Enigma Otiliei
de George Călinescu
,,Enigma Otiliei” de George Călinescu, publicat în 1938, este un roman realist de tip balzacian, cu elemente moderniste, aparținând prozei interbelice. Este, de asemenea, roman social și citadin. Depășeșete însă realismul clasic, balzacian, prin spiritul critic și polemic și prin elemente ale modernității : ambiguitatea personajelor, interesul pentru procesele psihice deviante, modalitatea de caracterizare a Otiliei (reflectarea poliedrică).
Este un roman, adică o specie epică în proză, de mari dimensiuni, cu o acțiune construită pe mai mult planuri narative, cu un conflict complex și un număr mare de personaje. Perspectiva narativă este obiectivă, cu narațiune la persoana a III-a, narator omniscient, omniprezent și detașat. Deși adoptă un ton obiectiv, naratorul nu este absent, deoarece se ascunde în spatele măștilor sale care sunt personajele, fapt dovedit de limbajul uniformizat.
Prin temă, romanul este balzacian și citadin, fiind o frescă a burgheziei bucureștene de la începutul secolului al XX-lea, iar motivele specifice sunt: atenția acordată banului, moștenirea și paternitatea. Titlul inițial, ,,Părinții Otiliei" reflectă ideea balzaciană a paternității, pentru că fiecare dintre personaje determină cumva soarta orfanei Otilia ca niște ,,părinți". Titlul a fost modificat din motive editoriale, accentul mutându-se pe misterul protagonistei.
Romanul este alcătuit din douăzeci de capitole și este construit pe mai multe planuri narative. Un plan urmărește lupta dusă de clanul Tulea pentru obținerea moștenirii lui Costache Giurgiuveanu și înlăturarea Otiliei Mărculescu. Al doilea plan prezintă destinul tânărului Felix Sima care, rămas orfan, vine la București pentru a urma medicina, locuiește la tutorele său și trăiește iubirea adolescentină pentru Otilia.
Incipitul romanului realist fixează veridic cadrul temporal (,,într-o seară de la începutul lui iulie 1909") și spațial (descrierea străzii Antim, a arhitecturii casei lui moș Costache, a interioarelor). Finalul este închis prin rezolvarea conflictului și este urmat de un epilog. Simetria începutului cu finalul se realizează prin descrierea străzii și a casei lui moș Costache din perspectiva lui Felix în momente diferite ale existenței sale (în adolescență și aproximativ zece ani mai târziu ,,după război")
Conflictul romanului se bazează pe relațiile dintre două familii înrudite. O familie este a lui Costache Giurgiuveanu, posesorul averii și Otilia Mărculescu, fiica celei de-a doua soții decedate. Aici pătrunde Felix Sima, fiul surorii bătrânului, care vine la București pentru a studia medicina și locuiește la tutorele său. Un alt intrus este Leonida Pascalopol, prieten al bătrânului, pe care îl aduce în familia Giurgiuveanu afecțiunea pentru Otilia și dorința de a avea o familie.
A doua familie, vecină si înrudită, este cea a surorii batranului, Aglae. Clanul Tulea este alcatuit din soțul, Simion Tulea, Aglae, si cei trei copii ai lor, Olimpia, Aurica si Titi. Lor li se adaugă Stănică Rațiu pentru a obține zestrea, ca soț al Olimpiei.
Acțiunea romanului începe cu o scenă semnificativă - venirea lui Felix de la Iași la București pentru a urma medicina.El locuiește la unchiul și tutorele său, Costache Giurgiuveanu, un rentier avar, care o crește în casa lui pe Otilia Mărculescu, fiica sa vitregă, cu intenția de a o înfia. Aglae o consideră un pericol pentru moștenirea fratelui ei.
Pătruns în locuință, Felix îl cunoaște pe unchiul său, un omuleț straniu, care-i răspunde bâlbâit ,,nu-nu stă nimeni aici, nu cunosc", pe verișoara Otilia și asistă la o scenă de familie:jocul de table. Sunt realizate portretele fizice ale personajelor, cu detalii de vestimentație, fiziologie, starea civilă și statutul în familie. Intriga se dezvoltă pe două planuri:istoria moștenirii lui Costache Giurgiuveanu și destinul tânărului Felix Sima, maturizarea lui (bildungsroman). Bătrânul avar, proprietar de imobile, restaurante, acțiuni nutrește iluzia longevității și nu-i asigură în niciun fel viitorul Otiliei pentru a nu cheltui. Clanul Tulea urmărește să moștenească averea lui moș Costache. Deși are o afecțiune sinceră pentru fată, bătrânul amâna înfierea ei, de dragul banilor și din teama de Aglae. El încearcă totuși să îi facă o situație Otiliei prin construirea unei case cu materiale provenite din demolări. În timpul unei crize de apoplexie a bătrânului, Aglae ocupă militărește casa acestuia pentru a nu pierde nimic din avere. Planurile clanului sunt distruse din cauza îngrijirilor Otiliei, ale lui Felix și Pascalopol, bătrânul însănătoșindu-se. Inițial, într-un plan secundar, Stănică Rațiu urmărește să parvină, vizează averea clanului Tulea, dar smulge banii lui moș Costache provocându-i moartea. În deznodământ, Olimpia e părăsită de Stănica, Aurica nu-și poate face o situație, Felix o pierde pe Otilia.
Alături de avariție, lăcomie și parvenitism, căsătoria face parte din preocupările unor personaje:Aurica, fata bătrână, are obsesia căsătoriei; Titi trăiește o scurtă experiență matrimonială; Pascalopol dorește să aibă o familie și se căsătorește cu Otilia; Stănică se însoară cu Otilia pentru zestrea niciodată primită; Felix se va căsători, ratând prima iubire, după care își va face o carieră.
Planul formării tânărului Felix urmărește experiențele trăite de acesta în casa unchiului său, în special iubirea adolescentină pentru Otilia. Este gelos pe Pascalopol, dar nu ia nicio decizie, fiindcă primează dorința de a-și face o carieră. Otilia îl iubește pe Felix, dar după moartea lui moș Costache îi lasă posibilitatea de a-și împlini visul și se căsătorește cu Pascalopol, bărbat matur, capabil să o protejeze. În epilog aflăm că Pascalopol i-a redat libertatea de a-și trăi tinerețea, iar Otilia a devenit soția unui conte exotic, căzând în platitudine. Ea rămâne pentru Felix o imagine a eternului feminin, iar pentru Pascalopol o enigmă.
În romanul realist apar personaje tipice: moș Costache-avarul, Aglae-,,baba absolută fără cusur în rău", Aurica-fata bătrână, Simion-dementul senil, Titi-debil mintal, Stănică Rațiu-arivistul, Otilia- cocheta, Felix-ambițiosul, Pascalopol-aristocratul rafinat.
Portretul Otiliei este realizat printr-o tehnică modernă-pluriperspectivismul. Astfel i se realizează un portret complex și contradictoriu fiind ,,fe-fetița mea" cuminte și iubitoare pt moș Costache; o fată ,,admirabilă, superioară" pt Felix; ,,o dezmățată, o stricată" pt Aglae; ,,o fată deșteaptă"pt Stănică; o rivală în căsătorie pt Aurica.
Definită indirect de fapte, acțiuni, gesturi, vorbe și gânduri, Otilia este un personaj complex cu un comportament derutant, fiind capabilă de emoții puternice, trecând brusc de la o stare la altă. Este un amestec ciudat de atitudine copilăroasă și matură în același timp: aleargă desculță prin iarba din curte, se urcă pe stogurile de fân în Bărăgan, stă ca un copil pe genunchii lui Pascalopol, dar este profund lucidă și matură atunci când îi explică lui Felix motivele pentru care ei doi nu se pot căsători, dovedind o autocunoaștere desăvârșită:,, Eu am un temperament nefericit:mă plictisesc repede, sufăr când sunt contrariată".
Ea reprezintă însăși feminitatea și din această trăsătură se naște abilitatea cu care evoluează între iubirea platonică a lui Felix și cea potolit-crepusculară a lui Pascalopol. Total dezinteresată de banii și de averea lui Giurgiuveanu, sinceră și sensibilă la suferința, fata are un suflet de artistă.
În concluzie, ,,Enigma Otiliei", roman al unei familii și istorie a unei moșteniri, este un roman realist-balzacian, deși criticul Nicolae Manolescu consideră că este de un ,,balzacianism fără Balzac".