Lindsey Graham’s Blank Check. Why a Defense Agreement With Israel Would Be a Disaster for Americans By Philip Giraldi

wo world wars began because of unconditional pledges made by one country to come to assistance of another. On July 5, 1914, Kaiser Wilhelm II of Germany pledged his country’s complete support for whatever response Austria-Hungary would choose to make against Serbia after the June 28th assassination of Archduke Franz Ferdinand of Austria by a Serbian nationalist during an official visit to Sarajevo, Bosnia. This fatal error went down in history as Germany’s carte blanche or “blank check,” assurance to Austria that led directly to WW I.

In September 1939, World War II began when Great Britain and France came to the assistance of Poland after the German Army invaded, fulfilling a “guarantee” made in March of that year. What was a regional war, and one that might have been resolved through diplomacy, became global.

One would think that after such commitments were assessed by historians as the immediate causes of two world wars, no one would ever consider going down that road again. But that would be reckoning without Republican Senator Lindsey Graham who has been calling for a “defense treaty” with Israel since last April. In his most recent foray, Graham announced late in July that he is seeking bipartisan support for providing “blank check” assurances to Israeli Prime Minister Benjamin Netanyahu and is hoping to be able to push a complete defense treaty through the Senate by next year.

In making his several announcements on the subject, Graham has been acting as a front manfor both Israeli Prime Minister Benjamin Netanyahu and also for The Jewish Institute for the National Security of America (JINSA), which wrote the basic document that is being used to promote the treaty and then enlisted Graham to obtain congressional support.

Speaking to the press on a JINSA conference call, Graham said the proposed agreement would be a treaty that would protect Israel in case of an attack that constituted an “existential threat”. Citing Iran as an example, Graham said the pact would be an attempt to deter hostile neighbors like the Iranians who might use weapons of mass destruction against Israel. JINSA President Michael Makovsky elaborated on this, saying, “A mutual defense pact has a value in not only deterring but might also mitigate a retaliatory strike by an adversary of Israel, so it might mitigate an Iranian response (to an attack on its nuclear facilities).”

JINSA director of foreign policy Jonathan Ruhe added that “An Israeli strike on Iran’s nuclear program would not activate this pact, but a major Iranian retaliation might. – An Israeli unilateral attack is not what the treaty covers, but rather massive Iranian retaliation is what we are addressing.”

Israel has long been reluctant to enter into any actual treaty arrangement with the United States because it might limit its options and restrain its aggressive pattern of military incursions. In that regard, the Graham-JINSA proposal is particularly dangerous as it effectively permits Israel to be interventionist with a guarantee that Washington will not seek to limit Netanyahu’s “options.” And, even though the treaty is reciprocal, there is no chance that Israel will ever be called upon to do anything to defend the United States, so it is as one-sided as most arrangements with the Jewish state tend to be.

As the agreement between the two countries would be a treaty ratified by the Senate, it would be much more difficult to scrap by subsequent administrations than was the Iran nuclear deal, which was an executive action by President Obama. And clearly the statements by Graham, Makovsky and Ruhe reveal this treaty would serve as a green light for an Israeli attack on Iran, should they opt to do so, while also serving as a red light to Tehran vis-à-vis an ironclad US commitment to “defend” Israel that would serve to discourage any serious Iranian retaliation. Given that dynamic, the treaty would be little more than a one-way security guarantee from Washington to Jerusalem.

Furthermore, in outlining what circumstances would trigger US intervention on Israel’s behalf, the JINSA/Graham document cites, inter alia, “the threat or use of weapons of mass destruction.” It also allows Netanyahu to call for assistance after defining as threatening any incident or development “that gives rise to an urgent request from the Government of Israel.” It appears then that Netanyahu could demand that the US attack Iran should he only perceive a threat, however vague that threat might in reality be.

Israeli Prime Minister Benjamin Netanyahu has been claiming Iran is “three to five years” and “possibly weeks” away from a nuclear weapons capability since 1992 and pushing Washington to attack Iran so he obviously would welcome such a treaty for strategic reasons as well as to shore up his upcoming re-election bid. President Trump, with whom Graham has discussed how the agreement would work, has a similar interest in appearing strong for Israel to help his own campaign in 2020.

It is worth noting that in 2010 Netanyahu ordered the Israel Defense Force (IDF) to prepare to strike Iran but ‘Israel’s security chiefs refused: Gabi Ashkenazi, the head of the IDF, and Meir Dagan, the head of the Mossad at the time, believed that Netanyahu and the Defense Minister Ehud Barak were trying to “steal a war” and the order was not carried out. The attacks were also rejected by two ministers, Moshe Yaalon and Yuval Steinitz, which left Netanyahu without the necessary majority to proceed.

Ashkenazi claimed in a 2012 interview about the episode that he was convinced that an attack would be have been a major strategic mistake. Meir Dagan said in 2012, after leaving his role as Mossad chief, that a strike would be “a stupid thing” as the entire region would undoubtedly be destabilized, requiring repeated Israeli and American interventions.

And there are other issues arising from a “defense treaty.” Defense means just that and treaties are generally designed to protect a country within its own borders. Israel has no defined borders as it is both expansionistic and illegally occupying Palestinian land, so the United States would in effect be obligated to defend space that Israel defines as its own. That could mean almost anything. Israel is currently bombing Syria almost daily even though it is not at war with Damascus. If Syria were to strike back and Graham’s treaty were in place, Washington would technically be obligated to come to Israel’s assistance. A similar situation prevails with Lebanon and there are also reports that Israel is bombing alleged Iranian supply lines in Iraq, where the US has 5,000 troops stationed.

The real problem is that the Trump administration is obsessed with regime change in Iran, but it has so far been unable to provoke Iran into starting a conflict. Graham’s proposed treaty just might be part of a White House plan to end-run Congress and public opinion by enabling Israel to start the desired war, whereupon the US would quickly follow in to “defend Israel,” obliged by treaty to do so. What could possibly go wrong? The correct answer is “everything.”

Verificarea în gol a lui Lindsey Graham. De ce un acord de apărare cu Israelul ar fi un dezastru pentru americani

Două războaie mondiale au început din cauza angajamentelor necondiționate făcute de o țară pentru a veni în ajutorul alteia. La 5 iulie 1914, Kaiser Wilhelm al II-lea al Germaniei a promis susținerea completă a țării sale pentru orice răspuns Austria-Ungaria ar alege să facă împotriva Serbiei după asasinarea din 28 iunie ^a arhiducelui Franz Ferdinand de Austria de către un naționalist sârb în timpul unei vizite oficiale la Saraievo , Bosnia. Această eroare fatală a intrat în istorie ca cartea albă a Germaniei sau „cecul neplăcut ”, asigurarea către Austria care a dus direct la Primul Război Mondial.

În septembrie 1939, cel de-al doilea război mondial a început când Marea Britanie și Franța au venit în ajutorul Poloniei după ce armada germană a invadat, îndeplinind o „garanție” făcută în martie din acel an. Ceea ce a fost un război regional și unul care s-ar fi putut rezolva prin diplomație, a devenit global.

S-ar crede că, după ce aceste istorici ar fi fost evaluați de istorici drept cauzele imediate ale celor două războaie mondiale, nimeni nu ar mai avea în vedere să coboare din nou pe acest drum. Dar asta ar fi socotit fără senatorul republican Lindsey Graham, care solicită un „tratat de apărare” cu Israel din aprilie trecută. În cea mai recentă incursiune a sa, Graham a anunțat la sfârșitul lunii iulie că încearcă sprijinul bipartidist pentru a oferi asigurări de „verificare în gol” premierului israelian Benjamin Netanyahu și speră să poată împinge un tratat de apărare complet prin Senat până anul viitor.

În a face mai multe anunțuri pe această temă, Graham a acționat ca om de front atât pentru premierul israelian Benjamin Netanyahu, cât și pentru Institutul Evreiesc pentru Securitatea Națională a Americii (JINSA), care a scris documentul de bază care este folosit pentru promovarea tratatului și apoi s-au înscris pe Graham pentru a obține sprijinul congresului.

Vorbind în presă într-o convorbire în cadrul conferinței JINSA, Graham a spus că acordul propus va fi un tratat care ar proteja Israelul în cazul unui atac care constituie o „amenințare existențială”. Citând Iranul ca exemplu, Graham a spus că pactul ar fi o încercare de a descuraja vecini ostili precum iranienii care ar putea folosi arme de distrugere în masă împotriva Israelului. Președintele JINSA, Michael Makovsky, a explicat acest lucru, spunând: „Un pact de apărare reciprocă are o valoare nu numai ca să descurajeze, dar ar putea, de asemenea, să atenueze o grevă de represalii ale unui adversar al Israelului, deci ar putea reduce un răspuns iranian (la un atac asupra instalațiilor sale nucleare ).“

Directorul de politică externă JINSA, Jonathan Ruhe, a adăugat că „O grevă israeliană asupra programului nuclear iranian nu ar activa acest pact, dar ar putea avea o represalii majore iraniene. - Un atac unilateral israelian nu este ceea ce acoperă tratatul, ci represalii masive iraniene sunt cele pe care le abordăm. "

Israel a fost mult timp reticent să încheie vreun acord de tratat cu Statele Unite, deoarece ar putea să-și limiteze opțiunile și să-și restricționeze modelul agresiv de incursiuni militare. În această privință, propunerea Graham-JINSA este deosebit de periculoasă, deoarece permite efectiv Israelului să fie intervenționist, cu garanția că Washingtonul nu va căuta să limiteze „opțiunile” lui Netanyahu. Și, chiar dacă tratatul este reciproc, nu există nicio șansă ca Israelul va fi vreodată chemat să facă orice pentru a apăra Statele Unite, așa că este la fel de unilateral, cum tind să fie cele mai multe acorduri cu statul evreiesc.

Întrucât acordul dintre cele două țări ar fi un tratat ratificat de Senat, ar fi mult mai dificil de respins de către administrațiile ulterioare decât acordul nuclear din Iran, care a fost o acțiune executivă a președintelui Obama. Și în mod clar, declarațiile lui Graham, Makovsky și Ruhe dezvăluie că acest tratat ar servi drept lumină verde pentru un atac israelian asupra Iranului, în cazul în care ar opta să facă acest lucru, în timp ce ar servi ca o lumină roșie a Teheranului față de o armată de SUA angajamentul de a „apăra” Israelul care ar servi la descurajarea oricărei represalii grave a Iranului. Având în vedere această dinamică, tratatul ar fi doar mai mult decât o garanție de securitate unidirecțională de la Washington la Ierusalim.

Mai mult, în ceea ce privește ce circumstanțe ar declanșa intervenția SUA în numele Israelului, documentul JINSA / Graham citează, printre altele , „amenințarea sau utilizarea armelor de distrugere în masă”. De asemenea, permite Netanyahu să solicite asistență după ce a definit că amenință orice incident. sau dezvoltarea „care dă naștere unei solicitări urgente din partea Guvernului Israelului”. Se pare că Netanyahu ar putea cere ca SUA să atace Iranul, dacă ar percepe doar o amenințare, oricât de vagă ar fi această amenințare în realitate.

Primul ministru israelian, Benjamin Netanyahu, a susținut că Iranul este „de trei până la cinci ani ” și „posibil la câteva săptămâni” de o capacitate de arme nucleare din 1992 și că a împins Washington-ul să atace Iranul, astfel încât, evident, ar saluta un astfel de tratat din motive strategice, precum și pentru scoate la iveală oferta sa de reelecție. Președintele Trump, cu care Graham a discutat cum ar funcționa acordul, are un interes similar să pară puternic pentru ca Israel să își ajute propria campanie în 2020.

De remarcat este faptul că, în 2010, Netanyahu a ordonat Forței de Apărare a Israelului (FID) să se pregătească să lovească Iranul, însă „șefii de securitate ai Israelului au refuzat: Gabi Ashkenazi, șeful IDF, și Meir Dagan, șeful Mossad la acea vreme, cred că Netanyahu și ministrul Apărării, Ehud Barak, încercau să „fure un război”, iar ordinul nu a fost îndeplinit. Atacurile au fost, de asemenea, respinse de doi miniștri, Moshe Yaalon și Yuval Steinitz, care au lăsat Netanyahu fără majoritatea necesară.

Ashkenazi a susținut într-un interviu din 2012 despre episodul că este convins că un atac ar fi fost o greșeală strategică majoră. Meir Dagan a spus în 2012, după ce și-a părăsit rolul de șef al Mossad, că greva va fi „o prostie”, întrucât întreaga regiune va fi, fără îndoială, destabilizată, necesitând repetate intervenții israeliene și americane.

Și există alte probleme care decurg dintr-un „tratat de apărare”. Apărarea înseamnă doar că și tratatele sunt în general concepute pentru a proteja o țară în propriile frontiere. Israelul nu are granițe definite, deoarece este atât expansionist, cât și ocupă ilegal pământul palestinian, astfel încât Statele Unite ar fi, de fapt, obligate să apere spațiul pe care Israel îl definește ca fiind propriu. Asta ar putea însemna aproape orice. În prezent Israelul bombardează Siria aproape zilnic, chiar dacă nu este în război cu Damascul. Dacă Siria ar da greș și tratatul lui Graham ar fi fost în vigoare, Washingtonul ar fi obligat din punct de vedere tehnic să vină în ajutorul Israelului. O situație similară prevalează cu Libanul și există, de asemenea, rapoartepotrivit cărora Israelul bombardează presupuse linii de aprovizionare iraniene în Irak, unde SUA au 5.000 de militari staționați.

Adevărata problemă este că administrația Trump este obsedată de schimbarea regimului în Iran, dar până acum nu a putut să provoace Iranul să înceapă un conflict. Tratatul propus de Graham ar putea face parte dintr-un plan al Casei Albe de a conduce Congresul și opinia publică, permițând Israelului să înceapă războiul dorit, prin care SUA ar urma rapid să „apere Israel”, obligat prin tratat să facă acest lucru. Ce ar putea merge prost? Răspunsul corect este „totul”.