95. Pentru ce numim, în articolul I din Simbolul Credinţei, pe Dumnezeu, „Tatăl”?

Dumnezeu este unul după fiinţa Lui. Descoperirea dumnezeiască ne învaţă însă că acest Dumnezeu, unul după fiinţă, este în trei persoane: Tatăl, Fiul şi Sf. Duh. Aceste trei persoane sau ipostasuri dumnezeieşti alcătuiesc Sf. Treime, taina de nepătruns de mintea omenească şi împărtăşită nouă prin Descoperirea dumnezeiască Cuvântul „Tatăl” din Simbolul Credinţei ne arată prima persoană a Sf. Treimi. El arată însă şi legătura fiască pe care noi, credincioşii, o avem cu El, căci El este „Tatăl nostru”, aşa cum spunem la începutul Rugăciunii Domneşti.

96. Se vorbeşte în Sf. Scriptură despre aceste trei persoane sau ipostasuri ale singurului Durnnezeu?

In Sf. Scriptură se vorbeşte în multe locuri despre cele trei persoane sau ipostasuri ale Dumnezeirii. Amintim numai câteva: în Vechiul Testament, Dumnezeu-Tatăl Se adresează celorlalte persoane ale Sf. Treimi: .. să facem om după chipul Nostru şi după asemănarea Noastră” (Fac. 1, 26). În vedenia lui Isaia, îngerii „strigau unul către altul şi ziceau: Sfânt, Sfânt, Sfânt, Domnul Savaot, plin este tot pământul de mărirea Lui” (Isaia 6, 3). În Noul Testament, cu prilejul Botezului Domnului nostru Iisus Hristos, s-au arătat toate cele trei persoane ale Sf. Treimi: Tatăl, arătând lumii pe Fiul şi binecuvântându-L, Fiul primind botezul de la Ioan, iar Sf. Duh coborând asupra Fiului, în chip de porumbel (Matei 3,16-17; Luca 3, 21-22; Ioan 1, 32; 15, 26). Trimiţând pe Sf. Apostoli la propovăduire, Mântuitorul le spune: „Drept aceea, mergând învăţaţi toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sf. Duh” (Matei 28, 19).

97. Sf. Tradiţie mărturiseşte existenţa Sf. Treimi?

Tradiţia primelor trei veacuri mărturiseşte fără şovăială credinţa în existenţa Sf. Treimi. Au mărturisit cu căldură despre Sf. Treime: Sf. Clement Romanul, Sf. Ignatie, Sf. Policarp, Aristide, Sf. Iustin, Atenagora, Teofil al Antiohiei, Sf. Irineu, Clement Alexandrinul, Origen, Tertulian, Novatian. Sf. Părinţi ai veacurilor IV şi V s-au întemeiat neîntrerupt pe această tradiţie, în toiul luptelor lor contra arianismului. Se pot cita în această privinţă mai ales Sf. Atanasie, Sf. Epifanie, Sf. Darie şi Fer. Augustin. «In unitatea firii sunt trei persoane» zice Tertulian 92 (Tertulian, Contra lui Praxeas, 2, 9, 25, Migne, P. L., II, col. 156). «O singură Dumnezeire şi un singur Dumnezeu în trei ipostasuri», declară Sf. Atanasie 93 (Sf. Atanasie, Despre întruparea Cuvântului lui Dumnezeu şi contra Arienilor, 10, Migne, P. G., XXVI, col. 1000).

98. Cele trei persoane sau trei ipostasuri pot fi înţelese ca trei dumnezei?

Cele trei persoane dumnezeieşti nu se înţeleg ca persoanele omeneşti, ci în felul în care ne arată Mântuitorul în Evanghelia după Ioan, când zice: „Eu şi Tatăl Meu una suntem” (Ioan 10, 30). «Legătura Tatălui cu Fiul şi a Fiului cu Mângâietorul (Sf. Duh) uneşte pe cei trei unul cu altul. Aceştia trei sunt una, nu unul, după cu-vântul: „Eu şi Tatăl Meu una suntem”, una după unitatea fiinţei, nu după unitatea numărului” 94 (Tertulian, Contra lui Praxeas, 25, Migne, P. L., II, col. 188). Cele trei ipostasuri, zice Sf. Grigorie Teologul, sunt o singură Dumnezeire şi «o singură Fire în trei proprietăţi, înţelegătoare, desăvârşite, existând prin ele însele, deose-bite în număr, dar nu deosebite în Dumnezeire» 95 (Sf. Grigorie Teologul, Contra Arienilor şi despre sine, 16, Migne, P. G., XXXVI, col. 236 A). Acelaşi Sfânt Părinte explică felul unirii ipostasurilor astfel: «Se deosebesc fără să se împartă, ca să zic aşa, şi se unesc deosebit. Unul în trei este Dumnezeirea şi trei fac una» 96 (Idem, La Sfintele lumini (Boboteaza), 11, Migne, P. G., XXXVI, col. 345 C. D.). Nu sunt, deci, trei dumnezei.

99. Care e legătura ipostasurilor între ele?

Deşi mare taină, lucrul acesta a fost lămurit pe larg de Sf. Părinţi. Sf. Chiril al Alexandriei ne spune că Firea dumnezeiască, simplă şi necompusă, e lărgită de însuşirile ipostasurilor şi de deosebirile de persoană şi de nume. În fiecare persoană se înţelege întreaga Fire împreună cu însuşirea ei, adică cu ipostasul. Rămâne fiecare ceea ce este, având în sine şi pe celelalte, prin unirea firească cu ele. Tatăl este în Fiul şi în Sf. Duh. De asemenea şi Fiul şi Sf. Duh Se află în Tatăl, iar Tatăl, în ceilalţi doi 97 (Sf. Chiril al Alexandriei, Despre Sfânta şi cea de o fiinţă Treime, 7, Migne, P.G., LXXV, col.1092).

100. Cele trei ipostasuri voiesc şi lucrează separat sau la un loc?

Sf. Ioan Damaschin spune că fiecare din cele trei ipostasuri nu voiesc şi nu lucrează aparte, separat şi deosebit, ci împreună 98 (Sf. Ioan Damaschin, Despre două voinţe în Hristos, 8, Migne, P. G., XCV, col.136. Vezi şi Pr. Dr. Olimp N. Caciula, Hristologia Sf. Ioan Damaschin după Tratatul despre cele două voinţe în Hristos, Bucureşti, 1938, p. 106). Sf. Treime e o singură fire, o singură voinţă, o singură lucrare, o singură putere, o singură autoritate, pentru că e o singură Dumnezeire”.

101. Ce au împreună şi ce au deosebit persoanele Sf. Treimi?

Tatăl, Fiul şi Sf. Duh au împreună însuşirea de a fi nefăcuţi şi Dumnezeirea. Fiul şi Sf. Duh au împreună însuşirea că sunt din Tatăl. Tatăl este nenăscut, Fiul este născut, Sf. Duh este purces 99 (Sf. Ioan Damaschin, Despre Sf. Treime, 1, Migne, P. G., XCV, col. 9).

102. Prin ce Se deosebeşte mai de aproape Tatăl?

Tatăl este nenăscut. El nu primeşte existenţa de la nimeni, nu are cauză. El e izvorul celorlalte două persoane. Dumnezeu e Tată din veci. El nu este însă Tată în felul omenesc. El n-a început să fie Tată în timp, după împlinirea vârstei, odată cu apariţia puterii de a naşte, asemenea oamenilor şi celorlalte vieţuitoare. Dumnezeu e Tată deodată cu veşnicia. El e, deci, totdeauna Tată 100 (Sf. Grigorie de Nissa, Contra lui Eunomiu, 1, Migne, P. G., XLV, col. 369).

103. Prin ce Se deosebeşte mai de aproape Fiul?

Fiul este născut, este Unul-Născut, fiind împreună veşnic cu Tatăl şi de o fiinţă cu Acesta. Fiul e Fiu dinaintea veacului şi de totdeauna. El nu Şi-a început cândva existenţa, ci de când e Tatăl e şi Fiul. Şi când gândim la Tatăl, gândim şi la Fiul. Fiul nu e creat, cum pretindea Arie, ci e născut din Tatăl, dar nu printr-o naştere omenească, nici constrânsă, ci printr-una voită şi firească. E o naştere necuprinsă de mintea omenească. Fiul şi Tatăl sunt una ca Dumnezeire, ca fire, ca veşnicie, ca voinţă, ca lucrare, ca bunătate etc., dar Se deosebesc ca ipostasuri: unul e născut, pe când celalalt e nenăscut; în această privinţă, Tatăl este izvorul şi cauza Fiului. Fiul Se deosebeşte, apoi, şi de Tatăl şi de Sf. Duh, prin aceea că El Şi-a luat asupra-Şi lucrarea mântuirii. Numele propriu al Fiului este „Cuvântul”. El Se numeşte şi «înţelepciunea lui Dumnezeu. El e Cuvântul, Strălucirea şi Chipul Tatălui 101 (Sf. Atanasie, Vasilie cel Mare şi alţii).

104. Prin ce Se deosebeşte mai de aproape Duhul Sfânt?

Duhul Sfânt purcede din Tatăl, cum spune însuşi Mântuitorul: „Iar când va veni Mângâietorul, pe Care Eu îl voi trimite vouă, de la Tatăl, Duhul adevărului, Care de la Tatăl purcede, Acela va mărturisi despre Mine” (Ioan 15, 26). Însuşirea Lui personală este de a fi purces din Tatăl şi de a Se face cunoscut după Fiul şi împreună cu Acesta 102 (Sf. Vasilie cel Mare, Scrisoarea 38 (Către fratele Său Grigorie), Migne, P. G., XXXII, col. 329). El e sfinţenia însăşi şi prin aceasta izvorul Sf. Har, Care desăvârşeşte opera Mântuitorului, după înălţarea sa la cer: „Iar când va veni Acela, Duhul adevărului, vă va călăuzi pe voi la tot adevărul... Acela pe Mine Mă va slăvi, pentru că din al Meu va lua şi va vesti vouă” (Ioan 16, 13-14).