Marcian Bleahu, convingător pe plan personal, mediocru în activitatea comunitară

Ică Vasile Giurgiu (Clubul de Speologie „Emil Racoviță” București)

Începând din 30 iulie 2019, media a început să anunțe încetarea din viață a lui Marcian Bleahu. Biografia afișată pe diverse site-uri cuprinde multe neconcordanțe asupra unor momente din viața dumnealui, nu insist aici asupra lor.

Prin anul 1970 doream să știu mai mult despre peșterile verticale de pe Muntele Lespezi din Masivul Bucegi. Citisem despre ele în cartea Flori de Piatră (Editura Științifică, an de apariție 1966) a lui Marcian Bleahu. M-am dus la editură și acolo am primit adresa de acasă a lui Marcian Bleahu. Mi-a deschis Monel, soția dumnealui, mereu o prezență tonică. I-am spus de ce am venit. „Hai, intră, ce stai acolo? Uite, acum îl sun la birou.” Peste câteva secunde discutam direct! Aveam 20 de ani și nu știam prea multe despre autor. Am avut plăcerea unui dialog relaxant, fără ezitări.

L-am invitat pe Marcian Bleahu la Prima Consfătuire Națională a Speologilor Amatori, București, mai 1973 și a fost prezent. Apoi, datorită lui Emilian Cristea care a preluat inițiativa organizării unor întâlniri naționale, vezi

Primul Speo Sport a avut loc la Padina, în 1973

Primul Speo Sport, decembrie 1973, Padina, Munții Bucegi, detalii

Speosport 1974, la Vadul Crișului, Pădurea Craiului și urma de om din Peștera Gheţarul Vârtop, Munții Bihor

Speosport 1975, la Leșu Baraj, în Munții Pădurea Craiului

Festivalul național al speologilor, Speosport 1976, la Valea de Pești,

ne-am întâlnit tot mai des.

Admiram la Marcian Bleahu modul de exprimare plăcut, cursiv, explicațiile firești și variate cu care însoțea proiecțiile de diapozitive. Dacă erai pasionat de peșteri îl puteai aborda fără fasoane și conversația decurgea firesc, fără complezențe.

În 1974 apare Morfologia carstică, la Editura științifică. O carte foarte utilă pentru speologul explorator.

În 1976, după înființarea Comisiei Centrale de Speologie (vezi), Marcian Bleahu, în calitate de președinte (propus/ impus, nu ales) (vezi) a ținut morțiș să-i adauge terminația Sportivă. Pentru mine ceva se rupea în relația cu dumnealui, nu-l mai simțeam același om direct, neconvențional.

Anul 1976 a adus apariția cărților Peșteri din România (Editura științifică și enciclopedică), cu Marcian Bleahu pe prima poziție între autori și a Cuceritorilor întunericului (Editura Sport-Turism), două volume document.

Ne întâlneam tot mai des după înființarea Comisiei de Speologie, la ședințe, întࣸâi la sediul Federației de Turism-Alpinism, apoi, pentru o lungă perioadă, chiar la Marcian Bleahu acasă, în camera unde ținea uriașa bibliotecă cu cărți despre munte și natură. Eram bucuros să-l revăd, încântat să plănuim (împreună cu ceilalți membri), apoi dezamăgit de soluția adoptată la final (se petrecea, mai de fiecare dată, ceva de felul „am demonstrat că unu plus unu fac doi, dar hotărâm ca rezultatul să fie trei”). După mai multe asemenea întâmplări am abandonat prezența la ședințele Comisiei, nu mai suportam să văd omul inteligent care lua (care trebuia să ia) hotărâri bizare. Nu s-a vrut, nici atunci, nici ulterior, de exemplu, ca măcar un tronson semnificativ dintr-o peșteră importantă să fie cartat în mod demonstrativ și să fie dat drept model pentru calculul lungimii totale și a denivelării totale.

În 1978 Marcian Bleahu publică Omul și peștera, la Editura Sport-Turism, carte binevenită pentru aproape orice categorie de cititor și vârstă.

În Comisia Centrală de Speologie Sportivă, Marcian Bleahu predă aproape în totalitate controlul unor angajați ai Institutului de Speologie, aceștia venind cu solicitări tot mai ample către cluburile de speologie (dar numai doi dintre zecile de salariați ai Institutului de Speologie au completat fișe de peșteră, vezi). Mulți dintre ei aveau comportament arogant și scandalos la întâlnirile anuale Speosport. De exemplu, Cristian Goran ținea să fumeze continuu în sala în care alte 200 de persoane nu fumau. Mai în fiecare an, la ora pe care o prefera brusc Iosif Viehmann, indiferent de programul stabilit al reuniunilor, trebuia să vedem proiecția lui de diapozitive Ciuperci otrăvite și să ascultăm povești despre străinii pe care îi plimba în peșterile din România etc. etc. Iar „explorarea” și „descoperirile” din Peștera Tăușoare erau la modă. Când mai venea la întâlnirile anuale Speosport, Marcian Bleahu avea o prezență discretă.

În 1982 Marcian Bleahu publică, la Editura Albatros, Relieful carstic, carte extrem de utilă oricărei persoane interesată de domeniul speleal.

În 1982 apare Catalogul sistematic al peșterilor din România, pe banii speologilor amatori. În prefața lui, Marcian Bleahu (care nu a completat nici o fișă de peșteră) comite câteva erori privind istoricul speologiei din România.

Pe 15 februarie 1990 Marcian Bleahu a câștigat prin tragere la sorți funcția de președinte al Federației Române de Turism Salvamont Speologie. Pe 11 martie 1990, Ică Vasile Giurgiu a devenit președinte al Comisiei Centrale de Speologie.

După 1990, Marcian Bleahu și-a canalizat atenția și spre alte domenii de activitate.

În anul 2018; Marcian Bleahu prefațează volumul Cave and karst systems of Romania, editura Springer, anul 2018, carte cu numeroase furturi, date false sau incomplete.

În 2019 Marcian Bleahu se află în fruntea unui colectiv care tipărește o lucrare DEZASTRUOASĂ din punct de vedere redacțional, cu sute de greșeli de ortografie și bâlbe nenumărate la poze/ imagini/ hărți.

Multe mulțumiri personale pentru Morfologia carstică, Omul și peștera, Relieful carstic; sper ca ele să fie citite și recitite de cât mai multă lume. Mi-l voi închipui întotdeauna pe carismaticul Marcian Bleahu drept omul extrem de capabil să fi oferit mult mai mult comunității în activitatea neretribuită.