Embedded Files
FRAGMENTE-JACOB LORBER
CUVÂNT ÎNAINTE Rostit de Domnul Însuşi ca introducere la cartea despre copilăria Sa, la data de 22 iulie 1843 şi la 9 mai 1851, în acelaşi mod în care a comunicat această operă.
1.Am trăit până la vârsta de 30 de ani exact aşa cum trăieşte oricare copil bine crescut, apoi adolescent, apoi adult şi, trăind viaţa după legea lui Moise, a trebuit să trezesc mai întâi dumnezeirea în Mine, la fel cum astăzi, orice om trebuie să Mă trezească pe Mine în sine.
Ca orice om obişnuit, Eu Însumi a trebuit să încep mai întâi să cred într-un Dumnezeu, apoi, cu o abnegaţie de neînchipuit şi cu o iubire din ce în ce mai mare, am încercat să-L pătrund, pentru ca apoi, treptat, să-Mi însuşesc pe deplin această dumnezeire.
Aşa se face că atunci când Domnul însuşi a căutat o pildă vie pentru ceilalţi oameni, Eu am fost acela, de aceea, orice om care Mă cheamă pe Mine spre sine, aşa cum Eu am chemat dumnezeirea, poate deveni una cu Mine, prin iubire şi credinţă, aşa cum şi Eu, om şi Dumnezeu, deplin şi infinit, sunt una cu dumnezeirea.
2.La întrebarea despre cum se împacă esenţa divină a copilului Iisus şi activitatea Sa spiritual-divină cu viaţa Sa izolată în anii tinereţii şi ai maturităţii, sau altfel spus, cum de a făcut atâtea minuni - dacă ar fi să-L considerăm doar un simplu om în toţi aceşti ani -, s-ar putea răspunde cu imaginea unui pom din primăvară până în toamnă. Primăvara, pomul se umple de flori minunate şi se află în plină activitate. După căderea florilor, pomul pare inactiv. Către toamnă, însă, ni se prezintă iarăşi în plină activitate; fructele minunate capătă gust şi culoare - mai frumoasă decât a florilor din primăvară, apoi se coc, iar când le vine sorocul, se desprind din legătura lor şi cad în poala copilaşilor flămânzi.
Puteţi vedea un asemenea tablou cu ochii inimii, dar nu şi cu ochii minţii omeneşti. Când ai inima curată, poţi afla lesne răspunsul la semnele de întrebare, fără a avea divinitatea lui Iisus, dar păstrând-o în credinţa inimii, căci acolo se află raza iubirii de Dumnezeu; contopirea deplină dintre divinitate şi omul Iisus nu s-a produs dintr-o dată, ci treptat, ca tot ce se întâmplă din voinţa lui Dumnezeu, asemenea trezirii succesive a spiritului divin în inima omenească, împlinindu-se definitiv abia după moartea Sa pe cruce, deşi divinitatea se afla în toată plenitudinea ei chiar în copilul Iisus, dar se manifesta şi făcea minuni doar la nevoie.
Moartea fizică a lui Iisus reprezintă cea mai adâncă pătrundere a divinităţii în judecarea a tot ceea ce este materie; ea a făcut posibilă crearea unei relaţii cu totul noi între Creator şi creaţia Sa. Abia prin moartea lui Iisus, Dumnezeu Însuşi devine pe deplin om, iar omul creat devine, prin suprema graţie divină, copilul nou-născut al lui Dumnezeu - deci una cu Dumnezeu - şi poate astfel să situeze creaţia faţă-n faţă cu Creatorul său, ca o copie fidelă a Sa, văzând în Acesta pe Dumnezeul, Creatorul şi Tatăl său; omul poate să-L recunoască şi să-I vorbească şi mai ales, să-L iubească mai presus de orice, căci numai astfel va dobândi el viaţa veşnică şi indestructibilă întru Dumnezeu, din Dumnezeu şi alături de Dumnezeu. În acest fel a fost frântă voia Satanei, astfel încât să nu mai poată fi împiedicată apropierea deplină a divinităţii de om, sau invers, a omului de divinitate.
Spus şi mai pe scurt: prin moartea lui Iisus, omul poate fraterniza cu Dumnezeu, iar Satana nu mai găseşte nici un locşor ca să se strecoare. De aceea şi îndemnul adresat femeilor care căutau mormântul suna astfel: "Duceţi-vă şi spuneţi fraţilor Mei ce aţi văzut!" Astăzi se mai văd încă forme exterioare de manifestare ale lui Satana,
dar acesta nu mai poate reface cortina sfâşiată dintre divinitate şi om, deci nu mai poate reinstaura prăpastia de netrecut dintre Dumnezeu şi om.
Din această scurtă tratare a problemei, cine gândeşte şi înţelege cu inima, poate să vadă foarte uşor şi limpede folosul infinit ce a rezultat din moartea fizică a lui Iisus
Amin!
Iacov, fiul lui Iosif, a notat toate acestea; dar cu timpul, însemnările au fost denaturate aşa de mult, că n-au mai fost considerate autentice pentru a fi cuprinse în Biblie. Eu vreau însă să-ţi comunic ţie evanghelia adevărată a lui Iacov, dar numai de la data amintită mai sus; căci Iacov consemnase şi biografia Mariei, începând cu naşterea ei, la fel ca şi pe cea a lui Iosif.
Cap.1 - Iosif la lucru. Maria este aleasă prin tragere la sorţi. Mărturia Domnului despre Iosif. Rugăciunea lui Iosif. Maria în casa lui Iosif.
Iosif, însă, era ocupat cu ridicarea unei case în ţinutul dintre Nazaret şi Ierusalim.
Această clădire fusese comandată de un cetăţean al Ierusalimului, care îşi alesese acel loc anume pentru un han, deoarece nazaritenii nu aveau nici un adăpost până la Ierusalim.
Maria, care fusese crescută la Templu, se făcuse de-acum mare şi după legea mozaică, ea trebuia să părăsească Templul. De aceea, au fost trimişi soli în toată Iudeea, să anunţe acest fapt pentru ca să vină oamenii, iar cine va fi găsit suficient de vrednic, acela să ia fata la el acasă. Când Iosif a aflat ştirea, s-a grăbit spre Ierusalim, la locul de adunare al Templului.
După ce au trecut trei zile, cei sosiţi s-au adunat la locul stabilit şi fiecare pretendent a dat preotului câte un băţ de magnolie proaspăt rupt. Preotul a intrat în Templu cu ele şi a început să se roage.
După ce şi-a terminat rugăciunea, preotul a ieşit afară, dând fiecăruia băţul său. Şi toate beţele s-au pătat imediat, numai cel dat lui
Iosif a rămas proaspăt şi imaculat. Dar unii s-au revoltat, spunând că proba este părtinitoare şi deci irelevantă şi au pretins o altă probă, căreia să nu i se poată reproşa nimic.
Preotul, destul de supărat, a chemat-o pe Maria, i-a pus un porumbel în mână şi i-a spus să vină în mijlocul pretendenţilor, apoi să dea drumul porumbelului să zboare. Dar mai înainte, el le-a spus pretendenţilor: "Priviţi, voi, cei ce interpretaţi greşit semnele lui Dumnezeu! Acest porumbel este o vietate pură şi nevinovată şi nu înţelege ce vorbim noi. El trăieşte numai prin voinţa Domnului şi înţelege doar exprimarea atotputernică a lui Dumnezeu! Ţineţi beţele voastre sus! Cel pe al cărui băţ şi pe al cărui cap se va aşeza porumbelul, îndată ce fata îi va da drumul, acela o va lua pe Maria la el!"
Iar pretendenţii s-au declarat mulţumiţi: "Da, acesta este un semn fără tăgadă!"
Dar când Maria i-a dat drumul porumbelului, acesta a zburat imediat la Iosif şi s-a aşezat pe băţul lui, trecând apoi imediat pe capul lui Iosif. Şi preotul a grăit: "Aşa a hotărât Domnul! Ţie, meşter cinstit, ţi-au revenit sorţii incontestabili de a primi pe Fecioara Domnului! Aşa că ia-o cu tine, în numele Domnului, în casa ta curată şi dă-i adăpost de acum încolo! Amin!"
Când Iosif a auzit toate acestea, el a răspuns preotului astfel: "Ascultă, slujitor uns al Domnului după legea lui Moise, servitor credincios al Domnului Dumnezeului Savaot, eu sunt deja un moşneag şi am acasă băieţi mari şi sunt văduv de ani de zile; cum să mă fac eu de râs în faţa fiilor lui Israel, luând în casa mea pe această copilă?
Eu zic să mai modificăm încă o dată alegerea, iar eu să rămân afară, ca să nu mă mai număr printre pretendenţi!"
Preotul însă a înălţat mâna şi i-a spus lui Iosif: "Iosif, teme-te de Domnul Dumnezeul tău! Tu nu ştii ce le-a făcut El lui Dathan, Korah şi Abiram? Priveşte, pământul s-a crăpat şi i-a înghiţit pentru încăpăţânarea lor! Crezi că n-ar putea să-ţi facă şi ţie acelaşi lucru?
Îţi zic: Pentru că tu ai văzut şi ai înţeles fără îndoială semnul Domnului, atunci ascultă-L pe Domnul Cel atotputernic şi drept şi care pedepseşte pe cei care se împotrivesc voinţei Sale!
Aşa că teme-te în casa ta, ca Domnul să nu-ţi facă şi ţie ceea ce le-a făcut lui Dathan, Korah şi Abiram!"
Iar Iosif s-a speriat foarte tare şi s-a adresat cu multă teamă preotului: "Atunci roagă-te pentru mine, pentru ca Domnul să fie iarăşi îngăduitor şi milostiv cu mine şi încredinţează-mi pe Fecioara Domnului, după voia Lui!"
Iar preotul a intrat în Templu şi s-a rugat pentru Iosif înaintea Atotputernicului, iar Domnul a vorbit astfel către preotul cufundat în rugăciune: "Nu-mi tulbura omul pe care Eu l-am ales, căci nu există în tot Israelul, nici pe întreg pământul, nici înaintea tronului Meu din ceruri, un om mai drept decât el.
Acum, du-te afară şi încredinţează fecioara pe care Eu însumi am crescut-o, celui mai drept bărbat de pe pământ!"
Auzind aceasta, preotul şi-a lovit pieptul, zicând: "O Doamne, Dumnezeu atotputernic a lui Avraam, Isaac şi Iacov, îndură-te de mine, păcătosul, căci abia acum înţeleg că Tu vrei să-ţi încerci poporul!"
După aceste cuvinte, preotul s-a ridicat, a ieşit afară şi, binecuvântând copila în numele Domnului, a încredinţat-o lui Iosif, care era cam înfricoşat.
Apoi i-a spus acestuia: "Iosif, tu eşti drept în faţa lui Dumnezeu, de aceea te-a ales pe tine dintre mii de oameni! Poţi să mergi în pace!
Amin!"
Iar Iosif a luat-o pe Maria, zicând: "Facă-se întotdeauna voia sfântă a Domnului Dumnezeul meu! Tot ce vine de la Tine, Doamne, este bun; de aceea, primesc cu plăcere acest dar din mâna Ta! Dar binecuvânteaz-o pe ea pentru mine şi pe mine pentru ea, ca să fiu demn de ea înaintea Ta. Acum şi întotdeauna, facă-se voia Ta, Amin!"
Imediat după ce a vorbit astfel Domnului, Iosif s-a simţit întărit în inima sa şi a părăsit Templul împreună cu Maria, pe care a condus-o în ţinutul Nazaretului, la locuinţa sa sărăcăcioasă.
Însă pe Iosif îl aşteptau lucrările întrerupte, aşa că n-a zăbovit prea mult în casa sa şi i-a spus Mariei: "Maria, iată că te-am adus la mine, aşa cum a vrut Dumnezeu, te-am luat din Templul Domnului Dumnezeului meu; dar nu pot rămâne cu tine şi nu mă pot ocupa de tine, ci trebuie să te las, căci eu trebuie să merg să termin construcţia la care m-am angajat, la locul pe care ţi l-am arătat venind încoace!
Dar asta nu înseamnă că tu trebuie să rămâi singură aici acasă! Eu am o rudă apropiată care mă ajută în gospodărie, o persoană pioasă şi dreaptă; ea se va îngriji de tine, alături de fiul meu cel mic, iar graţia divină şi binecuvântarea lui Dumnezeu nu te vor părăsi!
Cât de curând, mă voi întoarce şi eu acasă cu ceilalţi patru fii ai mei şi-ţi voi fi îndrumător pe căile Domnului! Domnul Dumnezeu va veghea de acum asupra ta şi a casei mele, Amin!"
Cap.2 - Noua draperie din Templu. Lucrul Mariei la draperie.
În vremea aceasta, la Templu era nevoie de o draperie nouă, deoarece cea veche se uzase deja în mai multe locuri şi trebuia acoperită stricăciunea.
Atunci, preoţii au ţinut sfat şi au zis: "Haideţi să facem o draperie în Templul Domnului, să acoperim stricăciunea. Căci s-ar putea ca astăzi sau mâine să vină Domnul, aşa cum stă scris; cum vom sta noi atunci înaintea Sa, dacă El ar găsi Templul neîngrijit?!"
Marele Preot însă a spus: "Nu judecaţi atât de orbeşte, de parcă Domnul, căruia îi este închinat Templul, n-ar cunoaşte starea de lucruri din Templu!
Totuşi, chemaţi-mi şapte fecioare neprihănite din seminţia lui David şi vom trage la sorţi cum urmează să fie împărţit lucrul!"
Atunci, slujitorii au pornit să caute fecioare din seminţia lui David şi cu mare greutate au găsit şase pe care să le aducă în faţa Marelui Preot.
Dar Marele Preot şi-a amintit că Maria, încredinţată cu câteva săptămâni în urmă lui Iosif spre ocrotire, era tot din seminţia lui David şi a comunicat acest lucru slujitorilor.
Şi, curând după aceea, slujitorii au pornit, i-au explicat lui Iosif despre ce este vorba, iar acesta s-a dus de a luat-o pe Maria, pentru a o duce din nou la Templu, însoţit fiind de slujitorii Templului.
Când fecioarele s-au strâns sub portic, Marele Preot a venit şi le-a condus pe toate în Templul Domnului.
Iar când toate se aflau în Templul Domnului, Marele Preot li s-a adresat, spunând: "Ascultaţi, fecioare din seminţia lui David, cel care a stabilit, după voia Domnului, ca draperia care desparte altarul de Templu să fie întotdeauna lucrată de fecioare din seminţia sa; conform testamentului său, se va hotărî prin tragere la sorţi ce parte din lucrare va executa fiecare şi fiecare fecioară trebuie să lucreze partea care i-a revenit, cu cea mai mare îndemânare de care poate da dovadă!
Priviţi draperia uzată din faţa voastră, iar aici, pe masa aurită, aveţi la dispoziţie mai multe materiale minunate, pe care să le folosiţi!
Vă daţi seama că o asemenea lucrare cere dăruire; trageţi deci la sorţi, să vedem care dintre voi va toarce firul de aur, care pe cel de amiant (un fel de azbest) şi care pe cel de bumbac, pe cel de mătase,apoi pe cel de culoarea zambilei, pe cel stacojiu şi pe cel purpuriu!"
Iar fecioarele au tras la sorţi cu timiditate, în timp ce Marele Preot se ruga pentru ele; iar când au terminat, respectând ordinea dată, s-a putut vedea ce le-a revenit la fiecare.
Iar Fecioarei Maria, fiica Anei şi a lui Ioachim, i-au revenit firul de culoare stacojie şi cel purpuriu.
Fecioara I-a mulţumit Domnului pentru încrederea acordată şi încredinţarea unei sarcini atât de importante întru slava Sa, a luat materialele şi a plecat din nou acasă, însoţită de Iosif.
Când a ajuns acasă, Maria a şi început să lucreze cu mare bucurie; Iosif i-a recomandat să-şi dea toată silinţa, apoi a plecat şi el din nou la lucrul său.
Şi toate acestea se întâmplau pe vremea când Zaharia, din cauza unei lipse de credinţă, rămăsese mut, în timp ce tămâia prin Templu, de aceea, tragerea la sorţi a fost organizată de un reprezentant al său.
Dar Maria se înrudea atât cu Zaharia, cât şi cu reprezentantul său, drept care şi-a dublat silinţa, pentru a termina lucrul cât mai repede, poate chiar prima.
Ea şi-a dublat însă eforturile nu din dorinţa de a dobândi faimă, ci doar la gândul că poate astfel va face o mare bucurie Domnului, dacă îşi termină lucrul cât mai repede şi mai bine. Şi a început mai întâi să lucreze firul stacojiu, deoarece trebuia tors cu mare grijă, pentru ca firul să nu fie când mai gros când mai subţire.
Iar firul a fost tors de Maria cu mare măiestrie, încât toţi cei care veneau în casa lui Iosif se minunau de îndemânarea extraordinară a Mariei.
Maria a fost gata cu firul stacojiu în trei luni, după care a trecut imediat la cel purpuriu; dar, pentru că pe acesta trebuia să-l umezească tot timpul, era nevoită mereu să ia ulciorul şi să iasă afară după apă.
Cap.3 - Vestirea naşterii Domnului printr-un înger. Supunerea smerită a Mariei
Într-o dimineaţă de vineri, Maria a luat din nou ulciorul în mână şi a ieşit să-l umple cu apă, când deodată, o voce i-a grăit astfel: "Fii slăvită, fecioară binecuvântată de Domnul! Domnul este cu tine, iar tu binecuvântată între femei!" Maria s-a speriat foarte tare şi a privit repede în jur, dar n-a văzut pe nimeni şi nu ştia de unde venea vocea. Cuprinsă de spaimă, ea a luat repede ulciorul cu apă şi s-a grăbit să intre în casă.
După ce a ajuns tremurând în casă, a pus ulciorul jos şi a luat din nou lucrul de mână, s-a aşezat pe scaun şi a început să toarcă de zor. Dar abia se cufundase din nou în lucrul său, că iată, îngerul Domnului s-a arătat înaintea harnicei fecioare, spunându-i: "Nu te teme, Maria, căci tu ai găsit în faţa Domnului o graţie nemărginită; află că vei rămâne însărcinată prin cuvântul lui Dumnezeu!"
Auzind aceste cuvinte, Maria a început să le cumpănească pe toate părţile, dar nu le-a putut pricepe sensul, de aceea s-a adresat îngerului: "Cum se poate întâmpla una ca asta, câtă vreme nu sunt femeia unui bărbat şi nu am cunoscut bărbatul, care să mă ia în căsătorie, pentru ca, asemeni altor femei, să rămân însărcinată şi să nasc?!"
Îngerul, însă, i-a spus Mariei: "Ascultă-mă, fecioară aleasă de Dumnezeu! Nu astfel se va întâmpla, ci forţa Domnului va trece ca o umbră pe deasupra ta! De aceea şi Copilul sfânt pe care îl vei naşte apoi, va fi numit Fiul Atotputernicului! Iar atunci când Îl vei naşte, tu să-i dai numele Iisus; căci El va izbăvi poporul său de toate păcatele, de judecată şi de moartea veşnică".
Iar Maria a îngenuncheat în faţa îngerului şi a zis: "Priveşte, eu sunt doar o slujitoare a Domnului, aşa că facă-se voia Lui, aşa cum reiese din cuvintele tale!"
Şi îngerul a dispărut, iar Maria şi-a continuat lucrul.
Cap.4 - Discuţia copilărească şi inocentă a Mariei cu Dumnezeu şi răspunsul venit de sus
După ce îngerul a dispărut din nou, Maria L-a slăvit pe Domnul Dumnezeu, spunându-şi în sinea ei: "Vai, ce sunt eu, Doamne, înaintea Ta, de îmi acorzi atâta graţie?! Eu voi fi gravidă, fără să fi cunoscut bărbatul; căci eu nu cunosc ce deosebiri sunt între mine şi un bărbat! Ştiu eu oare în realitate ce înseamnă să fii gravidă?! Vai Doamne, eu nu cunosc asemenea lucruri! Ştiu eu oare ce înseamnă când se spune: 'iată, o femeie naşte'!? O, Doamne, fii îndurător cu mine; eu nu sunt decât o fată de paisprezece ani şi abia dacă am auzit vorbindu-se de asemenea lucruri - de aceea nu ştiu nimic! Vai, ce se va alege de mine, sărmana de mine, dacă voi fi gravidă - iar eu nu ştiu ce înseamnă o asemenea stare! Ce va spune părintele meu Iosif, când îi voi spune, ori va observa el că sunt gravidă?! A fi gravidă nu poate fi ceva rău, mai ales dacă o fată este aleasă în mod special de Dumnezeu, ca Sara odinioară! Căci chiar la Templu am auzit adeseori spunându-se ce fericite sunt femeile când rămân gravide! Deci, a fi gravidă trebuie să fie un lucru bun, care te face fericită, deci mai mult ca sigur că şi eu o să mă bucur, când va da Dumnezeu să fiu gravidă! Dar când se va întâmpla acest lucru şi cum? Sau s-a şi întâmplat? Sunt deja gravidă sau urmează să rămân? O, Doamne! Părinte sfânt şi atotputernic peste Israel, dă-mi mie, umila Ta slujitoare, un semn, când se va întâmpla, pentru ca eu să Te pot lăuda şi preaslăvi!"
La aceste cuvinte, Maria a fost atinsă de o boare luminoasă, iar o voce blândă i-a grăit: "Maria, nu-ţi face griji zadarnice; tu ai rămas gravidă şi Domnul este cu tine! Vezi-ţi de lucrul tău şi du-l la bun sfârşit, căci nu se va mai face altul la fel pentru Templu!"
Maria a căzut la pământ şi s-a rugat la Dumnezeu şi L-a lăudat şi L-a slăvit pentru graţia acordată. Iar după ce a adus laudă lui Dumnezeu, s-a ridicat şi şi-a reluat lucrul.
Cap.5 - Predarea la Templu a lucrului terminat de Maria. Maria şi Marele Preot. Călătoria Mariei la Elisabeta, mătuşa ei.
Peste câteva zile, Maria era gata şi cu firul purpuriu şi după ce l-a pus în ordine, l-a aşezat şi pe cel stacojiu alături. A mulţumit lui Dumnezeu pentru milostivirea arătată, de a putut să lucreze atât de bine, a înfăşurat totul într-o pânză şi a pornit-o la drum spre Ierusalim. Până la locul unde Iosif înălţa clădirea a mers singură, dar mai departe a însoţit-o din nou Iosif până la Ierusalim, apoi la Templu.
Când a ajuns acolo, ea a predat Marelui Preot lucrul său. Acesta a privit firele stacojii şi pe cele purpurii şi văzând că s-a lucrat deosebit de bine, a luat-o pe Maria şi i-a adresat următoarele cuvinte (Marele Preot:) "Maria, o asemenea îndemânare nu provine numai de la tine, ci chiar Domnul a intervenit cu mâna Lui! Dumnezeu te-a ales, binecuvântată vei fi de Domnul Dumnezeul nostru printre toate femeile de pe pământ, pentru că tu ai fost prima care şi-a adus lucrarea în Templul Domnului!"
Maria, însă, cu inima plină de smerenie şi bucurie, răspunse preotului:
"Cinstite slujitor al Domnului în sanctuarul Său! Nu mă lăuda prea tare, nu mă considera mai presus de ceilalţi, căci lucrul acesta nu este meritul meu, ci numai al Domnului care mi-a condus mâna! De aceea, El merită toată lauda, toată faima, toată răsplata, toată dragostea şi adoraţia mea fără sfârşit!"
Iar preotul a spus: "Amin, Maria, fecioară neprihănită a lui Dumnezeu, adevărat ai grăit înaintea Domnului! Du-te în pace, Dumnezeu fie cu tine!"
După care, Maria s-a ridicat şi a plecat iarăşi cu Iosif până la casa unde lucra el, luându-şi cu ei drept hrană un pic de pâine, lapte şi apă.
Cam la o jumătate de zi de mers locuia o mătuşă a Mariei, pe nume Elisabeta, pe care aceasta a vrut să o viziteze; de aceea, ea i-a cerut permisiunea lui Iosif. Iar Iosif i-a permis imediat şi i-a dat ca ajutor pe fiul său mai mare, care să o conducă şi să o însoţească, până va fi să găsească locuinţa mătuşii Elisabeta.
Cap.6 - Minunata primire făcută de Elisabeta Mariei. Blândeţea şi înţelepciunea Mariei. O evanghelie a femeilor. Întoarcerea Mariei la Iosif.
Ajungând la Elisabeta, mai bine zis la casa ei, Maria a bătut timid la uşă, după obiceiul iudeilor. Când Elisabeta a auzit ciocănitul atât de timid, s-a întrebat "Cine să bată oare, atât de încet? Trebuie să fie vreun copil din vecini, căci omul meu, care este mut şi aşteaptă izbăvirea la Templu, nu poate fi! Lucrul meu însă nu poate aştepta, deci nu pot să-l pun deoparte, ca să deschid unui copil neastâmpărat al vecinului. Nu, n-am să fac asta, căci am de lucru pentru Templu şi aceasta este mai presus de năzbâtiile unui copil, care precis nu doreşte altceva decât să mă necăjească şi să râdă de mine! Aşa că o să stau frumuşel la lucru, iar copilul poate să bată cât o pofti".
Dar Maria a mai ciocănit odată, iar copilul din pântecele Elisabetei a început să se zbată de bucurie, iar mama a auzit o voce diafană în zona unde se agita copilul, care spunea: "Mamă, du-te repede; căci la uşă bate mama Domnului meu şi al tău, a Dumnezeului meu şi al tău şi vine la tine cu pace!"
Iar Elisabeta, auzind acestea, a aruncat repede lucrul din mână şi a alergat la uşă să-i deschidă Mariei şi, conform datinei, i-a dat imediat binecuvântarea şi a cuprins-o în braţe, spunând: "O, Maria, binecuvântată între femei! Tu eşti binecuvântată între toate femeile şi binecuvântat este rodul pântecului tău! O, Maria, fecioară neprihănită a lui Dumnezeu! Cine este atât de milostiv cu mine, de îmi trimite în vizită chiar pe mama Domnului, Dumnezeul meu?!"
Maria însă, care nu înţelegea nimic din aceste lucruri misterioase, spuse Elisabetei: "Vai mătuşă dragă, vin la tine pentru o scurtă vizită prietenească! De ce spui despre mine lucruri pe care eu nu le înţeleg? Sunt oare gravidă, de îmi zici mamă?"
Elisabeta răspunse Mariei: "Când ai bătut la uşă a doua oară, pruncul pe care îl port în pântece a tresăltat imediat de bucurie şi mi-a comunicat acest lucru, iar pe tine te-a salutat deja în mine!"
Atunci, Maria şi-a înălţat privirea spre cer, gândindu-se la ceea ce îi spusese arhanghelul Gabriel, deşi ea nu înţelegea mare lucru din toate acestea şi a spus: "O, Dumnezeule mare a lui Avraam, Isaac şi Iacov, ce-ai făcut din mine? Cine sunt eu de mă preaslăvesc toţi?"
Dar Elisabeta i-a spus: "O, Maria, aleasa lui Dumnezeu, intră în casa mea să capeţi puteri; apoi vom sta de vorbă şi-L vom slăvi împreună pe Dumnezeu şi-L vom lăuda din toată inima!"
Maria a urmat-o imediat pe Elisabeta în casă, a mâncat şi a băut, a prins puteri şi s-a înveselit.
Iar Elisabeta a întrebat-o tot felul de lucruri despre şederea ei la Templu şi educaţia primită acolo şi cum i s-au părut acestea.
Maria i-a răspuns: "Scumpă mătuşă, de asemenea binecuvântată de Dumnezeu, eu consider că aceste lucruri se află mult deasupra noastră, iar noi, femeile, nu facem bine dacă punem în discuţie lucruri peste care Dumnezeu i-a aşezat pe fiii lui Aaron (pe bărbaţi). De aceea, eu sunt de părere că femeile trebuie să lase lucrurile divine în seama lui Dumnezeu şi a celor pe care Dumnezeu i-a numit peste ele, nu să îşi bată capul cu ele. Câtă vreme Îl iubim pe Dumnezeu mai presus de orice şi respectăm poruncile Sale sfinte, înseamnă că ne purtăm aşa cum se cuvine locului nostru, celelalte lucruri revin bărbaţilor, pe care Dumnezeu îi cheamă şi îi alege. Eu consider, mătuşă dragă, că aşa este corect; aşa că să lăsăm deoparte pălăvrăgelile din Templu, căci el nu devine astfel nici mai bun, nici mai rău! Atunci când Domnul va crede de cuviinţă, El va şti să pedepsească şi să reorganizeze Templul aşa cum se cuvine".
Iar Elisabeta a recunoscut în aceste cuvinte o profundă pioşenie şi modestia Mariei şi i-a spus: "Aşa este, fecioară plină de graţie a lui Dumnezeu! Gândind astfel, este firesc să afli cea mai mare milostivire înaintea lui Dumnezeu! Căci aşa cum vorbeşti tu nu se poate exprima decât inocenţa cea mai pură, iar cine trăieşte după asemenea principii, acela este cu adevărat drept în faţa lui Dumnezeu şi a întregii lumi!"
Iar Maria i-a spus: "Viaţa corectă nu ne aparţine nouă, ci lui Dumnezeu şi este o mare favoare! Cine consideră că duce o viaţă dreaptă, mai mult ca sigur că este cel mai puţin drept în faţa lui Dumnezeu; dar cine îşi mărturiseşte tot timpul vinovăţia în faţa Domnului, acela trăieşte corect înaintea lui Dumnezeu! Eu însă, nu ştiu cum trăiesc, viaţa mea este doar o favoare de la Dumnezeu; de aceea, nici nu pot face altceva decât să-L iubesc în orice moment, să-L slăvesc şi să-L laud, cu toată puterea mea! Dacă viaţa ta seamănă cu a mea, atunci fă acelaşi lucru ca mine şi Domnul va avea mai multă mulţumire decât dacă am pălăvrăgi acum despre starea de lucruri de la Templu!''
Iar Elisabeta a recunoscut imediat că dinspre Maria adie un duh sfânt, de aceea a renunţat la întrebările despre Templu şi s-a lăsat în voia Lui, lăudând şi slăvind pe Dumnezeu.
Maria a rămas trei luni încheiate la Elisabeta şi a ajutat-o la toate treburile gospodăreşti ca o slujnică.
Între timp însă, Iosif îşi terminase lucrarea şi plecase cu fiii săi acasă, îngrijindu-se de mica lor gospodărie, care, de altfel, era închiriată. Dar într-o seară, i-a spus (Iosif) fiului mai mare: "Joel, du-te şi pregăteşte-mi catârul pentru mine, căci vreau să plec s-o aduc pe Maria! Copila este plecată deja de trei luni din casa mea şi nu mai ştiu nimic despre ea. Chiar dacă ştiu că se află la soţia Marelui Preot, care este de mai multă vreme mut, nu pot şti dacă această casă este ocolită de tentaţiile care au ademenit-o şi pe Eva. Aşa că mâine vreau să mă duc într-acolo să iau copila, pentru ca să nu dau motiv fiilor lui Israel să mă vorbească de rău, iar Domnul să mă pedepsească pentru că n-am avut destulă grijă de copilă". Şi Joel a plecat să îndeplinească porunca tatălui său; dar nici n-a apucat Joel să-şi termine treaba, că Maria a şi apărut în tindă, salutându-l pe Iosif şi rugându-l s-o reprimească în casa lui.
Surprins de apariţia Mariei, Iosif a întrebat-o imediat: "Să fii oare chiar tu, fiinţă nerecunoscătoare?"
Maria i-a răspuns: "Da, eu sunt, dar n-am fost nerecunoscătoare faţă de tine; căci eu m-aş fi întors de mult aici, dar nu am îndrăznit să trec singură peste munţii împăduriţi, iar tu n-ai trimis pe nimeni după mine! De acea am fost nevoită să rămân atâta vreme acolo! Astăzi însă au venit trei leviţi, care au vizitat-o pe soţia lui Zaharia, iar când ei s-au întors acasă, la Ierusalim, m-au luat şi pe mine şi m-au adus până la hotarul gospodăriei tale, m-au binecuvântat pe mine şi casa ta, apoi şi-au continuat calea lor, iar eu m-am grăbit din nou încoace la tine, părintele meu drag!"
Deşi Iosif ar fi vrut s-o mai certe puţin pe Maria pentru absenţa ei îndelungată de acasă, nu l-a lăsat totuşi inima s-o facă, pe de o parte pentru că glasul atât de gingaş al Mariei l-a mişcat profund, pe de altă parte pentru că şi-a dat seama de vinovăţia lui, căci într-adevăr, nu trimisese pe nimeni după ea. De aceea, el a chemat copila la el, să-i dea binecuvântarea, iar ea s-a grăbit către el şi l-a dezmierdat, aşa cum copiii inocenţi obişnuiesc să-şi alinte părinţii sau pe binefăcătorii lor.
Iosif a fost profund mişcat de un asemenea gest, s-a bucurat tare mult şi a zis :"Eu sunt un om sărac şi în vârstă; dar dragostea ta de copil mă face să-mi uit sărăcia şi vârsta! Dumnezeu mi-a făcut o mare bucurie când mi te-a încredinţat; de aceea, am să plec din nou să muncesc, ca să-ţi pot procura o hrană mai bună!"
Şi în timp ce spunea aceste cuvinte, lacrimi mari de bucurie scăldau faţa bătrânului. Dar Maria i-a uscat repede obrajii umezi, mulţumind lui Dumnezeu că o încredinţase unui părinte atât de grijuliu. În acel moment, dintr-o dată, Iosif a auzit cântându-se psalmi înaintea casei sale.
Cap.6 – Presimtirile si prevestirea lui Iosif. Consolarea Mariei. Cina binecuvantata. Descoperirea sarcinii Mariei
Dar Iosif era cuprins de presimţiri şi îi spuse Mariei: "Copila Domnului! Multă bucurie ai adus tu casei mele, dar sufletul meu este plin de presimţiri! Căci eu ştiu că Domnul îi încearcă adesea pe cei pe care îi iubeşte, de aceea să ne rugăm tot timpul, ca să ne rămână îndurător şi milostiv! Este chiar posibil ca Dumnezeu să vrea, prin tine şi prin mine, să înnoiască chivotul legii, aflat acum în pragul destrămării! Dacă va fi să se întâmple acest lucru, atunci vai mie şi ţie; ce trebuie să se întâmple se va întâmpla, noi n-avem cum să împiedicăm mersul lucru-rilor, iar când va fi să vină, va avea atâta forţă că vom tremura în faţa voinţei Celui care a creat acest pământ!"
Dar Maria n-a înţeles nimic din toate acestea şi l-a consolat pe Iosif, care arăta tare amărât, cu următoarele cuvinte: "Dragul meu tată Iosif! Voinţa Domnului nu trebuie să te tulbure; căci ştim cu toţii că El este cu noi, aşa cum a fost şi cu Avraam, Isaac şi Iacov şi cum este tot timpul cu toţi cei care Îl iubesc; ce rău poate să ni se întâmple?!"
Iar Iosif s-a arătat satisfăcut de această consolare şi i-a mulţumit Domnului din toata inima pentru că i-a încredinţat prin Maria un adevărat înger, după care a spus: "Copii, s-a făcut deja seară, haideţi să înălţăm Domnului un imn de slavă, să mâncăm bucatele binecuvântate de El, apoi să mergem la culcare!"
Zis şi făcut, Maria s-a dus repede după pâine, iar Iosif a împărţit-o; dar, minune, pâinea avea un gust extraordinar. Iar Iosif a zis:
"Să-L slăvim pe Domnul! Tot ce binecuvântează El are un gust deosebit de bun!"
Iar Maria i-a atras atenţia lui Iosif cu multă gingăşie: "Vezi, tată drag, că nu trebuie să te temi de încercările Domnului; căci ele nu sunt decât binecuvântări pline de dragoste!"
Iar Iosif a răspuns: "Ai dreptate, fiică neprihănită a Domnului! Am să port întotdeauna cu răbdare povara trimisă de Domnul; sunt convins că El nu-mi va face povara prea grea, nici jugul prea tare, căci El este un stăpân bun şi îndurător în strădania Sa! Aşa că facă-se voia Sa sfântă, acum şi de-a pururi!"
După care, această pioasă familie a plecat la culcare, iar în zilele care au urmat şi-au văzut de munca lor.
Dar mijlocul Mariei se îngroşa de la o zi la alta, iar ea, observând acest lucru, se străduia să-l ascundă faţă de Iosif şi fiii săi. Dar, după ce au mai trecut vreo două luni, nici o strădanie nu i-a mai folosit, iar Iosif a început să bănuiască ceva şi în scurt timp, l-a căutat pe un prieten de-al lui din Nazaret, ca să discute cu el despre această situaţie ciudată în legătură cu Maria.
Cap.8 - Părerea medicului. Iosif o interoghează pe Maria. Explicaţia Mariei.
Prietenul lui Iosif era un om competent; căci el era medic, cunoştea ierburile de leac şi asista femeile la naşterile mai grele. El a venit cu Iosif s-o vadă pe Maria; după ce a văzut-o, i-a spus lui Iosif: "Ascultă-mă, frate întru Avraam, Isaac şi Iacov! O mare necinste s-a făcut casei tale; căci iată, fata este însărcinată! Şi să ştii că tu singur eşti de vină! Căci ai fost plecat de acasă şase luni! Spune-mi, cine trebuia să aibă grijă de fată?!"
Iar Iosif i-a răspuns: "În tot acest timp, Maria abia dacă a rămas acasă trei săptămâni la rând şi asta la începutul venirii ei în casa mea; căci după aceea a petrecut la mătuşa ei Elisabeta! Dar de două luni încoace, ea se află sub supravegherea mea permanentă şi n-am văzut pe nimeni care să fi venit la ea mai des sau pe ascuns! Dar în timpul absenţei mele, fata a fost pe cele mai bune mâini, fiul meu, care a însoţit-o până la Elisabeta şi mi-a jurat că nu-i va atinge nici măcar veşmântul, decât doar în caz de mare necesitate. Aşa că pot afirma cu certitudine că din partea casei noastre, Maria ar trebui să fie absolut neprihănită; dacă însă şi despre casa lui Zaharia se poate spune acest lucru, aceasta este o altă întrebare! Să se fi întâmplat oare ceva la Templu, cu un slujitor al Templului? Să mă ferească Dumnezeu de aşa ceva, deşi sunt înclinat să cred; pentru că, dacă ar fi fost aşa, Dumnezeu ar fi făcut în aşa fel ca faptul să devină cunoscut, prin înţelepciunea Marelui Preot! Acum însă ştiu ce trebuie să fac pentru a da de urma adevărului! Tu, prietene, poţi să pleci în pace, iar eu îi voi supune pe toţi din casă unei verificări amănunţite!"
Prietenul n-a mai zăbovit mult şi a plecat din casa lui Iosif; iar Iosif s-a dus imediat la Maria şi i s-a adresat: "Copila mea, cu ce obraz mă înfăţişez eu acum în faţa Domnului? Ce să-i spun acum despre tine? Nu te-am luat eu fecioară neprihănită de la Templu şi nu te-am vegheat cu grijă, cu ajutorul unor persoane de încredere din casa mea şi nu m-am rugat zilnic pentru tine?! De aceea, te implor să-mi spui cine este cel care a îndrăznit să mă înşele şi să se comporte atât de condamnabil faţă de mine, un fiu al lui David, ca şi faţă de tine, care te tragi din aceeaşi stirpe! Cine te-a amăgit şi te-a făcut de ruşine pe tine, o fecioară a Domnului?! Cine şi-a permis să tulbure fiinţa ta atât de curată, cine a vrut să facă din tine o a doua Eva?! Căci se repetă vechea întâmplare cu Adam, pentru că se pare că şi pe tine te-a amăgit cu un şarpe, ca pe Eva! Aşa că răspunde-mi la întrebare!"
După care, Iosif s-a aruncat cu faţa peste un sac plin cu cenuşă şi a început să plângă.
Iar Maria tremura de spaimă şi a început să plângă şi să suspine şi nu putea scoate nici un cuvânt, atât era de speriată şi de necăjită.
Iosif s-a ridicat din nou de pe sac şi s-a adresat Mariei pe un ton ceva mai potolit: "Maria, copil al Domnului, care te-a luat în grija Lui, de ce mi-ai făcut una ca asta? De ce ţi-ai înjosit aşa de tare sufletul şi ai uitat de Dumnezeul tău? Cum ai putut să faci aşa ceva, tu, care ai fost crescută în Templul cel sfânt şi ai primit hrană direct din mâna îngerilor şi ai avut ca tovarăşi de joacă pe aceşti minunaţi slujitori ai Domnului? Vorbeşte, nu sta fără o vorbă în faţa mea!"
Maria şi-a făcut curaj şi a răspuns: "Tată Iosif, ai dreptate să fii atât de dur! Dar crede-mă, pe cât este de adevărat că există Dumnezeu, tot atât de adevărat este că eu sunt neprihănită şi nevinovată, iar până în momentul de faţă nu am idee de vreun bărbat!" Iar Iosif a întrebat-o: "Atunci de unde provine ceea ce porţi în pântece?"
Maria i-a răspuns: "Eu sunt încă un copil şi nu pricep misterele cereşti! Dar fii te rog atent, ce mi s-a întâmplat! Iar ceea ce-ţi voi spune acum este la fel de adevărat ca însăşi existenţa lui Dumnezeu deasupra noastră!"
Cap.9 - Povestirea Mariei despre miracolul întâmplat. Supărarea şi grija lui Iosif şi hotărârea sa de a o îndepărta pe Maria. Semnul trimis de Dumnezeu lui Iosif în somn. Rămânerea Mariei în casa lui Iosif.
Şi Maria i-a povestit lui Iosif tot ce s-a întâmplat în timpul când lucra firul de purpură, încheindu-şi povestirea cu o asigurare: "De aceea, te asigur, tată drag, încă o dată: aşa cum este adevărat că există Dumnezeu în cer şi pe pământ, tot atât de adevărat este că eu sunt neprihănită, că nu cunosc nici un bărbat, cu atât mai puţin miracolul divin pe care trebuie să-l port acum sub inima mea şi care îmi aduce atâta necaz!"
Auzind aceste cuvinte, Iosif a amuţit şi s-a speriat foarte tare; căci cuvintele Mariei au pătruns adânc în sufletul său zbuciumat, confirmând bănuiala lui ascunsă.
De aceea, el a început să se gândească în fel şi chip, ce ar trebui să facă şi şi-a zis în sinea lui (Iosif): "Dacă încerc să-i ascund faţă de lume păcatul ce nu mai poate fi tăgăduit, doar pentru că eu nu-l mai consider păcat, atunci eu voi fi găsit vinovat. Considerându-se că am încălcat legea Domnului, nu voi scăpa de pedeapsă! Dacă însă, potrivit convingerii mele intime, se adevereşte mărturisirea ei de necontestat, provenită de la un înger, atunci Dumnezeu va considera că am trimis un suflet nevinovat la moarte. Ce să fac oare cu ea? S-o părăsesc oare pe ascuns, adică s-o dau de la mine, s-o ascund undeva, într-un cătun de munte, la graniţa cu grecii? Sau să aştept cu răbdare ziua când Domnul îmi va spune ce trebuie să fac? Dar dacă mâine sau poimâine vine la mine cineva din Ierusalim şi o recunoaşte pe Maria, ce va fi atunci? Cred că cel mai bine ar fi să o duc pe ascuns de aici, fără ca altcineva, afară de copiii mei, să afle ceva! Cu timpul, Domnul îi va scoate la iveală nevinovăţia şi atunci totul va fi salvat şi câştigat; aşa să fie, în numele Domnului!"
După care, Iosif i-a comunicat în mare taină Mariei ce a hotărât, iar ea s-a supus, convinsă fiind de bunele sale intenţii, apoi a plecat la culcare, pentru că se făcuse deja târziu. Iar Iosif s-a mai gândit în fel şi chip, dar până la urmă a aţipit şi el. Şi iată, un înger al Domnului i-a apărut în vis, adresându-i-se astfel: "Iosif, să nu te sperii din cauza Mariei, cea mai neprihănită fecioară a Domnului. Căci ce poartă ea acum sub inimă vine de la Duhul Sfânt al lui Dumnezeu, iar tu să-i dai numele Iisus când se va naşte!"
Auzind aceste cuvinte, Iosif s-a trezit şi L-a preaslăvit pe Dumnezeu, Domnul care i-a acordat o astfel de graţie. Şi pentru că se făcuse deja dimineaţă, a apărut şi Maria, pregătită pentru călătoria plănuită, spunându-i lui Iosif că a sosit momentul.
Însă Iosif a îmbrăţişat-o pe Maria şi a strâns-o la pieptul său, spunându-i: "Maria, fecioară preacurată, rămâi în casa mea; căci astăzi Domnul mi-a trimis o dovadă de netăgăduit, iar Cel pe care îl vei naşte se va numi Iisus!" Maria şi-a dat seama imediat că Domnul îi vorbise lui Iosif, pentru că spusese acelaşi nume pe care i-l comunicase şi ei îngerul, deşi ea nu-i spusese nimic mai înainte!
De acum înainte, Iosif s-a ocupat foarte atent de fată şi s-a îngrijit
să nu-i lipsească nimic din cele trebuincioase.
Cap.10 - Recensământul organizat de romani. Neputinţa lui Iosif de a participa la sfatul ţinut la Ierusalim. Trădarea lui Annas.
Cam la două săptămâni după aceste întâmplări, s-a ţinut mare sfat la Ierusalim, referitor la zvonurile care circulau printre romanii ce trăiau în Ierusalim, potrivit cărora împăratul ar dori să se facă recensământul şi înregistrarea întregii populaţii evreieşti. Această ştire a provocat o mare spaimă printre evrei, cărora le era interzis să numere oamenii. De aceea, Marele Preot a convocat îndată o mare adunare la care trebuiau să vină toţi bătrânii şi meşterii, aşa cum era şi Iosif. Dar Iosif tocmai întreprindea o călătorie în munţi, ca să facă rost de lemne de construcţie, de aceea a lipsit câteva zile de acasă. Solul de la Ierusalim care a venit la Iosif să-i aducă invitaţia la sfatul cel mare, negăsindu-l acasă, i-a transmis fiului cel mare ordinul de a aduce urgent ştirea la cunoştinţa lui Iosif, îndată ce se va întoarce acasă!
Iosif s-a întors acasă chiar a doua zi dis-de-dimineaţă. Fiul său, Iosis, i-a adus imediat la cunoştinţă ştirea sosită de la Ierusalim. Iosif însă a spus: "Cinci zile am tot urcat şi coborât pe munte şi sunt mort de oboseală, nu cred că mă ţin picioarele să merg undeva, dacă nu mă odihnesc mai întâi câteva zile; de aceea, mă văd nevoit să nu răspund de această dată chemării venite de la Ierusalim. De altfel, toată această adunare nu valorează nici cât o nucă seacă; pentru că puternicul împărat al Romei, care îşi flutură acum sceptrul chiar peste ţările sciţilor, nu va da nici un pic de atenţie adunării noastre şi va face tot ce vrea el! Aşa că o să rămân frumuşel acasă!"
Dar, peste trei zile, a venit de la Ierusalim un anume Annas, considerat acolo un mare cărturar şi i-a spus lui Iosif: "Iosif, meşter priceput şi om învăţat din seminţia lui David! Trebuie să te întreb, de ce nu ai venit la adunare!?" Iar Iosif s-a întors către Annas şi i-a zis: "Am fost cinci zile întregi în munţi şi n-am ştiut că sunt convocat! Iar când am sosit acasă şi fiul meu Iosis mi-a dat de ştire, m-am simţit prea obosit şi prea slab şi am considerat că nu sunt în stare să ajung pe picioarele mele până la Ierusalim. Pe de altă parte, mi-am dat seama de la bun început că această adunare nu va servi la nimic!"
Din nefericire, în timp ce Iosif îşi spunea părerea, Annas a văzut-o pe Maria şi şi-a dat seama pe loc că este însărcinată. El a plecat imediat de la Iosif, fără să spună vreun cuvânt, grăbindu-se cât putea spre Ierusalim. Ajungând acolo, fără să mai aştepte, s-a dus imediat la Marele Preot, căruia i-a zis: "Ascultă-mă şi nu vei mai întreba de ce fiul lui David n-a venit la adunare; căci am descoperit în casa lui nişte lucruri îngrozitoare! Iată, Iosif, căruia Dumnezeu şi tu i-aţi acordat atâta încredere, încât i-aţi încredinţat fecioara, a greşit în modul cel mai condamnabil înaintea lui Dumnezeu şi a ta!"
Marele Preot, îngrozit de-a binelea de cele auzite, l-a întrebat pe Annas: "Cum aşa? Ce vrei să spui? Spune-mi adevărul curat, altfel doar moartea te mai salvează!"
Şi Annas i-a răspuns: "Iată, Fecioara Maria, pe care Dumnezeu i-a încredinţat-o să aibă grijă de ea, a fost grav pângărită; sarcina ei destul de înaintată este cea mai clară dovadă!"
Dar Marele Preot a spus: "Taci, Iosif n-ar fi făcut niciodată aşa ceva! Se poate înşela Dumnezeu?"
Iar Annas a răspuns: "Atunci, trimite-ţi acolo oamenii tăi cei mai de încredere şi ai să te convingi că fecioara este cu adevărat însărcinată; dacă nu este aşa, să fiu omorât cu pietre!
Cap.11 - Îndoielile Marelui Preot cu privire la starea Mariei. Arestarea şi interogarea lui Iosif şi a Mariei. Plângerea lui Iosif şi sfada lui cu Dumnezeu. Condamnarea la moarte a lui Iosif şi a Mariei şi salvarea lor printr-o sentinţă divină. Maria devine soţia lui Iosif.
Marele Preot a stat mult pe gânduri, zicându-şi în sinea lui: "Ce să fac acum? Annas este invidios că n-a primit-o el pe Maria, nu poţi să te iei după părerea unui invidios. Dar dacă totuşi s-a întâmplat aşa cum spunea el, iar eu tratez problema cu indiferenţă, ce vor spune atunci fiii lui Israel şi ce voi spune eu dacă-mi vor cere socoteală? Mai bine să trimit pe cineva, pe ascuns, la Iosif, iar dacă ştirea cea rea se va adeveri, să-i aducă imediat aici pe Iosif şi pe Maria!"
Zis şi făcut, Marele Preot a chemat în secret pe slujitorii săi cei mai demni de încredere şi le-a spus ce s-a întâmplat în casa lui Iosif, apoi i-a trimis acolo, învăţându-i cum să procedeze dacă ştirile se adeveresc.
Slujitorii au plecat în cea mai mare grabă, iar acolo au constatat că lucrurile stau chiar aşa cum a zis Marele Preot.
Iar cel mai bătrân dintre ei i-a spus lui Iosif: "lată, am fost trimişi de la Templu aici, la tine, ca să vedem cu ochii noştri care este starea fetei, pentru că la urechile Marelui Preot au ajuns veşti din cele mai rele! Din păcate, iată că ni se confirmă îngrozitoarea ştire: aşa că te sfătuim să nu opui nici un fel de rezistenţă şi să ne urmezi la Templu, împreună cu Maria; vei afla chiar din gura Marelui Preot osânda ce ţi se cuvine!"
Fără să scoată un cuvânt, Iosif şi Maria i-au urmat pe slujitori la Templu pentru a fi judecaţi.
Când au ajuns în faţa Marelui Preot, acesta, uimit peste măsură, a întrebat-o pe Maria, pe un ton cât se poate de grav: "Maria! Pentru ce ne-ai făcut una ca asta şi pentru ce ţi-ai înjosit sufletul atât de tare? Ai uitat de Domnul Dumnezeul tău, tocmai tu, care ai fost crescută în sfântul Templu şi ţi-ai primit hrana zilnică din mâna îngerilor şi ai ascultat în fiecare zi cântecele sale de slavă şi te-ai bucurat, te-ai veselit şi ai dansat în faţa lui Dumnezeu! Grăieşte, de ce ne-ai făcut una ca
asta?"
Dar Maria a început să plângă amarnic şi, printre sughiţuri şi suspine, a spus: "Aşa cum este adevărat că Dumnezeu, stăpânul Israelului trăieşte, tot aşa de adevărat este că sunt neprihănită şi că n-am cunoscut niciodată bărbatul! Întreabă-l pe Iosif, cel ales de Dumnezeu!"
Iar Marele Preot s-a întors spre Iosif şi l-a întrebat: "Iosif, te implor, în numele Dumnezeului veşnic: spune-mi adevărul curat, ce s-a întâmplat? Tu eşti autorul?"
Iar Iosif a răspuns: "Îţi jur pe tot ce am mai sfânt, aşa cum este adevărat că Domnul Dumnezeul meu trăieşte, tot la fel de adevărat este că sunt nevinovat faţă de această fecioară, ca şi în faţa ta şi a lui Dumnezeu!"
Atunci Marele Preot a zis: "Nu veni cu mărturie mincinoasă, ci spune adevărul în faţa lui Dumnezeu! Căci îţi zic: ţi-ai făcut nunta ta într-ascuns, n-ai dat de ştire Templului şi nu vrei să-ţi pleci capul în faţa Atotputernicului ca să binecuvânteze sămânţa ta! Mai bine spune adevărul!"
Iar Iosif a rămas mut auzind pe Marele Preot vorbindu-i astfel şi n-a mai vrut să scoată nici un cuvânt; pentru că învinuirea nedreaptă a Marelui Preot l-a umplut de amărăciune.
Văzând că Iosif stă înaintea lui şi refuză să vorbească, Marele Preot a deschis din nou gura, zicând: "Dă-ne înapoi fecioara, aşa cum ţi-a încredinţat-o Templul Domnului, căci era curată ca soarele ce se înalţă pe cer într-o dimineaţă senină!"
Iar Iosif stătea în picioare, cu faţa scăldată de lacrimi şi după un lung suspin, a spus: "Doamne, Dumnezeul lui Avraam, Isaac şi Iacov, cu ce ţi-am greşit, Doamne, atât de tare, eu, un biet bătrân, de mă loveşti atât de crunt?! la-mă de pe această lume, căci este prea mult pentru mine, om drept înaintea Ta şi a celorlalţi oameni, să sufăr o asemenea ruşine! Pe tatăl meu David l-ai pedepsit, pentru că s-a făcut vinovat faţă de Uriaş. Dar eu nu m-am făcut vinovat faţă de semenii mei şi n-am ridicat mâna împotriva cuiva, om sau animal şi am ţinut Legea cu cea mai mare stricteţe. O, Doamne, de ce mă pedepseşti? Spune-mi un singur păcat şi accept să suport proba focului! Iar dacă am păcătuit înaintea Ta, blestemată să fie ziua şi ora la care m-am născut!" Şi Marele Preot, profund mişcat de cuvintele lui Iosif, a vorbit plin de amărăciune: "Pentru că tăgăduieşti vina ta în faţa lui Dumnezeu, am să vă pun să beţi din apa blestemată, o probă care va arăta lumii întregi dacă sunteţi sau nu vinovaţi!"
Şi imediat, Marele Preot a adus apa blestemată şi i-a dat lui Iosif să bea, după care, conform legii, l-a trimis pe un anumit munte, aflat în apropiere de Ierusalim. A dat apoi fecioarei să bea din apă şi a trimis-o de asemenea în munţi.
Dar, după trei zile s-au întors amândoi nevătămaţi înapoi şi întregul popor s-a minunat, pentru că aceasta dovedea că nici unul dintre ei nu se făcuse vinovat de ceva.
Atunci, uimit peste măsură, Marele Preot le-a vorbit astfel: "Dacă Domnul Dumnezeu n-a vrut să facă cunoscut păcatul vostru, atunci nici eu nu vreau să vă judec, ci vă declar nevinovaţi şi liberi! Dar pentru că fecioara este însărcinată, ea va deveni soţia ta, ca să i se ispăşească faptul de a fi rămas însărcinată într-un chip care mie îmi scapă şi să nu cunoască nicicând alt bărbat, chiar dacă va rămâne văduvă de tânără! Aşa să fie! Acum puteţi să plecaţi în pace!"
Iar Iosif a luat-o pe Maria şi a dus-o în ţinutul său şi era plin de bucurie, lăuda şi slăvea pe Domnul, iar bucuria lui era cu atât mai mare, pentru că Maria devenise acum soţia lui de drept.
Cap.12 - Porunca lui Augustus pentru înregistrarea şi numărarea tuturor locuitorilor. Necazuri şi consolare.
Iar Iosif era acum tare mulţumit, căci Maria era de două luni soţia lui şi muncea cu drag pentru gospodăria lor. Dar, după ce timpul a mai trecut şi s-a apropiat momentul naşterii, o nouă lovitură veni, producându-i lui Iosif multă supărare. Împăratul roman Augustus a trimis în toate ţinuturile un ordin, conform căruia toate popoarele imperiului său trebuiau să fie înregistrate, numărate şi clasificate în vederea recrutării şi stabilirii impozitelor.
Iar nazaritenii nu au fost excluşi din acest ordin, motiv pentru care Iosif s-a văzut nevoit să meargă şi el la Betleem, oraşul lui David, deoarece comisia de înregistrare se afla acolo. Când a luat la cunoştinţă de această poruncă, din cauza căreia trebuia neapărat să meargă la Ierusalim, unde mai fusese convocat şi la o altă adunare, Iosif şi-a spus în sinea lui: "Doamne, Dumnezeul meu! Aceasta este o mare lovitură pentru mine, exact în aceste zile, când Maria este gata să nască! Ce să fac? Trebuie să-i declar pe fiii mei, căci ei sunt, din nefericire, obligaţi să se înroleze în armata împăratului; dar, Doamne, ce să fac cu Maria? Acasă nu pot s-o las; căci ce-ar putea face ea singură dacă-i vine ceasul? Dacă însă o iau cu mine, cine-mi garantează că nu-i va veni ceasul când suntem pe drum şi atunci ce am să mă fac? Şi să zic că ajungem, cu mare grijă, în faţa funcţionarilor veniţi de la Roma, cum o voi înscrie? Ca soţia mea, dar nimeni în afară de mine şi de Marele Preot nu cunoaşte acest fapt! Adevărat, aproape că mă ruşinez în faţa fiilor lui Israel; căci eu ştiu că sunt un moşneag trecut de 70 de ani! Ce vor spune când voi declara ca soţie pe această copilă care abia dacă a împlinit cincisprezece ani şi este însărcinată în ultima lună?! Sau s-o dau drept fiica mea? Dar fiii lui Israel ştiu de unde vine Maria şi că ea nu este fiica mea? Dacă declar că este fecioara ce mi-a fost încredinţată de Domnul, ce vor spune toţi cei care nu ştiu că eu am trecut cu bine proba fixată de Templu, atunci când vor vedea că Maria stă gata să nască? Da, acum ştiu ce am de făcut: să aştept ziua indicată de Domnul! În ziua aceea, Domnul va face cum va fi mai bine! Facă-se voia Sa!"
Cap.13 - Cuvintele de consolare adresate lui Iosif de un bătrân prieten al său. Dispoziţiile lui Iosif către cei cinci fii ai săi înainte de plecare. Mesajul consolator venit din cer. Plecarea plină de bucurie
în călătorie.
În aceeaşi zi a sosit la Iosif un prieten bătrân şi înţelept din Nazaret, care i-a vorbit astfel: "Frate, gândeşte-te, nu conduce Domnul poporul său prin toate stepele şi pustiurile? Cei care Îl urmează de bună voie, aceia vor ajunge la momentul potrivit! Acum romanii şi-au trimis vulturii asupra noastră; este voinţa Domnului! De aceea şi noi vom face ce vrea El; căci El ştie mai bine ce vrea!"
Şi Iosif a înţeles pe deplin ce a vrut să spună prietenul său, iar după ce prietenul l-a binecuvântat şi a plecat, Iosif s-a adresat astfel fiilor săi: "Fiţi atenţi la mine! Dumnezeu vrea ca noi să mergem cu toţii la Betleem; o să ne supunem şi o să facem cum vrea El! Tu, Joel, înşăuează asinul pentru Maria, dar să iei şaua cu spetează; iar tu, Iosis, ţesală boul şi înjugă-l la căruţa în care vom duce mâncarea pentru drum. Iar voi, Samuel, Simion şi Iacov, umpleţi carul cu fructe rezistente la drum, cu pâine, miere şi brânză, în aşa fel încât să ne ajungă paisprezece zile, căci nu ştim când ne va veni rândul şi vom termina şi ce se poate întâmpla cu Maria în timpul călătoriei! De aceea, puneţi în căruţă şi pânze curate şi scutece!"
Iar băieţii s-au dus şi au făcut după cum le poruncise tatăl lor. După ce au făcut tot ce le ceruse acesta, s-au întors la Iosif şi i-au spus că sunt gata. Iar Iosif a îngenuncheat cu toată casa lui, s-a rugat şi a încredinţat soarta sa şi a familiei sale în mâinile Domnului.
Dar când a fost gata cu rugăciunea, lauda şi slăvirea Domnului, iată că a auzit o voce, care parcă venea din afara casei, spunându-i: "Iosif, fiu al lui David, care a fost un om după inima lui Dumnezeu! Când David a plecat să se lupte cu uriaşul, alături de el se afla îngerul pe care Domnul i-l trimisese alături şi tatăl tău a fost un mare învingător! Cu tine însă este chiar Cel care este veşnic, care a creat cerul şi pământul, care în vremea lui Noe a făcut să plouă patruzeci de zile şi nopţi în şir, făcând să se înece toate creaturile ce-i erau potrivnice; care i-a dat lui Avraam pe Isaac, Cel care a scos poporul tău din Egipt şi care a vorbit cu Moise pe muntele Sinai! Iată, Acesta se află acum în casa ta şi va merge cu tine la Betleem; de aceea, fii fără teamă, căci El nu va admite să ţi se clintească nici măcar un fir de păr de pe cap!"
Când Iosif a auzit aceste cuvinte, s-a înseninat dintr-o dată, i-a mulţumit Domnului pentru milostivirea Sa şi s-a pregătit de plecare. A luat-o pe Maria şi a aşezat-o cât a putut de comod şi de delicat pe asin, apoi a luat hăţurile în mâna sa, mergând înaintea animalului.
Băieţii s-au aşezat pe marginea carului încărcat şi au pornit-o cu toţii la drum, în pasul legănat al asinului. Dar, după un timp, Iosif a predat frâele fiului său mai mare; iar el a rămas să meargă pe lângă Maria, pentru că se simţea slăbită şi singură nu putea să se ţină prea bine în şa.
Cap.14 - Comportarea aparent capricioasă a Mariei. Începutul durerilor. Adăpostirea Mariei într-o peşteră apropiată.
Şi astfel a mers acest grup pios până aproape de Betleem şi când mai aveau vreo şase ore de mers, s-au oprit să facă un popas sub cerul liber. Tot îngrijindu-se de Maria, Iosif şi-a dat seama că aceasta are dureri; de aceea, el se simţea jenat şi îşi zicea în sinea lui: "Ce să însemne asta? Faţa Mariei exprimă durere, iar ochii îi sunt plini de lacrimi! Să-i fi venit oare timpul?" Şi iarăşi s-a uitat la Maria, cu mai multă atenţie, dar, iată, spre mirarea lui, acum râdea!
Atunci a întrebat-o chiar pe ea: "Maria, spune-mi te rog, ce se întâmplă cu tine? Căci mă uit la faţa ta care acum e plină de durere, acum râde şi străluceşte de bucurie!"
Iar Maria i-a răspuns imediat lui Iosif: "Iată, eu am văzut acum înaintea mea două popoare! Unul din ele plângea şi m-am văzut obligată să plâng cu el. Celălalt mergea râzând înaintea mea, iar eu m-am umplut de bucurie şi veselie şi a trebuit să râd cu el şi să mă las molipsită de bucuria lui! Asta-i ceea ce s-a întâmplat şi astfel se explică durerea şi bucuria de pe faţa mea".
Auzind toate acestea, Iosif s-a liniştit din nou, căci ştia că Maria avea deseori vedenii; aşa că a dat din nou semnalul de plecare şi au pornit-o cu toţii spre Betleem.
Când erau foarte aproape de Betleem, Maria i-a spus deodată lui Iosif: "Iosif, ascultă-mă! Pruncul din mine a început să se mişte tare de tot; hai să oprim aici!"
Iosif s-a speriat foarte tare de strigătul neaşteptat al Mariei; şi-a dat seama că a sosit clipa de care se temea cel mai mult. Aşa că a oprit imediat. Dar Maria s-a adresat din nou lui Iosif: "Dă-mă jos de pe asin: căci ceea ce se află în mine mă presează rău de tot şi vrea să plece de la mine! Şi simt că nu mai rezist presiunii!"
Dar Iosif i-a spus: "Dar pentru numele lui Dumnezeu! Vezi doar că nu este nici un adăpost pe-aici; unde să te aşez?"
Iar Maria spuse: "Priveşte, acolo în munte se află o peşteră; nu sunt decât câteva sute de paşi până acolo! Duceţi-mă acolo; îmi este imposibil să mai continui drumul!"
Şi Iosif şi-a îndreptat imediat căruţa şi pe ceilalţi într-acolo: din fericire, a găsit în peşteră ceva fân şi paie, pentru că păstorii o foloseau ca iesle pentru animale pe vreme rea; aşa că a putut să pregătească imediat pentru Maria un culcuş modest.
Cap.15 - Maria în peşteră. Iosif în căutarea unei moaşe în Betleem. Uimitoarele întâmplări ale lui Iosif. Mărturia naturii înconjurătoare. Întâlnirea lui Iosif cu moaşa.
După ce a aranjat adăpostul, Iosif a dus-o pe Maria înăuntru şi a aşezat-o cu grijă, iar Maria s-a simţit mai bine în această poziţie şi în acest loc. Când a văzut-o pe Maria mai liniştită, Iosif s-a adresat fiilor săi astfel: "Voi doi mai mari, o veţi veghea pe Maria şi îi veţi da ajutor în caz de nevoie, mai ales tu, Joel, care mai ştii câte ceva, de când umblai cu prietenii mei din Nazaret!" Celorlalţi trei le-a ordonat să se ocupe de asin şi de bou şi să aducă cumva carul în peşteră, care era destul de încăpătoare.
După ce le-a aranjat pe toate cum a crezut mai bine, Iosif i-a spus Mariei: "Voi urca acum muntele şi voi merge în oraşul tatălui meu să caut în grabă o moaşă, să vin cu ea aici să-ţi dea ajutor!"
După aceste cuvinte, Iosif a părăsit peştera, căci se făcuse deja târziu şi începuseră să se vadă stelele sclipind pe cer. Şi tot ce i s-a întâmplat după ce a părăsit peştera vom afla chiar din cuvintele lui, adică din ceea ce el le-a povestit fiilor săi, după ce s-a întors cu moaşa, iar Maria a născut.
Iosif le-a vorbit astfel: "Copii, noi ne aflăm în pragul unor evenimente deosebite! Încep să-mi lămuresc acum ce mi-a spus vocea în ajunul plecării noastre de acasă; adevărat, dacă Domnul n-ar fi printre noi - chiar dacă nu Îl vedem - ar fi imposibil să se întâmple asemenea minuni, aşa cum le-am văzut eu acum! Ascultaţi-mă! După ce am ieşit din peşteră şi am plecat, am avut senzaţia că nu mă mai mişc deloc! Şi vedeam luna plină şi stelele, care se înălţau pe cer ca şi cum ar fi apus şi totul încremenise, iar luna nu părăsea marginea pământului, iar stelele la orizont nu voiau să cadă! Apoi am văzut stoluri întregi de păsări stând pe crengile copacilor; toate erau cu faţa îndreptată încoace şi tremurau ca înainte de un mare cutremur şi nu puteau fi făcute să-şi părăsească locul pe creangă, nici prin strigăte, nici aruncând cu pietre. Am privit înapoi din nou spre pământ şi am văzut nu departe de mine un grup de lucrători stând în jurul unui castron plin cu mâncare; unii dintre ei ţineau mâna în castron, dar înţepenită şi nu puteau lua mâncarea din castron. Cei care apucaseră să scoată mâna cu mâncare din castron şi s-o ducă la gură rămăseseră aşa, pentru că nu puteau deschide gura, ca să mestece mâncarea şi feţele tuturor erau îndreptate în sus, ca şi cum ar fi văzut lucruri deosebite pe cer. Apoi am văzut turme de oi mânate de păstori; dar şi ele stăteau neclintite, iar mâna păstorului ridicată spre a lovi în ele rămăsese ţeapănă în aer, fără putinţă de a se mişca. Apoi am văzut o turmă de capre cu boturile întinse deasupra apei, dar nu puteau să se adape pentru că erau ca paralizate. Apoi am văzut un izvor cu o cascadă mare căzând de pe munte, dar, închipuiţi-vă, apa stătea liniştită şi nu curgea la vale! Şi aşa arăta tot ce am văzut pe pământ, de parcă n-ar mai fi avut viaţă şi putinţă de a se mişca. Şi pe când stăteam aşa, sau poate că mergeam, dar nu-mi dădeam seama dacă merg sau stau, iată că deodată zăresc ceva viu! O femeie cobora de pe munte venind chiar spre mine, iar când a ajuns lângă mine, m-a întrebat: "Omule, unde vrei să mergi la o oră atât de târzie?" Iar eu i-am răspuns: "Caut o moaşă; căci acolo în peşteră se află o femeie care stă să nască!" Dar femeia mi-a răspuns, zicând "Este din Israel?" Iar eu i-am răspuns: "Da, stăpână şi ea şi eu suntem din Israel. David este părintele nostru!" Dar femeia a vorbit în continuare, întrebând: "Cine este cea care urmează să nască? Îţi este soţie, rudă sau slujnică?" Iar eu i-am răspuns: "De puţină vreme, mi-a devenit soţie înaintea lui Dumnezeu şi a Marelui Preot: când însă a rămas însărcinată, nu era încă soţia mea, ci doar încredinţată mie prin grija Templului şi semnul Domnului, deoarece copila a fost crescută în Casa Sfântă! Dar să nu te miri de sarcina ei; căci ceea ce se află în trupul ei a fost conceput în mod miraculos de Duhul Sfânt!"
Femeia s-a minunat auzind acestea şi mi-a zis: "Omule, spune-mi adevărul!" Iar eu i-am zis: "Vino şi vezi şi convinge-te cu ochii tăi!
Cap.16 - Apariţia din faţa peşterii. Vedenia moaşei şi profeţiile ei. Moaşa cu Maria şi pruncul. Îndoiala Salomeei, sora moaşei, cu privire la fecioria Mariei.
Iar femeia a acceptat şi l-a urmat pe Iosif la peşteră; dar când erau aproape de ea, a fost învăluită dintr-o dată de un nor alburiu şi n-au mai găsit intrarea.
În faţa acestei apariţii, moaşa a început să se minuneze şi i-a spus lui Iosif: "Ce lucru minunat s-a întâmplat astăzi pentru sufletul meu! Azi dimineaţă am avut o vedenie extraordinară, în care totul se petrecea exact cum se întâmplă acum, cu ceea ce văd acum şi probabil voi mai vedea! Tu eşti acelaşi om cu cel care mi-a apărut în vedenie; exact ca acum, am văzut întreaga suflare oprindu-se din activitatea ei şi am văzut peştera şi norul care a acoperit-o şi am discutat cu tine, aşa cum o fac acum. Iar în peşteră am văzut lucruri încă şi mai minunate. Apoi a venit la mine sora mea, Salomeea şi i-am povestit toate acestea! De aceea zic acum faţă de tine şi de Dumnezeu, o mare minune s-a petrecut pentru Israel! Din cer ne-a fost trimis un Mântuitor, în aceste vremuri de restrişte!"
După aceste vorbe ale moaşei, norul s-a retras din faţa peşterii şi o lumină i-a întâmpinat pe cei doi, atât de puternică, încât ochii nu o puteau suporta. Iar moaşa a spus: "Deci se adevereşte tot ce mi-a apărut în vedenie! O, omule, fericitule! Aici este mai mult decât Avraam, Isaac, Iacov, Moise şi Ilie!"
După aceste cuvinte, lumina a început treptat să devină mai suportabilă, putându-se vedea pruncul, care tocmai lua pentru prima dată în gură sânul mamei sale.
Moaşa a intrat atunci cu Iosif în peşteră, a cercetat mama şi pruncul şi văzând că totul se rezolvase cât se poate de bine, a spus: "Adevărat, adevărat, acesta este Mântuitorul prezis de toţi profeţii, care chiar în pântecul mamei a stat fără nici o legătură, ca să arate că este liber şi că va desface toate legăturile nefireşti ale legilor! Când a mai văzut cineva ca un prunc abia născut să apuce imediat sânul mamei?! Asta arată în modul cel mai clar că acest prunc - atunci când va deveni mare - va face o nouă rânduială în lumea aceasta, bazată pe dragoste şi nu pe legi! Ascultă-mă, tu, soţ fericit al acestei fecioare! Totul se află într-o orânduială supremă, de aceea, lasă-mă să plec din peşteră, pentru că nu mă mai simt bine, căci îmi dau seama că nu sunt destul de curată pentru a suporta apropierea sfântă a Domnului, Dumnezeul meu şi al tău!"
Iar Iosif s-a speriat rău auzind aceste cuvinte ale moaşei; dar ea s-a grăbit să părăsească peştera.
Dar când a ajuns afară, s-a întâlnit cu sora ei Salomeea, care o urmărise din cauza vedeniei despre care am vorbit, iar acum a întrebat-o: "Salomeea, Salomeea, vino să vezi vedenia mea de azi-dimineaţă înfăptuită! Fecioara a dat naştere unui prunc! Iată un adevăr pe care inteligenţa omenească şi natura refuză să le priceapă!"
Salomeea, însă, a zis: "Pe Dumnezeul meu, nu pot să cred că o fecioară a născut, până nu o examinez, să mă conving personal!
Cap.17 - Rugămintea Salomeei către Maria. Bunăvoinţa Mariei. Descoperirea adevărului, pedepsirea şi căinţa Salomeei. Cuvintele îngerului adresate Salomeei. Însănătoşirea Salomeei. Un avertisment venit din cer.
După ce Salomeea a spus toate acestea, ea a intrat în peşteră şi a zis: "Maria, sufletul meu nu mai are linişte; de aceea, te rog să te pregăteşti, să te examinez cu mâna mea experimentată, ca să văd cum este cu fecioria ta!"
Iar Maria s-a supus imediat dorinţei acestei necredincioase şi s-a lăsat imediat examinată de ea.
Iar când Salomeea a atins corpul Mariei cu mâna sa pricepută, a dat un ţipăt din toate puterile şi a strigat: "Vai, vai mie şi neîncrederii şi necredinţei mele, căci am vrut să cercetez pe Dumnezeu cel veşnic! Căci priviţi, priviţi aici, mâna mea arde în focul mâniei divine, pe care am atras-o asupra ticăloasei de mine!"
Iar după aceste cuvinte, ea a căzut imediat în genunchi în faţa pruncului şi a spus: "O, Dumnezeul părinţilor mei! Tu, Doamne atotputernic peste toată slava! Gândeşte-te la mine, căci şi eu sunt sămânţă din Avraam, Isaac şi Iacov! Nu mă lăsa de râsul fiilor lui Israel, ci fă ca mâna mea să fie iarăşi sănătoasă!"
Iată că îndată, lângă Salomeea a apărut un înger al Domnului care i-a grăit astfel: "Domnul Dumnezeu a auzit ruga ta fierbinte; du-te la prunc şi ia-l în braţe şi o mare bucurie se va pogorî asupra ta!"
Când Salomeea a auzit aceste cuvinte, a mers în genunchi la Maria şi a rugat-o să-i dea pruncul.
Iar Maria i-a dat îndată pruncul şi a zis: "Să-ţi fie pentru însănătoşire, după cum ţi-a promis îngerul Domnului! Domnul să se îndure de tine!"
Şi Salomeea a luat copilul şi l-a purtat în braţe, mergând în genunchi şi a zis: "O, Doamne, Dumnezeu atotputernic peste Israel, care ne conduci şi ne stăpâneşti în vecii vecilor! Este adevărul curat că acum s-a născut în Israel un rege al regilor care va fi mai puternic decât a fost vreodată David, omul care a trăit după inima Domnului! Slăvit să fii şi lăudat să fii de mine în vecii vecilor!"
După aceste cuvinte, Salomeea a devenit din nou complet sănătoasă, a dat Mariei copilul înapoi, mulţumindu-i din toată inima şi a părăsit peştera ieşind afară.
Iar când s-a văzut din nou afară, a vrut să strige s-o audă toată suflarea ce minune a minunilor s-a întâmplat şi a început imediat să-i povestească surorii ei ce i s-a întâmplat.
Dar, îndată s-a anunţat o voce din cer care s-a adresat Salomeei: "Salomeea, Salomeea, nu spune nimănui ce s-a întâmplat astăzi cu tine! Căci trebuie să aşteptăm vremea când Domnul Însuşi se va mărturisi lumii prin cuvinte şi fapte!"
Atunci, Salomeea a amuţit imediat, pe când Iosif tocmai a ieşit să le roage pe cele două surori să intre din nou în peşteră la dorinţa Mariei, pentru ca nimeni să nu bage de seamă ce lucruri extraordinare se petrec în peşteră. Iar cele două au intrat din nou în peşteră, pline de smerenie.
Cap.18 - Odihna Sfintei Familii peste noapte în peşteră. Cântecul de slavă al îngerilor în zori. Adoraţia păstorilor. Cuvintele îngerului către Iosif.
Când toţi erau adunaţi în peşteră, fiii lui Iosif l-au întrebat pe tatăl lor: "Tată, ce mai avem de făcut? Am aranjat totul cum se cuvine! Călătoria ne-a obosit; putem să ne odihnim?"
Şi Iosif le-a răspuns: "Copii, vedeţi cu toţii ce îndurare fără seamăn s-a pogorât asupra noastră; de aceea, cred că nu trebuie să vă culcaţi, ci să lăudaţi pe Domnul împreună cu mine! Voi aţi văzut ce i s-a întâmplat Salomeei în peşteră, pentru că nu a vrut să creadă; de aceea, nici noi nu trebuie să dormim, dacă Domnul va vrea să ne încerce! Puteţi însă să mergeţi la Maria şi să atingeţi pruncul! Nu se ştie, poate după asta ochii voştri vor fi mai odihniţi ca după mai multe ore de somn!"
Şi fiii lui Iosif s-au dus şi au atins pruncul; iar pruncul le-a zâmbit şi şi-a întins mânuţele spre ei, ca şi cum i-ar fi cunoscut pe fraţi.
Drept care toţi s-au minunat şi au zis: "Adevărat, acesta nu este un copil obişnuit! Căci unde s-a mai pomenit ca cineva să fie salutat şi binecuvântat de un nou născut?! În plus, iată că toţi ne simţim mult mai întăriţi, de parcă nici n-am fi făcut această călătorie, ci am fi acasă, într-o dimineaţă, după un somn zdravăn!"
Iar Iosif le-a zis: "Vedeţi, deci, că sfatul meu a fost bun! Dar acum observ că a început să se facă tare frig, aşa că aduceţi aici boul şi asinul! Animalele vor sta lângă noi şi ne vor încălzi cu suflarea lor; iar noi toţi vom sta pe lângă Maria, să-i ţinem adăpost!"
Şi băieţii au urmat întocmai sfatul tatălui. Ei au adus amândouă animalele lângă Maria, iar ele s-au aşezat cum era mai bine pentru ca suflarea lor să treacă peste Maria şi pruncul ei şi să-i încălzească.
Iar moaşa a spus: "Adevărat, important lucru este pentru Domnul, dacă până şi animalele acestea dau ajutor, de parcă ar avea minte şi ar înţelege!"
Iar Salomeea a zis şi ea: "O, surioară, aceste animale par să vadă mai mult decât noi! Când noi abia dacă îndrăznim să credem, aceste animale se roagă deja la Cel care le-a creat! Crede-mă, surioară, pe Dumnezeul meu, în faţa noastră se află Mesia cel făgăduit; căci noi ştim că nici la naşterea celor mai mari profeţi nu s-au întâmplat asemenea lucruri extraordinare!"
Iar Maria s-a adresat Salomeei astfel: "Domnul Dumnezeu îţi acordă o mare favoare, dacă ai reuşit să vezi lucruri care fac să-mi tresalte inima. Dar nu divulga aceste lucruri, aşa cum te-a învăţat şi îngerul Domnului mai înainte; altfel vei aduce mult necaz asupra noastră!"
Iar Salomeea s-a legat cu jurământ să tacă toată viaţa ei, iar moaşa a urmat exemplul surorii sale.
În peşteră s-a făcut apoi linişte. Dar, cu o oră înainte de răsăritul soarelui, au auzit cu toţii răsunând cântece de slavă în faţa peşterii. Şi Iosif a trimis imediat pe fiul său cel mare să vadă ce este şi cine cântă atât de tare cântece de slavă lui Dumnezeu sub cerul liber. Joel a ieşit afară şi a văzut că tot spaţiul cerului era plin de sus până jos cu nenumărate cete de îngeri strălucitori. Şi s-a întors uimit înapoi în peşteră şi le-a povestit tuturor ce s-a întâmplat. Şi toţi au ascultat înmărmuriţi cele povestite de Joel, apoi au ieşit şi s-au convins de adevărul spuselor sale. Şi după ce au văzut atâta minunăţie a lui Dumnezeu, s-au reîntors în peşteră să-i povestească şi Mariei.
Iar Iosif i-a spus Mariei: "Ascultă, Fecioară Preacurată a Domnului, fructul trupului tău este cu adevărat o creaţie a Sfântului Duh; căci toate cerurile depun mărturie în acest sens! Dar ce vom face noi când va afla întreaga lume ce s-a petrecut aici? Căci nu numai noi, ci şi ceilalţi oameni văd acum ce dovadă străluceşte pe cer. Am văzut păstorii cum îşi îndreptau cu toţii faţa spre cer. Şi cum cântau cu aceeaşi putere ca îngerii din ceruri, care acum s-au arătat pe întregul firmament, de sus până jos. Iar cântecul sună la fel cu cel al îngerilor: "Voi, ceruri, stropiţi cu roua voastră pe Cel drept! Pace vouă, oameni de pe pământ, animaţi de gânduri bune! Slavă lui Dumnezeu din ceruri şi Celui care vine în numele Domnului!"
Vezi, Maria, că întreaga lume aude şi vede acum toate acestea! Aşa că este de aşteptat că vor veni cu toţii încoace şi ne vor urmări, de aceea este mai bine ca noi să ne refugiem peste munţi şi văi! Eu sunt de părere ca imediat ce este posibil, să ne ridicăm şi să plecăm de aici din nou spre Nazaret, bineînţeles după ce o să ne înregistrăm - ceea ce vom face chiar dis-de-dimineaţă, apoi vom trece la greci, căci am câteva cunoştinţe bune printre ei. Eşti de acord cu mine?"
Dar Maria i-a spus lui Iosif: "Vezi doar că nu pot părăsi încă acest adăpost; de aceea, să lăsăm totul în grija Domnului; El ne-a condus şi ne-a apărat până acum, aşa că sunt sigură că ne va conduce şi ne va apăra şi în continuare cum e mai bine! Dacă El vrea să ne facă cunoscuţi lumii întregi, spune-mi, unde crezi că putem fugi, astfel ca să nu se afle în ceruri?! Aşa că facă-se voia Lui! Voinţa Lui nu poate fi decât dreaptă.
Priveşte, aici la pieptul meu se odihneşte Cel pentru care se
94
petrec toate acestea! Şi Acesta rămâne cu noi, deci slava lui Dumnezeu nu ne va părăsi, putem să fugim oriunde-am vrea!"
Page updated
Google Sites
Report abuse