MAGICIANUL FRABATO

vezi si primul post tv online care raspunde cautarilor spirituale autentice!!!

http://misatv.ro/

vezi si lista cu recipientele puse la vanzare si care contin Initium versus Ametoctradin

https://sites.google.com/site/povestealuicorey/initium-pe-masa-fiecaruia-formula-perfecta-de-genocid-asupra-populatiei

În iulie 1958, cu puţin timp înainte de a muri, Franz Bardon i-a încredinţat secretarei sale Otti Votavova planul unei cărţi auto-biografice şi misiunea de a o publica după moartea sa. Manuscrisul, finalizat de Votavova şi corectat de un apropiat de-al său, Dieter Ruggeberg, a fost publicat abia în 1979 sub titlul "Frabato Magicianul".  

În această carte sunt descrise pentru prima oară acţiunile malefice ale grupării ultra-secrete Ordinul Francmasonic al Centurionului de Aur (în limba engleză Freemasonic Order of the Golden Centurion - FOGC). "În cele ce urmează, aş dori să dezvălui câteva lucruri pe care Otti Votavova le ştia direct de la Franz Bardon. Astfel, Adolf Hitler a fost membru al lojii 99. Î n afară de asta, Hitler şi câţiva dintre prietenii săi intimi au fost membri ai „Ordinului Thule”, reprezentând instrumentul extern al unui grup de puternici practicanţi ai magiei negre din Tibet, care foloseau membrii acestui ordin pentru a-şi atinge scopurile. Pentru a se camufla, Hitler avea o mulţime de dubluri care îl reprezentau în diferite ocazii. Din pricina neglijenţei lui Wilhelm Quintscher (Rah Omir Quintscher), discipolul şi prietenul lui Bardon, care nu a ars corespondenţa sa cu acesta, deşi fusese rugat să o facă, Bardon a intrat în atenţia naziştilor din ce în ce mai mult. El a fost arestat împreună cu Quintscher. În timp ce erau biciuiţi, Quintscher n-a mai rezistat, şi-a pierdut controlul şi a rostit o formulă kabalistică; imediat după aceasta, cei care îl torturau au paralizat pe dată, complet. Mai târziu, după ce a anulat efectul formulei, el a fost împuşcat din răzbunare.

Lui Franz Bardon i s-au oferit poziţii înalte în cel de-al treilea Reich de către Adolf Hitler, cu condiţia să-l ajute să câştige războiul folosindu-se de puterile sale magice. Mai mult, Franz Bardon urma să-i dezvăluie lui Hitler adresele celorlalte 98 din 99 de loje, răspândite în întreaga lume. Când a refuzat să colaboreze, el a fost expus celor mai nemiloase torturi. Printre altele, făceau operaţii pe trupul lui, pe viu, fără să folosească narcotice. Gleznele i le-au strâns cu inele de care erau atârnate bile foarte grele din metal.[…] După război, Franz Bardon a aflat, cu ajutorul puterilor sale magice, că Adolf Hitler îşi găsise scăparea peste hotare. De teama să nu fie recunoscut, acesta îşi făcuse numeroase intervenţii chirurgicale faciale".

FRAGMENTE:

În supraaglomerata sală de lectură a clubului era o agitaţie cumplită. Tensiunea primei părţi a programului generase violente controverse în rândul auditoriului. Cine este acest Frabato?. Faptele sunt evidente!. Totul este trucaj şi înşelătorie!.

Poate cineva să se bazeze pe propriile percepţii? Pe toţi îi stăpânea confuzia, încântarea şi incertitudinea.Gongul a sunat sfârşitul pauzei. Rândurile s-au completat din nou repede, tumultul s-a stins şi

cortina s-a ridicat atât de încet, pe cât lumina din sală s-a pierdut în întuneric.

Un candelabru mare de cristal ilumina scena. în mijloc o masă rotundă acoperită cu un brocart albastru închis. în partea dreaptă a mesei era un scaun, iar în spatele ei, plasate în semicerc, alte zece.

Decorul scenei nu dădea de înţeles că un magician ar fi fost gata să-şi înceapă reprezentaţia. Nu era în preajmă niciunul din obiectele care îi ajută de obicei pe aşa-zişii magicieni. Intrând pe scenă într-un fascicul de lumină, Frabato a salutat publicul cu o uşoară reverenţă.

Deşi fracul îi dădea o notă de certă seriozitate, zâmbetul lui familiar i-a eliberat pe toţi de fiorul puternic care-i stăpâneşte de obicei pe cei care asistă la experimente magice.

Când aplauzele s-au potolit, Frabato s-a adresat publicului: Doamnelor şi domnilor, explicându-vă principiile sugestiei şi autosugestiei în prima parte a programului şi demonstrându-vă acestea prin experimente, putem trece acum să abordăm altă temă. Magnetismul animal are o covârşitoare importanţă pentru viaţa fiinţelor umane şi, de aceea, n-aş vrea să pierd ocazia să vă vorbesc despre aceasta.

Totul în lume este controlat de forţele electrice şi magnetice. Totuşi, capacitatea substanţelor materiale de a acumula şi conduce forţele electrice şi magnetice variază foarte mult. Acest fapt este important în a face magie. Dar nu doresc acum să aprofundam mai mult acest subiect, ci să explicăm esenţa magnetismului şi să-i demonstrăm practic existenţa.

Magnetismul animal este singurul element care a atins perfecţiunea în existenţa noastră. El reprezintă forţa vitală şi conţinutul întregii vieţi pe pământ. Acest magnetism vital conectează planeta noastră la zona care înconjoară pământul ca o centură, aşa-numita lume astrală. De asemenea, el conectează fiinţele umane între ele. Radiaţia fiinţei umane este pur animală şi forţa sa depinde de propria voinţă, de caracter, maturitate mentală, rezultată din starea generală de sănătate. Acest magnetism este puternic îndeosebi la acei oameni care îşi antrenează conştiincios şi sistematic capacităţile spirituale şi sufleteşti, care au învăţat să se autoeduce, să-şi conducă propriul destin. Aceşti oameni sunt capabili să-şi mărească energia vitală, în consecinţă, să realizeze lucruri extraordinare. De când a fost recunoscută ca forţă obiectivă, magnetismul animal a fost folosit atât în scopuri pozitive, cât şi negative. Zicala: Ce ai semănat, aceea culegi este, într-un fel, expresia legii karmice şi a justiţiei divine.

Vindecarea efectelor prin magnetism poate fi cu succes realizată de un magician cu experienţă. Aşa că acord o foarte mare importanţă acestui fenomen.

Aş dori acum să vă arăt, printr-un număr de experimente, ce alte capacităţi şi forţe sunt conectate magnetismului animal. în acest scop, aş ruga trei spectatori să vină lângă mine, pe scenă.

Un murmur se auzea din sală. Apoi, ca să încurajeze publicul, a spus zâmbind: Nu trebuie să vă fie teamă, nu i se va întâmpla nimănui nici un rău.

O doamnă drăguţă, blondă a apărut pe scenă ezitând. Priviţi, s-a adresat Frabato publicului, oamenii spun adesea că femeile reprezintă sexul slab, dar această doamnă este o dovadă a contrariului pentru toţi bărbaţii aici de faţă.

Publicul a râs şi, în acelaşi moment, s-a urcat pe scenă un tânăr, urmat de o doamnă mai în vârstă.

Sunt foarte recunoscător pentru ajutorul dumneavoastră, Ie-a spus Frabato persoanelor aflate pe scenă. Acum v-aş ruga să-mi daţi pentru scurt timp oricare dintre obiectele personale pe care le aveţi asupra dumneavoastră şi să le puneţi pe masă aici.

Doamna blondă a pus pe masă ceasul ei de argint de la mână. Tânărul domn, cu o expresie de generozitate, şi-a pus alături portmoneul. După un surâs încurajator al lui Frabato, doamna în vârstă şi-a scos de la gât colierul şi l-a adăugat celor două obiecte de pe masă.

Ca o introducere, a spus Frabato, adresându-se din nou publicului, vă voi arăta un mic experiment psihometric. Vă voi demonstra că fiecare fiinţă umană trăieşte în virtutea semnelor obiectelor cu care corpul intră în contact. Fiecare detaliu al existenţei acestuia va fi relevat cu ochiul meu clarvăzător, foarte precis. Vă voi arăta că am dreptate, folosindu-mă de cele trei obiecte puse la dispoziţie.

Frabato a păşit spre masă, a luat ceasul de argint şi s-a plimbat cu paşi rari de câteva ori, adânc absorbit de gânduri. Deodată s-a oprit, a pus pe frunte ceasul şi a stat aşa, timp de câteva minute, cu ochii pierduţi în zare. Ca şi cum s-ar fi trezit dintr-un vis s-a adresat apoi posesoarei: '

Păreţi a vă îndoi serios de capacităţile mele, altfel n-aţi fi venit aici pe scenă cu ceasul împrumutat de la sora dvs. Faceţi asta destul de des, fără ştirea ei, ea fiind plecată să lucreze la Berlin. Acest ceas este cadou de la o mătuşă decedată în urma unui accident. Moartea mătuşii este motivul pentru care sora dvs. nu mai poartă ceasul. Faţa doamnei exprima jenă şi ruşine, fapt care a demonstrat cert că Frabato spusese lucruri adevărate.

Deodată, tânărul a încercat să-şi ia de pe masă portmoneul. Totuşi, Frabato a fost mai iute decât el, i l-a luat şi l-a cântărit în mână, zicând:

Nu păreţi să aveţi o conştiinţă curată, domnule. Voi verifica îndată ce se ascunde în spatele acestui obiect.

După ce a privit cu foarte mare atenţie portmoneul, timp de câteva secunde, el a continuat: Sunteţi atât de tânăr şi cu toate acestea aţi dezamăgit deja două fete. Fata din fotogra­fia aflată în portmoneu v-a îndrăgit fiindcă i-aţi clădit visuri în care ea a crezut cu adevărat. Cu toate acestea mai văd o scrisoare de dragoste de la o altă fată, pe care aţi întâlnit-o recent la o reuniune şi v-a trezit interesul cu cochetăriile ei. Chestiunile personale nu mă privesc, dar vă pot asigura că nu veţi fi fericit cu amândouă în acelaşi timp.

Tânărul devenise foarte jenat când s-a văzut astfel descoperit şi a replicat, întrucâtva temător:

Nu mi-ar place să trăiesc în preajma dumneavoastră, pentru că nu mi-ar fi în siguranţă nici gândurile cele mai intime, nici secretele.

Frabato a pus portmoneul pe masă şi a luat colierul, lăsându-l să-i alunece printre degete, ca pentru o cercetare atentă.

Aş putea scrie un roman întreg despre colierul dvs., a spus el, adresându-se doamnei în vârstă, pentru că a trecut prin vremuri grele. Primii lui posesori au fost nişte aristocraţi foarte bogaţi din Franţa, care mai târziu au fost ghilotinaţi în timpul unei revoluţii. Colierul acesta a adus tuturor celor care l-au avut mult ghinion. După ce soţul dvs. a fost ucis în primul război mondial, aţi fost nevoită, pentru o bună bucată de vreme să trăiţi dintr-o pensie mică. Lanţul a fost amanetat, de două ori, dar de fiecare dată l-aţi luat înapoi.

Frabato a tăcut în acest moment, fiindcă femeia izbucnise în lacrimi. Publicul amuţise de emoţie. Frabato a pus colierul înapoi pe masă şi s-a adresat din nou sălii:

Doamnelor şi domnilor, aşa cum v-am demonstrat până acum, fiecare obiect îşi are istoria lui. Mai mult decât atât, aţi putut să vă convingeţi de varietatea posibilităţilor pe care le am, folosindu-mă de clarviziune.

Publicul a izbucnit în aplauze puternice, eliberându-se de tensiunea care-l marcase până atunci. Când liniştea s-a reinstalat, Frabato a continuat: Aş vrea acum să rog cele trei persoane participante la experiment să părăsească sala, însoţite de doi observatori neutri.

Un domn cu ochelari şi o doamnă în rochie de culoare închisă s-au oferit imediat s-o facă şi au părăsit toţi cinci sala.

Pentru a vă demonstra efectele magnetismului bazat pe puterea voinţei, voi încărca aceste obiecte cu efecte reale care vor fi evidente de îndată ce vor fi atinse.

Un domn din mijlocul sălii a propus ca cel ce va atinge ceasul de argint să izbucnească într-un hohot de râs. Frabato a aprobat. Şi a doua propunere a fost unanim acceptată, ca portmoneul să provoace un plâns în hohote.

Numai asupra propunerii pentru colier nu se putea decide.

O doamnă din primul rând a propus: Deoarece acest colier, de când există, a adus numai ghinion atâtor oameni, propun să faceţi în aşa fel încât să fie aruncat cu dezgust de prima persoană care îl va atinge.

Aplauze prelungi au făcut inutilă o altă propunere. Acum, Frabato a pus cele trei obiecte pe masă, la o distanţă considerabilă unul de celălalt. Apoi a stăruit asupra fiecăruia dintre ele timp de câteva momente, într-o concentrare deplină; a făcut câteva gesturi cu mâna dreaptă şi s-a adresat publicului din nou:

Doamnelor şi domnilor, eu sunt gata. Ca nimeni să nu poată spune că am lucrat prin hipnoză, voi pleca chiar acum la bufet. Două persoane să mă conducă afară şi să se întoarcă împreună cu persoanele testate, rugându-le să-şi ia lucrurile înapoi. Voi reveni pe scenă în zece minute.

Frabato a părăsit sala condus de doi domni care, imediat după aceea, s-au întors cu cele trei persoane şi cu cei care le-au însoţit. Ezitând întrucâtva, femeia blondă, tânărul şi doamna în vârstă s-au apropiat de masă, în timp ce în rândurile publicului aşteptarea crea tensiune.

Au fost informaţi de domnii însoţitori că îşi pot lua obiectele înapoi şi să se întoarcă la locurile lor.

Blonda a .reacţionat grăbit. Cu o mişcare rapidă, a apucat ceasul, iar în momentul următor a izbucnit într-uri hohot de râs de care s-a molipsit întreaga sală.

în timp ce ea pleca spre locul său, ceilalţi doi stăteau acolo, ezitând, puţin surprinşi, dar tânărul a întins mâna după portmoneul lui. Nici nu şi l-a pus bine în buzunar că a şi început să-plângă, scuturat de hohote, cu capul ascuns în palme.

în câteva clipe şi-a revenit şi a părăsit scena în aplauze.

După tot ce văzuse, doamna în vârstă stătea înaintea colierului său, vizibil intimidată. în cele din urmă s-a întins după el, dar, atingându-l, l-a aruncat în colţul scenei. A primit înapoi colierul din mâinile unui domn amabil şi, fiindcă era surprinsă de propria reacţie, publicul a încurajat-o,

Chiar în momentul în care au plecat cu toţii de pe scenă, uşa de la sală s-a deschis şi Frabato a reapărut, salutând entuziast publicul. S-a urcat pe scenă cu paşi elastici şi a spus zâmbitor:

Sunteţi bine dispuşi. Văd că v-a plăcut spectacolul. Acum rog zece persoane, care au probleme cu sănătatea, într-un fel sau altul, să urce pe scenă.

Un număr mare de spectatori s-au grăbit să urce. Locurile din spatele scenei s-au ocupat repede şi mulţi au fost nevoiţi să se întoarcă.

Frabato a trecut de la unul la altul, oprindu-se asupra fiecăruia în parte câteva secunde şi vorbind despre suferinţa fiecăruia, folosind cu aproximaţie terminologia medicală. Feţele oamenilor exprimau surprindere datorită diagnosticării corecte şi rapide. Apoi, s-a adresat oamenilor de pe scenă.

Dragi vizitatori, văd pe feţele dvs. că aveţi mare încredere în mine şi că aşteptaţi de la mine un tratament complet şi o vindecare rapidă. Cu ajutorul sugestiei voi încerca să vă ajut pe fiecare cât se poate. Deşi cazurilor severe nu le pot oferi o vindecare completă dintr-o dată, tuturor vă garantez o ameliorare certă. Rămâneţi aşezaţi, fiţi cât mai calmi, într-o poziţie cât mai relaxată.

După ce a rugat publicul din sală să fie liniştit, s-a aşezat şi el pe un scaun în aşa fel încât să poată vedea bine pe fiecare. A închis ochii şi, după câteva secunde, părea complet paralizat. După aproape un minut, a redeschis ochii, a sărit de pe scaun şi a întrebat pe fiecare dintre pacienţi cum se simte.

Excelent! Minunat! Ce uşurare! erau exclamaţiile lor. Feţele pacienţilor se înveseliseră sub influenţa vitalităţii crescute şi fiecare îşi exprima mulţumirile înainte de a părăsi scena.

Acesta este sfârşitul spectacolului de astăzi, a anunţat Frabato, totuşi, n-aş vrea să omit a vă invita pe toţi la spectacolul viitor, care va avea loc poimâine. Noapte bună, tuturor!

însoţit de aplauze, a dispărut în spatele scenei. La scurt timp a lăsat auditoriul în culise şi a luat un taxi până la hotel.

A ajuns, a comandat o băutură răcoritoare, a lăsat vorbă că dorea să fie trezit a doua zi dimineaţă şi s-a încuiat în cameră.

Abia terminase meditaţia pe care o făcea în fiecare zi înainte de culcare, când cineva bătu în uşă. Băiatul de serviciu s-a scuzat pentru o aşa vizită târzie şi l-a informat că un domn îl aşteaptă în hol să-i vorbească.

Gânditor, Frabato a cercetat cu atenţie ciudata carte de vizită trimisă de persoana respectivă. Avea un cerc mare în mijloc, în care era un alt cerc mai mic, iar în interiorul lui un triunghi cu o cruce.

în stânga şi în dreapta cercului erau doi dragoni, iar pe spatele cărţii de vizită era scris doar Hermes, totul imprimat cu auriu.

S-a gândit puţin, apoi Frabato a cerut ca vizitatorul nocturn să fie poftit în camera sa. După câteva clipe, el a salutat un domn cu tâmplele albite, cu o expresie de nobleţe în ţinută...

Era foarte târziu când vizitatorul a plecat. Faţa sa avea o mină răvăşită, semn că trăise o experienţă extraordinară.

 

 

 

 

 

 

 

Capitolul II

 

Membrii Lojei masonice secrete FOGC, care erau foarte temuţi chiar în cercurile oculte, se adunaseră pentru o reuniune generală la Dresda. Sala unde urma să aibă loc întâlnirea se afla într-o vilă imensă, ascunsă privirii, într-un parc proprietate particulară, în spatele unui gard viu foarte înalt şi a unor copaci maiestuoşi.

Marele Maestru al Lojei invitase 98 din 99 de membri la întâlnirea de astăzi. Ei veniseră cu mult timp înainte de începerea şedinţei şi se aşezaseră de o parte şi de alta a două mese lungi.

Conversaţia din sală s-a întrerupt când a intrat Marele maestru, însoţit de asistentul său, care, în acelaşi timp, era şi secretar. Vis-a-vis de intrarea în sală se afla un podium, pe care era aşezat biroul Marelui Maestru. El a sunat clopoţelul şi s-a făcut dintr-o dată o linişte deplină. S-a adresat fraţilor cu o voce ridicată:

Dragii mei fraţi, deschid sesiunea de astăzi. Sunt mulţumit că aţi dat curs invitaţiei mele, fără excepţie. Aşa cum ştiţi din regulamentul Lojei, o astfel de reuniune generală este convocată doar în cazul unor evenimente excepţionale. Probabil că aţi constatat deja lipsa din şedinţa de astăzi a Fratelui Silesius. Din păcate, el s-a făcut vinovat de divulgarea secretelor Lojei şi va trebui să-l judecăm, acesta fiind primul punct din ordinea de zi. Punctul doi: magicianul Frabato, care a devenit cunoscut pretutindeni în Dresda.

Dragii mei fraţi, ştiţi cu toţii că Fratele Silesius realizase deja 25 trepte de iniţiere în Loja noastră şi ar fi trebuit să aibă conştiinţa încălcării legii acesteia. Ambiţia lui l-a determinat să divulge unora din prietenii lui ritualurile noastre de evoca­re a prezenţei elementelor stihiilor.

Conform legii Lojei noastre, încălcarea unui jurământ şi divulgarea secretelor sunt pedepsite cu moartea. Totuşi, şedinţa este validată numai în urma votului secret al tuturor membrilor prezenţi. Deşi persoanei în cauză îi sunt prieten, nu-i pot găsi nici o scuză pentru purtarea sa şi, deci, vi-l încredinţez pentru judecată.

Pe toţi i-a străbătut un fior şi au început să comenteze. Unii se arătară tulburaţi,.alţii păreau încremeniţi.

Secretarul împărţi fiecăruia câte un plic cu o hârtie albă. Cuvintele DA sau NU aveau să decidă viaţa sau moartea unui frate de-al lor. DA ar fi însemnat moarte prin emiterea unei raze a morţii; NU ar fi însemnat libertate şi viaţă.

Mulţi dintre ei n-au stat prea mult pe gânduri, alţii ezitau oarecum, iar alţii, câţiva, nu-şi puteau stăpâni tremurul mâinii pe hârtie. Fratele Silesius fusese iubit de mulţi dintre ei. în ciuda acestui fapt, simpatia era de neiertat acum, datorită faptului că trădarea secretelor Lojei pune în pericol loja însăşi.

în cele din urmă, secretarul strânse toate plicurile într-o cutie mică de lemn, scoase toate hârtiile din ele şi le împărţi în două, în funcţie de răspunsurile date. El numără biletele cu multă atenţie şi notă rezultatele. Faţa lui, de obicei îmbujorată, pălea din ce în ce, în timp ce mai verifica o dată rezultatul. Apoi îl înmâna Marelui Maestru.

Acesta făcu ochii mari, faţa lui reflectând şocul unei persoane conştientă că un bun prieten era condamnat la moarte. Dragii mei fraţi, a spus cu o voce tremurătoare, din păcate rezultatul votării împotriva lui Silesius a fost condamnarea irevocabilă la moarte, cu 51 de voturi la 47. După legea noastră, sentinţa ar trebui executată până într-o lună, dar pentru că Fratele Silesius, prin capacităţile sale oculte, va şti la ce să se aştepte şi pentru că va încerca să se salveze, vom executa sentinţa până în 24 de ore. Prietenul său, căruia i-a încredinţat secretele Lojei va avea de îndurat aceeaşi soartă. Rog frumos pe cei 21 de Fraţi, maeştri ai telepatiei, să rămână la sfârşitul întrunirii ca să putem discu­ta sentinţa prin folosirea razelor morţii.

Deşi sentinţa îl mişcase adânc, Marele Maestru şi-a revenit repede şi a continuat cu voce calmă:

Cum punctul unu de pe agendă a fost rezolvat, să trecem acum la cazul Frabato. Câţiva dintre cei prezenţi aici au fost de faţă la spectacolele sale şi au putut să se convingă de capacităţile pe care acesta le posedă. S-a putut vedea, aşa cum a şi fost demonstrat, că lucrează fără trucuri. Experimentele lui au depăşit toate aşteptările; da, au fost chiar mult mai reuşite decât cele ale multora dintre fraţii noştri. Hermes, unul dintre cei mai talentaţi fraţi ai noştri, a fost la Frabato să-i testeze capacităţile. Vă va spune acum ce a făcut acolo.

Domnul distins care îi făcuse lui Frabato acea vizită nocturnă, ridicându-se, vorbi:

Alesesem cea mai bună oră astrologică pentru a-i face o vizită lui Frabato şi ţinusem seama şi ca analogiile dintre elemente să-mi fie favorabile. în afară de asta, am sperat să fie obosit după reprezentaţie, fapt pe care doream să-l exploatez în favoarea mea. l-am explicat motivul alegerii unei astfel de ore nepotrivite pentru vizita mea printr-o călătorie care nu mai suporta amânare. Auzind aceasta, Frabato m-a privit tăios, apoi a zâmbit şters, fără să spună un cuvânt. Apoi i-am descris în culori vii imaginea comunităţii Lojei noastre, evidenţiindu-i multele avantaje şi i-am promis o sumă mare de bani din fondurile Lojei în caz că s-ar decide să devină membru.

Frabato, care nu părea să fi înţeles propunerea mea, a început să vorbească despre călătoriile, despre reprezentaţiile şi succesele sale în mai multe oraşe şi orăşele şi a reuşit să-mi incite curiozitatea până într-atât de mult încât aproape uitasem de scopul vizitei mele. In cele din urmă, l-am întrerupt, încercând din nou să-l atrag în direcţia ofertei mele. S-a ridicat şi a tras de sub pat o valiză, spunând:

Să vedem acum ce spune cronica Akasha despre legea voastră!

Fraţii mei dragi, aşa cum ştiţi, cunosc foarte bine metodele şi practicile oculte, aşa că eram hotărât să împiedic experimentul lui Frabato cu toată puterea mea. Dar imediat ce-mi trecu gândul acesta prin minte, îmi spuse ca din întâmplare:

Dragă domnule Hermes, experimentele mele depind numai de voinţa mea şi nu pot fi influenţate sau împiedicate de dvs. Vor reuşi chiar dacă luaţi parte activă la ele sau nu.

Am simţit că sunt foarte bine citit şi că nu voi avea nici o şansă împotriva lui, aşa că am urmărit pregătirile sale cu multă atenţie. întâi îşi spălă mâinile cu grijă, scoase din valiză o sticlă şi îşi şterse mâinile cu câteva picături din ea. Era, aproape sigur, esenţă de plante, deoarece în toată camera se răspândise un miros plăcut. Dintr-o cutioară luă o lampă mică şi o puse pe masă. Apoi, dintr-o a doua cutioară scoase o sferă de sticlă cu diametrul cam de 20 cm şi o aşeză pe masă pe un suport potrivit. Când l-am întrebat la ce foloseşte acea sferă, Frabato a râs şi mi-a spus:

Dacă în Loja voastră există clarvăzători şi dacă ei posedă cu adevărat ştiinţa pe care pretind că o au, atunci ar fi trebuit să ştiţi că aceasta este o oglindă magică. Această sferă este plină cu un lichid şi ea cere o muncă răbdătoare, dar şi excelente puteri magice.

Am realizat că ştiinţa mea nu însemna nimic pe lângă ce ştia el, aşa că am preferat să tac şi să urmăresc în linişte ceea ce avea să urmeze. Distanţa dintre noi şi sferă era cam de un metru. Frabato aprinse lampa şi stinse lumina electrică şi mă rugă să păstrez linişte. Reflexele luminii dădeau toate culorile spectrului. Flăcăruia lumina sfera şi încăperea, iar în aer se răspândea un parfum specific. Dintr-o dată m-am gândit la combustibilul care trebuie să fi fost impregnat cu vreo substanţă specifică, dar n-am scos un cuvânt. Cu toate acestea Frabato mi-a ghicit gândul şi mi-a zis:

Spuneţi-mi dacă aveţi vreo întrebare, fiindcă vă pricep gândurile aşa de clar de parcă le-aţi rosti cu glas tare. Citirea rapidă a gândurilor nu se practică în loja dvs.?

Eram fiert, fiindcă nimic nu i se putea ascunde, dar încercasem să mă stăpânesc.

Vă voi arăta un film, apoi veţi putea cântări singur, dacă este avantajos sau nu să fii membru în Loja dvs., adăugă el.

l-am urmărit cu atenţie fiecare mişcare să mă conving că nu foloseşte nici un truc. îşi suflecase mânecile de la cămaşă şi se aşezase lângă mine, în faţa sferei. Apoi îşi întinse amândouă mâinile înspre aceasta, cu degetele desfăşurate uşor. O lumină alb-argintie se degaja din vârfurile degetelor sale şi era absorbită de sferă. Câteva clipe mai târziu, sfera lumina ca un glob fluorescent, incandescent. Frabato încetă transmisia luminii şi spuse că ar fi posibil să facă şi fotografii ale acestei mingi magice.

Eram extrem de emoţionat. îmi spuse:

Vom vedea acum scene din viaţa stimatului Mare Maestru. îţi este acum oferită ocazia de a cunoaşte atât luminile, cât şi umbrele personalităţii sale. Sper că vei reuşi să urmăreşti aceste imagini şi că nu vei adormi.

Deşi nervii îmi erau întinşi la maximum de curiozitate, lumina minunată a sferei părea să-mi dea o senzaţie de oboseală. Bineînţeles că nu doream să mă fac de râs şi, adunându-mi toată puterea voinţei, am reuşit să stau treaz tot timpul cât a durat experimentul.

Lumina opalescentă se răspândea în întreaga cameră. Interiorul sferei începu să se mişte încet şi apărură umbre de diferite culori care pluteau în ea. Dar imediat se dizolvau iar, fiind înlocuite de o culoare violet. Apoi, s-a conturat clar chipul Marelui Maestru. Imaginile se succedau rapid din copilărie până astăzi. Multe din cele văzute m-au şocat şi un fior de gheaţă mă străbătu. îmi erau dezvăluite scene incredibile şi nu aveam cum să scap de ele fiindcă nu mă puteam mişca.

Faţa Marelui Maestru se schimbă de câteva ori. Când Hermes vru să descrie câteva dintre întâmplările cele mai semnificative din viaţa acestuia, aşa cum fuseseră revelate de oglinda magică, Marele Maestru i-a dat de înţeles, discret, că nu dorea asta. Hermes înţelese şi schimbă discuţia, orientând-o spre o temă generală.

După ce îmi fusese oferită posibilitatea, prin acea metodă magică, de a urma destinul Marelui Maestru al lojei noastre până în prezent, Frabato a desenat în aer un cerc deasupra sferei cu mâna dreaptă şi, cu arătătorul drept a desenat o figură pe care nu o ştiam, iar imaginile au dispărut după aceasta.

Întrucâtva deconectat, am vrut să-mi întorc privirea de la sferă când, deodată, s-a conturat în ea chipul Secretarului nostru. Şi viaţa sa a fost derulată ca un film în faţa ochilor mei. Toate crimele săvârşite de lojă au fost revelate fără milă. în acest fel, Frabato mi-a făcut cunoscute vieţile a şapte dintre cei mai vechi membri ai lojei. Când vru să-mi arate propria-mi viaţă, mă simţi atât de speriat şi jenat că a trecut peste asta. După ce desenă o altă figură asupra sferei şi după ce murmură o formulă, lumina s-a stins în sfârşit.

Frabato s-a ridicat, a aprins lumina electrică şi a stins lampa. A pus încet şi cu grijă sfera şi lampa în cutii şi a închis totul în valiză. După ce a terminat de făcut asta, m-a întrebat cu un aer uşor ironic:

îmi recomandaţi în continuare să devin membru al Lojei?

Complet năucit de puterea magică a acestui om, n-am putut scoate nici un cuvânt. Mi-am luat pălăria şi pardesiul şi-am grăbit spre uşă fără să îndrăznesc a mai face vreun comentariu. Nu mi-am revenit până n-am ajuns în hol şi am ieşit din hotel valvârtej. Credinţa în puterea Lojei noastre fusese puternic zdruncinată, iar în noaptea aceea nici nu mi-am putut găsi odihna.

Această relatare a experienţei cu Frabato făcu o puternică impresie asupra tuturor celor de faţă. Nimeni nu îndrăzni să facă vreo mişcare, era o linişte de mormânt. Marele Maestru se ridică grăbit şi sparse tăcerea aceea deprimantă cu o voce răspicată:

Dragă frate Hermes, în numele frăţiei noastre îţi mulţumesc pentru eforturile depuse.

In timpul acestei dificile misiuni, revelaţiile lui Frabato asupra activităţilor Lojei şi a unora dintre cei mai înalţi şi mai vechi membri ai ei, constituie o insultă la adresa mea. Jur pe numele Prinţului întunericului că vom revărsa toate furiile diavolului asupra lui Frabato ca să înveţe cum să se poarte cu noi. Nu voi permite ca Loja noastră să fie insultată. Va simţi razele morţii până va pieri. în numele lui Satan, al lui Astaroth şi Belul, fie blestemat!

Acest groaznic jurământ, pe care Marele Maestru l-a rostit cu o furie nebună în sală, era cel mai violent pe care îl făcuse vreodată public. Nimeni nu putea scăpa de blestem şi de persecuţia ordinului.

După ce îi rugă pe cei 21 de judecători să rămână în sală, a mulţumit tuturor pentru cooperare şi încheie şedinţa, anunţând aceasta prin clopoţel. Fraţii şi-au luat la revedere cu salutul simbolic al Lojei şi au dispărut în traficul oraşului.

Comportarea modestă era una dintre cele mai stricte reguli ale Lojei, cu scopul de a nu atrage atenţia oamenilor, în general, precum şi a celor curioşi, mai ales.

Marele Maestru şi-a reluat locul cu un zâmbet satisfăcut. Instinctiv a realizat că acest Frabato era un posibil oponent, dar nu mai era cale de întors după jurământul rostit. Acesta trebuia dus la bun sfârşit, chiar dacă şi-ar fi pus în pericol viaţa. Trebuia să recunoască, fără tăgadă, că autoritatea sa în faţa fraţilor ar fi putut fi zdruncinată sau complet pierdută.

Fraţii care rămăseseră au discutat îndelung felul în care Frabato ar putea fi cel mai bine atacat. Sugestii diferite au fost făcute şi stenografiate de către Secretar în scopul de a servi la luarea unei decizii în cadrul întâlnirii următoare.

Rezolvarea cazului Fratelui Silesius fusese stabilită după reguli tradiţionale, aşa că nu mai era necesară o discuţie asupra acesteia.

La un semn al Marelui Maestru, Secretarul părăsi sala şi merse într-o cameră aflată în spatele casei. Această cameră, ale cărei uşi erau echipate cu sisteme speciale de închidere şi care nu avea deloc ferestre, era adăpostul garderobelor personale, unde erau depozitate diverse instrumente magice.

Magicianul negru deschise un cufăr metalic, de unde luă un sicriu de mărime mijlocie în care era o figurină de ceară cu chip bărbătesc. Apoi, dintr-un seif aflat în perete luă o sticlă mare maronie, sigilată cu un dop de sticlă.

Puse obiectele pe o masă în mijlocul camerei. Cu ajutorul unui cuţit, tăie un mic căpăcel din ţeasta figurinei de ceară, unde se afla un orificiu ce se deschidea într-un canal de-a lungul spatelui manechinului.

Secretarul deschise sticla maronie şi turnă lichid în acel orificiu, atât cât era nevoie să-l umple până ajunge la nivelul capului. Apoi, acoperi la loc orificiul cu căpăcelul de ceară, lipindu-l cu ceara lichidă de la o lumânare aflată la îndemână chiar pentru asta. A aranjat bine şi a netezit ceara, să nu se vadă nici o urmă.

Puse apoi dopul sticlei şi o sigila cu ajutorul sigiliului de pe inel. Pe pieptul figurinei era un cerc plat unde el scrisese numele victimei. Luă apoi din garderobă un jurnal şi, în limbajul secret al lojei, înscrise data şi numele persoanei ce urma să fie executată şi îl puse la locul lui.

După aceasta deschise sertarul unui birou unde erau pumnale de diferite mărimi, tipuri şi grosimi. El a ales din această colecţie unul mic, dar foarte ascuţit.

Asigurându-se că n-a uitat nimic, el puse figurina de ceară şi pumnalul în sicriu şi, luând toate acestea cu el, ieşi din cameră. încuie uşa cu atenţie şi o luă către sala şedinţei.

Marele Maestru luă sicriul şi se asigură că figurina fusese pregătită cum trebuia. Apoi o aşeză pe podea. Lumina electrică a fost oprită, după ce au fost aprinse trei lumânări.

Cei 21 de judecători ai Lojei au format acum un cerc în jurul figurinei, Marele Maestru stând de o parte, ca observator. Fraţii şi-au unit mâinile şi le-au plimbat încet deasupra figurinei de şapte ori, fixând-o continuu cu privirea. Toţi au început să respire ritmat, ridicându-şi şi coborându-şi mâinile în acelaşi timp. De fiecare dată când expirau şi îşi coborau mâinile rosteau o formulă.

Ceremonialul s-a reluat cu o viteză crescândă. începuse să se formeze ceaţă în jurul figurinei până când s-a transformat într-un nor şi, în final, a devenit o sferă mare, care se rupse complet de figurina de ceară. Culoarea gri care fusese la început s-a schimbat treptat în roşu. Imagini întunecate păreau să se condenseze în ea. In câteva minu­te, forma aceea neclară se transformă într-o minge de foc. Marele Maestru s-a apropiat, făcând semn în aer cu mâna dreaptă şi despărţind în două lanţul format de fraţi.

încetul cu încetul, norul roşu a dispărut în figurina de ceară. Fraţii s-au aşezat la masă epuizaţi.

Acum Marele Maestru măsură figurina şi o puse în sicriul deschis. Cu un aer de solemnitate el aprinse lumânările de la capetele sicriului. în sală era linişte deplină şi cei 21 de fraţi urmăreau aşa de încordaţi încât nu îndrăzneau nici să respire.

Faţa Marelui Maestru împietri ca o mască. Ochii aveau o căutătură de gheaţă în timp ce se întindea după pumnal. Mâna se ridică încet, iar ochii erau ţintă în cercul cu numele victimei. Apoi lama sticli în lumina lumânării pentru o clipă şi intră în pieptul figurinei. Un tunet zgudui sala şi un vuiet umplu aerul ca şi când s-ar fi dezlănţuit o furtună. Această stare a durat câteva secunde, apoi zgomotele s-au redus din intensitate şi s-au estompat pe urmă, lăsând loc unei linişti stranii.

Pe chipul Marelui Maestru se citea triumful, triumf pentru că se simţea stăpânul vieţii şi al morţii. Eliberat de concen­trare, se lăsă pe un scaun din apropiere. Deşi cei care erau prezenţi cunoşteau aceste fenomene, erau cutremuraţi de teamă şi oroare în acelaşi timp.

Secretarul fu primul care şi-a revenit. Aprinse lumina, puse deoparte lumânările şi mută sicriul. Se reîntoarseră la viaţă şi ceilalţi fraţi. Fenomenul experimentat de ei aducea dovada că scopul eforturilor lor fusese atins. îşi vorbeau în şoaptă, în timp ce Marele Maestru înscria datele operaţiunii magice în jurnal. Se ridică şi se adresă celor prezenţi:

Dragii mei fraţi, vă mulţumesc tuturor pentru cooperare. Fratele Silesius a murit într-un atac de cord la ora 10 p.m. Am executat sentinţa în acord cu regulile ordinii noastre generale şi ne-am răzbunat astfel pentru trădare. Deşi şi prietenul său a fost condamnat să moară, execuţia a fost amânată pentru o dată ulterioară. Vom discuta motivele acestui fapt la şedinţa următoare. Admiterea unui nou membru în locul fratelui Silesius se poate face odată cu 'întâlnirea de la St. John. Doresc să ne întâlnim aici mâine seară la ora 8.00. Cazul Frabato este în atenţia noastră. Sesiunea de astăzi s-a încheiat. Noapte bună, tuturor!

Au părăsit casa lojei inobservabil, unul câte unul, înghiţiţi de întunericul nopţii.

Minutarul ceasului mare electric din staţie se mişca încet spre zece fix. în sala de aşteptare, mulţi turişti aşteptau trenul de la Bad Schandau spre Berlin. Prin megafon o voce anunţă sosirea trenului şi lumea urcă nerăbdătoare pe peron, pentru că trenul nu stătea decât câteva minute în Dresda.

Frabato stătea în faţa unei măsuţe notându-şi câte ceva. îşi puse carneţelul în buzunar şi era gata când trenul ajunse. O uşă a vagonului zbură în lături, chiar în faţa sa şi un tânăr în costum de călătorie a sărit din vagon, grăbindu-se spre barul de răcoritoare. A plătit şi, în drum spre vagonul său, când nu făcuse decât câţiva paşi, sa prinse cu ambele mâini de piept şi se prăbuşi gemând. Se zvârcoli de durere timp de câteva secunde, apoi rămase nemişcat.

Câţiva oameni curioşi se strânseră în jurul lui. Şi poliţia fu într-o clipă acolo şi ridică cadavrul. S-a trimis după un medic şi au fost luate declaraţii martorilor oculari.

Frabato urmărise tăcut totul, în cele mai mici detalii, fiind foarte aproape. Magician fiind a realizat într-o clipă că orice ajutor, de orice fel, ar fi fost zadarnic în această conjunctură. Instinctiv a simţit că necunoscutul nu a murit de moarte naturală.

El părăsi staţia fără grabă şi se îndreptă spre strada Leipziger. După ce hoinări cam o oră, se opri într-o pădurice la periferia oraşului să se odihnească.

Noaptea era minunată, luna şi stele străluceau pe cerul senin. Absorbit de gânduri, el stătu ceva acolo înainte de a face drumul înapoi. Opri un taxi lângă portul Elbe şi se întoarse la hotel.

Era două dimineaţa când intră în cameră. Încuie uşa, scoase valiza şi-şi montă sfera magică. Imaginile oglinzii îi confirmau bănuiala că moartea tânărului fusese provocată de o acţiune violentă a Lojei FOGC. Frabato încuie sfera în valiză şi merse la culcare.

In dimineaţa următoare el cumpără din Dresda ziarul cel mai citit. Sub titlul Moarte în Gara Centrală din Dresda era următoarea relatare:

Autorul binecunoscut, dr. Alfred M., a încetat din viaţă, subit, în gara centrală, la 10 fix, noaptea trecută. Oraşul nostru deplânge moartea neaşteptată a acestui tânăr plin de talent şi speranţă, ale cărui lucrări au fost primite mereu cu mare entuziasm. Ultima sa dramă, Testamentul este în curs de tipărire. Vom păstra o vie amintire în inimile noastre acestui om extrem de ambiţios şi talentat .

Capitolul III

 

Aşa cum se stabilise, cei 21 de specialişti şi Marele Maestru al Lojei FOGC se întâlniră din nou. întâi au rezolvat-o cu directorul Z., preşedintele unei mari bănci. Secrete impor­tante ale celor 28 de trepte ale lojei îi fuseseră dezvăluite de Fratele Silesius. Nefiind membru al lojei, sau avea să devină, sau urma să-şi piardă viaţa. Dar, cum felul său de a fi nu se potrivea cu al acelora ce făceau parte din lojă, el fu condamnat să moară. Ca preşedinte al unei bănci mari, Z, avea, legal, o mare putere, aşa că se hotărâră întâi să-l folosească pentru procurarea unei sume importante de bani.

Înainte de toate, loja era constituită din mari capitalişti care aveau grămezi de posesiuni, adunate prin aplicarea metodelor oculte, doar în intenţia de a acumula un capital frumuşel în scurt timp. Fuseseră întotdeauna gata să facă orice pentru a-şi atinge scopul. Viaţa unui om nu însemna nimic pentru ei şi întotdeauna ştiau să exploateze în favoarea lor aşa-zisa jurisdicţie. Metode complicate, antrenament şi experienţă nu le îngăduiau să dezvăluie actele lor criminale sub ochii oamenilor fără a trezi suspiciuni. Activitatea lor era facilitată de faptul că în Germania oamenii nu dădeau, importanţă activităţii de cercetare în domeniul legilor şi energiilor mentale.

Loja organiza reprezentaţii de ocultism doar ca să demonstreze că se baza numai pe trucuri şi înşelătorie. Ştiau foarte bine că răspândirea filosofiei oculte ar aduce cu sine o nouă ordine în societate, ceea ce ar fi constituit un obstacol în tot ce întreprindeau. Mai mult, exista pericolul să fie recunoscuţi de ocultiştii cu activitate pozitivă şi, ca urmare, să fie descoperiţi.

Activitatea lui Frabato, cel care putea să dea dovezi clare ale existenţei legilor şi energiilor mentale, sigur că le trezea ostilitate. Dacă ar fi fost unul dintre numeroşii pseudo-ocultişti, loja n-ar fi avut nici un motiv să se amestece. Mai cu seamă, Marele Maestru era înverşunat împotriva lui Frabato, nu-l putea ierta pentru că-i dezvăluise întreaga viaţă. Aşa că au hotărât să facă tot ce le va sta în putinţă pentru a-l opri pe Frabato să mai ţină prelegeri.

Întâi au făcut pregătiri să-l distrugă pe directorul Z. Secretarul merse până la locuinţa aflată la subsol a îngrijitorului, s-o aducă pe fata acestuia, Eli, care, în asemenea situaţii, juca rolul de medium. Fata locuia acolo singură cu tatăl ei, mama ei murise în urmă cu câţiva ani. Eli avea 18 ani, era zveltă, cu părul şaten, ondulat şi ochii de un albastru-închis. Deşi nu-i convenea acest rol, nu îndrăznea să spună nimic, de teamă ca tatăl ei să nu-şi piardă poziţia.

După câteva minute, Eli apăru în sala şedinţei, însoţită de secretar. în mijlocul camerei fu aşezată o canapea şi fu acoperită cu un cearşaf de mătase albă.

Un al doilea cearşaf era ţinut în imediata apropiere în caz că ar fi fost necesar să izoleze mediumul în timpul experimentului.

Apoi, Marele Maestru dădu semnalul de începere a operaţiunii. Eli trebuia să stea întinsă pe canapea, iar secretarul să se aşeze pe un scaun lângă ea. A privit-o pătrunzător, murmurând câteva formule semnificative. în câteva minute, Eli era în prima fază a hipnozei. Printr-un număr de şocuri magnetice, magicianul reuşi să transforme această stare într-una de hipnoză profundă. Câteva şocuri (lovituri uşoare) în jurul gâtului i-au anulat posibilitatea de a vorbi în timpul hipnozei.

Eli era atât de familiarizată (obişnuită) cu acest fel de stări, că putea îndeplini orice ordin primit, fără nici o dificultate. întâi i s-a comandat să afle, prin intermediul unei plimbări mentale, ceea ce făcea Frabato în acel moment. într-o clipă, ea raportă că Frabato dădea o reprezentaţie. Secretarul îi chemă spiritul, înapoi, cu grabă, fiindcă îi era teamă că Frabato va recunoaşte spiritul lui Eli şi, în felul acesta, ar fi devenit interesat de şedinţa lor.

Apoi i s-a ordonat să raporteze despre activitatea directorului Z. îi informă că în acel moment se afla la el acasă şi citea ziarul. întrebat despre ceilalţi membri ai familiei, mediumul răspunse că era singur. Acest fapt îl determină pe Marele Maestru să înceapă. La un semn, fraţii formară .un cerc în jurul lui Eli, iar conducătorul se pregăti să încarce mediumul cu fluid magnetic. Când tensiunea deveni suficient de puternică, i-au comandat să-l adoarmă pe director şi să-l urmărească permanent.

Influenţat de medium, Z. fu lovit de o copleşitoare nevoie de somn. Nici nu apucă bine să se urce în pat, că şi adormi adânc. Eli îi informă despre starea directorului. în acelaşi timp, i-a fost comandată păstrarea legăturii cu el. Prin acest asalt magic, Z. devenise un instrument în mâinile lojei.

Secretarul zgârie numele lui Z. într-o farfurioară de ceară pregătită anume pentru asta şi o puse pe plexul mediumului, realizând astfel o legătură foarte apropiată a spiritelor. După aceasta, farfurioara fu aşezată pe fruntea fetei pentru câteva minute, cu scopul de a face spiritul directorului capabil de a primi ordine prin telehipnoză.

Secretarul atinse urechile şi regiunea cardiacă a mediumului cu farfurioara, apoi o puse deoparte.

Cercul format de fraţi fu deschis pentru o clipă, canapeaua unde era mediumul fiind împinsă deoparte şi acum, Marele Maestru stătea în mijlocul cercului.

Ceara din farfurioară se încălzea încet-încet, transformându-se într-un fel de pojghiţă. Rostind aceeaşi formulă magică iarăşi şi iarăşi, Marele Maestru intră în transă ca să poată stabili un mai bun contact spiritual cu receptorul. Avea suficientă energie pentru această transmisie de la cercul format de fraţii săi. Cu o voce sugestivă, el rosti următoarele cuvinte deasupra stratului de ceară:

Mâine dimineaţă, la ora 11,45 fix, un tânăr va intra în biroul tău. Va purta un costum de culoare închisă şi cravată roşie. Acest om îţi va cere un milion de mărci împrumut pentru un proiect de construcţie în Elveţia. Nefiind în stare să spui nu, vei ceda rugăminţii sale. După ce-şi va fi lovit fruntea de trei ori cu palma dreaptă, vei completa un cec de un milion de mărci. Imediat după ce-i vei înmâna cecul, ţi se va face foarte tare somn şi vei adormi profund timp de cinci minute. Când te vei trezi vei uita tot ce s-a întâmplat. în nici un caz nu-ţi vei reaminti cum arăta tânărul şi orice amănunt al incidentului ţi se va şterge din memorie.

începând din acea oră te vei simţi rău. Vei căpăta o înfăţişare suferindă şi vei fi chinuit de nervozitate. Vei fi mai apatic şi, pe zi ce trece, vei deveni tot mai obosit şi mai deprimat. Te vei enerva din orice fleac şi nu vei mai avea odihnă. Nu-ţi va mai rămâne nimic în lumea asta care să-ţi redea liniştea. în final, tot ce te înconjoară ţi se va părea de nesuportat şi, după exact paisprezece zile, te vei sinucide, folosind un revolver.

Directorul Z. era văzut ca un domn onorabil şi era binecunoscut pentru excelenta lui pregătire. într-una din zile, pe când era la Londra, fusese jefuit şi, de atunci, era foarte prevăzător, întotdeauna ţinându-şi un revolver pregătit lângă pat.

După ce Marele Maestru duse la bun sfârşit această sugestie, mai fixă cu privirea un timp pelicula de ceară, apoi făcu un semn ritual şi o înfăşură într-o bucată de mătase violetă pe care i-o dăduse secretarul.

Cercul magic se desfăcu şi fraţii îşi reluară locurile pe scaune, în mijlocul camerei. Apoi canapeaua cu mediumul fu adusă în centru. Secretarul îi chemă spiritul înapoi din casa directorului şi îl trimise la Frabato.

Acesta îşi terminase spectacolul şi era în vizită la un bun prieten al său. Mediumul dădu adresa exactă, raportând că familia prietenului mersese deja la culcare, iar cei doi discutau probleme de ocultism. Discuţia lor era atât de însufleţită, încât Frabato nici nu observă că Eli îl privea.

Primind această informaţie, Secretarul chemă înapoi spiritul mediumului şi prin şocuri magnetice şi formula corespunzătoare o readuse pe Eli la viaţă.

Nici nu-i trecea prin minte ce planuri realizase loja cu ajutorul ei. Câştigul o mulţumea înainte de toate, dar organizarea neobişnuită a acestor întruniri era de neînţeles pentru ea. Secretarul o conduse amabil până la uşă şi îi dădu câteva bancnote drept recompensă.

Printre secretele Lojei FOGC se număra şi capacitatea de a face pe oricine să adoarmă, de a se trezi din nou, de a îmbolnăvi, de a ţine în viaţă sau a ucide, după bunul lor plac. In orice caz, membrii conducerii dobândiseră această abili­tate şi ştiinţă numai prin pactul cu diavolul. Puteau influenţa orice persoană neantrenată, prin metodele lor magice, aceasta neavând nici o şansă de a cunoaşte cauza influenţei la care erau supuşi.

Frabato era un caz special pentru lojă, fiindcă era familiarizat cu practicile oculte de orice fel şi, în plus, era sub protecţia Fraţilor Luminii.

Loja FOGC ştia de existenţa Fraţilor Luminii, dar n-avea nici o idee despre puterea lor. Ei hotărâră să scape de Frabato printr-un asalt magic. După o scurtă discuţie, Secretarul merse în camera cu echipament, aducând un aparat pe care îl numeau tepafon. Acest dispozitiv a fost plasat în mijlocul camerei. Era un aparat emiţător de raze magice ale morţii pe orice distanţă şi constituia cea mai puternică armă a Lojei FOGC, strict confidenţială.

Dacă o fotografie sau o mumie a unei fiinţe ori a unui animal era plasată în focarul razelor sale, nu numai fizicul era afectat, dar chiar şi entitatea astrală. Acest instrument putea distruge orice fel de material, de la orice distanţă şi de orice categorie. Mai mult, acesta servea la transmisia de energie, ceea ce constituia o realizare a ştiinţei moderne. în afară de asta, orice fel de idee (sugestie) putea fi transmisă cu ajutorul lui. în sfârşit, se puteau declanşa, cu ajutorul acestui dispozitiv, otrăvirea, precum şi maladiile nervoase, care ar fi putut pune în dificultate şcolile de medicină. O fotografie sau un obiect personal era de obicei suficient pentru a intra în contact cu persoana ce urma a fi influenţată, distanţa neavând nici o importanţă.

Pentru că Frabato era binecunoscut, fotografia sa apărea în ziare din când în când, aşa că era lesne pentru Loja FOGC să-şi procure una în acest scop.

Marele Maestru fixă fotografia lui Frabato în focarul razelor tepafonului şi aprinse combustibilul, un amestec preparat cu alcool. în acelaşi timp, ceilalţi fraţi formară un cerc magic în jurul aparatului pentru a intensifica elementul focului pe plan fizic, prin telepatie.

Magicienii negri, de obicei, recurgeau la această metodă de distrugere în cazurile în care victima poseda capacităţi oculte remarcabile. Tepafonul era, de asemenea, frecvent utilizat pentru execuţiile în cadrul lojei. Aparatul servise de multe ori în acest scop. Diagnosticul medical era întotdeauna infarct.

Frabato era încă cu prietenul său şi conversaţia lor însufleţită nu luase sfârşit. Amândoi erau absorbiţi în discuţia lor aşa că, la început, nici nu sesizară atacul Lojei FOGC. Doar când începu brusc să transpire, Frabato remarcă starea sa neobişnuită. Se plimbă prin cameră neliniştit, încercând să afle cauza acestei călduri anormale. Niciodată nu i se întâmplase ceva asemănător.

Temperatura creştea chiar şi-n cameră, astfel încât îl afecta şi pe prietenul său. Frabato îşi dădu seama că în corpul său se afla cauza acestei călduri. Ceasul său de mână şi inelul îi ardeau pielea. Nu mai era nici un dubiu acum că o forţă străină încerca să-l distrugă. Îşi dorea să-i ţină piept, dar căldura deja îi penetrase organismul în aşa măsură, încât nu se mai putea concentra. Se lăsă neputincios într-un scaun.

Şi prietenul său era neputincios. Ce ar putea ajuta în acest caz? Un ajutor medical ar fi fost zadarnic, pentru că ce-ar putea face medicii împotriva efectelor magice?

Sângele aproape îi fierbea în vine şi, deşi el încerca să reziste, nu putea să-şi influenţeze organismul cu ajutorul spiritului. în această situaţie disperată, Frabato îl rugă pe Dumnezeu să-l ajute şi să-l inspire. Era convins că va fi ajutat, doar dacă nu era destinat să-şi sfârşească încarnarea chiar atunci.

Prietenul lui Frabato încercă să-l magnetizeze, dar trebui să se abţină de la aceasta, întrucât căldura în cameră devenise insuportabilă.

Deodată, Frabato auzi o voce în timpul invocaţiei sale, Apă! Buzele sale murmurară: Apă, multă apă! Prietenul său ieşi năvalnic din cameră, aduse o găleată şi o umplu cu apă. l-o aduse repede lui Frabato, care îşi cufundă în ea, fără vlagă, mâna stângă. în acelaşi moment se simţi uşurat şi în câteva minute claritatea şi forţa gândurilor îi reveniră.

Pentru că apa se încălzea din ce în ce mai tare, prietenul lui mai aduse o găleată. Astfel, căldura era condusă înspre apă timp îndelungat, pentru că atacul Lojei FOGC era continuu. Dar, pentru că razele distructive treceau acum prin corp fără a avea vreun efect, Frabato, curând, se simţi din nou în stare să-şi utilizeze capacitatea clarvizionară. Urmări cu spiritul razele magice şi află că ele veneau de la Loja FOGC.

O să vă pară rău curând că m-aţi atacat în acest fel, gândi el; atât cât legile spirituale o permit, voi încerca să vă distrug toate planurile voastre viitoare.

Cât timp a emis raze tepafonul, Frabato continua să le devieze în apă. Aşa că el urmări neîncetat întâlnirea fraţilor lojei prin clarviziune, până când, după încă o oră, ei desfăcură, în sfârşit, cercul magic, mutând fotografia din focar şi stingând flacăra. Secretarul închise această armă periculoasă în camera specială.

După aceasta, fraţii mai discutară puţin, exprimându-şi satisfacţia că Frabato nu va mai fi în stare să le facă nici un rău. Aşteptau deja cu nerăbdare ştirile de a doua zi, care să informeze oamenii despre moartea subită a binecunoscutului magician şi anularea reprezentaţiilor sale. Apoi şedinţa se încheie.

Frabato îşi încheie şi el observaţiile.

Pentru că nu avea cunoştinţe în hotel, el accepta invitaţia prietenului său şi rămase cu el peste noapte. înainte de a merge la culcare el ceru o placă lungă de cupru sau o sârmă şi un cuţit de bucătărie ascuţit.

Prietenul său îi aduse un cuţit şi o bobină de sârmă de cupru. Frabato întinse sârma împrejurul patului, conecta ambele capete cu cuţitul şi îl înfipse-în podea. Concentrându-se puternic pentru scurt timp, el încarcă sârma cu sugestia (ideea) de protecţie în toate cele trei lumi.

Făcând asta, se izola oarecum împotriva oricărei influenţe spirituale. Apoi merseră la culcare. Frabato mulţumi lui Dumnezeu pentru minunatul său gest de salvare şi curând adormi profund.

 

 

 

 

 

Capitolul IV

 

Marele Maestru al Lojei FOGC stătea într-o cafenea elegantă din strada Prager, sorbind dintr-o ceaşcă de cafea şi parcurgând atent paginile uneia din publicaţiile din Dresda. Nimic despre moartea lui Frabato? E imposibil! Tepafonul n-a dat-greş niciodată. Pentru ce am făcut acest pact cu prinţul demonilor? erau gândurile ce-i treceau cu repeziciune prin cap.

Nervii îi erau încordaţi de furie şi dezamăgire. Fraţii Lojei voiau să sărbătorească succesul în această seară, iar acum...! Acest eşec va zdruncina, fără îndoială, încrederea multora dintre membri în puterea lojei. Pe deasupra, şi-a dat seama că însăşi autoritatea sa era grav compromisă.

A contramandat telefonic întâlnirea plănuită pentru acea seară, apoi merse spre casa Lojei. Ajunse şi intră chiar în sala folosită pentru operaţiuni magice speciale, executate numai şi numai de Marele Maestru.

Incăperea nu avea decât o fereastră, care putea fi automat blocată. în aripa de est a ei era un altar constând dintr-o coloană tetragonală, ornamentată cu însemne magice. Pe altar, pregătite, erau câteva instrumente magice. Deasupra lor, un portret al celui mai mare reprezentant al magiei negre, pe nume Bafomet (Baphomet). Pereţii erau îmbrăcaţi în catifea de un albastru închis, iar tavanul era bleu. Din mijloc atârna un candelabru mare. Pe altar mai era o lampă mică care îţi atrăgea atenţia, fiindcă lumina în cele şapte culori ale curcubeului corespunzătoare celor cu cele şapte sfere ale planetelor. Aceasta a fost denumită de ocultişti lanterna magică. în fiecare colţ al încăperii erau aşezate câte două lumânări mari în suporturi de argint. Deşi camera putea fi iluminată electric, numai lumânările sau lămpile erau folosite pentru operaţiuni magice.

Marele Maestru îşi luă dintr-un dulap o haină de mătase albastru-închis şi o eşarfă de aceeaşi culoare. După ce închise bine uşa, se dezbrăcă şi îşi puse noua îmbrăcăminte. Eşarfa avea în partea de sus, care se aşeza pe frunte, o pentagramă brodată cu fir de argint. Era încălţat cu o pereche de pantofi din mătase violetă. Deschise apoi un seif construit în perete şi luă de acolo o carpetă albă pe care o întinse pe jos. Carpeta avea brodat pe ea, cu multe culori, un cerc magic, subţire ca un şarpe, ornamentat cu multe nume. In faţa cercului magic se afla un triunghi, iar înlăuntrul lui era o pentagramă brodată în culori purpurii. Fiecare colţ al pentagramei era ornamentat cu câte o literă; citite spre dreapta acestea formau cuvântul Satan.

El puse o cădelniţă în spatele triunghiului şi, de asemenea, cinci lumânări împrejurul cercului. Apoi, examina încă o dată totul, astfel încât să nu intervină nimic pe parcursul evocării. In ciuda protecţiei pe care o avea prin forţa pactului său, orice neatenţie putea avea consecinţe grave.

După ce aprinse cărbunele din cădelniţă, un miros puternic umplu încăperea. Apoi aprinse lumânările şi închise lumina electrică. Lumina zilei nu pătrundea deloc, din pricina draperiei.

Marele Maestru păşi maiestuos în interiorul cercului magic ţinând în mâna stângă sabia magică, iar în dreapta sceptrul magic. Gâtul acestuia era ornamentat cu un sigiliu magic, având pe el semnul fiinţei ce urma să fie evocată.

Se întoarse cu faţa spre est recitând entuziast formula evocatoare: Sunt în legătură cu voi, salamandră şi spirite de foc ale infernului. Mediul vostru îmi este supus în toate cele trei lumi. Te invoc şi te conjur, prinţ al spiritelor de foc din infern! Te invoc în numele lui Satan, al Atotstăpânitorului, care este domnul şi conducătorul! Fiind supus al stăpânului tău, îţi ordon în numele lui să te supui voinţei mele, iar elementele tale să servească scopului meu. îţi cer ca spiritele tale de foc să mi se supună şi să mă ajute' tot timpul în planurile mele. în numele celui mai înalt domn şi conducător, căruia îi sunt obligat prin jurământ, îţi cer persecutarea şi distrugerea lui Frabato. Prinţ al spiritelor de foc ale infernului! Apari acum, aici, fă-te văzut în faţa cercului meu ca să-mi confirmi recepţionarea ordinelor!

După ce Marele Maestru a recitat patetic evocarea sa, flăcările lumânărilor s-au înălţat şi podeaua s-a cutremurat. O rază strălucitoare apăru în triunghiul magic, iar o voce stridentă se făcu auzită:

Ţi-am auzit rugămintea, mare magician! Trebuie să ne supunem ţie, fiindcă mai marele nostru îţi este obligat. Deci îl voi persecuta pe Frabato cu ajutorul supuşilor mei, atâta timp cât influenţa mediului vostru este posibilă. Totuşi nu pot garanta un succes deplin, deoarece Frabato are de îndeplinit o misiune deosebită în această lume. Destinul său nu este ca destinul muritorilor obişnuiţi! Conturul fiinţei deveni din ce în ce mai vizibil şi limbi de foc dansau în jurul ei. O căldură insuportabilă se răspândea în jurul acestei apariţii a cărei putere era atât de pătrunzătoare, încât Marele Maestru simţi că se află în primejdie. îşi ridică sabia şi îi îndreptă vârful înspre aceasta. Se auzi un bubuit de tunet care zgâlţâi pământul şi fiinţa de foc dispăru.

După câteva momente de relaxare şi concentrare, magicianul negru se întoarse spre sud.

Voi, forţe ale aerului, întreaga mea personalitate este în contact cu mediul vostru! Rege al fiinţelor demonice ale aerului, ascultă chemarea mea şi supune-te voinţei mele! Fiind aliat cu mai marele vostru, vă evoc în numele lui. Voi şi spiritele uraganelor care trec în viteză prin atmosferă, trebuie să-mi ascultaţi ordinele! Te invoc, rege al spiritelor demonice ale aerului! Fă-te văzut aici, în faţa cercului meu şi confirmă recepţionarea rugăminţii mele! Nu ezita, altfel te voi tortura şi chinui în numele Stăpânului tău! Rege al demonilor aerului, apari!.

Cu un vuiet cumplit îşi făcu apariţia în triunghiul magic, iar vocea sa era zbierată, ca şi când ar vorbi de foarte departe:

Tu, vierme al pământului, dacă nu erai aliat al Stăpânului meu, te-aş fi rupt în bucăţele, fiindcă ai îndrăznit să mă ameninţi în felul acesta! Numai datorită pactului îţi sunt obligat. Acum, spune ce vrei!

Cer distrugerea lui Frabato! ordonă Marele Maestru. Spiritele aerului să-l prigonească tot timpul şi să-i zădărnicească toate acţiunile şi planurile. Trebuie să se simtă complet lipsit de putere.

Voi face ceea ce pot face, dar nu pot garanta nici un succes, deoarece Fraţii Luminii îl sprijină pe Frabato, replică dispreţuitor regele demonilor aerului şi dispăru.

Indiciile poziţiei deosebite a lui Frabato, puterea şi protecţia de care se bucura făcură ca furia şi ura să crească o dată în plus în sufletul Marelui Maestru. în această stare de spirit, el se întoarse spre vest:

Voi, forţe ale apei, vă conjur! Ascultaţi ordinul meu, voi, fiinţe ale acestui mediu! Demon prinţ al apelor, te invoc! Sunt în legătură cu mediul tău şi vorbesc limba ta. Te chem în numele lui Satan, stăpânul tău, eu, aliat al lui. Supune-te imediat, ieşi din oceanul tumultuos şi fă-te văzut aici, în faţa cercului meu, ca să confirmi recepţionarea rugăminţilor mele! Nu refuza să vii, căci te voi persecuta în numele Stăpânitorului infernului! Prinţ al apelor, apari!

Cu un vuiet, apăru în triunghiul magic o fiinţă neobişnuită, jumătate om, jumătate peşte, adresându-se magicianului cu o voce răguşită: M-ai chemat-din mediul meu, deşi ştii că detest marile oraşe. Te-aş fi prigonit pentru ameninţările tale, dacă nu erai aliat al Stăpânului meu. Spune ce doreşti şi fă-o mai repede!

Cu o voce plină de ură şi furie, Marele Maestru a ţipat: Nu te-am chemat din adâncul mării pentru nimic. în numele Stăpânitorului tău îţi cer să-l persecuţi şi să-l distrugi pe Frabato! Este primul om care a rezistat Lojei noastre, aşa că doresc să nu mai existe!

Voi încerca să îndeplinesc dorinţa ta. Ce este în puterea mea voi face, dar nu pot garanta succesul. Va depinde mult de cum îl vom surprinde pe Frabato într-un moment greu al lui.

Magicianul alungă apariţia cu un gest al sceptrului.

Era extrem de contrariat că prinţii demoni nu i-au promis succes deplin şi avu o presimţire a marilor greutăţi ce avea să le întâmpine.

Ca să desăvârşească pătratul magic, avea să evoce şi prinţul elementelor demonice ale pământului, aşa că se întoarse spre nord:

Prinţ al forţelor demonice ale pământului, aliatul Stăpânului tău te cheamă în numele lui! în numele lui Satan, fă-te văzut în faţa cercului meu să-mi spui dacă îmi accepţi cererea! Fă imediat ce îţi ordon, altfel te voi tortura în numele Stăpânului tău! Prinţ al pământului, apari!

Pământul de sub picioarele Marelui Maestru se zgudui şi un omuleţ cu păr alb şi o bărbie prelungă apăru în triunghiul magic, făcând o zarvă cumplită. Ochii săi mari, întunecaţi şi adânci fixau aprins pe magician. în mâna dreaptă ţinea o lanternă care răspândea o lumină difuză. Spiritul pământului îl penetra pe magician cu privirea sa:

Am plecat împotriva voinţei mele din împărăţia mea ca să mă supun dorinţelor tale. Prin legea spiritului îţi sunt obligat, în virtutea pactului pe care l-ai făcut până când vei muri. Ce doreşti să fac? Vocea dură, ca şi fixitatea penetrantă a privirii celui ce i-a vorbit, l-au făcut pe magician să simtă un fior de gheaţă prin şira spinării. Deodată îi veni în minte ideea că după ce va muri va fi servitor al acestei fiinţe.

Prinţul gnomilor aştepta liniştit în triunghiul magic. Gândurile şi simţămintele magicianului erau transparente pentru el şi acest fapt părea că-l umple de o mare plăcere, de vreme ce, în viitor, acest om puternic va fi supusul său.

Deşi aproape paralizat, Marele Maestru se reculese şi spuse:

Ştiu ce mă aşteaptă, dar nu pot rămâne inactiv, privind cum un altul ridiculizează Loja noastră. Aşa că, îţi cer să-l prigoneşti pe Frabato, utilizându-ţi întreaga forţă şi să-l distrugi. Aruncă-l pe tărâmul tău şi învăluie-l în întuneric, să nu mai scape! Aceasta îţi cer! Exterminarea lui Frabato va servi imaginii Stăpânului tău şi frăţiei noastre.

Voi face ceea ce stă în puterea mea, răspunse spiritul pământului, dar nu pot garanta succes deplin în ceea ce priveşte un om ca Frabato.

Spiritul pământului dispăru şi casa deveni liniştită ca un mormânt. Evocarea elementelor demonice îl vlăguise pe Marele Maestru într-atât, încât rămase în cercul magic obosit mort. Respira greu şi avea sentimentul că i se goleşte complet capul.

Vedea pe spiritul demonilor ce-l servea zi de zi, într-un colţ al încăperii. Acesta fusese lângă el timp de mulţi ani, ajutându-l să-şi împlinească multe din dorinţe, aşa că devenise complet dependent de acesta. Fusese prevenit că nu va avea puterea să scape din lanţurile acestea. Legile spiritului nu-i dădeau puterea să anuleze acest pact cu forţele demonice. Puterea pe care o câştigase prin acest pact nu putea dura la infinit şi aşa cum astăzi era stăpân, mâine putea fi sclav.

Dorinţa sa pentru putere şi averi în lumea spirituală n-ar fi fost satisfăcută de propriile sale capacităţi oculte, aşa că cedase tentaţiei pactului magic. Acest sentiment al dependenţei îl cuprindea ca un coşmar mai ales acum, chinuindu-l aşa cum nu i se mai întâmplase niciodată în viaţă. Ura faţă de Frabato era imensă şi încă mai creştea datorită faptului că prinţii celor patru elemente nu-i garantaseră nici un succes.

Ce putere îl sprijinea pe acest Frabato? era unul din gândurile sale. Vreau să-l distrug chiar cu preţul vieţii mele! Incitat de astfel de gânduri, Marele Maestru hotărî să-l evoce pe Stăpânul forţelor demonice însuşi, să-l roage să-i îndeplinească dorinţa.

Magicianul puse sabia pe podea în cerc şi puse piciorul stâng pe ea. Ridică sceptrul magic, cu mâna dreaptă, desenând în aer semnul întunericului, cel cu care îl putea evoca pe Stăpânul Demonilor. Nici nu terminase bine de descris semnul, când o rază puternică apăru din podea, luminând întreaga cameră. Marele Maestru stătea în picioare acolo, ca străfulgerat de lumină şi se lupta să-şi conserve conştienta, deoarece în încăpere se răspândise o radiaţie paralizantă. Nici un muritor obişnuit n-ar fi fost capabil să reziste unei asemenea teribile tensiuni şi numai pactul l-a salvat pe acest om de o moarte instantanee.

O apariţie extrem de stranie se contura în triunghiul magic din faţa cercului. Capul unui ţap cu coarne şi cu corp uman acoperit de păr se făcu văzut. Mâinile aveau degete cu gheare, iar picioarele copite ca ale unui bivol. O coadă lungă, subţire completa această apariţie.

După ce înfăţişarea sa deveni vizibilă în întregime, raza luminoasă dispăru în pământ. Foarte rar văzuse magicianul acest spirit. Era Bafomet, Stăpânul Demonilor! Cu o voce răguşită, Bafomet se adresă Marelui Maestru, care tremura:

Mare Magician, din câte văd, vrei să-l distrugi pe Frabato. Este o idee bună, pe care te voi ajuta s-o împlineşti cu tot ce-mi stă în putere. Totuşi, nu va fi uşor, fiindcă acest Frabato este o fiinţă cu o misiune specială. Trebuie să facem faţă unei sarcini dificile, de vreme ce metodele voastre au dat greş. Poate vrei să-ţi petreci viaţă bucurându-te de alte plăceri ale ei. în sufletul Marelui Maestru se dădea o luptă între rămăşiţa de conştiinţă, teamă şi ură. în cele din urmă, ura sa a învins şi explodă într-un acces de furie:

Pentru ce am încheiat un pact? Eşti obligat să mă ajuţi până la sfârşitul vieţii. Poate vei triumfa după moartea mea, dar acum îţi cer să mă ajuţi să-l exterminăm pe Frabato, altfel nu voi mai avea nici o plăcere în viaţă. în veci, fii blestemat!

După ce magicianul rosti acestea, vizitatorul dispăru în pământ fără să spună un cuvânt.

Încordarea aceea paralizantă dispăru pe dată. Complet epuizat, Marele Magician rosti formula de eliberare faţă de toate elementele evocate, adăugând şi câteva formule de protecţie. închise rapid toate instrumentele la locul lor şi părăsi templul magic.

Se lăsă pe o canapea din apropiere şi nu fu în stare să gândească nimic clar pentru mult timp.

După ce bău o ceaşcă zdravănă de cafea, se simţi întrucâtva mai bine, dar nu putea să se descotorosească de evenimentele dramatice petrecute în ziua aceea.

Marele Maestru plecă din sediul Lojei spre casă într-o stare depresivă, deşi soarele strălucea pe cerul limpede.

Capitolul V

 

În seara aceleiaşi zile, amfiteatrul Clubului Excentric era supraaglomerat. Frabato avea o conferinţă particulară cu reporteri şi oameni de ştiinţă şi numai cei invitaţi aveau dreptul să participe. Cu toate acestea, de când Loja FOGC avea reprezentanţi la nivelul fiecărei clase sociale, printre cei prezenţi erau şi câţiva membri ai acesteia.

Când conferinţa a luat sfârşit, reporterii îl înconjurară pe Frabato, atacându-l cu întrebări. Primele răspunsuri fură menite să satisfacă curiozitatea celor prezenţi, aşa că Frabato se retrase împreună cu cei rămaşi într-o încăpere separată, pentru discuţii într-un cerc restrâns.

Printre cele discutate s-a ridicat problema hipnotismului, iar Frabato a explicat că în viitor nu va mai putea realiza experimente folosind hipnoza, în public. Un inspector de poliţie a atras atenţia asupra unor noi dispoziţii legale referitoare la această chestiune, iar Frabato promise să ţină seama de ele.

Pe neaşteptate, ideea prohibiţiei hipnozei îi stârni pe cei prezenţi şi făcu ca unul dintre reporteri să se adreseze lui Frabato:

Fac prinsoare pe 500 DM că nu veţi avea curajul să realizaţi un experiment folosind hipnoza în spectacolul dumneavoastră următor.

Frabato se simţi oarecum încolţit. Nu era în firea lui să încalce legea. Pe de altă parte, gândea că a fi privit ca un laş îi leza demnitatea, mai ales că era insistent provocat de persoane dornice de senzaţional. Convins fiind că în cele din urmă va avea vreo idee salvatoare, Frabato făcu pariul.

Imediat după aceea, părăsi clubul şi se întoarse cu maşina sa la hotel.

În dimineaţa următoare se mai gândi o dată la cele petrecute cu o zi în urmă. îi încolţi ideea că pariul fusese o cursă a Lojei FOGC.

Deodată, îi veni ideea cum să scape din capcană fără însă să piardă pariul. Se îmbrăcă în grabă şi plecă să se plimbe, timp în care puse la punct toate detaliile planului său. După micul dejun îşi desfăcu corespondenţa şi plecă în oraş.

Intră într-un magazin de muzică din Wilhelmstrase şi întrebă pe unul dintre vânzători dacă ar fi posibil să-şi imprime vocea pe un disc pe care să-l poată lua imediat. Vânzătorul răspunse afirmativ şi îl conduse pe Frabato în studioul de înregistrări. Era deja după-amiază, când Frabato părăsi magazinul. Bine dispus, se întoarse la hotel, încărcat cu o mulţime de discuri.

* * *

Sala mare a galeriei de artă era foarte însufleţită. Reporteri ai multor ziare din Dresda s-au grăbit să nu piardă această seară. Din ce în ce mai mulţi oameni se înghesuiau în sală spre a lua parte la experimentele misteriosului Frabato.

Sala era mai mult decât supraaglomerată, când Frabato urcă pe scenă, întâmpinându-şi publicul cu un zâmbet.

Când aplauzele se mai domoliră, el se adresă mulţimii:

Doamnelor şi domnilor, vă mulţumesc foarte mult pentru această primire şi pentru interesul pe care îl acordaţi reprezentaţiilor mele.

Intr-una din primele mele conferinţe, am subliniat faptul că există în spaţiul dintre cer şi pământ o mulţime de lucruri pe care fiinţele umane pot cu greu să le înţeleagă şi să le stăpânească. Am reuşit să vă dau câteva dovezi legate de forţa magnetismului, de influenţa sugestiei la distanţă, de clarviziune şi telepatie. La fel ca şi în spectacolele anterioare, aş vrea să vă rog din nou să mă ajutaţi astăzi în realizarea experimentelor propuse. Chiar de la început aş dori să vă fac cunoscută lumea celor ce nu mai sunt şi să vă demonstrez că, din punctul, pe care noi îl numim moarte, existenţa omului nu numai că nu se sfârşeşte, dar, dimpotrivă, de acolo începe viaţa adevărată şi că viaţa spirituală trebuie văzută ca un fel de pregătire pentru aceasta.

Nu voi face spiritisme sau altele de genul acesta, deoarece destui şarlatani îşi fac din acestea un refugiu şi sper să vă conving cu adevărat prin aducerea aici, pe această scenă, a spiritelor unor oameni care au decedat.

Această declaraţie incredibilă stârni în sală murmure şi ele nu încetară decât în momentul când un domn se ridică de la locul său şi urcă pe scenă.

Mă numesc Schneider, se prezentă el. Sunt profesor de chimie. Vorbiţi foarte convingător despre forţele spiritului a căror existenţă a fost negată atâta vreme de către ştiinţă. V-aş fi recunoscător dacă îmi veţi putea da o dovadă a existenţei acestor forţe despre care vorbiţi. Ca om de ştiinţă şi sceptic cum sunt, nu voi fi uşor de convins.

Frabato se adresă auditoriului, cerând permisiunea de a oferi un răspuns profesorului, printr-o dovadă relevantă. Răspunsul la această cerere l-a constituit un da general, însoţit de aplauze susţinute. Toţi cei prezenţi erau curioşi şi nerăbdători să vadă cu ce fel de experiment va convinge Frabato pe profesorul cel sceptic.

Frabato oferi profesorului un loc la marginea scenei şi îl rugă să aibă răbdare încă câteva minute, timp în care el va spune câteva cuvinte despre ştiinţa comunicării cu morţii.

In urma celor câteva propoziţii rostite, deodată, profesorul se schimbă vizibil.

Intr-un mod straniu el începu să pălească şi ochii îi deveniră sticloşi. Apoi se clătină pe scaun, se prăbuşi şi rămase întins acolo, în nemişcare.

Câţiva din sală ţipară, alţii se ridicară de la locurile lor, întinzându-şi gâtul să vadă mai bine ce se întâmplase.

în tot acest timp, Frabato nu aruncase nici măcar o privire asupra profesorului. El ridică o mână cerând linişte şi spuse:

Doamnelor şi domnilor, vă rog să păstraţi linişte! Profesorului nu i s-a întâmplat nimic rău. Spre surprinderea dvs., vă voi spune că, în timpul acesta, m-am desprins de propria-mi personalitate şi l-am golit pe profesor de cea mai mare parte a vitalităţii sale. Făcând aceasta, l-am adus în starea pe care cu toţii o numim moarte. Nu mai respiră, bătăile inimii au încetat. Diagnosticul medical ar putea fi, probabil, „infarct”

Spunând aceasta, Frabato se gândea la cei din Loja FOGC, care - cu siguranţă - erau de faţă. Probabil fierbeau în sinea lor pentru că dădea aici, în public, cea mai clară dovadă că un atac de cord ar putea fi provocat prin practici oculte.

Apoi, Frabato se întoarse către profesor, îi apropie picioarele şi îl aşeză ca pe o figurină rigidă, de ceară. Doi asistenţi îl întinseră pe două scaune, susţinându-i doar gâtul şi călcâiele.

După ce îl acoperi cu o pătură, Frabato se aşeză pe abdomenul acestuia. In cele din urmă, el îi rugă pe asistenţii săi să-l urmeze şi erau acum trei persoane susţinute de corpul profesorului. Acesta susţinu nemişcat întreaga povară, de parcă ar fi fost din oţel.

Aplauzele umplură sala. Asistenţii îl aşezară pe profesor din nou în picioare, susţinându-l încă.

Magicianul solicită linişte deplină şi îşi fixă privirea într-unui din colţurile îndepărtate ale scenei. Aproape insesizabil, aspectul profesorului se schimbă din nou complet. Masca rigidă a feţei dispăru, respiraţia îi reveni şi obrajii se colorară.

Frabato stătea acum în faţa profesorului.

li fixă cu privirea pentru scurt timp şi acesta începu să respire normal şi să clipească.

Ca trezit dintr-un somn foarte adânc, se adună şi privi în jurul său cu uimire. îşi reveni repede în deplinătatea facultăţilor sale. Frabato îi zâmbi şi îi spuse:

Dragă profesore, acum puteţi relata auditoriului o poveste foarte interesantă despre experienţa trăită.

Pentru că era încă nesigur pe picioare, el se aşeză pe un scaun, ajutat de unul dintre asistenţi. Frabato îl fixă din nou cu privirea timp de câteva secunde, pentru a-l face să reintre în starea în care era când urcase pe scenă. Profesorul se ridică, împinse scaunul deoparte şi dădu mâna cu Frabato.

Nu m-am aşteptat să se întâmple una ca asta! Nu voi uita câte zile voi avea. Dar tot nu-mi dau seama cum aţi putut avea atâta influenţă asupra mea.

Frabato răspunse râzând: Această capacitate este rezultatul multor ani de experienţă şi meditaţie, l-aţi testat eficacitatea pe pielea dumneavoastră. Dar n-ar trebui să lăsaţi auditoriul să aştepte atât ceea ce aveţi să le povestiţi.

Profesorul începu relatarea:

Ascultam foarte atent cuvintele lui Frabato, dar n-am băgat de seamă că eram sub influenţa cuiva. Dar deodată am simţit că mi se goleşte capul şi nu mai sunt în stare să mă mişc. Am remarcat apoi, cu un şoc groaznic, că trupul meu zăcea pe podea, pe scenă, în faţa mea. Senzaţia de răceală m-a părăsit repede, fiind înlocuită de un sentiment plenar de linişte, libertate şi uşurinţă, sentiment pe care nu l-am mai încercat niciodată. Mă puteam mişca în voie pe scenă, fiind legat de corpul meu doar printr-un fir argintiu.

Apoi, am urmărit ce au făcut Frabato şi asistenţii săi cu trupul meu, fiind foarte uşurat când am realizat că acesta suporta experimentul fără să i se întâmple nimic rău. In timpul experienţei, unul dintre asistenţi m-a cercetat într-un mod aparte şi atunci am observat că nu am umbră pe scenă, în ciuda faptului că mă simţeam ca o fiinţă cu trup.

După ce asistenţii mi-au pus trupul jos din nou, Frabato m-a privit penetrant şi, ca atras de un magnet puternic, am început să mă deplasez în direcţia corpului meu. Deşi am încercat să rezist acestei forţe, lupta mea a fost în zadar şi mi-am pierdut luciditatea. Când m-am trezit, m-am regăsit în corpul meu fizic. Nu mai am îndoieli asupra faptului că spiritul supravieţuieşte morţii trupului şi că acesta se poate deplasa în felul în care Frabato l-a descris în cele ce a spus.

După ce mulţumi plin de entuziasm lui Frabato, profesorul se întoarse la locul său, însoţit de aplauzele publicului încântat.

Tăcerea plină de aşteptare se spulberase din nou şi Frabato continuă:

Doamnelor şi domnilor, sunt încântat că profesorul, ca persoană neutră, confirmă că spiritul uman există independent de corpul fizic.

Aş vrea să menţionez că o fiinţă umană lipsită de elemente magice nu va putea percepe nici o senzaţie din lumea fizică după moartea sa.

Mai mult decât atât, aş dori să accentuez că experimente ca acesta nu pot fi realizate de către neştiutori. Pentru că, dacă cineva nu deţine controlul perfect asupra elementelor, se poate întâmpla ca armonia dintre spirit, suflet şi corp să se deregleze şi subiectul sfârşeşte la azilul de nebuni. Fie ca aceste cuvinte să constituie un avertisment!

Dar acum să ne întoarcem atenţia către experienţa următoare. Cine dintre dumneavoastră doreşte să intre în legătură cu vreo cunoştinţă sau rudă decedată?

Sala era tensionată la maximum şi nimeni nu părea îndeajuns de curajos să răspundă acestei cereri. In cele din urmă, un domn se oferi pentru experiment şi publicul aplaudă cu însufleţire.

Ajuns pe scenă, se recomandă cu numele de Muller şi spuse că este directorul unei bănci. Cu vocea vibrând de emoţie, el spuse că dorea să-şi revadă sora decedată şi să înveţe câte ceva din destinul său actual.

Ca să-l mai liniştească, Frabato îl rugă să ia loc pe un scaun zicând: Vă rog să-mi spuneţi numele doamnei . decedate şi data când a murit.

Elisabeth Muller a murit pe 16 mai 1929, într-un sanatoriu din localitate.

Frabato întrebă publicul dacă era cineva care o cunoscuse pe decedată şi, imediat, din loja domnului Muller se ridică o doamnă mai în vârstă, spunând că era mama decedatei. Doi bărbaţi din aceeaşi lojă spuseră că erau rude ale doamnei Elisabeth Muller, iar o altă doamnă din sală spuse că a fost prietena şi colega ei de şcoală.

De ajuns, spuse Frabato. Cel mai mult îmi place că persoana pe care o voi chema va putea fi identificată de cât mai mulţi. Acum vă rog să fiţi foarte atenţi!

Într-o linişte deplină de aşteptare, Frabato se aşeză într-un colţ al scenei, astfel încât să poată fi văzut de întregul public. După câteva secunde deveni livid şi rigid, apoi culoarea îi reveni în obraji, dar faţa îi era extraordinar de schimbată, nu mai semăna deloc cu Frabato.

Doamna de lângă lojă ţipă: Liese! Frabato se ridică

graţios şi datorită pasului uşor şi a schimbării complete a

fizionomiei dădea impresia unei tinere doamne. Fără îndoială,

el îşi împrumutase propriul corp spiritului celei decedate, ca

să-i mijlocească un dialog cu fratele ei.

Directorul Muller, care o recunoscuse pe sora sa după trăsături, tremura din tot corpul. El dădea continuu din cap, ca şi când nu şi-ar fi putut crede ochilor, până când, din trupul lui Frabato o voce caldă, binecunoscută, a surorii sale se făcu auzită.

Will, nu m-aş fi gândit niciodată că aş mai putea sta de vorbă cu tine. Ce fac cei de acasă? Ştiu că tata a murit, cu el mă întâlnesc foarte des.

Ca vrăjit, directorul îl privea pe Frabato, prin care sora sa îi vorbea. Ea se duse să aducă un scaun şi se aşeză lângă el. Au purtat o scurtă discuţie personală, după care a cerut o bucată de hârtie şi creion să scrie lui Robert, fostul ei logodnic.

Ea dădu biletul fratelui ei, îşi luă rămas bun şi îi strânse mâna. In cele din urmă, ea transmise toate cele bune rudelor sale, se aşeză din nou pe scaunul din colţul scenei şi corpul suferi aceleaşi transformări ca la începutul reprezentaţiei. în câteva secunde, rigiditatea corpului dispăru şi reveniră pe chip trăsăturile binecunoscute ale lui Frabato. Acesta se ridică, se întoarse către director care, cu lacrimi în ochi, privea bileţelul din mâna sa.

Imposibil şi totuşi adevărat!, a murmurat el, Este chiar scrisul Liesei!

Cred că sunteţi convins acum că sora dumneavoastră încă trăieşte. Sau vă îndoiţi de faptul că ea tocmai v-a vorbit, prin intermediul meu?

Nu, nu mă îndoiesc, răspunse directorul, şi vă mulţumesc din tot sufletul pentru această mediere!

Se întoarse spre loja sa, dar emoţia unei atât de fascinante întâmplări mai stăruia pe chipul său.

Frabato anunţă că prima parte a reprezentaţiei se terminase şi promise câteva momente de destindere în partea a doua, care urma să înceapă după pauză.

Însoţit de aplauze, Frabato reapăru pe scenă.

Doamnelor şi domnilor, începu el, în ultimul meu spectacol vă promisesem un număr de demonstraţii bazate pe sugestii şi hipnoză. Din păcate, poliţia a interzis folosirea hipnozei. E cam nepotrivit, dar eu am făcut câteva pregătiri ca să vă amuz într-un fel sau altul.

Voi părăsi sala cam pentru o jumătate de oră. Aş dori ca două persoane dintre dumneavoastră să mă însoţească la bufet, aşa că voi avea mai târziu doi martori autentici. Până ne vom revedea, distracţie plăcută tuturor!

Un ofiţer de poliţie şi un alt domn din public s-au oferit să meargă împreună cu Frabato la bufetul din incinta clădirii.

Toţi cei din sală îşi îndreptară ochii către scenă, fiind convinşi că Frabato lăsase în urma sa ceva interesant. Şi nu greşeau, pentru că vocea lui se făcu auzită prin staţie.

Doamnelor şi domnilor, deşi eu nu sunt în sală, spiritul meu este cu dumneavoastră. Vă rog să-mi ascultaţi comenzile.

Priviţi fără întrerupere spre mijlocul scenei ca şi cum m-aş afla chiar acolo. Cei care o vor face vor putea să-şi imagineze că mă văd. Acum împrăştii asupra tuturor celor prezenţi un fluid invizibil, aducător de linişte şi armonie.

Sunteţi aşa de tăcuţi şi liniştiţi acum, că asta chiar vă oboseşte. Oboseala creşte constant, ca şi cum aţi fi muncit din greu. Cu fiecare respiraţie deveniţi din ce în ce mai obosiţi. Dorinţa de a dormi este complet dominantă în gândurile dumneavoastră. Pleoapele vi se închid şi dormiţi un somn adânc, fără vise. Somnul vă este atât de profund, că nimic nu vă poate trezi. Nici un zgomot nu vă poate deranja sau trezi. Vă veţi trezi numai la comanda mea.

Acei domni şi acele doamne care n-au adormit vor bate tare din palme, vor fluiera sau striga, încercând să-şi trezească vecinii adormiţi. Cu toate eforturile nu vor reuşi!

Un număr mare din cei aflaţi în sală căzură într-un somn adânc şi cei care încercau să-i trezească pe aceştia, prin toate mijloacele, făceau o larmă de nedescris. Cu toate acestea se dovedi imposibil de realizat.

Câteva minute mai târziu, vocea lui Frabato se auzi din nou: Chiar dacă aţi trage cu puşca, nu veţi reuşi să-i treziţi pe cei care dorm, fiindcă sunt în transă şi nu reacţionează decât la ordinul meu distinct. După ce voi număra până la trei, toţi se vor trezi. Se vor simţi odihniţi şi plini de sănătate şi nu vor putea să-şi amintească ceea ce li s-a întâmplat.

Unu! Oboseala şi moleşeala vor dispărea, mulţumirea şi fericirea vă vor umple întreaga existenţă.

Doi! Sănătatea este fortificată. Vă simţiţi foarte bine şi nu aveţi nici o nemulţumire.

Trei! Treziţi-vă cu toţii!

Cei ce se treziseră din transă priveau cu uimire la veselia generală iscată, neputând să creadă că fuseseră atât de repede adormiţi.

întrerupând şirul unor lungi explicaţii, vocea din staţie rugă zece doamne şi zece domni să se aşeze pe scaunele pregătite pe scenă. Urmau să se aşeze pe perechi, câte un bărbat lângă fiecare femeie.

După o scurtă stare de consternare, pe scenă se instaura ordinea şi Frabato dădu comenzile următoare:

Doamnelor şi domnilor de pe scenă, acum veţi asculta muzică! Se va cânta pentru dumneavoastră un vals. Veţi dori să dansaţi. Fiecare domn de pe scenă va dansa cu doamna de lângă el. Nimic nu vă va distrage atenţia, pentru că vă desparte de public un zid invizibil, care vă împiedică să vedeţi spectatorii.

Deşi nu se auzea nici o muzică, câteva perechi s-au ridicat să danseze şi se învârteau în ritm de vals. Unele dintre perechi erau foarte amuzante şi publicul râdea în hohote. Dar se pare că aceasta nu deranja în nici un fel perechile dansatoare.

Stop! spuse vocea din staţie, dansul s-a terminat.

Doamnele şi domnii de pe scenă să servească câte ceva înainte de a-şi lua la revedere unii de la alţii. La marginea scenei este un coş cu mere, pere şi piersici şi vă puteţi servi. Vă veţi trezi imediat după prima muşcătură şi vă veţi întoarce la locurile dumneavoastră din sală cu un sentiment de fericire.

Cei hipnotizaţi de pe scenă se întinseră imediat după fructele imaginare. Dar imediat ce luau o gură se trezeau şi bombăneau, cuprinşi de silă:

La naiba, asta nu-i o piersică, e o ceapă! spuse unul dintre ei cu o figură chinuită, cu lacrimi în ochi. Altcineva zise: Fir-ar să fie, ăsta e un cartof crud! şi aşa continuară lucrurile pe scenă. După ce şi ultima persoană părăsi scena, un spectator merse la bufet după Frabato şi escortele sale.

întâmpinat cu aplauze, Frabato intră în scenă şi se adresă publicului râzând:

După chipurile dumneavoastră, se pare că v-aţi distrat bine. îmi face, de asemenea, plăcere că v-a plăcut această parte a spectacolului, deşi nu am fost prezent în sală, lucru pe care îl pot confirma şi cei doi martori ai mei extraordinari, cărora le sunt foarte îndatorat.

Acesta era sfârşitul reprezentaţiei din această seară şi vă invit cu multă plăcere la următorul spectacol, pe care îl voi susţine poimâine. Noapte bună tuturor!

în timp ce lumea ieşea din sală, Frabato se duse spre cabina sa. Abia îşi schimbase hainele când doi domni intrară fără să fie anunţaţi.

Dumneata eşti Frabato, nu-i aşa? întrebă unul dintre domni. Cum Frabato încuviinţă din cap, acesta îşi scoase legitimaţia:

Departamentul Investigaţiilor Criminalistice, sunteţi arestat! Vă rog să ne urmaţi! O maşină îi transportă la poliţie, unde Frabato fu preluat.

În dimineaţa următoare, toate ziarele scriau articole, în detaliu, despre experimentele senzaţionale ale lui Frabato şi despre arestarea sa.

Foarte devreme, Frabato fu dus în faţa poliţistului şef, care, vădit indignat, îl atacă imediat:

Ai încălcat legea şi ai făcut experimente folosind hipnoza, în ciuda prohibiţiei! Martorii declară că mai mult de o sută de persoane au fost hipnotizate. Vei plăti din greu pentru aceasta! Şi nu îţi va fi uşor în faţa Curţii!

Poliţistul şef era furios şi se plimba de colo-colo prin încăpere. Aşa o ruşine!, ţipă el. De ce tocmai aici? Cum mai apar eu în ochii oamenilor? Frabato stătea pe un scaun fără să spună vreun cuvânt, ascultându-l pe poliţist cu mult calm. îl lăsă să-şi descarce primul val de furie şi, numai când acesta se mai domoli, începu să vorbească:

Cu siguranţă că aţi fost informat greşit, pentru că eu nu am hipnotizat pe nimeni ieri, replică Frabato. Chiar unul dintre ofiţerii poliţiei îmi este martor că eu eram la bufet în tot timpul despre care vorbiţi. Publicul urma să petreacă o jumătate de oră în compania discurilor mele şi nu puteţi să-mi reproşaţi asta. Nimic nu i-a oprit pe oamenii dumneavoastră să închidă pic-up-ul de pe scenă. Cum eu nu eram prezent în sală, nu mă fac vinovat de nimic.

Poliţistul şef îl privi suspicios pe Frabato, dar îl chemă apoi pe poliţistul care petrecuse acea jumătate de oră la bufet, împreună cu Frabato. Acesta confirmă spusele lui Frabato.

Cu aceasta, poliţistul şef păru împăcat, dădu mâna cu Frabato, spunându-i: Ar fi trebuit să deveniţi diplomat, nu magician. Ştiţi foarte bine să întoarceţi lucrurile în favoarea dumneavoastră. Sunteţi liber acum şi îmi cer scuze pentru excesul de zel al oamenilor mei.

Frabato salută şi se întoarse imediat la hotel. înainte de toate, trebuia să se odihnească bine, pentru că o noapte în arestul poliţiei nu fusese tocmai confortabilă.

A doua zi, ziarele scriau despre eliberarea lui Frabato şi publicau anunţul următorului spectacol ce urma să aibă loc în seara aceleiaşi zile.