Prin Defileele Lăpuşului şi Cavnicului
Petru Lucian Goja (Baia Mare)
Pentru prima oara am realizat salbaticia, spectaculozitatea reliefului extrem de framantat, sinuos, intr-o zi de vara superba, din avionul abia decolat din Baia Mare; am survolat la mica altitudine albia Lapusului, de la confluenta cu Somesul inspre amonte.
A urmat progresiva documentare. Apoi, intr-o vara, cand leneveam la plaja pe malul stang al Lapusului, atentia mi-a fost captivata de un echipaj ambarcat pe vreo trei anvelope de tractor (vezi cum se strabate defileul cu barca la https://sites.google.com/site/romanianatura39/home/carpatii-rasariteni/masivul-preluca/defileul-lapusului-parcurgere-cu-barca). Parcursesera astfel, fara graba, in trei zile (din cauza debitului extrem de redus trebuind sa traga ambarcatiunile in unele zone), intregul defileu.
11 aprilie 1999, Pastele. A venit momentul asteptat. Ciresi, pruni, tufe incalcite de porumbar, in suave rochite albe de mireasa. Verzi pal coroane de salcii rotunjite, oaze verde intens de-a lungul paraielor si luncilor. Neguri misterioase scurse de la Copalnic in josul Cheilor Cavnicului. Doua berze calcand rar, tantos grav. Carpeni inmuguriti, dintaile frunze galben verzui de fag, stralucitor translucide. Varfurile Tiblesului, intunecate, imense, abia itite spre est din nebulozitatea tot mai accentuata. De la Tg. Lapus merg spre Razoare (vezi harta detaliata a zonei la https://sites.google.com/site/romanianatura39/home/carpatii-rasariteni/masivul-preluca/defileul-lapusului-prezentare-generala), localitate aflata pe soseaua care duce, prin calcaroasele Chei ale Babei, spre Galgau pe Somes, apoi la Dej.
Urmez in aval malul raului, pe un drum de tara pietruit, vreo 3 km, dincolo de biserica alba care domina centrul satului. Parchez masina la penultima casa din Razoare, servindu-i pe gospodari cu o portocala. Ei, buni crestini, raspund cu oua impistrite si prajituri. 7,30; plec spre lunca raului, tumultuos nes cu lapte.
Valuri scunde, alungandu-se jucaus spre intinsele sau abrupt excavatele maluri, soapte de ape, intraductibile. Vioaie ciripituri de pitigoi, tipat strident de gaita, triluri de negre mierle, primele chemari cascadate de cuc, corul unui stol de grauri zburand razant, cotind brusc. O prima insula, alungita, spalata intens de ape, cu cateva salcii despletite si esuate trunchiuri pe ingusta plaja malos nisipoasa.
Drumul de tara, bine intretinut, urca la dreapta, pe langa o mina de bentonita, pentru a ajunge dupa vreo 5 km la Groape (vezi harta la https://sites.google.com/site/romanianatura39/home/carpatii-rasariteni/masivul-preluca/defileul-lapusului-prezentare-generala ). Cararea, bine conturata, strabate spre vest mai intai o lunca, apoi urca usor spre dreapta, traverseaza o succesiune de plaiuri si pasuni destul de aride, taiate de torente sau paraie minuscule. Mii de minuscule flori galben pal. Spre est, norii coplesesc soarele. Primele palcuri de piciorul cocosului, galben portocaliu intens, marcand zone de maxima umiditate, maloase, in rest invadate mai ales de pipirig.
Mal frumos inverzit, cu iarba scurta. Celalalt mal este acoperit cu amestec de faget, cu rari stejari si carpeni. Intreaga albie se desluseste dintre negurile care urca. Angajare la dreapta, din ce in ce mai sus, pe cararuia ingusta a caprelor. Alte flori de sezon, albastre intens. Prima salamandra, neagra portocalie, tarandu-se aparent cu incetinitorul.
Vuietul vaii pravalite la aproximativ 100 metri distanta, printre bolovanii care accidenteaza albia. Zapuseala. Traversare continua, pe o relativa curba de nivel, solicitand gleznele. Din ce in ce mai multe salamandre.
Primul parau, scurs de la nord spre sud. Cu ape putine, abrupt, accidentat de bolovani negri, scurte jgheaburi sinuoase, frecvente cascade minuscule. Maluri extrem de inclinate, in forma de ascutit V. Cobor ajutat de piolet si urc pe versantul opus. Urmeaza alt parau, scurs pe aceeasi directie, dinspre Preluca Veche, cu debit mai mare, mai vijelios, mai spectaculos cascadat.
Nu exista alta carare decat cea de caprioare; marturie, frecvente crotine minuscule. Negurile domina malul stang, dar albia Lapusului se degaja treptat. Multime de alte flori. Maluri extrem de povarnite, dificil de traversat pentru a continua deplasarea de-a lungul Lapusului. Din ce in ce mai prezente bastioane solitare, abrupturi stancoase stratificate, negre, intunecate, care ascund la baza culcusuri de salbaticiuni ramase azi invizibile.
Vuiet amplu din fata, amestecat celui constant, dominator, al Lapusului care curge in stanga. Al treilea parau, cel mai mare si spectaculos, salbatic, cu o frumoasa cascada abundenta, care sare vreo 8 metri, alb laptos inspumat argintie, lata de 1-1,5 metri. Coborare dificila a malului spre albia foarte accidentata. Este 9,15.
Dupa aproximativ 20 minute de continuare a deplasarii pe curba de nivel, la vreo 50-70 metri de albia Lapusului, cu versant stang puternic impadurit (cu un drum forestier perfect conturat), valea pare a coti spre dreapta. O gura stancoasa de mina, posibil loc de campare sau vremelnic adapost. Stejarul se substituie din ce in ce fagului. Falnici stejari, doborati de drujbe, sectionati la 2-3 m lungime, gata de-a fi rostogoliti spre vale, de unde, traditional acestor locuri, sunt transportati de apa, ajutati cu lungi cangi de pe mal unde e nevoie, pana la zonele de acces pentru carute si de acolo spre casa pentru a se transforma, azi din ce in ce mai rar, in dranita, stalpi de gard, grinzi, usi frumos ornamentate, butoaie trainice pentru vin sau palinca.
La 9,30, de pe o culme, spre nord nord-est, apare o intindere lenesa de apa, bej lutos maronie, neidentificata. Nu este Lapusul; continui spre nord-vest, mai bine de o ora. Ma hotarasc sa urc cei vreo 250 metri spre culmea luminis din dreapta, pentru a evalua zona, locul. Dau in catunul Groape. De langa frumoasa bisericuta de lemn, spre nord-vest apare intreaga asezare, ascunsa intr-o depresiune ferestruita de paraie.
Ma aflu la nord de punctul unde se vede cum Lapusul flexeaza in U intors. Coborand spre dreapta de la ultima casa dau iar de exuberanta floristica. Carpenii au inflorescente cilindric spiralate. De pe pintenul calcaros pe care ajung se coboara pe carare pana intr-o poiana superba, cu gramezi de pietre negre, adunate de localnici, pentru a degaja pasunea. Un parau vine de la nord-est spre sud, varsandu-se in Lapus in zona unui pinten. O masa si bancute din barne, urmele amplasarii unor corturi.
De aici se continua circa 1,5 km pe langa albia domoala, la nici 1-1,5 metri de apa situata cu 0,5 metri mai jos, trecand pe langa un loc amenajat de pescari cu doua colibe construite din arcuri de lemn. Un carpen bifurcat, inclinat deasupra apei, prevazut cu cateva traverse trepte, a servit ca trambulina pentru sarituri si loc de asteptare cu unditele. In ramurile fagilor si carpenilor care se oglindesc in brun noroioasa apa, la o inaltime de 2,5 metri au ramas agatate carpele multicolore aduse pe talazurile navalnice ale viiturilor din martie.
Albia se ingusteaza din nou si parasirea malului, pentru a urca spre dreapta, se impune. Apare imediat o zona cu stancarii calcaroase, pe care urcandu-le se poate ajunge in creasta. La stanga, dincolo de albia abia vizibila, versanti verticali in zona Custura Vimei (vezi harta la https://sites.google.com/site/romanianatura39/home/carpatii-rasariteni/masivul-preluca/defileul-lapusului-prezentare-generala ); pe malul drept, cei si mai spectaculosi de sub Dealul Corbului.
Imediat spre dreapta, unde raul face un puternic intrand, pentru a continua catre stanga, o cascada filiforma, inalta de vreo 25 m, Pisatoarea, sarpe argintiu pe Valea Curechi, se pravale pe pieptul calcaros si apoi se imparte inegal, inconjurand deschiderea unei grote (vezi cascada la https://sites.google.com/site/romanianatura39/home/carpatii-rasariteni/masivul-preluca/defileul-lapusului-prezentare-generala ). Peretii calcarosi de pe malul drept, depasind 200 metri, se termina cu o creasta impadurita, parand de nimic penetrabili, inclusiv de Lapus.
Urc in culmea strajuita de o frumoasa poienita, presarata cu cativa ienuperi, si de aici, spre sud-vest, ajung nu la albia Lapusului ci la un parau abrupt care vine dinspre nord nord-vest. Este ora 13 si hotarasc ca pentru astazi ajunge. Revin la biserica din Groape.
Inflorite, primele fragute. Pamatufuri de matisori, iradiind parfumuri dulcege. Intoarcere spre Razoare prin padure de stejar, apoi de salcam, pe drumul forestier, in 2 1/2 ore. Ramas bun gazdelor, in timp ce un dulce nepotel este chinuit de bunica sa recite o intortocheata poezioara.
1 mai 1999. La 7,40, o „ocazie” ne duce prin Razoare si ne lasa la 2 km de Groape. Eram trei. La ora 9 ajungem in poiana cu gramezi de pietre negre, adunate de localnici. Doar putine flori, intarziate, mai aminteau fascinantul debut de primavara. Padurea infrunzise, obturand partial perspectivele.
Am pornit de-a lungul raului, cu nivelul scazut fata de acum trei saptamani cu mai bine de un metru. Am trecut pe langa colibele pescarilor, situate vizavi de o insula, in apropierea unui izvor cu apa cristalina. Ajungand la baza unui abrupt accidentat, am inceput sa-l escaladam, vreo 200 metri, ajungand acolo unde spre sud-vest se observa Cascada Pisatoarea. Am propus traversarea, pe curba de nivel, spre cascada.
Tufe de ienuperi, incarcate de fructe. Tufe dense de paducel si maces, apoi o zona vast denudata. Carari inguste, sapate de copitele oilor. Urcam spre culmea din care izvora paraul cascadei. Dam de un putin utilizat drum de caruta, spre catunul extrem de rasfirat de pe Dealul Corbului.
Am inceput sa coboram spre sud, pe piciorul dintre V. Morii si Lapus. La 13,10 am ajuns in lunca ingusta. Ne deplasam acum lejer, pe malul inierbat, decorat cu brusturet inflorit. Albii paralele denotau furia apelor dezlantuite din topirea zapezilor. Malul stang este vertical, stancos, spectaculos.
Am dat de un drum de acces spre o mica exploatare de marmura, apoi am remarcat o carare ingusta de animale, de-a lungul malului, la cativa metri deasupra apei. Un sac de dormit s-a agatat in vegetatia ostila, dar am reusit sa-l recuperam din Lapusul rece ca gheata, depasind 80 cm la mal.
Dupa ce am traversat estuarul Vaii Morii (vezi harta), am inceput sa urcam spre un turn. Am ajuns pe culme si, reorientandu-ne spre sud-vest am trecut prin livezi de pruni infloriti, cu trunchiurile argintate de licheni. Apoi am decis sa urmam cat mai mult pe la obarsie vaile, paraiele, cu maluri extrem de abrupte, diminuand astfel diferentele de nivel care trebuiau coborate si urcate; spre sud sud-est, privind casele dispersate din Salnita aveam impresia ca nu avansam aproape deloc.
Localnicii intalniti nu ne prea puteau ajuta ca sa ne indice pe unde sa o luam, activitatile lor neincluzand zonele denivelate dinspre Lapus; mai mult, ne dadeau unele relatii inutile, trebuind sa fim foarte atenti la elementele de topografie. Gospodariile aveau o nota comuna: case traditionale, batrane, relativ mici, cu sarpante din paie si stuf sau dranita; suri si cotete pentru porci, vetre amenajate pentru cazanele de fiert tuica, cazi uriase destinate fermentatiei.
Dupa Preluca Noua (vezi harta), orientat nord-sud curge Paraul Zvarnii (Zvardinii). Dincolo de al cincilea parau (numarat din Dealul Corbului, al optulea din Groape) se inalta scunda turla a bisericutei de lemn din Aspra (vezi harta). 19,30. Am campat. Luna plina. Pe la 4 debuta concertul pasarilor. Ne-am sculat la 5,30. Ma spalam pe dinti, cand, Papa, sugubat, vazand cantitatea de pasta depusa pe periuta, remarca: „Cam atat si-au pus si rusii pe felia de paine cand au intrat in Ardeal!”
La 7 incepe sa ploua din norii negrii, instalati peste tot; ne retragem spre Preluca Noua si Copalnic. Ninge, cu petale albe de cires si prun, scuturati de rafalele violente de vant. Impresionante sunt pe aceste coclauri inaltimea panzei freatice, frecventele izvoare, zonele mlastinoase. Avem iar noroc de „ocazii” si la 10,30 suntem in Baia Mare.
8-9 mai 1999. Din nou singur. La 7,15 plec din Copalnic Manastur, la 8,30 sunt in Preluca Noua. Spre nord nord-est apar dintre neguri platoul alpin al Gutaiului si Mogosa. Doar perii mai sunt acum in floare. La 9,45 ajung in Aspra.
Un localnic ma orienteaza spre sud-vest, la locul numit Scaruta, acolo unde satenii coboara malul placat cu stani (pereti stancosi), pentru a trece la Salnita. Iata-ma si pe malul Lapusului, dupa 3½ ore din Copalnic Manastur.
Incep sa urmaresc malul drept. Din piatra in piatra, peste lespezi sistoase, stralucind orbitor in soare. Bolovanii uriasi surplombati spre cursul apei, sau continuati cu pereti accidentati, ii trec pe deasupra, in ample potcoave; uneori, pe sus, alte bariere la fel de dezagreabile, trunchiuri uriase de arbori doborati de furtuni, stavilesc elanul.
Nu putine erau locurile in care meandre succesive ale raului adapostesc plaje inguste, cu nisip fin, pe care ciute si cerbi coborati pentru adapare isi lasasera amprentele, in alte locuri vulpile sau vidrele fiind cele ce-si intiparisera micutele urme. Frunzisul arborilor are nuante de verde de la pal la intens. Pe mal, un intreg arsenal de gunoaie, aduse de viituri.
La ora 14 eram in zona Vaii Baitei. Cobor pana la confluenta cu Lapusul si reusesc sa continui pe langa apa. La fiecare briza reapare mirosul de alge putrezite. La 15,45 ating lunca arata din zona podului de beton peste care se trece de la Codru Butesei la Buteasa (vezi harta).
Trec podul si, undeva mai jos, dupa niste gospodarii, la 17,30 pun cortul. A doua zi, la 4,30 ma trezesc in plin concert de privighetoare. A urmat intrarea cucului, cu ritmicitate de metronom. Pitigoii se suprapun. Raul vuieste aproape. Roua bogata. La 7,15 o iau din loc.
O prima zona cu mal destul de degajat, apoi o splendida lunca inierbata. Unde domolite, in care arinii isi scalda coroanele si trunchiurile brun roscat scorojite. Ferigi, violete, papadii, albe sau roz paralute. Urzici inalte. La vreo 50 de metri de albia actuala, spre stanga, pereti multietajati, de 5-15 metri inaltime, cu brauri de stejar.
Treceri din piatra in piatra; evitari prin escaladarea versantului abrupt. Rucsacul se agata din cand in cand. Repezisuri generate de strangerea malurilor intre pereti; cazane bolborosind, deasupra carora, la cativa metri, pendulezi pe cate un pervaz de 25-35 cm. Dupa 1½ ore ajung la confluenta Lapus - Cavnic. De aici in continuare malul stang are pereti stancosi verticali, inalti de 15-35 metri. Trebuie sa urc spre Vf. Colnicului.
Trec cateva paraie si urc din greu pe versantul lor opus. Drumuri de caruta duc spre rau, terminandu-se brusc acolo unde culmea devine abrupt prapastioasa. Ajung sa vad de deasupra Taul Negru, adanca stagnare a apelor, superba baltire, cu mal drept stancos, in apa.
Continui sa haladui cu greutate pe culmea malului stang. Paducei imbobociti sau in floare, dand imbatator parfum dulce amarui de migdale. In fine, la 12,30, dupa epuizante suisuri coborasuri, ating Lapusul scapat din stransoarea defileului; albia se lateste, salcii maiestuoase strajuie oglinda apei, pe malul drept apar cele dantai gospodarii, saracute, din Remecioara.
Un drum conduce spre un colt al Berchezoaiei. Ajung acolo la ora 14. Dupa cele vazute pana acum, apreciez ca defileul poate fi parcurs, de la Razoare la Remecioara, pe malul drept, in trei, preferabil patru zile; o cordelina lunga ar scuti unele eforturi.
25 iulie 1999, Defileul Cavnicului. Dupa 45 minute din Baia Mare, la 7,15 cobor la Copalnic si ma indrept spre vest, pe malul drept al Cavnicului.
Incep traseul imediat dupa podul peste care sare drumul spre Preluca Noua. Avansez de-a lungul raului, strajuit de falnici arini, mai rar salcii, pe un drum de caruta. Gospodarii bine oranduite, afectate de recentele alunecari de teren. Lunca temeinic cultivata. Ape putin adanci, albie larga, podita din loc in loc cu lespezi compacte de sist, indelung slefuite.
Drumul scurtcircuiteaza, din loc in loc, prin vad, meandrele raului. La o ora de la plecare, apa descrie o bucla mare spre nord, apoi revine catre sud. Vetre de foc si suporti pentru unditele pescarilor. Ajung intr-o zona unde lunca se largeste; doua gospodarii trainice, abandonate… Un stejar secular, monumental.
Pe la 10, soarele isi face aparitia, eliberand miresmele parfumate ale fanatelor si cele de frunze putrezind. Pe tot parcursul defileului lipsesc stanele. O cararuie abia schitata acompaniaza malul raului, acum letargic. Ajung in zona Intre Tauri, Cavnicul adastand in cateva bulboane adanci; loc de cort. Mai jos, o punte, atarnata de cabluri groase de otel, leaga malurile.
Continui pe cararuia precara, nu mai sus de 25-30 metri de albia din ce in ce mai adunata. Tufe de soc, inflorite a doua oara, raspandind dulci miresme. Ies din padure intr-un luminis cu tufe de mur, incarcate de rod apetisant. Trec prin curtea unei gospodarii, afland ca sunt la Intre Rauri Radeasa, subordonata administrativ satului Coas. Zone scurte, unde cararea urca ceva mai mult spre dreapta, traversand palnii abrupte de alunecari de teren. Torente frecvente. Malurile impadurite se apropie din ce in ce. Versantii urca substantial. Ajung la un izvor captat, singurul intalnit de la plecare; moaie lana turcana alba.
Cobor printr-o mica miriste de grau si continui deplasarea pe mal. Blocuri din sist, masive, drapate cu catifelati muschi verzi si gingase ferigute, ascunzand vizuini de bursuci si vulpi. Albie accidentata, haotica, marmite cu oglinzi verzi albastre, repezisuri zgomotoase, argintii. Ciupercute.
Malurile se apropie. Lipsesc paraiele afluente, vaile de torent sunt seci. Aerul pare sufocant. Galben auriu de frunze de carpen si tei, oglindite in gatuita albie accidentata. Miros de ciuperci, de pamant ars de arsita, de lemn crapat de stejar, adunat in stive, gata de a fi trimis pe rau in jos. Pescari la clean.
Ajung la o punte suspendata pe cabluri, legatura spre catunul Intre Rauri, de pe malul stang, aproape vertical, perete intunecat de sisturi. Dupa 4 1/2 ore de la plecare, sosesc la confluenta cu Lapusul, cafeniu laptos. Loc de scalda.
Urc apoi spre cararea bine consolidata si in 20 de minute ajung la Taul Negru. Stanca uriasa, ocazionala trambulina de sarituri in apa, pentru temerari. Apoi, mai departe, in aval, a treia punte pe cabluri, intre Remecioara si Berchezoaia. Am ajuns la biserica noua din Remetea Chioarului la 15,30. Cu autobuzul, am facut 20 de minute pana in Baia Mare.
(acest material a fost finalizat în anul 2002 şi publicat, sub o alta formă, în revista Munţii Carpaţi, numărul 34, 2002; redactor Ică Giurgiu)