vezi si lista cu recipientele puse la vanzare si care contin Initium versus Ametoctradinhttps://sites.google.com/site/povestealuicorey/initium-pe-masa-fiecaruia-formula-perfecta-de-genocid-asupra-populatieiSECRETUL CREAŢIEI - FRAGMENTE DIN -CASA DOMNULUI(VOL1)-JACOB LORBER http://www.divin.ro/?53t4l&v7f2k=5054
1. Acela care are urechi de auzit, să audă, iar acela care are ochi de văzut, să vadă. Vă voi revela un mare secret din care veţi putea înţelege cum Tatăl vostru preasfânt şi plin de iubire se înfăţişează vouă ca un frate, dându-vă posibilitatea de a-L cunoaşte şi de a vă bucura de El, faţă în faţă. Căci copiii trebuie să cunoască marea casă a Tatălui, pentru totdeauna.
2. Divinitatea a fost în eternitate puterea care a permis infinităţii să existe; Ea a fost, este şi va fi infinitatea însăşi. Adânc, în centrul Ei, Eu am fost în eternitate Iubirea şi însăşi viaţa Ei; dar am fost orb ca un embrion în matcă. Divinitatea însă cunoştea iubirea clocotitoare din inima Ei, şi plăcându-i aceasta, a strâns-o cu putere, ca într-o îmbrăţişare. Iar Iubirea devenea din ce în ce mai fierbinte, şi tot mai multe straturi ale divinităţii o asaltau cu puterile şi forţele lor colosale.http://www.youtube.com/watch?v=LflHZyBJAHE#t=941
3. Apoi s-a înălţat un murmur mare, un freamăt şi un vuiet, şi Iubirea s-a temut şi a tremurat în adânc sub apăsarea grea pe care o simţea din toate părţile. Atunci, Iubirea a devenit conştientă de Ea Însăşi şi sunetul din inima Ei a devenit cuvânt, iar cuvântul spunea: “Să se facă lumină!” Şi flacăra din inima Iubirii arzătoare a început să strălucească, iar acea strălucire a devenit apoi lumină şi s-a răspândit în toate spaţiile infinităţii.
4. Dumnezeu a văzut marea glorie a Iubirii din El, şi Iubirea a fost întărită cu puterea Divinităţii. Astfel, Divinitatea s-a unit cu Iubirea pentru totdeauna, iar lumina a apărut din căldura îmbrăţişării lor.
5. Iubirea a văzut în Divinitate toate gloriile al căror număr nu are sfârşit, iar Divinitatea a văzut cum toate acestea se revarsă în interiorul Ei prin Iubire. Iubirea şi-a văzut în Divinitate toate gândurile şi s-a bucurat nespus de acestea. După aceea, Iubirea din nou s-a aprins şi puterile Divinităţii s-au strâns în jurul Ei. Gândurile emanate de Iubire au devenit ele însele iubire, şi nesfârşit era numărul lor.
6. Divinitatea a văzut cum Gloria şi Iubirea Sa îi simt puterea. Şi iubirea din interiorul Divinităţii a spus: “Să strângem iute gândurile de glorie şi să le facem să iasă în afară pentru ca ele să fie libere şi să Ne poată percepe; atunci, ele vor deveni conştiente de felul în care Noi le percepem pe ele şi de felul în care le-am perceput mai înainte ca lumina să le lumineze formele!”
7. Apoi, Cuvântul a trecut în Divinitate şi s-a făcut Iubire. Şi iată, Divinitatea a vorbit întâia oară, spunând: “Aşa să fie!” Atunci, o mulţime fără număr de scântei de spirit au ţâşnit libere în afara Divinităţii, şi Iubirea s-a văzut pe Sine înmulţită de nenumărate ori şi a văzut infinita Sa frumuseţe în perfecţiune.
8. Totuşi, toate cele ce existau nu erau încă vii şi nu puteau încă percepe, căci ele nu erau decât forme fixe ale Divinităţii, în afara Iubirii.
9. Şi iubirea a simţit compasiune pentru ele şi a început să vibreze în adâncurile Ei. Această vibraţie s-a înălţat în interiorul Divinităţii şi Divinitatea a dăruit Iubirii acele creaturi captive, permiţându-i să facă cu ele ce doreşte. Şi iată, formele neînsufleţite au căpătat viaţă şi au început să se privească una pe alta, minunându-se şi încălzindu-se la flăcările ce ţâşneau din Iubirea divină, şi de atunci ele au primit independenţa şi capacitatea de a se mişca. Dar ele nu se cunoşteau încă pe ele cine sunt.
10. Atunci, Iubirea a vorbit din nou: “Să le facem să se recunoască pe ele însele, să le dăm voie să Mă cunoască pe Mine, şi prin Mine, să Te cunoască pe Tine”.
11. Din nou, Cuvântul s-a înălţat la Divinitate şi a răsunat în interiorul Ei, şi el s-a făcut lege, iar legea este Iubirea care de atunci se revarsă asupra tuturor.
Şi iată, au fost la început Trei Legi, şi din Trei s-au făcut Şapte! Cele Trei Legi de la început au fost: Iubirea, Lumina şi Divinitatea, iar cele Şapte Legi au fost cele şapte spirite ale Lui Dumnezeu. Ele sunt şi aşa vor rămâne pentru totdeauna: 1) Iubeşte Iubirea. 2) Teme-te de Divinitatea care distruge, – ca nu cumva să fii distrus. 3) Iubirea dinlăuntrul tău este sfântă; aşa că s-o respecţi în tine şi în ceilalţi, după cum Divinitatea te respectă şi este binevoitoare cu tine. 4) Fiecare îşi aparţine lui însuşi şi-i aparţine Iubirii lui Dumnezeu. Nici unul să nu se roage altcuiva. 5) Să nu-ţi ascunzi faţa de altul pentru ca acesta să nu poată vedea cum este iubirea, – căci este asemeni Iubirii care te-a chemat în fiinţă. 6) Ce este înlăuntrul tău, este şi-n afara ta, pentru ca nici o simţire să nu-ţi fie străină şi să te piardă. 7) Exteriorul tău va fi reflectarea adevărată a felului în care Iubirea Divinităţii se priveşte pe Ea însăşi în oglinda ta interioară; dacă nu va fi astfel, oglinda ta interioară se va sparge în bucăţi şi tu vei deveni o hidoşenie.
12. Apoi, Divinitatea a rostit cu glas de tunet în spaţiile infinite osândirea la moarte a tuturor celor care nu respectă legea, iar ei au implorat Divinitatea pentru îndurare, cu mare teamă şi cu mare dragoste pentru Iubire. Şi după aceea, au ieşit în deplină libertate din Divinitate şi au făcut ceea ce au dorit. Nimic nu s-a mai opus libertăţii lor din acel moment, căci acum ei cunoscuseră cine sunt, în libertate şi în smerenie, şi legea devenise acum a lor, fiind complet liberi.
13. Totuşi, acum că deveniseră conştienţi de marea lor putere, de măreţia şi splendoarea lor nespus de strălucitoare, cea dintâi din trinitatea divină, lumina Divinităţii, a aprins în ei dorinţa de a supune complet Divinitatea. Multe spirite dintre cele create s-au aprins de acest foc. Şi atunci Divinitatea s-a mâniat foarte tare, şi la fel şi celelalte două spirite din cele trei, şi ele au lăsat acest demon pradă mâniei Ei cumplite.
14. Cele două, precum şi toate spiritele care au apărut din ele, şi cele şapte, al căror număr era însăşi reflectarea perfecţiunii, au fost găsite curate în credinţa şi smerenia lor, şi au fost primite în sferele puterii lui Dumnezeu. Şi Iubirea a văzut că ele au fost găsite curate şi s-a bucurat nespus. Şi atunci, iată, puterea Divinităţii s-a înălţat în Iubire şi s-a arătat mişcată de aceasta. Şi întreaga creaţie a simţit fiorul Divinităţii. Iar Divinitatea şi-a îndreptat către Iubire simţirea Sa, făcând ca ochii întregii creaţii să se deschidă în acel moment şi să vadă pentru întâia oară Iubirea eternă.
15. Atunci, fiinţele, al căror număr nu avea sfârşit, au fost nespus de uimite şi o mare bucurie le-a cuprins, căci ele văzuseră puterea lui Dumnezeu în Iubire, şi văzuseră, de asemenea, că şi în ele exista iubire, deci exista putere, iar această putere era cea care le chemase în fiinţă. Ele se recunoscuseră pe ele însele, recunoscuseră Iubirea şi pe Dumnezeu.
16. Acum, Divinitatea a fost din nou mişcată şi toate creaturile s-au temut. Iubirea a văzut teama lor şi a văzut că aceasta era bună. Iar teama lor a devenit supunere, şi supunerea a devenit smerenie, şi smerenia a fost iubirea lor. Iar iubirea a devenit legea lor, şi legea a devenit eterna lor libertate, şi libertatea a devenit viaţa lor, iar viaţa a fost eterna beatitudine.
17. Şi iată că acum Iubirea eternă le-a vorbit şi ele au înţeles Cuvântul! Limbile lor s-au dezlegat şi primul cuvânt pe care buzele lor l-au rostit a fost iubire. Şi Divinităţii i-a plăcut sunetul vorbirii lor şi s-a înfiorat de iubire ascultându-le glasul. Acest fior a luat formă în interiorul creaţiei, şi forma lui a devenit sunet, şi sunetul a fost cel de-al doilea cuvânt – Dumnezeu.
18. Şi numai acum creaturile au fost perfecte. Iar Iubirea le-a spus lor: “Cel dintâi creat dintre voi a fost pierdut. De aceea, voi lua Eu locul lui şi voi rămâne printre voi pentru totdeauna”.
19. Atunci din nou limbile lor s-au dezlegat, şi ele au căzut în genunchi şi s-au închinat Iubirii.
20. Şi acum Iubirea privea tot ceea ce Dumnezeu crease prin Ea şi Ea crease prin Dumnezeu. Şi a simţit Iubirea compasiune pentru cel pierdut, iar Divinitatea s-a cutremurat în adâncul Ei, şi atunci un tunet mare a răsunat în toate spaţiile infinităţii lui Dumnezeu. Tunetul a pătruns adânc în inima Iubirii eterne, astfel că singură Iubirea a înţeles ce spunea acest tunet. Şi tunetul a devenit cuvânt în interiorul Ei, iar acest cuvânt a spus: “Îţi dăruiesc toată puterea; fă ceea ce doreşti şi spune: ‘Aşa să fie!’, şi aşa va fi”.
21. Şi atunci, Iubirea s-a înfiorat în inima Ei şi întâia lacrimă a curs din ochiul Iubirii eterne, iar această primă lacrimă revărsată din inima Divinităţii a fost şi va fi pentru totdeauna numită COMPASIUNE.
22. Această lacrimă a devenit o apă mare, care s-a revărsat în spaţiul infinit şi în cele mai profunde adâncuri ale Divinităţii, şi ea a îmblânzit focul mâniei lui Dumnezeu.
23. Şi atunci, Spiritul lui Dumnezeu, în puterea Sa, s-a mişcat uşor peste ape, şi apele s-au despărţit. Iar Dumnezeu i-a vorbit Iubirii Sale, şi Iubirea Sa era însuşi Cuvântul. Cuvântul a coborât în adâncurile extreme, plutind peste ape, iar apele s-au despărţit în picături mari şi mici, care s-au răspândit în toate spaţiile infinităţii. Şi erau atâtea picături câte spirite se pierduseră, adică nesfârşit era numărul lor.
24. Iar ultima picătură a rămas în adâncul apelor, în straturile cele mai profunde ale compasiunii, ea nu s-a împrăştiat ca celelalte. Acolo unde a rămas, ea a fost menită să fie chiar inima Iubirii eterne şi scena celor mai mari înfăptuiri ale acesteia.
25. Şi iată, această ultimă picătură a devenit planeta Pământ, pe care tu şi fraţii tăi locuiţi. Iar celelalte picături s-au transformat în nenumăraţi sori, planete şi felurite alte corpuri cereşti. Şi astfel, au luat fiinţă cerul şi stelele, soarele şi luna, pământul cu uscatul şi apele sale.
26. Ridică-ţi acum ochii şi priveşte: vei înţelege minunile Iubirii eterne! Tu poţi vedea în orice clipă strălucirea soarelui, lumina lunii şi licărirea stelelor din diferite constelaţii, care poartă numele semnelor zodiacale. Poţi vedea, de asemenea, marea varietate de forme ale celor trei regnuri existente pe Pământ. Dar nici una dintre aceste fărâme ale creaţiei nu a pătruns până acum în înţelegerea naturii radiaţiei solare şi a apariţiei soarelui, a strălucirii lunii, a licăririi stelelor şi a imensei varietăţi de constelaţii, ori a structurii Pământului.
27. Însă, pentru că sunteţi copiii Mei, voi trebuie să cunoaşteţi toate aceste frumuseţi, căci Tatăl vostru preasfânt şi plin de iubire vi le-a dăruit tocmai spre a-L recunoaşte, spre a-L iubi mai presus decât orice, şi spre a vă iubi unii pe alţii aşa cum Tatăl vă iubeşte pe voi toţi.
28. Când au luat fiinţă sorii şi planetele lor, prin eterna şi infinita compasiune şi iubire ale lui Dumnezeu, ei nu aveau nici căldură, nici lumină, nici strălucire, pentru că atunci era încă o noapte adâncă pe sorii, planetele şi lunile create. Dar în centrul sorilor, Iubirea eternă a trimis o scânteie din graţia Sa, şi această scânteie – mai iute ca fulgerul – a împrăştiat întunericul şi a făcut ca sorii să strălucească, iar strălucirea lor va dura atâta cât scânteia de graţie divină nu le va fi luată.
29. Şi atunci, planetele şi lunile au început şi ele să strălucească, şi au fost împărţite sorilor, atâtea câte trebuia pentru fiecare soare. Şi Iubirea a suflat duh asupra lor, prin puterea şi slava Divinităţii. Lumina a vibrat atunci în interiorul sorilor, mările s-au revărsat peste maluri şi aerul s-a mişcat peste planete şi a adiat asupra lor, aşa cum Spiritul lui Dumnezeu s-a mişcat peste apele compasiunii. Lunile au răsărit deasupra pământurilor cărora le-au fost date şi au rămas deasupra lor ca fructele într-un copac, apoi au prins a se roti în jurul acestora în cercuri largi, fiindu-le de atunci însoţitori permanenţi. Iar acolo unde erau mai multe luni, ele au primit fiecare câte o orbită fixă de rotaţie, ca semn al dragostei Tatălui pentru copiii Lui, care pot cu toţii să-i vadă faţa, fiecare tot atât de mult. La fel văd lunile feţele pământurilor lor, şi nu se pot întoarce niciodată de pe orbitele pe care le-au primit, spre a nu-şi distruge reciproc structurile de lumină.
30. Căci, vedeţi voi, lunile nu sunt solide, ci poroase, aşa cum este spuma mării atunci când se întăreşte şi capătă o aparenţă solidă. Ele sunt neroditoare şi lipsite de apă. Aerul pământurilor este pentru ele la fel de greu ca apa, iar aerul lor este precum eterul dintre pământuri şi sori. Iar ele au fost create spre a primi spiritele materiei şi a le păstra până ce acestea îşi dovedesc statornicia, se maturizează şi devin apte să primească graţia divină.
31. Partea solidă a pământurilor este partea ce corespunde mâniei Divinităţii, îmblânzită prin compasiune, care acum încătuşează spiritele celor rătăciţi. Ei vor fi ţinuţi captivi în pământuri (n.n. în materie) până ce va veni vremea ca – pe neaşteptate – să fie eliberaţi din strânsoarea lor şi să primească o altă legătură în materie, mai puţin strânsă, însă suficient de puternică pentru a-i ţine captivi încă, şi din care vor putea ieşi la lumină atunci când Iubirea eternă îi va trezi din nou. Apele mărilor şi râurilor sunt pline de asemenea spirite care învaţă în acel mediu umilinţa, şi aerul, de asemenea, este plin de ele, căci în aer ele se purifică. Iubirea eternă este prezentă în fiecare formă; cu toate acestea, mânia Divinităţii a fost numai îmblânzită, nu şi stinsă pentru totdeauna.
32. Luaţi acum aminte: în centrul soarelui există o scânteie de graţie care dă lumină prin intermediul focului mâniei lui Dumnezeu. În centrul Pământului există însă o scânteie din mânia lui Dumnezeu, sub forma unui balaur de foc, care ţine în captivitatea trainică a pietrei hoardele de demoni ce urmează să străbată mai întâi apele compasiunii, atunci când le va veni timpul să fie eliberaţi, pentru a încerca a doua oară să dobândească libertatea şi viaţa eternă. Iar acum puteţi înţelege misterul existenţei voastre şi minunea marii iubiri pe care Puterea eternă v-o poartă, căci Ea vă permite să renaşteţi de mai multe ori, astfel ca cei pierduţi să fie recuperaţi şi să primească viaţa eternă, libertatea, legea, iubirea şi lumina. Iată de ce am vrut să cunoaşteţi toate aceste lucruri, pentru că ele vă pot face să înţelegeţi cât de imensă este Iubirea eternă, dacă Ea tolerează atât de multe şi înfăptuieşte asemenea minuni pentru voi, fiinţe îndărătnice.
33. Prin suflarea duhului compasiunii, Iubirea a făcut ca planetele să se rotească în jurul sorilor lor şi în jurul propriilor axe, spre a le arăta copiilor Ei că, în tot ceea ce fac, ei trebuie să urmeze exemplul acestora. Cei slabi să fie asemeni lunilor, cei puternici asemeni pământurilor, iar cei renăscuţi să fie asemeni sorilor. Cei slabi vor vedea tăria Iubirii care nu-i abandonează niciodată dacă, asemeni lunilor, ei îşi întorc statornic faţa către Ea, rotindu-se în jurul Ei în cercuri mici, chiar dacă puterea Ei este prezentă într-o sferă foarte mare. Iar cei puternici vor fi asemeni pământurilor care se rotesc independent, pregătindu-se să fie gata în orice clipă să primească, prin graţia Iubirii, lumina şi căldura. Prin puterea Ei interioară, Iubirea le dăruieşte acestora lumina, căldura şi viaţa, care vor produce fructe de tot felul. Aceste fructe îi vor hrăni pe cei slabi, îi vor însufleţi pe cei întrupaţi şi-i vor încânta pe cei renăscuţi. Iar cei renăscuţi din apele compasiunii Iubirii, în fiinţa cărora graţia se manifestă plenar, vor fi asemeni sorilor. Lumina lor va străluci pretutindeni, şi căldura lor îi va reînvia pe cei slabi şi-i va stimula pe cei puternici să îi hrănească, căci, între copiii unuia şi aceluiaşi Tată, trebuie să existe o frăţie adevărată.
34. Priviţi acum şi mai profund şi veţi vedea de ce am rânduit Eu astfel lucrurile! Iată, luna are multe pete şi zone întunecate, pământul are calote polare îngheţate, munţi înalţi, văi adânci, izvoare, râuri, lacuri, mări şi oceane; iar soarele are pete mari şi mici. Toate acestea sunt efectele iubirii şi graţiei, sau – altfel spus – ale căldurii şi luminii care, în esenţă, nu sunt altceva decât manifestarea Iubirii eterne şi a puterii Divinităţii. Priviţi acum luna şi pe cel slab, observaţi cât de mare este asemănarea dintre ei; astfel, vi se va revela natura lunară. Priviţi acum pe cel puternic şi lucrările lui; veţi înţelege natura pământului. Căci, de la un pol la altul, pământul este liniştea adâncă a spiritului iubirii îndreptându-se către Iubire, iar rostul lui este acela de a permite deplasarea, conform ordinii prestabilite, a tot ceea ce înconjoară acest spirit, către scopul comun: conservarea. Totul depinde de această linişte; nimic nu se poate realiza fără ea, iar acela care nu este asemeni polilor Pământului, nu va putea niciodată să pătrundă în universul lui interior, aşa cum face axa care uneşte cei doi poli. Iubirea voastră trebuie să fie rece ca gheaţa polară, pentru a vă permite să absorbiţi toată căldura iubirii divine. Căci ceea ce este deja fierbinte nu mai poate primi căldură, şi numai ceea ce este rece, în liniştea sa adâncă, poate să absoarbă complet căldura şi să o trimită apoi cu putere în toate zonele vieţii. Acela care absoarbe căldura, care este însăşi Iubirea lui Dumnezeu, şi nu îi permite după aceea să curgă prin el mai departe, este un avar ce va fi distrus de aceasta, aşa cum este topită gheaţa de căldura focului. Dar acela care o primeşte precum polii pământului şi îi permite apoi să curgă către tot ceea ce îl înconjoară, fie acestea aproape sau departe, este cu totul în acord cu voia Celui Sfânt, de la care vine iubirea.
35. Această iubire va face multe roade, ea se va înălţa către lumina graţiei şi va privi în permanenţă în profunzimile nemărginite ale Divinităţii – aşa cum polii Pământului privesc în spaţiile infinite ale creaţiei Iubirii lui Dumnezeu. Cu ochii larg deschişi, ea va absorbi razele proaspete venite din spaţiile infinite în care nenumăratele fiinţe ale compasiunii se deplasează, fiecare după natura ei, şi se va scălda în beatitudinea Iubirii eterne. Aşa cum polii Pământului sunt strălucitori, la fel iubirea îndreptată către Iubire se va aprinde şi va deveni ea însăşi strălucitoare ca un soare.
36. Acela care rămâne constant în centrul iubirii iluminatoare, care este graţia, va avea spatele ca o coloană fierbinte de iubire, aşa cum Pământul are axa polară, ochii lui vor străluci de înţelegere, aşa cum strălucesc polii Pământului, braţele lui se vor mişca precum râurile, iazurile şi izvoarele, iar faptele sale vor curge către mările compasiunii divine, a căror sare este graţia şi înţelegerea Iubirii eterne şi a vieţii veşnice.
37. Ei bine, iată, v-am dat cheia cu care puteţi dezlega taina Pământului care vă poartă.