BOTEZUL

165. Cine poate boteza?

Dreptul de a săvârşi Botezul îl are numai episcopul sau preotul 504 (Can. 46-50, ale Sf. Apostoli). În lipsă de preot poate boteza şi călugărul simplu sau diaconul, iar la vreme de mare nevoie, dacă pruncul e pe moarte, îl poate boteza orice creştin, bărbat sau femeie şi chiar Tatăl pruncului. Cum? - Afundând pruncul de trei ori în apa curată şi rostind formula sfântă a Botezului: «Botează-se robul (roaba) lui Dumnezeu (numele) în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, Amin» 505 (Can. 44-45 al Sf. Nichifor Mărturisitorul şi Mărturisirea Ortodoxă, partea I, Raspuns la intreb. 103, trad. cit. p. 93). Dar dacă cel botezat astfel rămâne în viaţă, preotul va completa slujba Botezului, după rânduiala obişnuită, dar numai de la cufundare înainte, adică nu se mai citesc exorcismele şi nu se mai face Sfinţirea apei, ci numai îl miruiește cu Sf. Mir, citindu-i rugăciunile care urmează de aici înainte 506 (Ghenadie, fost Episcop de Arges, Liturgica, Buc. 1877, p. 182; Pr. Prof. Dr. Ene Braniste, Liturgică speciala, Ed. Inst. Biblic, Bucuresti, 1980, p. 356).

166. Unde se săvârşeşte Botezul?

In pridvorul sau pronaosul bisericii. Canoanele opresc săvârşirea Botezului nu numai în case, ci chiar în paraclisele din casele particulare 507 (Can. 59, Sinod. VI ecum. şi Can. 31 al aceluiasi Sinod). Numai în cazuri cu totul rare şi de mare nevoie, frig grozav, pericol de moarte pentru prunc etc., se îngăduie săvârşirea Botezului în case.

167. Când se săvârşeşte Botezul?

Pentru Botezul pruncilor, nu există zile sau ceasuri hotărâte, pentru ca să nu se întâmple să moară nebotezaţi. Dacă pruncul e firav şi există temere că nu va trăi, el poate fi botezat îndată după naştere 508 (Con. 38 al Sf. Nichifor Mărturisitorul; Simion al Tesalonicului, Despre Sfintele Taine, cap. 61 şi 62 (trad. rom, p. 72, 77); Rugăciune la însemnarea pruncului când i se pune numele a opta zi după naştere, în Molitfelnic (editia 1984, p. 13-14)). Dacă nu, Botezul se face de obicei la opt zile după naşterea pruncului, sau în orice zi de sărbătoare după Liturghie.

168. Ce sunt naşii? Care e rostul lor la Botez şi care sunt datoriile lor faţă de fini?

Naşii sunt persoanele în vârstă care însoţesc pe prunc la Botez, răspunzând şi făcând cuvenita mărturisire de credinţă în locul şi în numele pruncului ce se botează. Ei sunt părinţii sufleteşti ai pruncului, născându-l pentru viaţa cea nouă, în Duhul, aşa cum părinţii l-au născut pentru viaţa cea trupească. Sunt totodată garanţi (sau chezaşi) ai acestuia în faţa lui Dumnezeu şi a Bisericii, chezăşuind că pruncul (finul) va fi crescut în credinţa creştină şi că va fi un bun credincios 509 (Dionisie Pseudo-Areopagitul, Despre ierarhia bisericească, VII, 3, trad. rom. de Pr. C. Iordachescu, 1932, p. 150-152 şi Simion al Tesalonicului, Despre Sfintele Taine, cap. 62, trad. rom. p. 76).

Naşul trebuie să fie creştin ortodox 510 (Sf. Simion al Tesalonicului, Despre Sfintele Taine, cap. 62, trad. rom. p.73 şi Rânduiala înaintea Sf. Botez, în „Molitfelnic”, ed. 1937, p. 14) şi bun credincios, în vârstă şi de acelaşi sex cu pruncul ce se botează. Nu pot fi naşi părinţii copilului. Este bine ca pentru fiecare nou botezat să fie numai un naş. Naşul este dator să se îngrijească de viaţa religioasă şi morală a finului său şi la vremea cuvenită să-l înveţe adevărurile credinţei creştine. Să-i fie învăţător şi îndrumător în cele sufleteşti, sârguindu-se a face din el un bun credincios şi vrednic mădular al Bisericii în care a intrat prin Botez. La rândul său, finul este dator să asculte pe naş şi să-1 respecte, la fel ca pe părinţii săi după trup.

169. Înainte de slujba Botezului ce rânduială se îndeplineşte pentru cel ce vine să se boteze?

Se îndeplineste mai întâi Rânduiala la facerea catehumenului, adică se face pregătirea celui ce are să fie botezat. Această rânduială se face în faţa uşilor bisericii, în pridvor, deoarece cel nebotezat, nefiind încă spălat de păcatul strămoşesc, nu e mădular al Bisericii şi nici cetăţean al cerului ale cărui uşi ni le deschide numai Botezul511 (Simion al Tesalonicului, Despre târnosirea bisericii, cap. 155, trad. rom. p. 129).

170. Care sunt părţile principale ale slujbei facerii catehumenului?

Sunt: exorcismele, lepădările şi împreunarea cu Hristos.

171. Ce sunt exorcismele?

Sunt trei rugăciuni în care preotul roagă pe Dumnezeu să îndepărteze de la catehumen toată puterea cea rea a diavolului.

172. Dar lepădările şi împreunarea cu Hristos ce sunt?

Sunt întreita lepădare a catehumenului sau a naşului, în numele catehumenului, de satana, urmată de întreita lui asigurare că s-a unit cu Hristos.

In timpul lepădărilor, catehumenul e întors cu faţa spre Apus suflând şi scuipând într-acolo de trei ori, deoarece Apusul e nu numai locul de unde vine întunericul, ci şi locaşul celui rău, al lui satana, care e numit şi „stăpânitorul întunericului” (Luca 22, 32; Efes. 6, 6, 12; Col. 1, 13). Urmând deci cuvintelor Sfântului Apostol Pavel, care ne îndeamnă „să lepădăm dar lucrurile întunericului şi să ne îmbrăcăm cu armele luminii” (Rom. 13, 12), catehumenul scuipă pe diavol, în semn că s-a lepădat cu totul de el şi de faptele lui, adică de păcate. Şi, dimpotrivă, atunci când catehumenul (naşul) mărturiseşte unirea sa cu Hristos, o face cu faţa spre Răsărit, căci într-acolo era zidit Raiul (Fac. 2,8), din care au fost izgoniţi primii oameni în urma păcatului şi pe care ni-l deschide iarăşi Botezul şi tot de acolo ne răsare nu numai soarele, izvorul luminii, ci ne-a şi venit Lumina cea adevărată a sufletelor, Hristos, Care este numit adesea „Soarele dreptăţii” sau „Răsăritul cel de sus” (Luca 1, 78, comp. şi Zah. 3, 3, 8; 6, 12 şi Mal. 4, 2. Vezi şi troparul Crăciunului) 512 (Sf. Chiril al Ierusalimului, Cateheza 1 mistagogiga, 4-9 (trad. rom. cit., p. 543-547); Sf. Simion al Tesalonicului, Despre Sfintete Taine, cap. 62 (trad. rom. p.74); N. Cabasila, Despre viaţa în Hristos, cart. II, trad. rom. de Pr. T. Bodogae, Sibiu, 1946, p. 31 s.u.).

Unirea cu Hristos se face prin credinţă, iar dovada se face prin mărturisirea credinţei creştine, adică prin rostirea Crezului. (Când cel ce se botează e prunc, Crezul trebuie să-l spună naşul, în numele pruncului, iar nu altcineva).

173. Cum trebuie înţelese exorcismele şi lepădările de la Botez?

Exorcismele şi lepădările nu înseamnă că Biserica socoteşte pe cei ce vin la Botez ca stăpâniţi cu adevărat de diavol, cum sunt demoniacii, îndrăciţii sau cei munciţi de duhuri necurate, ele vor să spună numai că cel ce nu-L are încă pe Hristos se află în robia păcatului, şi deci în puterea diavolului, care stăpâneşte pe cei în păcat, sau în afara harului (Efes. 2, 2). Din această robie îl eliberează Biserica pe catehumen prin exorcisme şi lepădări, trecându-l sub puterea lui Hristos, Stăpânul nostru cel adevărat şi bun.

174. Care e prima parte de seamă a slujbei Botezului?

Este Sfinţirea apei pentru botez, printr-o ectenie şi o lungă şi frumoasă molitvă, în care preotul se roagă pentru sine însuşi, ca Dumnezeu să-i ajute să săvârşească cu vrednicie Sfânta Taină, pentru cel ce se botează şi pentru Sfinţirea apei prin harul şi puterea Sfântului Duh.

175. Care e a doua parte de seamă a slujbei Botezului şi ce simbolizează ea?

Este ungerea celui ce se botează cu untdelemnul bucuriei (Ps. 44, 9 şi Evr. 1, 9) pe frunte, piept, la mâini şi la picioare. Acest untdelemn este binecuvântat atunci de către preot, printr-o rugăciune deosebită, şi din el preotul toarnă în apa botezului, de trei ori, cruciş. Ungerea înseamnă mai multe lucruri:

a) Intâi, că untdelemnul fiind rodul măslinului, ungerea cu el este semnul milei şi al bunătăţii dumnezeieşti, prin care catehumenul a fost izbăvit din noianul păcatelor, aşa cum ramura de măslin, adusă de porumbel lui Noe, era semnul împăcării mâniei dumnezeieşti şi al izbăvirii din potop (Fac. 8, 11). Căci apa potopului a fost preînchipuirea Botezului, precum ne învaţă Sf. Apostol Petru (I Petru 3, 20-21), iar porumbelul preînchipuia pe Duhul Sfânt 513 (Simion al Tesalonicului, Despre Sfintele Taine, cap. 62, trad. rom. p. 77).

b) Al doilea, ne aduce aminte de ungerea cu care erau unşi în Legea veche arhiereii, împăraţii şi proorocii, cu care a fost uns însuşi Mântuitorul, „Unsul Domnului” (IRegi 10,1, 5; Isaia 61, l; Luca 4,18; Fapte 10,10, 38) şi la care ne-a făcut şi pe noi părtaşi, căci însuşi numele de „creştin” vine de la cuvântul grecesc Hristou, care înseamnă „uns” 514 (A se vedea rugăciunea respectivă (pentru binecuvântarea untdelemnului) din Molitfelnic ed. 1984, p. 35; N. Cabasila, Despre viaţa în Hristos, cart. II, trad. rom. p. 34).

c) Al treilea, ungerea închipuie aromatele cu care a fost uns trupul Domnului, înainte de îngropare, deoarece catehumenul va închipui, prin afundarea în apă, îngroparea împreună cu Hristos şi învierea împreună cu El.

176. Care este a treia parte de seamă a slujbei Botezului şi ce închipuie ea?

A treia şi cea mai de seamă parte a slujbei Botezului este însăşi săvârşirea Tainei, adică întreita afundare a pruncului de către preot în apa Sfinţită din cristelniţă, cu cuvintele: «Botează-se robul (roaba) lui Dumnezeu (N), în numele Tatălui (la întâia afundare) şi al Fiului (la a doua afundare) şi al Sfântului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin» (la a treia afundare).

Această întreită afundare arată pe de o parte că temeiul credinţei noastre e Sfânta Treime, iar pe de alta închipuie cele trei zile petrecute de Domnul în mormânt (Matei 12, 40); prin afundarea în apă se închipuie moartea noastră pentru viaţa în păcat, de până aici, şi îngroparea noastră împreună cu Hristos; iar prin ieşirea din apă se închipuie învierea noastră împreună cu El, pentru viaţa cea nouă întru Hristos 515 (Aşezămintele Sf. Apostoli, cart. III, cap. 17 (trad. rom. cit., p. 100); Sf. Chiril al Ierusalimului, Cateheza III, 12 şi Cateheza îi Mystag., trad. rom. cit., p. 98, 551-554; Dionisie Pseudo-Areopagitul, op. şi trad. rom. cit., cap. II, 3, p. 86; Sf. Ioan Darnaschin, Dogmatica, art. IV, cap. 9, trad. cit., p. 248; Sf. Gherman al Constantinopolului, op. şi trad. rom. cat., p. 4-5; N. Cabasila, Despre viaţa în Hristos, cart. II, trad. rom. cit., p. 26, 37 şi u.); Simion al Tesalonicului, Despre Sfintele Taine, cap. 62-64, trad. rom. p. 77, 79-80).

Prin Botez, spălându-ni-se păcatele, ne facem astfel părtaşi morţii şi învierii lui Hristos, intrăm într-o viaţă nouă, suntem morţi pentru păcat şi viem pentru Dumnezeu (Rom. 6, 3-11).

Cristelniţa şi apa botezului este pentru noi mormânt şi maică duhovnicească, născându-ne pentru Hristos şi ţinând deci locul pântecelui celui curat al Fecioarei din care S-a născut Acesta 516 (Sf. Simion al Tesalonicului, loc. cit).

UNGEREA CU SFÂNTUL MIR

177. Când se săvârşeşte a doua Taină, adică Ungerea cu Sfântul Mir?

In Biserica Ortodoxă această Sfânta Taină se împărtăşeşte creştinului îndată după Botez; de aceea, rânduiala ei nu alcătuieşte o slujbă aparte, de sine stătătoare, ci e împreunată cu aceea a Botezului, ca o prelungire a ei.

178. Ce este Sfântul Mir?

Este untdelemnul amestecat cu mirodenii, pregătit (fiert) după o rânduiala anumită în fiecare an, în primele trei zile din săptămâna Patimilor şi Sfinţit de către Patriarhul Ţării, joi în aceeaşi săptămână, la Liturghie. Se împarte episcopilor şi tuturor bisericilor. Prin mulţimea mirodeniilor din care e făcut, el închipuie mulţimea şi felurimea darurilor şi puterilor Sfântului Duh 517 (Ibidem, cap. 65, 71, trad. rom. p. 80 şi 84). Sfântul Mir e folosit nu numai la a doua Taină, după Botez, ci şi la Sfinţirea antimiselor şi a bisericilor.

179. Cum se face ungerea cu Sf. Mir şi ce închipuie ea?

După săvârşirea Botezului, preotul citeşte îndată o rugăciune în care roagă pe Dumnezeu să învrednicească pe noul botezat de darul ungerii cu Sfântul Mir şi de împărtăşirea cu Sfintele Daruri. Apoi îl unge cu Sfântul Mir, făcându-i semnul crucii: la frunte, pentru Sfinţirea minţii şi a gândurilor; la ochi, nări, gură şi urechi, pentru Sfinţirea simţurilor; la piept şi pe spate, pentru Sfinţirea inimii şi a dorinţelor; la mâini şi pe picioare, pentru Sfinţirea faptelor şi a căilor creştinului. De fiecare dată zice cuvintele: „Pecetea darului Sfântului Duh. Amin”. Aceste cuvinte sunt luate din a doua epistolă a Sfântului Apostol Pavel către Corinteni, unde spune: „Iar cel ce ne întăreşte pe noi împreună cu voi întru Hristos şi ne-a uns pe noi, Dumnezeu este, Care ne-a şi pecetluit pe noi şi a dat arvună Duhului întru inimile noastre” (11 Cor. 1, 21-22).

Ungerea aceasta este deci semnul darului Sfântului Duh, Care S-a pogorât în chip văzut asupra Mântuitorului şi asupra Sfinţilor Apostoli şi Care acum ni se dă şi nouă, după botez, în chip nevăzut 518 (Sf. Chiril al Ierusalimului, Cateheza a treia mystagogica, 1-4 trad. rom. cit. p. 555-558); Sf. Ioan Damaschinul, Dogmatica cart. IV, cap. 9, (trad. rom. cit., p. 252); Simion al Tesalonicului, Despre Sfintele Taine, cap. 64, trad. rom. p. 80; vezi şi Rugăciunile Sfinţirii Sf. Mir). Prin ungere, noul botezat este un nou Hristos, adică uns al Domnului, căci cuvântul grecesc XPISTOU înseamnă uns 519 (Sf. Simion al Tesalonicului, Despre Sfintele Taine, cap. 43 şi cap. 65, trad. rom. p. 64 şi 80, 83, comp. şi N. Cabasila, Despre viaţa în Hristos, cart. III, trad. rom. p. 71-80 (unde sunt zugrăvite cu deosebită măiestrie efectele sau roadele Sf. Mir pentru viaţa duhovnicească)).

180. Care sunt părţile următoare ale slujbei?

Inconjurarea mesei botezului, spălarea pruncului şi tunderea părului.

181. Cum se săvârşeşte şi ce semnifică înconjurarea mesei botezului?

Slujitorii, împreună cu naşul şi pruncul, înconjoară de trei ori cristelniţa şi masa pe care este Sfânta Evanghelie, cântând imnul: „Câţi în Hristos v-aţi botezat, în Hristos v-aţi şi îmbrăcat. Aliluia”, luat din Epistola Sfântului Apostol Pavel către Galateni (3, 27). Această înconjurare, în formă de horă, este semnul bucuriei Bisericii pentru primirea în sânul ei a unui nou credincios al lui Hristos. După aceasta, se citeşte Apostolul din epistola către Romani (6, 3-11), în care Sfântul Apostol Pavel arată însemnătatea şi efectele botezului, apoi Evanghelia de la Sfântul Matei (28, 19, 20), în care se cuprind cuvintele cu care Mântuitorul a întemeiat Taina Botezului.

182. Cum şi pentru ce se face spălarea pruncului, după ce a fost uns cu Sfântul Mir?

După ce preotul rosteşte mai multe rugăciuni pentru păstrarea neştirbită a darurilor Botezului şi Sfântului Mir în noul botezat, udă în apă faşa pruncului şi stropeşte întâi faţa acestuia, apoi spală toate locurile unde a fost uns cu Sfântul Mir, ştergând Mirul rămas, pentru a-l feri de o eventuală pângărire.

183. Cum şi pentru ce se face tunderea părului la cel ce se botează?

După alte rugăciuni, preotul taie cruciş câteva fire din creştetul pruncului şi le pune în cristelniţă rostind cuvintele: „Se tunde robul (roaba) lui Dumnezeu (N) în numele Tatălui...” etc. La popoarele vechi, părul capului era privit ca un semn al puterii şi tăriei bărbăteşti (Jud. 16,18-20); de aceea tunderea lui închipuie predarea desăvârşită a noului botezat în stăpânirea şi sub ascultarea lui Dumnezeu, întru Care s-a botezat şi Care-i este de acum cap sau conducător. Fiind făcută cruciş, tunderea e şi pecetea lui Hristos; iar întrucât părul este un produs al trupului, tunderea lui alcătuieşte şi o pârgă sau o jertfă a trupului omenesc, adusă lui Hristos, de aceea, părul tăiat nici nu se aruncă oriunde, ci se pune în loc curat, de obicei în cristelniţă 520 (Sf. Simion al Tesalonicului, Despre Sfintele Taine, c. 67, trad. rom. p. 80-81).

184. Cum se termină slujba Botezului şi a Ungerii cu Sfântul Mir?

Se termină cu o scurtă ectenie întreită pentru prunc şi pentru naş, după care se face otpustul. Preotul împărtăşeşte apoi pe prunc cu Sfintele Taine în faţa uşilor împărăteşti.

Astfel, după ce pruncul s-a curăţit de păcatul strămoşesc prin Botez şi după ce, apoi, a dobândit pecetea darului Sfântului Duh, primeşte Sfânta împărtăşanie, căci aceasta este sfârşitul şi coroana Tainelor; prin ea noul creştin se uneşte desăvârşit cu Hristos, devenind astfel mădular deplin şi adevărat al Bisericii, Trupul lui Hristos 521 (Comp. Sf. Simion al Tesalonicului, ibidem, cap. 68, trad. rom. p. 81).

POCĂINŢA

185. Cine poate spovedi sau primi mărturisirea păcatelor?

Numai acela care are puterea şi dreptul de a dezlega, adică episcopul şi preotul, căci numai apostolilor şi urmaşilor lor, episcopii şi preoţii, le-a dat Hristos puterea şi porunca de a lega şi a dezlega păcatele oamenilor (Matei 18,18; Ioan, 20, 21-23). Canonul 102 Trulan prevede obligaţia preoţilor de a cerceta felul greşelilor mărturisite, pentru a prescrie leacuri potrivite. Preotul deţine această putere în virtutea harului hirotoniei în treapta de preot, iar dreptul de a pune în lucrare această putere îl are prin hirotesia în duhovnic. Este bine să nu schimbăm duhovnicul decât la caz de mare nevoie, de pildă când se schimbă preotul sau când ne mutăm în altă parohie 522 (Vezi Molitfelnicul, ed. 1984, p. 63).

186. Cine trebuie să se spovedească?

Toţi trebuie să ne spovedim, chiar şi aceia cărora ni se pare că nu greşim şi nu păcătuim cu nimic. Aşa ne învaţă Sf. Ioan Evanghelistul, ucenicul cel iubit al Domnului: „Dacă zicem că păcat nu avem, ne amăgim pe noi înşine şi adevărul nu este întru noi. Dacă mărturisim păcatele noastre, El credincios este şi drept ca să ne ierte nouă păcatele şi să ne curăţească pe noi de toată nedreptatea” (I Ioan 1, 8-9) 523 (Comp. şi Sf. Simion al Tesalonicului, Despre Pocăinţă, cap. 263-264, trad. rom. p. 172).

Mai cu seamă bolnavii să se îngrijească a se spovedi şi împărtăşi, pentru ca sfârşitul să nu-i prindă fără de veste, nepregătiţi, adică nespovediţi şi negrijiţi.

187. Cum trebuie făcută mărturisirea păcatelor, adică spovedania?

Mărturisirea păcatelor înaintea duhovnicului trebuie să fie:
a) Completă, adică să cuprindă toate păcatele săvârşite după botez sau, mai exact, de la ultima spovedanie, şi să nu ascundă nimic din cele făptuite;
b) Sinceră şi făcută de bunăvoie;
c) Secretă (făcută în taină);
d) Cu umilinţă şi cu zdrobire de inimă, adică cu părere de rău pentru păcatele săvârşite şi cu dorinţa sinceră de a nu le mai face.
Simpla mărturisire sau înşirare a păcatelor fără pocăinţa adevărată şi fără hotărâre de îndreptare nu aduce iertarea păcatelor, căci zice Domnul: „De nu vă veţi pocăi, toţi veţi pieri la fel” (Luca 13, 5). Totul este ca, de la o mărturisire până la alta, creştinul să se ostenească a-şi îndrepta cât mai mult viaţa, desăvârşindu-se mereu în virtute.

188. Când şi de câte ori pe an trebuie să ne spovedim?

Spovedania nu este legată de termene sau soroace anumite din cursul anului. Putem alerga la duhovnic ori de câte ori şi oricând simţim nevoia de a ne uşura sufletul de povara păcatelor, sau de a primi mângâierea Harului şi nădejdea iertării. Cu cât ne spovedim mai des, cu atât este mai bine.

De obicei însă spovedania este legată de posturi. De aceea, porunca a patra a Bisericii ne învaţă să ne mărturisim păcatele de patru ori pe an, adică în cele patru posturi: al Paştelui, al Crăciunului, al Sfintei Mării şi al Sfinţilor Apostoli. Cei mai înaintaţi în cuvioşie şi în evlavie să se spovedească în fiecare lună, iar ceilalţi, cel puţin o dată pe an, şi anume în Postul Paresimilor 524 (Mărturisirea Ortodoxă, partea I, intreb. 90, trad. cit, p. 87). Dar să nu amânăm împlinirea acestei datorii creştineşti abia în săptămâna cea din urmă a Postului, cum se întamplă de obicei; căci atunci şi preotul este ocupat cu săvârşirea sfintelor slujbe şi nici vreme de ajuns nu ne mai rămâne pentru împlinirea canonului ce ni se va da. Ci încă din cea dîntâi săptămână a Postului să alergăm la duhovnic şi să ne spovedim, ca să ne rămână timp de îndreptare şi de curăţire, pentru primirea cu vrednicie a Sfintei împărtăşanii. Căci tot postul pentru aceea s-a şi orânduit, fiind el vreme de pocăinţă şi de îndreptare 525 (Învăţătura pentru spovedanie în Molitfelnic (ed. 1984, p. 54)).

189. Care este locul cel mai potrivit unde se cuvine să se facă Mărturisirea?

Este biserica, şi anume înaintea icoanei Mântuitorului Hristos. Numai cei bolnavi, sau cei care nu pot veni la biserică, pot fi spovediţi acasă la ei.

190. Cum se face slujba Mărturisirii şi a dezlegării păcatelor?

Preotul, îmbrăcat cu epitrahil şi felon, zice obişnuitele rugăciuni începătoare, Psalmul 50 (psalmul mărturisirii şi al pocăinţei), troparele de umilinţă şi apoi două molitve, în care roagă pe Dumnezeu să ierte păcatele celui ce se spovedeşte. După aceasta, urmează mărturisirea păcatelor făcute de cel ce se spovedeşte, fie că acesta răspunde la întrebările puse de preot, fie că mărturiseşte singur păcatele sale. Apoi cel ce se spovedeşte pleacă capul sub epitrahil, iar preotul îi citeşte rugăciunea de dezlegare: «Domnul şi Dumnezeul nostru Iisus Hristos, cu harul şi cu îndurările iubirii Sale de oameni, să te ierte pe tine, fiule (N), şi să-ţi lase ţie toate păcatele…”, La sfârşit, dacă e cazul, duhovnicul rânduieşte şi canonul său: epitimia, după felul păcatelor săvârşite 526 (Regulile după care se dau canoanele sau epitimiile sunt arătate în: Canoanele Sfântului Ioan Postitorul (la Nic. Milas, Canoanele, vol. II, part. 11, p. 205-226); învăţătura pentru canoane din Molitfelnic (la Rânduiala Mărturisirii); Simion al Tesalonicului, Răspuns la întreb.V.4-1, op. cit. p. 336-339)

191. Ce sunt epitimiile sau canoanele de spovedanie?

Epitimiile (canonul sau certarea) sunt mijloace de pocăinţă rânduite de duhovnic păcatosului care se spovedeşte, ca de pildă: rugăciuni, metanii, cercetarea bisericilor, fapte de milostenie, posturi, înfrânări de la mâncăruri sau fapte şi altele. Cea mai aspră epitimie este oprirea de la împărtăşire pentru un anumit timp. Epitimiile nu urmăresc pedepsirea păcătosului, ci ispăşirea păcatelor şi îndreptarea păcătosului; ele sunt ajutoare, exerciţii de întărire în virtute şi îndepărtare de la păcat.

192. Cu care altă Taină e strâns legată taina Pocăinţei?

Cu Sf. Împărtăşanie, pentru că de regulă, împărtăşirea fără spovedanie (mărturisire) nu se poate, iar cei ce se spovedesc o fac cu scopul de a se împărtăşi.