Alexandru Borza, 1921-1998, cercetător în turism

Născut în 1921, inginerul Alexandru Borza a fost fiul savantului botanist cu același nume (creatorul Grădinii Botanice a Universității din Cluj, fondatorul Parcului Național Retezat). Profesorul Alexandru Borza a fost delegat de Blaj la Marea Adunare Națională Română de la 1 Decembrie 1918, de la Alba Iulia; nepoții au crescut cu ziarul anunțând Marea Unire înrămat în casa bunicului.

Inginerul Alexandru Borza a moștenit de la părintele său devotamentul pentru natură și spiritul lucid, activ, deloc înclinat spre compromis. Copilărise „într-o casă situată pitoresc, chiar în acea grădină botanică” (Liviu Cristea) și fusese membru în Cercetașii României. „Era bărbat distins la înfățișare, cu gestica și manierele altei epoci, trăind cu respectul față de semeni, printre multe alte principii de viață pierdute azi. Sunt, din păcate, motive pentru care domnul Borza a fost fragil pentru o societate care a ridicat tupeul, învârteala și nemunca la rang de condiții ale reușitei în carieră” (Anda Raicu).

Inginerul Alexandru Borza a fost unul dintre cei mai temeinici cercetători ai fenomenului turistic. A lucrat până în 1961 în profesia de bază, inginer constructor (specialitatea hidrotehnică, diplomat în 1946), pe șantiere (1946-1950) și în centrale de construcții (1950-1954, 1956-1957). Apoi a ocupat funcțiile de șef de serviciu studii și director adjunct la Direcția studii și conjunctură a Oficiului Național de Turism (1961-1963, 1969-1971).

Potrivit propriilor aprecieri a „trăit acolo unde trebuia să fie creierul turismului… Dar acest creier n-a avut corespondent la cei care erau mai sus…“. Trimite memorii la Comitetul Central al Partidului Comunist Român prezentând principalele deficiențe ale planului de perspectivă pentru turism. Devenit incomod, este retrogradat succesiv, iar între 1971 și 1983 (la pensionare) este cercetător științific.

Între studiile elaborate în această perioadă, cel de marketing turistic pentru Peștera Urșilor de la Chișcău, din 1976, premergător amenajării acesteia, trebuie să fi fost printre cele mai dragi. De-a lungul timpului a revenit de mai multe ori la subiect; prin unul din ultimele articole, în noiembrie 1997, avertiza că „Peștera Urșilor este în stare critică”. De altfel, încă de la început a atras atenția asupra aplicării trunchiate a studiului din 1976.

Deși amenajările montane l-au preocupat cel mai mult, studiile sale n-au ocolit Delta Dunării etc.A fost autor sau coordonator la 64 de studii și alte lucrări, a prezentat 51 de comunicări la manifestări științifice, a publicat 82 de articole. A asigurat organizarea a patru ediții ale colocviilor naționale de geografia turismului și a susținut aproximativ 55 de conferințe de popularizare a turismului.

Între 1937 și 1983 a efectuat 21 de călătorii în străinătate, majoritatea pentru documentare, cele mai multe în Iugoslavia și Bulgaria, dar și în Italia, Elveția, Franța etc.

A rămas activ după pensionare, generos și cumpătat prin excelență. Până în decembrie 1998.

Nicolae Lupu (București)

Dintre materialele realizate ca expert în turism, 1961-1990

Dezvoltarea de ansamblu a turismului românesc; Harta resurselor turistice (în Atlasul Național editat de Academia Română); Marketing turistic pentru Valea superioară a Ialomiței; Amenajarea pentru turism a peșterilor din România; Turismul în Parcurile Naționale; Valorificarea turistică a construcțiilor hidrotehnice.

Dintre activitățile desfășurate după 1990

Studiul de amenajare turistică a Văii Arieșului; studiul Rolul turismului itinerant în turismul românesc; Sinteza studiilor privind valorificarea turistică a Deltei Dunării, elaborate în 1973-1988; Consultanță pentru proiectele de turism (beneficiar Penthouse International, Cannes); Plan strategic general de dezvoltare a turismului în România (beneficiar Horwath Consulting, London).