creează efecte optice, care pot avantaja silueta. Astfel, liniile diagonale, poziționate corect, pot crea impresia că o persoană pare mai înaltă, mai scundă, mai subțire sau mai plină, că are un aspect armonios. Figura 7.6 prezintă modul în care direcția liniilor diagonale determină mărimea și forma îmbrăcămintei. Modelul A pare mai înalt și mai subțire decât B, iar B pare mai înalt decât C. Astfel, cu cât mai alungite sunt drapajele diagonale ale materialelor, tăieturile și cusăturile diagonale, cu atât mai mare este efectul de subțiere și alungire.

a b c

Fig. 7.6. Utilizarea liniilor diagonale

Aplicând acest principiu de iluzie optică la croirea fustelor, de exemplu, vei avea efectul dorit asupra aspectului siluetei. O fustă ușor evazată este mai grațioasă atât în poziție statică, cât și în mișcare.

Liniile pot alungi sau scurta silueta prin poziția lor în modelul produsului vestimentar, dar și prin grosimea și culoarea acestora. Pentru persoanele scunde se recomandă croieli cu divizări verticale, gulere ridicate, țesături sau tricoturi cu dungi verticale, care dau impresia de alungire a siluetei (fig. 7.7 a, b). În schimb, silueta înaltă poate fi întreruptă prin linia de croială sau prin textură. Rochia cu talie bine marcată, costumul pantalon sau jacheta scurtă sunt potrivite persoanelor înalte (fig. 7.7 c). Cu cât liniile verticale sunt mai subțiri, cu atât efectul de subțiere și alungire va fi mai pronunțat, iar cu cât mai groase sunt liniile orizontale, cu atât persoana va părea mai scundă și mai voluminoasă (fig. 7.7 d, e, f, g ).

Fig. 7.7. Efectul optic al liniilor pe suprafețele vestimentare

Cum folosim centrul compozițional pentru a atrage atenția?

Un alt procedeu este crearea unui centru compozițional, ce reprezintă un element de bază sau un accent al ținutei, care atrage imediat atenția. Centrul compozițional poate fi obținut cu ajutorul culorii contrastante a unui element de produs, a unei forme neobișnuite a unui element de produs sau a unui element decorativ etc.

Un aspect foarte important este amplasarea centrului compozițional și armonizarea acestuia cu întreaga ținută. De exemplu, centrul compozițional al unei rochii de ocazie ar putea fi decorul, în formă de petale, în partea superioară a rochiei (fig. 7.8). Deci, dacă se dorește amplasarea centrului compozițional în partea superioară a ținutei, atunci partea inferioară va fi concisă și simplă.

În așa fel, centrul compozițional devine un element care armonizează toate celelalte elemente ale ținutei.

Pentru a asigura o ținută elegantă și armonioasă, în procesul de confecționare a vestimentației trebuie luate în considerare particularitățile individuale ale clientului (vârsta, culoarea pielii, ochilor și părului, forma corpului), tendințele modei, sezonul, gradul de confort și destinația produsului.

Fig. 7.8. Exemplu de centru compozițional

Întrebări și sarcini de autoevaluare:

1. Ce reprezintă procedeele compoziționale?
2. Prin ce se deosebesc combinațiile de culori monocromatice de cele policromatice?
3. Pe ce se bazează combinarea culorilor?
4. Care este deosebirea dintre culorile primare și cele terțiare?
5. Pentru care stil vestimentar vei recomanda schema de culori analoge? Argumentează răspunsul.
6. Ce efecte vizuale pot crea liniile diagonale pe o rochie dreaptă?
7. Cum poate fi armonizată silueta unei doamne scunde?
8. Cum ar arăta o ținută cu două centre compoziționale? Argumentează răspunsul.
9. Examinează atent imaginea 1 de mai jos. Identifică combinațiile de culori ale modelelor.
10. Examinează atent imaginile 2, 3 și 4 de mai jos. Determină centrul compozițional al modelelor.
11. Schițează două rochii: un model în stil clasic pentru o doamnă plină și un model în stil romantic pentru o doamnă suplă, dar înaltă. Aplică diverse procedee compoziționale pentru a avantaja siluetele doamnelor. Argumentează alegerea procedeelor.

Glosar

Ținută – mod de a se îmbrăca, de a se prezenta în societate.

Imprimeu – desen aplicat pe o țesătură; țesătură imprimată cu modele colorate.

Volan – fâșie de țesătură sau de dantelă încrețită sau plisată, care se aplică ca garnitură pe diferite elemente de îmbrăcăminte.

Știai că:

Rangul social și profesia în Evul Mediu erau reprezentate de culoarea hainelor. Astfel, nobilimea purta roșu, țăranii purtau maro și gri, iar negustorii, bancherii și mica nobilime – verde. În Roma Antică, robele/hainele purpurii erau rezervate exclusiv împăraților și magistraților.

Google Sites

Report abuse