Embedded Files
Cuprins:
02 decembrie 2020, numărul 6
Floarea - organul generativ al angiospermelor
Floarea - organul generativ al angiospermelor
Regnul Plante prezintă un miracol spectaculos al naturii vii. Plantele cu flori numite și Angiosperme, sunt cele mai evoluate organisme din regnul respectiv. Florile acestor plante sunt diverse după mai multe criterii: formă, culoare, poziție pe lăstar etc. Vizitatorii revistei au posibilitatea să cunoască mai detaliat specificul organului generativ și să analizeze componentele de structură ale florilor. Totodată, acest material este util pentru elevi, studenți și celor pasionați de lumea botanicii
Florile sunt simboluri frumoase ale naturii, prin care ne arată cât de mult ne iubește
Florile sunt simboluri frumoase ale naturii, prin care ne arată cât de mult ne iubește
Johann Wolfgang Von Goethe
Презентация 571.pdfA realizat: Cojocari Cristi , studentul gr.104 specialitatea Chimie, facultatea Biologie și Chimie, Universitatea de Stat din Tiraspol (cu sediul în orașul Chișinău)
27 ianuarie 2020, numărul 5
Genetica - știința sub microscop
Genetica - știința sub microscop
Genetica se ocupă cu cercetarea și analiza eredității, a variabilității și reproducerii ființelor vii. Părintele acestei științe, Gregor Mendel (1822-1884), a arătat că trăsăturile ereditare nu sunt transmise direct către copii de la părinți, ci țin de factorii ereditari (genele). În urma experimentelor sale, au rezultat Legile Eredității (legea purității gameților, respectiv legea segregării independente a perechilor de caractere), dar și o serie de principii care au dus la descoperirea cromozomilor, a ADN-ului, a genotipului uman, etc.
În știința geneticii se utilizează tehnologii foarte complexe, iar metodele experimentale cunosc o continuă evoluție, prin testare și diagnosticare. La ora actuală, genetica începe să ofere răspunsuri și soluții din ce în ce mai eficiente cu privire la originea, diagnosticul și tratamentul bolilor genetice. De asemenea, ea stă la baza unor noi metode de inginerie genetică, de la clonare până la editarea ADN-ului.
Actualmente, tot ce ține de genetică a devenit o știință aparte, care oferă un potențial remarcabil atât în înțelegerea unor mistere , cât și în rezolvarea multor probleme legate strâns de sănătate și evoluție. Însă, în același timp, noile descoperiri aduc și provocări de natură religioasă sau etică
Nu toate genele pentru o anumită instrucțiune sunt identice. Diferitele forme ale unui tip de genă se numesc alele ale acelei gene. De exemplu, o alelă a unei gene care determină culoarea părului poate conține instrucțiunea de a produce o mare cantitate de pigment pentru un păr negru, pe când o altă alelă ar putea conține o versiune alterată a acestei instrucțiuni, astfel că nu se produce deloc pigment și părul este alb. Mutațiile sunt evenimente aleatorii care modifică secvența unei anumite gene și deci creează a nouă alelă. Mutațiile pot produce o nouă trăsătură, de exemplu schimbând o alelă pentru păr negru într-o alelă pentru păr alb. Apariția de trăsături noi e importantă în evoluție.
Transpozomii, acrobații genomului
În mare măsură, suntem ceea ce scrie în ADN-ul fiecăruia dintre noi. Percepția generală este că genomul conține gene. De fapt, genele care codifică proteine reprezintă o mică proporție din genomul uman, procentul acestora fiind sub 2%. Principalele componente ale genomului sunt elementele genetice mobile, adică fragmente de ADN care pot fi mobilizate dintr-o regiune în alta în interiorul aceluiași genom.
Mobilizarea transpozonilor, denumită tehnic transpoziție, este un fenomen molecular tulburător, iar motivele biologice pentru care transpozonii există în genomul tuturor organismelor cunoscute, de la bacterii până la mamifere, nu este pe deplin înțeleasă. Altfel spus, genomul nu are prea multe poziții fixe, cărțile sunt amestecate mereu, configurația genetică se modifică pe parcursul vieții. Genomul este cu adevărat dinamic, iar transpoziția este un mecanism intrinsec de inducere a mutațiilor care sunt supuse filtrelor selecției naturale.
Acidul ribonucleic (ARN)
Acidul ribonucleic (ARN) este, ca și ADN-ul, un polinucleotid format prin copolimerizarea ribonucleotidelor. Un ribonucleotid este format dintr-o bază azotată (adenină A, guanină G, uracil U și citozină C), o pentoză (D-2-dezoxiriboză) și un rest fosfat. În molecula de ARN uracilul înlocuiește timina.
Funcțiile ARN-ului
•Suport temporar al informației genetice Acest rol este realizat de ARN-ul mesager ce transportă informația genetică necesară sintezei de proteine de la ADN-ul localizat nuclear la ribozomii localizați în citoplasmă.
•Catalizator enzimatic Unele molecule de ARN au capacitatea de a cataliza reacții chimice modificând atât aminoacizi sau proteine cât și acizi nucleici.
•Ghid pentru enzime Unele molecule de ARN sunt componente ale unor complexe ribonucleoproteice ce participă la ghidarea lor spre secvențele specifice.
•Reglarea expresiei genelor Modificare Unele molecule de ARN sunt implicate în represia uneia sau mai multor gene.
•Rol în translație ARN-ul de transfer transportă aminoacizii și îi poziționează în cursul sintezei proteice.
•Suport al informației genetice Genomul unor virusuri este constituit din ARN. În această categorie intră virusul gripei, virusul hepatitei C sau virusul SIDA. Replicarea acestor virusuri se face cu o fidelitate mult mai redusă, deoarece în cazul ARN-ului nu există un proces de corijare a erorilor, frecvența mare a erorilor ducând la o mare variabilitate genetică.
Cromozomul
Cromozomul ( din limba greacă chromo - „culoare” și soma - „corp”) este o structură celulară ce poate fi observată în cursul diviziunilor celulare în etapa numită metafază și care reprezintă forma condensată a cromatinei interfazice, structură nucleoproteică formată din asocierea unei molecule de ADN cu proteine. Cromozomii au rol în păstrarea și transmiterea corectă a informației ereditare la celulele fiice în cursul diviziunilor celulare mitotice sau meiotice.
Dispunerea cromozomilor unei celule diploide, ordonați în perechi și grupe în funcție de dimensiuni și plasarea centromerului, reprezintă „cariograma” speciei respective. Formula scrisă cu cifre și litere care descrie cariograma se numește „cariotip”.
•Grupa A - Cuprinde cromozomii din perechile 1, 2 și 3 care sunt cromozomi mari metacentrici (perechile 1 și 3) și submetacentrici (perechea 2).
•Grupa B - Cuprinde cromozomii perechilor 4 și 5 care sunt cromozomi mari submetacentrici.
•Grupa C - Cuprinde cromozomii perechilor 6, 7, 8, 9, 10, 11, 12 și cromozomul X care sunt cromozomi mijlocii submetacentrici.
•Grupa D - Cuprinde cromozomii perechilor 13, 14 și 15 care sunt cromozomi mijlocii cu centromerul dispus excentric (acrocentrici) și cu sateliți localizați în regiunea telomerică a brațelor scurte.
Celulele stem
Celulele stem sunt celulele „primordiale” ale organismului uman. Prin diviziune mitotică, ele se pot dezvolta în alte tipuri de celule care, la rândul lor, pot forma ţesuturi şi organe în corpul uman. Mai exact, celulele stem pot evolua în celule mature cu caracteristici şi forme specializate cum ar fi celulele din sânge, celule ale sistemului nervos, celule pentru inimă sau piele.
Celulele stem sunt situate în diferite părţi ale corpului uman. Timp de decenii, măduva osoasă a fost singura sursă de celule stem hematopoietice folosite pentru transplanturi. De atunci, au fost utilizate şi alte surse de celule stem din corpul uman, cum ar fi sângele periferic. Însă pasul crucial în cercetarea biotehnologiei a fost depistarea de celule stem în sângele care rămâne în cordonul ombilical şi placentă după naştere. Sângele ombilicoplacentar este o sursă unică de celule stem hematopoietice şi poate fi stocat doar în momentul naşterii pentru o utilizare în viitor.
Boli ereditare
Anumite boli sunt ereditare și apar în familii; altele, cum sunt bolile infecțioase, sunt cauzate de mediul înconjurător. Iar altele, iarăși, sunt cauzate de o combinație de factori ereditari și ambientali.
Bolile care sunt produse de o singură alelă a unei gene și sunt moștenite în familii se numesc boli genetice. Din această categorie fac parte boala lui Huntington, fibroza cistică distrofia musculară progresivă (miopatia lui Duchenne). Mucoviscidoza, de exemplu, e cauzată de mutații într-o singură genă numită CFTR și se moștenește ca trăsătură recesivă.În alte boli influențate de genetică, alelele primite de la părinți schimbă doar riscul de a contracta boala. Cele mai multe boli de acest fel sunt moștenite într-un mod complex: uneori sunt implicate gene multiple, alteori sunt importante atât genele cât și mediul înconjurător.
De exemplu, riscul de a contracta cancer mamar este de 50 de ori mai ridicat în familiile cu risc maxim, în comparație cu familiile cu risc minim. Această variație este probabil datorată unui mare număr de alele. Fiecare dintre ele modifică puțin riscul.Câteva din genele implicate au fost identificate, de exemplu BRCA1 și BRCA2, dar nu toate. Totuși, deși riscul este în parte genetic, greutatea excesivă, consumul exagerat de alcool sau lipsa de exercițiu fizic măresc riscul acestui tip de cancer.Riscul ca o femeie să contracteze cancer mamar este deci rezultatul unui mare număr de alele și al mediului înconjurător, și e foarte greu de prezis.
Persoană bolnavă de fenilcetonurie.
Persoane bolnave de albiism
Aspectul ochilor în cazul albinismului la om.
Boli determinate de gene recesive
Majoritatea acestor boli afectează metabolismul. Fenilcetonuria este o boală care nu permite metabolizarea aminoacidului numit fenilalanină, adică incapacitatea organismului de a degrada fenialanina. Deoarece fenialanina este transformată prin diferite enzime în tirozină şi melanină, incapacitatea de a metaboliza acest aminoacid poate duce la apariţia cretinismului guşogen şi a albinismului. Cretinismul guşogen este determinat de incapacitatea tiroidei de a produce hormoni tiroidieni. Aceşti hormoni conţin în special tirozină, substanţă obţinută prin degradarea fenilalaninei, astfel fenicetonuria poate duce la cretinism guşogen. Această boală determină întârziere mentală, dezvoltare fizică redusă, deformări ale oaselor şi ale dentiţiei.
Boli transmise semidominant
Anemia falciformă constă în prezenţa globulelor roşii sub formă de seceră. Acest caracter este considerat patogen, deoarece aceste globule roşii transportă cantităţi mult mai mici de oxigen decât cele normale. Dar acest caracter prezintă şi un avantaj: virusul care provoacă malaria nu poate pătrunde în aceste globule, astfel că persoanele cu această afecţiune sunt protejate împotriva malariei.
Această afecţiune este determinată de două gene: HbS, HbA. Două gene HbS determină moartea, două gene HbA determină lipsa afecţiuni, iar o genă HbA cu una HbS determină transmiterea acestei afecţiuni.
Toate afecţiunile prezentate în acest articol sunt determinate de gene prezente pe cromozomi denumiţi autozomi, deci poartă numele de boli autozomale. Articolul viitor vom vorbi despre bolile heterozomale, care sunt determinate de gene situate pe heterozomi. Heterozomii sunt cromozomii care determină sexul organismelor, în cazul omului cromozomii X şi Y, iar autozomii sunt cromozomii corpului (care determină caracteristicile organismului), în cazul omului toţi cu excepţia heterozomilor.
Albinismul este caracterizat de lipsa pigmentului numit melanină, care dă culoarea ochilor, părului şi a pielii. Albinismul este produs de incapacitatea de a produce mielina. Persoanele care suferă de această boală sunt foarte sensibile la soare.
1.Există o genă a exploatorului. Cercetătorii susțin că nevoia noastră de a explora lumea este măcar parțial cauzată de mutația genetică „DRD4-7R”, supranumită „gena exploratorului” sau „gena aventurierului”.
2.Argentinienii rezistenți la arsenic.
•Să locuiești în orașul argentinian San Antonio de los Cobres nu este un lucru ușor. Orașul se află la altitudinea de 3.650 de metri, pe un sol format în cea mai mare parte din rocă vulcanică.
•În mod normal, arsenicul se acumulează în corp, cauzând diverse probleme, inclusiv convulsii, comă și cancer. Însă locuitorii din San Antonio de los Cobres au dezvoltat o mutație genetică ce le permite să supraviețuiască. •Datorită acestei mutații, ficatul lor este capabil să elimine arsenicul din corp cu mult mai multă eficiență decât ficatul oamenilor obișnuiți.
3.Inuiții sunt protejați genetic împotriva bolilor de inimă.
•Aproape toți inuiții au prezentat o mutație genetică datorită căreia producția de grăsimi omega este limitată. •Însă, având o producție scăzută de grăsimi omega, corpul are totodată o producție scăzută de colesterol LDL (dăunător), care cauzează boli de inimă, fiindcă aceste două procese sunt înrudit.
· Celulele fecudate dau nastere la copii vii. Celelalte, purpatoare in general a unor anomalii ereditare grave sunt eliminate in prima faza a sarcinii prin procesul de selectie naturala.
· Una dintre cele mai interesante gene legate de sex este gena care provoaca chelie prematura la om. La barbati gena este dominanta, iar la femei este ascunsa (recesiva) ; chelia poate fi si neereditara, provocata de diverse boli.
· Orice mutatie modifica sinteza unei proteine si apoi afecteaza un caracter fenotipic.
· Uneori la maini sau la picioare numarul degetelor poate fi mai mare (polidactilie), sau mai mic (sindactilie).
· Variatiile genetice aparute intamplator afecteaza trasaturile organismului uneori intr-un mod crucial cu privire la supravietuirea sau reproducerea individului. O astfel de mutatie a ajutat populatiile africane sa prinda rezistenta la malarie.
· La prima vedere, culoarea pielii este cea mai vizibila diferenta intre oameni. Homo sapiens si-a pierdut blana pentru a eficientiza procesul de transpiratie. Dar o data cu pierderea blanii, pielea lor s-a innegrit pentru a se proteja de radiatiile ultraviolete.
A realizat: Roșioru Nătălița, Zabulica Daniel, clasa a XII-a, Liceul Teoretic „Alecu Russo”,
s. Cojușna, raionul. Strășeni
29 martie 2019, numărul 4
Bonta Victoria, clasa a X-a, LT "Alecu Russo"
HIV și SIDA
HIV și SIDA
Pentru prima dată oamenii au fost preveniți despre HIV și SIDA la sfârșitul secolului al XX-lea. SIDA deja a ucis milioane de oameni; și mai multe milioane sunt și continuă să fie infectați cu HIV; și nu este un remediu - așadar, SIDA va mai persista ceva timp. Totuși, sunt persoane care nu știu exact nici azi ce este HIV și SIDA. Astfel, vă aducem la cunoștință despre acest virus letal, ce a distrus viața a milioane de persoane.
Презентация Microsoft PowerPoint.pptxSurse:
https://ro.wikipedia.org/wiki/SIDA
https://ro.wikipedia.org/wiki/HIV
A elaborat: Bonta Victoria, clasa a X-a, LT "Alecu Russo"
Bionica
Bionica
În zilele noastre biologia şi-a ramificat colosal domeniile de studiu.Ramurile biologiei sunt: botanica,ecologia,anatomia,zoologia,genetica,sistematica.De asemenea ramurile acesteia utilizează concepte din alte ştiinţe ca biochimia,bio-ingineria,biofizica,biomatematica,antropologia.Una dintre ştiinţele care a progresat,introducând în viaţa cotidiană a omului numeroase facilităţi este bionica.
Bionica reprezintă știința ce studiază sistemele biologice pentru a obține cunoștințe utile ființei umane. Este un câmp de cercetare și aplicație interdisciplinar care se ocupă de studierea de soluții tehnice "găsite" de natură prin evoluție și aplicarea acestora în tehnică și tehnologie umană inovatoare. Bionica s-a născut din descoperirea că "invențiile" deseori uimitoare ale naturii sunt optimizate la un nivel mult superior soluțiilor realizate de oameni pentru scopurile respective. Bionica este învățare sistematică de la natură și astfel se deosebește de "inspirație din natură". Disciplinele involvate în bionică sunt științe naturale și științe tehnice (inginerie), dar după caz și arhitectură, design, filozofie.
Bionica poate fi divizată în trei domenii :
• bionica biologică - studiază procesele ce au loc în sistemele biologice ;
• bionica teoretică - care elaborează modele matematice ale acestor procese ;
• bionica tehnică (inginerească) - care folosește modelele create de bionica teoretică în soluționarea problemelor de ordin tehnic.
În scopul de a-mi demonstra punctul de vedere la faptul că bionica este o ştiinţă cu o însemnătatea majoră în existenţa umanităţii,voi prezenta exemple şi dovezi.
Seringă
Inspirată de la țeapa albinelor și viespilor. Organ de apărare și de atac al unor animale, în formă de ghimpe sau de vârf ascuțit. Intepaturile albinelor reprezinta un act reflex de autoaparare si se materializeaza prin folosirea organului specializat pentru functia de aparare, format din partea vulneranta cu punga de venin, partea motoare si glandele secretoare de veninSeringa este un instrument medical folosit pentru a introduce sau pentru a scoate din organism un lichid, pentru a lua probe de sânge etc., care constă dintr-un cilindru de sticlă sau de material plastic cu un piston etanș, la care se adaptează un ac tubular.
Acul albinelor - Apis mellifera
Acul de seringă folosit în medicină
Ventuze
În natură apar la octopozi, sepii, gândaci.Organ în formă de disc al unor animale (acvatice), care le permite să se fixeze pe diferite corpuri.
Răcelile, junghiurile și tusea sunt doar câteva dintre problemele care pot fi trate cu ajutorul ventuzelor. Parte din medicina tradițională, cu rădăcini în cultura chineză, tratamentul cu ventuze este aplicat cu succes încă din cele mai vechi timpuri și are efecte benefice imediate. Aplicate la locul și momentul potrivit, ventuzele ajută la deblocarea sistemul muscular și a celui energetic. Terapia îmbunătățește circulația sangvină, ameliorează rapid răcelile, nevralgiile, dar ajută și la relaxarea sistemului nervos și întărirea imunități.În ce contă procedura.Pe timpuri, ventuzele erau nelipsite din trusa medicului și nu numai atât, ele se găseau aproape în fiecare casă. Sunt pahare din sticlă cu pereții îngroșați, de dimensiuni reduse, semirotund sau din cauciuc.
Ventuzele octopodului
Modalitate de tratament a răcelii după principiul ventuzelor octopodului
Elice
Sămânța de arțar are o constructie interesanta datorită a 2 aripioare ce îi permit să fie dusă de vînt prin mişcări circulare şi orientate.Elicea (din greacă helix, "spirală") este un mijloc de propulsie care realizează deplasarea unei nave sau avion prin rotirea paletelor elicei, care sunt amplasate radial pe axa elicei.
Principiu de funcționare
Paletele elicei sunt amplasate astfel încât să producă prin rotație deplasare aerului sau a apei. Pe suprafața lor iau naștere forțe determinate de diferențele de presiune, forțe care asigură propulsia navei, repectiv a avionului. Fiecare paletă a elicei contribuie la acest efect de propulsie. Efectul se poate observa la vapoare sau toate ambarcațiunile cu motor, vehicule cu pernă de aer, avioane, elicoptere.
După principiul de funcționare o elice este inversul turbinei, prin faptul că cedează energie mediului înconjurător pe când turbina preia energia din mediul înconjurător.
Seminţele florii de arţar
Elice
Sonarul
Întîlnit la delfini și lilieci.Ecolocația (din limba greacă ēchō = ecou, sunet; + laina locare = a localiza) este o metodă de orientare în mediu și de detectare a obiectelor folosită de unele animale (cum ar fi liliecii, delfinii și unele păsări) prin care acestea își găsesc drumul, hrana sau evită obstacolele în timpul deplasării lor. Animalul emite o serie de sunete cu frecvență înaltă (adesea inauzibile pentru om) care ricoșează de obiecte sau obstacole și revin sub formă de ecou (ultrasunete), fiind detectate de urechi sau alți receptori senzoriali. Obiectul este localizat cu mare precizie cu ajutorul direcției ecoului și timpului scurs între emisia și recepția sunetului.
Sonarul sau hidrolocator, este un aparat destinat descoperirii și determinării de la suprafață a poziției obiectelor (epavelor) aflate sub apă, funcționarea sa fiind bazată pe fenomenul de reflexie a undelor ultrascurte. Una din primele funcții a fost determinarea adâncimii (distanței până la fundul apei). Este folosit pe larg în navigație și la pescuitul industrial.
Navele militare le au în dotare pentru supravegherea situației subacvatice în special pentru depistarea submarinelor și vice-versa - submarinele folosesc sonarele pentru a evita o eventuală apropiere de locuri periculoase și pentru a determina direcția și distanța spre țintă. Unul din posturile importante pe submarin este cel hidroacustic.
Sonar întîlnit la delfini și lilieci
Sonar
Propulsie
Este efectul de recul la meduze și octopozi.Au control limitat mişcare,dar se deplasează prin contracţii-pulsaţii ale corpului clopot.Propulsia este în tehnică termenul ce semnifică generic procedeul, respectiv mijlocul și unitatea constructivă care folosind energie mișcă vehicule. În mod frecvent aceasta este reprezentat de un motor la care se adaugă angrenajele necesare antrenării. Există propulsii rotative și propulsii liniare. Ca un fel de propulsii primare trebuiesc privite cele realizate nemașinal cu animale de tracțiune, vânt, curenți de apă sau apă căzătoare cât și propulsia "manuală" de către om.
Meduză
Hybrid Hydraulic
Ventilaţia
Creat după sistemul de ventilație al castelelor de termite.Lucratoarele construiesc adevarate “castele” in care-si desfasoara viata, termiterele aparand ca niste musuroaie de inaltimi si forme diferite, cu o parte in pamant si alta la suprafata, acestea depasind de regula 2m, pana la 6m in functie de specia de care apartin.Acestea au peretii duri si pe suprafata prezinta gauri. In interiorul acestor constructii isi duc viata aceste insecte cu o talie de pana la 2cm lungime(talia variaza intre 7mm si 2cm), depigmentate, cu tegumentul subtire si fin.
Castele de termite
Ventilatie
Vă îndemn să studiaţi în continuare natura din jurul vostru mirându-vă de conturile ei inteligente şi capacităţile uluitoare.
A realizat : Dumbrăveanu Ruxandra,eleva clasei a 9-a E
Liceului Teoretic Instituţia Publică Mihai Eminescu,municipiul Bălţi or.Bălţi.
Neaga Vlad
Clasa 9-a B
Liecul Teoretic Mihai „Eminescu’’ mun.Bălți
Stanțieru Alexandra
clasa a IX-a
Liecul Teoretic Mihai „Eminescu’’ mun.Bălți
Coordonator:
Arhip Stela,
profesor de biologie.
Relații reciproc avantajoase în lumea vie
Relații reciproc avantajoase în lumea vie
Mutualism
Unele specii de Acacia (copaci care au spini) asigură hrană sub forma unei soluții de glucoză în mici formațiuni din tulpina lor şi anumite specii de furnici se hrănesc cu această soluție şi trăiesc în acest copac protejându-l de alte animale atacându-le dacă se apropie să se hrănească. Ambele organisme beneficiază – furnicile primesc hrana şi un spațiu unde să trăiască, iar copacul este protejat de animalele care ar dori să-i mănânce frunzele. Unul din elementele
Unul din elementele nutritive din sol care este de obicei limitat fiind un factor limitativ pentru creșterea plantelor este azotul. Multe tipuri de plante precum leguminoasele (fasolea, trifoiul, etc.) arinul, acacia au în rădăcinile lor bacterii care formează mici noduli. Rădăcinile formează acești noduli când sunt infectate de anumite tipuri de bacterii. Bacteriile nu produc îmbolnăvirea plantei şi îi asigură molecule ce conțin azot pe care le poate utiliza în procesul de 5 creștere. Bacteriile fixatoare de azot beneficiază de un loc unde să trăiască şi de substanțe nutritive de la plantă, iar plantele beneficiază de azotul pe care îl primesc. În mod similar mulți fungi formează asociații simbiotice de tip mutual cu rădăcinile plantelor, asociații care se numesc micorize. Fungii obțin molecule organice de la rădăcinile plantelor, iar planta primește de la fungi substanțe nutritive precum fosfați şi nitrați. Relația mutuală dintre fungi şi rădăcinile plantelor presupune:
Crocodilii africani au niște relații excepționale cu păsările Plover. După ce ia masa, crocodilul iese la mal, găsește un loc confortabil și își deschide larg gura. Această poziție anunță pasărea Plover că ea poate să se apropie și să ciupească rămășițele rămase în colții reptilei. Păsările Plover mențin igiena dentală a crocodililor. Micile și curajoasele păsări preîntâmpină infecțiile care pot fi provocate de carnea crudă, dar și îndepărtează micile insecte de pe pielea crocodilului. În așa mod păsările Plover se alimentează, iar crocodilul primește o îngrijire dentală excelentă. Nu-i rău deloc! Dacă în timpul „curățării” pasărea presimte vreo primejdie în apropierea crocodilului, aceasta scoate un sunet care avertizează reptila că ar fi mai bine dacă s-ar refugia în apă, și apoi zboară.
Tarantula columbiană (lat. Xenesthis immanis) și broasca punctată (lat. Neobatrachus pelobatoides) plantele leguminoase si bacteriile din nodozități intre care se stabilește o relație de întrajutorare: bacteriile fixează azotul molecular din aerul din sol necesar plantelor, iar plantele le asigura nutriția). Probabil la ăștia doi sunt cele mai stranii relații de simbioză, ambii fiind din America de Sud. Tarantula columbiană poate foarte ușor să omoare și să mănânce broasca punctată, însă el nu o va face. În loc de aceasta, păianjenul îi permite broaștei să locuiască cu el într-o singură vizuină. În afacerea convenabilă ambilor, tarantula oferă broaștei siguranță iar broasca, la rândul său, îi protejează ouăle de furnici.
Furnicile și afide
În acest caz, trebuie să vorbim despre mutualism pură, deoarece ambele specii au beneficiu. Afida secreta un fel de lichid gros, bogat in carbohidrați pentru a arata mai bine la plante. La rândul lor, furnicile se hrănesc din asta «nectar», atunci când sunt afară din cuib. Este la fel de bine ca astea mai noi-și apere prietenii tăi de la atacul prădătorilor, printre ei, păsări. Faptul că furnizorul de nutrimente pentru furnici este afide. Aceasta este o creatură foarte vulnerabilă. dimensiunea sa este mică, organismul nu are un capac de protecție durabil, natura nu a înzestrat afide de apărare puternică înseamnă. Ea mănâncă suc de afide care se scurge din diferite plante, dar acest suc este adesea mult mai mult decât este necesar.
Commensalism
Exemple de relații de comensalism din lumea vegetală sunt numeroase. Multe specii de orhidee utilizează copaci pe suprafața cărora cresc, copacii nici nu suferă, nici nu beneficiază, dar orhideele au nevoie de o suprafață unde să se fixeze şi să beneficieze de lumină şi ploaie. De asemenea, mușchii, ferigile şi vița de vie utilizează şi ei suprafața copacilor în acest fel. Un exemplu de relație comensală din lumea animalelor este cea stabilită între rechini şi pești remora. Peștii remora au un fel de ventuză pe cap pe care o folosesc pentru a se atașă de rechini. În acest fel ei pot înota împreună cu rechinii şi atunci când aceștia se hrănesc şi mai rămân bucăți mici de peste.
Relații mutuale, comensalism
Biologie MD.pdfcomensalism md.pdfMutual relationships & Comensalism relationships
Biologie EN.pdfcomensalism.pdfDie Gegenseitigkeit
Biologie D.docxSurse:
https://rum.guruanimal.ru/insecte/7441-furnici-%C8%99i-afide-interac%C8%9Biune-unele-cu-altele.html
https://listeverruck.com/10-bizarre-tier-symbiotische-beziehungen/
http://www.necsi.edu/projects/evolution/co-evolution/mutualistic/co-evolution_mutualistic.html
https://www.thoughtco.com/mutualism-symbiotic-relationships-4109634
Padureț Ana-Livia
Liceul Teoretic „Evrica”,
clasa a XII-a „R”
Diversitatea Științelor Biologice.
Diversitatea Științelor Biologice.
Biologia este știința care se ocupă de studiul tuturor organismelor vii, precum și al entităților (virusuri / viruși, viroizi) și fenomenelor legate de acestea. Termenul a fost creat și introdus în știință în 1802 de către Jean-Baptiste de Lamarck și G. Treviranus, provine din cuvintele grecești βίος / bios, « viață » și λόγος / logos, « cuvănt, discurs, știință ». Cele mai vechi cunoștințe scrise din domeniul biologiei datează de la Aristotel și Teofrast. Dintre personalitățile biologiei mondiale putem aminti pe G.L.L. de Buffon, G. Cuvier, J.H. Fabre, Ernst Haeckel, Jean-Baptiste d,rse Lamarck, Carl Linnй, Charles Darwin, G.J. Mendel, Th. Schwann, H. de Vries, Alfred Russel Wallace, A. Weismann. Sursa: Wikipedia
Diversitatea formelor de viață
Virusurile, formă de organizare acelulară a materiei vii.
Organizare celulară a materiei vii de tip procariot.
Reprezentanți din Regnul Planlor
Regnul Animal,
clasa Mamiferelor
Regnul Animal,
clasa Peștilor
Regnul Animal, Actiniile de mare
Biosfera- sfera vieții pe pământ
Biosfera- sfera vieții pe pământ
Biosfera este un termen generic, care desemnează spațiile de pe Pământ unde există viață, incluzând partea inferioară a atmosferei, partea superioară a uscatului (litosfera) și hidrosfera. Biosfera conține o multitudine de organisme de diferite specii, care formează numeroase ecosisteme. Cel care a propus termenul de bioseferă a fost cercetătorul ukrainian/rus Vernadsky Vladimir Ivanovici în 1885 . Sinonim: ecosferă. Sursa: Wikipedia
Între toate organismele de pe pămînt există o serie întreagă de relații (Intraspecifice, interspecfice, cu mediul de existență) care au acțiune directă asupra perpetuării speciei.
În lipsă de concurență toate organismele tind spre înmulțire în progresie geometrică. Deoarece spațiul vital este limitat, căt și condițiile necesare pentru viață, atât între organismele care aparțin la aceeași specie, cât și de diferite specii, are lor o ,,luptă” pentru spaţiu vital şi condiţii de existenţă. În rezultatul acestei lupte are loc selectarea indivizilor cu cele mai bune calităţi pentru supraveţuire în condiţiile date, şi deci perfecţionarea continuă a organismelor pentru adaptarea la condiţiile schimbătoare ale mediului, concurenţei inta- şi interspecifice.
Prin mecanisme de acomodare organismele tind continuu să acapereze noi spaţii de viaţă; ca rezultat are loc acumularea caracterelor noi, care le dau posibilitate să supraveţuiască în noile condiţii şi totodată modificarea condiţiilor mediului de trai ca rezultat al activităţii vitale a organismelor.
Factorii care prin calităţile lor fac imposibilă extinderea vieţii după aceşti parametri – limită, se numesc factori limitatori. Orice factor prin schimbarea parametrilor max. şi min. într-o măsură mai mare decât norma de reacţie a organismelor, se transformă în factor limitator.
Botanica
Botanica este știința plantelor – o ramură clasică a biologiei care stă alături de alte ramuri ca: anatomia, histologia, biologia celulară, fiziologia și virologia, cât și de ramuri moderne ca: bioacustica, biochimia, biofizica, biogeografia și biomatematica.
Până în prezent au fost descrise peste 500.000 de specii de plante, care, atât pentru studiile specialiștilor, cât și pentru informarea publicului, au trebuit sa fie clasificate și denumite.
Clasificarea organismelor s-a făcut în 5 unități sistematice mari, denumite Regnuri, și anume: Monera, Protozoa, Fungi, Plantae și Animalia. Plantele, bineânțeles, fac parte din regnul Plantae. Regnurile, la rândul lor, au fost împărțite în unități din ce în ce mai mici ca: încrengătura, clasa, ordinul, familia, genul, specia. Pe lângă acestea au mai fost întroduse în unele cazuri și unități sistematice intermediare, precum subоncrengătura, supraclasa etc. Denumirea speciilor de plante, ca și denumirea celorlalte specii de organisme, se face folosindu-se nomenclatura binară.
Botanica se ocupă cu studiul plantelor din punct de vedere anatomic (anatomia plantelor), morfologic (morfologia plantelor), fiziologic (fiziologia plantelor), clasificare (taxonomia plantelor), originea și evoluția organismelor vegetale.
Părintele acestei științe este considerat învățatul grec Teofrast (372 î.Hr.–287 î.Hr.), discipol al lui Aristotel. Acesta a scris mai multe lucrări despre plante. Cele mai importante sunt Cauzele plantelor și Cercetarea plantelor în nouă cărți. Teofrast elaborează un sistem de clasificare a plantelor care s-a folosit până în secolul XVIII. Un rol deosebit în dezvoltarea acestei științe au avut pe plan mondial cercetători ca Nehemiah Grew (1628–1711), fondatorul anatomiei plantelor, John Ray (1626–1704), fondatorul taxonomiei plantelor, Rudolf Camerer (1665–1721), descoperitorul organelor sexuale la plante și Carl von Linnй (1707–1778), genial botanist al secolului XVIII.
Zoologia
Zoologia este o ramură a biologiei care se ocupă cu studiul organismelor care sunt încadrate în regnul Animalia. Termenul de zoologie provine de la cuvintele grecești zoon = animal și logos = știința. Zoologia studiază structura, funcțiile, comportarea, dezvoltarea, filogenia, clasificarea, răspândirea animalelor.
Zoologia se începe odată cu descrierele lui Aristotel asupra animalelor în lucrarea sa, numită Istoria animalelor, unde el a descris peste 500 specii de animale. Se spune că Alexandru Macedon, unul din foștii săi elevi, îi trimitea din expediții diferite specii de animale orientale, pentru a fi studiate. Acesta aduna colecții vaste de animale, și le studia cu mare interes. El a întrodus un sistem primitiv de clasificare a animalelor, în dependență de sânge. Astfel el a clasificat:
Animale cu sânge:
-animale patrupede, ce dau naștere la puii lor (mamifere)
-pești
-reptile
-păsări
Animale fără sânge:
-insecte
-moluște
-crustacee
Militarul și biologul roman Pliniu cel Bătrân a scris o carte de 35 capitole despre animale în anul 65 d. Hr., Historia Naturalis. În 1550, biologul elvețian Conrad Gesner a scris seria de cărți Historia animalum, în care el a decris amănunțit câteva sute de specii. În secolul al XVIII-lea, Carl Linne a alcătuit un sistem de clasificare, ce a rămas valabil până astăzi. Iar în 1860 Charles Darwin propune teoria evoluției animalelor.
Biologie celulară
Citologia este o ramură a biologiei care se ocupă cu studiul structurii, dezvoltării și funcțiilor celulelor, deci din punct de vedere morfologic și funcțional.
Termenul citologie derivă din cuvintele din limba greacă citos = celulă și logos = studiu, știință.
Citologie, mai frecvent cunoscut sub numele de biologie celulara, include în sine studii de structură celulară, compoziția celulelor, precum şi interacţiunea unor celule sau grupuri de celule cu alte celule, cât și cu condițiile mediului de existență. Termenul „citologie" se poate referi, de asemenea, la citopatologie, care analizează structura celulară pentru diagnosticarea bolii. Studii microscopice și moleculare ale celulelor se efectuează atât pe organisme unicelulare, cât și pluricelulare.
Identificarea asemănărilor şi deosebirilor dintre diferite tipuri de celule, este de maximă importanţă оn citologie. Examenul microscopic poate ajuta la identificarea diferitor tipuri de celule. Toate domeniile științelor biologice depind de înţelegerea structurii celulare.
Recunoaşterea şi studiul de celule stau la baza îmbunătățirii procesului de diagnostic și îngrijire medicală. Citologia, prin studierea interacţiunilor celulare, ne ajută să înţelegem modul în care trebuie de acționat pentru a păstra echilibrul ecologic necesar pentru dezvolarea armonioasă a speciilor sălbatice și a omului оn sânul naturii...
Genetica
Genetica (din greaca veche γενετικός genetikos, "genitiv", şi că, din γένεσις Geneza, "de origine"), disciplină de biologie , este stiință despre ereditatea și variabilitatea organismelor.
Genetica studiază structura moleculara şi funcţia genelor, în contextul unei celule sau organism (de exemplu, dominantă și recesivă ), cu modele de moştenire de la părinți la descendenți. Având în vedere că genele sunt elemente structurale și funcționale universale pentru organismele vii, genetica poate fi aplicată la studiul tuturor sistemelor vii, de la viruşi şi bacterii , până la plante și animale.
Faptul că organismele moştenesc trăsături de la părinţii lor a fost folosit din timpuri preistorice pentru îmbunătăţirea plantelor de cultură şi a animalelor prin reproducere selectivă. Cu toate acestea, genetica modernă, care caută să înţeleagă procesul de succesiune, a început cu lucrările lui Gregor Mendel la mijlocul secolului al 19-lea. Deşi nu ştia baza fizică pentru ereditate, Mendel a observat că organismele moştenesc trăsături prin unități discrete de moștenire pe care acum le numim gene.
Genele reprezintă regiuni din ADN, o macromoleculă în formă de lanț care e construită din patru tipuri de nucleotide. Tripletele de nucleotide sunt purtătorii informației genetice despre aminoacizii respectivi. ADN-ul natural are forma unei spirale duble perfecte în care nucleotidele sunt situate față-n față conform principiului complimentar: A-T; G-C.
Ordinea aranjării tripletelor de nucleotide în structura genei va corespunde succesiunii aminoacizilor în molecula de proteină construită în baza acestei informații. Identificarea calității informației genetice din fiecare triplet se face cu ajutorul codului genetic, care este unic și universal pentru toate organismele de pe Terra. O altă proprietate importantă a codului genetic este faptul că el este degenerat – diferite triplete de nucleotide din ADN codifică informația despre unul și acelaș aminoacid. Toate moleculele de proteine ale tuturor organismelor se constriesc în baza informației ereditare din genă numită matricea.
Rolul geneticii este extraordinar de important: - Obținerea raselor de animale, culturilor de microorganisme, soiurilor noi de plante mai productive, clonarea, tratarea maladiilor genetice care se socoteau incurabile, etc, etc.
În afară de importanța pozitivă există și un mare pericol în utilizarea necontrolată a cunoștințelor din domeniul geneticii: - crearea organismelor modificate genetic cu calităţi imprevizibile, obţinerea unor forme noi de organisme atogene care pot fi folosite ca armă biologică şi pot pune în pericol însăşi existenţa vieţii.
A realizat:
Padureț Ana-Livia, Liceul Teoretic „Evrica”, clasa a XII-a „R”
Bocancea Andreea
Liceul Teoretic ,,Mihai Eminescu” Bălți
Bioluminiscența
Bioluminiscența
Bioluminiscența ( biofotogeneză ) - producția de lumină de către organismele vii.
Această lumină este produsă de organisme vii (licurici, pești abisali, ciuperci) sau de microorganisme, prin oxidarea unei substanțe proteice, numită luciferină.
În prezența oxigenului, sub acțiunea fermentului special luciferaza, are loc oxidarea luciferinei. Reacția chimică este însoțită de eliminarea luminii.
Luciferină + O2 → Oxiluciferină + Lumină
Una dintre cele mai interesante proprietăţi ale luminii vii este faptul că ea e o lumină "rece", generând o cantitate foarte mică de energie termică. Sistemul luciferină-luciferază este, astfel, unul foarte eficient, cu randament ridicat.
Exemplu: Lumina produsă de un licurici este de peste 1000 de ori mai mare decât aceea a unei lumânări. Chiar și cu tehnica actuală, încă nu s-a reușit să se producă lumină cu un randament atât de ridicat.Licuricii trăiesc în colonii, alături de alți licurici și larve, și își protejează foarte bine teritoriul.
La cele mai multe dintre speciile bioluminiscente, lumina produsă e albăstrie sau verzuie, dar există şi "excentrici" care emit o radiaţie roşie sau infraroşie - precum unele specii de peşti - sau lumină galbenă.
Viermele marin
Tomopteris
Stipticus meduza Aequorea Victoria
Ciuperca Panellus
Bioiluminiscența poate fi considerată o adevărată minune a naturii. În mediul terestru există puţine specii bioluminiscente: insecte şi câteva specii de ciuperci, a căror lucire vagă, fantomatică, întrerupe întunericul adânc al pădurii. Iar mediul marin, în schimb, e plin de făpturi bioluminiscente: se estimează că 90% dintre formele de viaţă care trăiesc în zonele abisale ale oceanului emit o formă sau alta de radiaţie luminoasă, care le ajută să se orienteze şi să comunice în bezna desăvîrşită care domneşte la marile adâncimi. Dar nu toate organismele bioluminiscente sunt însă abisale; şi spre suprafaţă, marea cuprinde multe asemenea vieţuitoare care, adunându-se în concentraţii enorme în anumite zone, dă naştere fenomenului "mării de lapte".
1) https://www.descopera.ro/natura/8205437-lumina-vie-fiinte-bioluminiscente
2) https://pentruanimale.ro/blog/index.php/magicienii-serilor-de-vara-licuricii/
Bocancea Andreea
Liceul Teoretic ,,Mihai Eminescu” Bălți
04 ianuarie 2019, numărul 3
Dascal Alina
IPGimnaziul Sămășcani, satul Sămășcani,
raionul Șoldănești
Eevii din gimnaziu Șămășcani la pauză înviorărilor în cadrul activității „Morning exercise”.
Monotonia cotidiană la pauzele școlare este înlocuită cu gimnastica multașteptată, care-i pe placul tuturor.
Într-un corp sănătos o minte sănătoasă
Într-un corp sănătos o minte sănătoasă
Exercițiile fizice efectuate regulat supun în mod obligatoriu organismul la mișcare. Mișcarea, la rândul ei, intensifică toate activitățile din organism: circulația sângelui în plămâni și în celelalte organe, respirația, schimburile de substanțe nutritive la nivelul țesuturior, procesele de excreție, de curațire a sângelui în substanțele vatamatoare rezultate din arderile celulare.
Lipsa de mișcare, dimpotrivă, îngreunează desfășurarea normala a proceselor biologice, fapt care se rasfrânge negativ asupra stării de sănătate și de rezistență a organismului fără de agenții patogeni.
De aceea adulții, cât și copii, nu trebuie să evite posibilitatea și timpul care poate fi acordat exercițiilor fizice și mișcării benefice corpului.Timpul acordat efortului fizic eficient este unul dintre cele mai prețioase timpuri, însă în ciuda tuturor fapturilor, elevii gimnaziului Samașcani nu evită posibilitatea captivantă de a participa la activitatea de dimineață "Morning exercise" sub fon muzical, dezvoltându-și simțul văzului, auzului, plus bonus-dispoziție perfectă pentru întrega zi. Prin mișcare se îmbunătățește nutriția țesuturilor și celulelor, ceea ce duce la creșterea și dezvoltarea organelor, la mărirea capacității lor funcționale.
In primul rând, se îmbunătățește activitatea inimii. Mușchiul cardiac, antrenat prin exerciții fizice regulate și de anumită intensitate crescândă, expulzează la fiecare sistolă mai mult sânge decât inima neantrenată. El nu obosește în timpul eforturilor fizice mai mari atât de repede ca mușchiul neantrenat își revine mai repede la situația normală, după ce efortul a încetat.
In al doilea rând, se ameliorează activitatea plămânilor. În timpul efortului fizic, plămânii respiră mai frecvent și mai amplu, pentru a acoperi necesitățile crescânde de oxigen în muschi.Acestea sunt unele din beneficiile exercițiului fizic, care ameliorează viața și ne dă noi forțe,ne deschide noi orizonturi,sunt câștigurile vitale din cele mai simple eforturi eficiente. De aceea îndemnul este, să luăm exemplu de la elevii gimnaziului Samașcani, să fim activi și să avem ca motto "Într-un corp sănătos, o minte sănătoasă" deoarece noi suntem stăpânii corpului nostru, cei care creează itinerarul spre rezultatele fizice dorite.
Sursa
http://www.universdecopil.ro/exercitiile-fizice-si-influenta-asupra-organismului.html?fbclid=IwAR0by4S1siBGaNtoKKL6T62vP3Jh6gcKITCF02_XAn1kxEGbd4zuD25UAmE
15 iunie 2018, numărul 2
Ariile protejate din Republica Moldova
Ariile protejate din Republica Moldova
Republica Moldova nu dispune de o suprafaţă foarte mare, în schimb e bogată în peisaje unice, monumente ale naturii de importanţă internaţională, locuri foarte pitoreşti, cu natură virgină.Cu părere de rău ,marea majoritate din locuitorii ţării noastre sunt indiferenţi faţa de starea în care se află natura, nu o protejeajă, iar in cel mai rău caz îi dăunează distrugând-o! De aceea statul a creat 5 rezervaţii ştiinţifice cu scopul de a proteja unele specii , ecosisteme ce se află pe cale de dispariţie şi de a repatria speciile dispărute. În continuare , vom prezenta 3 rezervaţii ştinţifice ce încearcă să readucă naturii farmecul ei și să-l păstreze pentru genereţiile viitoare .
REZERVAŢIA ŞTINŢIFICĂ
„PĂDUREA DOMNEASCĂ”
Rezervația științifică Pădurea Domnească este o arie protejată din Republica Moldova, ce se întinde de-a lungul Prutului, în vestul raioanelor Glodeni și Fălești și a fost fondată în anul 1993. Suprafața rezervației este de 6032 ha. Întinderea silvica îmbracă valea Prutului în haina verde pe o distanță de aproximativ 40 km.
Vegetația din rezervație s-a format sub influența regimului apelor Prutului, a sistemelor de gârle prin care apele Prutului și a râului Camenca pătrundeau și alimentau cu apa pădurile,pajiștile,mai ales în timpul inundațiilor. În conformitate cu aceşti factori s-au format 3 feluri de vegetaţie: forestieră,acvatică şi de luncă.
Fauna rezervației „Pădurea Domnească” este bogată și variată. Flora creează condiții pentru dezvoltarea și înmulțirea mamiferelor, în special a copitatelor. În limitele teritoriului dat se întâlnesc și specii rare de animale, introduse în Cartea Roșie.
Cuib de stârci din Pădurea Domnească
Imaginea Pădurii Domnești
Locuri pitorești din rezervația Pădurea Domnească
Specii de zimbri repatriați pe teritoriul Republicii Moldova
Fragment video cu acțuini de strămutare, aclimatizare și populare a cerbului nobil și a cerbului cu pete din rezervația „Pădurea Domnească”
REZERVAŢIA ŞTIINŢIFICĂ
„ PRUTUL DE JOS ”
Rezervația științifică Prutul de Jos este o arie protejată ,amplasată în cursul de jos al râului Prut, în sud-vestul Republicii Moldova. Rezervația a fost creată la 23 aprilie 1991 cu scopul ocrotirii florei și faunei din lacul Beleu și a luncilor inundabile din împrejurimile lui. Suprafaţa ei este de 1691 ha.
Vegetația, în cea mai mare parte a teritoriului rezervației, este reprezentată de desișurile de trestii și stuf, sălcișuri, precum și de un covor bogat de plante de apă, de luncă inundabilă (papura, pipirigă, nufărul, crinul de apă, răculețul, lintița).
În total, aici cresc 193 specii de plante, dintre care unele sunt incluse în Cartea Roșie a Moldovei: nufărul alb, salvinia, cornaciul plutitor.
Pe teritoriul rezervației se întâlnesc și specii rare de mamifere: vidra, hermelina, nurca europeană.
Ihtiofauna complexului acvatic este reprezentată de peste 30 de specii de pești: crapul, carasul, plătica, văduvița, avatul, babușca, somonul, șalăul, cosașu. Specii rare: plătica de Dunăre, bibanul-soare,cega,soretele, mihalțul.
Cormoran în timpul pescuitului
Nufărul alb
Populație de pelicani în Prutul de jos
Cornaciul plutitor
Fragment video cu secvențe din Rezervația Prutul de jos
Rezervația științifică „Iagorlâc”
Rezervația științifică „IAGORLÂC” a fost fondată în anul 1988 și are o suprafaţă de 836 ha. Este amplasată pe malul stâng al râului Nistru la vărsarea afluentului său Iagorlâc în apropierea satului Goian.
Teritoriul rezervației constă din două componente naturale principale
Un sector de stepă de peste 300 ha.
Un sector acvatic reprezentat de golful Goian,de aproximativ 250 ha.
Rezervația a fost creată în vederea conservării speciilor de plante și animale specifice condițiilor de stepă și celor acvatice.Se întâlnesc peste 600 de specii de plante, inclusiv liane, semiarbuști, arbuști. Printre arbori predomină speciile de stejar, carpen, tei, din arbuști –măceșul, porumbarul, scumpia și altele. Se mai întalnesc sectoare neînsemnate de pădure, de luncă, versanți abrupți etc.
Complexul faunistic al sectoarelor naturale
Sectorul de stepă
Complexul faunistic principal este cel din cadrul sectorului de stepă, în care se întâlnesc specii de țistari și alte rozătoare. Din clasa reptilelor și amfibienilor se întalnesc diferite specii de șerpi, șopârle, broaște. Este reprezentată clasa insectelor și, parțial, cea a ornitofaunei (păsarilor).
2. Sectorul împădurit
În sectorul împădurit se întâlnesc și unele specii de mamifere :căprioara, mistrețul, veverița. Golful Goian servește drept un important habitat pentru dezvoltarea şi reproducerea complexului ihtiologic.
Ihtiologia-Ramură a zoologiei care se ocupă de studierea peștilor; ihtiografie.
Ce poţi să admiri?
Vizitând rezervația Iagorlic ai marele noroc să admiri plante acvatice, de baltă, palustre și cele de stepă. La Iagorlic ai șansa să întâlnești căprioare, păsări și șerpi în modul lor natural de existență.Priveliștea ce se deschide îți oferă senzații de călătorie într-o lume unde timpul se oprește iar aerul curat îți umple sufletul.
Au realizat: Juvala Daniela, Jalbu Anastasia, Donescu Maria, eleve din clasa a IX-a „B”, Liceul Teoretic „Alexandru cel Bun” Bender.
Fragment peisagistic a rezervației științifice Iagorlâc
Panorama rezervației Iagorlâc
Hermină
Secvență din imagini cu biodiversitatea animală a Rezervației științifice Iagorlâc
Evoluția sistemului circulator la animale vertebrate
Evoluția sistemului circulator la animale vertebrate
Sistemul circulator la vertebrate este o reţea vastă de organe şi vase responsabile pentru fluxul sanguin, nutrienţi, hormoni, oxigen şi alte gaze importante activității celulare, fără de care, organismul nu ar putea lupta împotriva bolilor. Deşi majoritatea văd sistemul circulator ca pe o simplă metodă de transmitere a sângelui, însă el este conceput din trei sisteme independente care funcţionează concomitent: inima, plămânii, arterele şi venele.
În acest articol este prezentată evoluția sistemului circulator la vertebrate indicând modificarea de la simplu la compus.
La vertebrate, sistemul circulator este de tip închis, format din inima, care pompează sângele și o rețea de vase: artere, vene și capilare. Pe scara evolutivă, inima a evoluat de la două camere la patru. S-a dezvoltat musculatura specifică inimii și un sistem excitoconducător autonom, ceea ce permite satisfacerea necisităților metabolice și realizarea homeotermiei la vertebratele superioare.
Peștii
inima se află în cavitatea pericardică și este alcătuită din două camere, un atriu și un ventricul;
între atriu și ventricul sunt localizate două valvule atrioventriculare;
prin inimă, sângele circulă numai într-un singur sens: din atriu în ventricul.
Prin inimă circulă doar sângele venos, transportat de sistemul de vase venoase. Din ventricul sângele este pompat în bulbul aortic și apoi, prin aorta ventrală, la branhii unde este oxigenat. Sângele oxigenat este transportat prin aorta dorsală la toate organele interne pentru a face schimb de gaze. Astfel, circulația sângelui la pești, este de tip închis și simplă (sângele trece numai o data prin inimă).
Schema sistemului circulator la pești
Amfibieni
inima este alcătuită din trei camere (două atrii și un ventricul), un sinus venos și un bulb aortic ce pornește de pe partea ventrală dreaptă a atriilor și continuă în ventricul;
atriul drept (AD) conține sânge venos, adus de venele cave spre inimă;
atriul stâng (AS) conține sânge arterial, adus de la plămâni prin venele pulmonare;
în ventricul, sângele este amestecat parțial, datorită unei lame (valvulă spirală) ce separă sângele oxigenat de cel venos.
La caudatele superioare, de la bulbul aortic pornesc trei perechi de arcuri arteriale:
prima pereche formată din arterele carotide care transportă sânge oxigenat spre cap;
a doua pereche reprezentată de sistemul arcurilor aortice ce duce sângele amestecat spre organele viscerale (circulația mare).
a treia pereche o constituie sistemul arterelor pulmonare și cutanee care transportă sângele venos (circulația mică).
La amfibieni, respirația pulmonară a condiționat apariția circulației duble, care este de tip închisă.
Reptile
Sistemul circulator are aceeași alcătuire ca și la amfibieni, cu următoarele particularități:
atriul drept este mai voluminos decât cel stâng;
ventriculul are pereții mai groși și un sept la mijloc, care îl împarte incomplet în două camere ( cu excepția crocodilienilor, la care separarea în două ventricule este completă).
Schema sistemului circulator la amfibieni
Păsări
inima este alcătuită din patru camere: două atrii (atriul drept și atriul stâng) și două ventricule – ventriculul drept (VD) și ventriculul stâng (VS);
la păsări, inima este mai voluminoasă decât la celelalte vertebrate (raportată la dimensiunele corpului). Atriile sunt complet separate printr-un sept interatrial, precum și ventriculele sunt complet separate prin septul interventricular;
atriile comunică cu ventriculele prin valvele atrioventriculare care permit trecerea sângelui numai într-o singură direcție (din atrii în ventricule).
Circulația este dublă, închisă și completă. Sângele venos este adus din corp în atriul drept prin vena cavă inferioară și prin vena cavă superioară, iar din atriu, prin sistola atrială, este pompat în ventriculul drept. De aici, prin sistola ventriculară, sângele este pompat în arteră pulmonară, care conduce sângele venos spre cei doi plămâni, unde are loc schimbul de gaze. Sângele oxigenat se întoarce prin venele pulmonare în atriul stâng, de unde trece în ventriculul stâng. De aici este împins în aorta dreaptă, care distribuie sângele în tot corpul. La nivelul celulelor și țesuturilor se realizează schimbul de substanțe, după care sângele se întoarce, prin vene cave, în atriul drept.
Mamifere
inima este tetracamerală și se află în cavitatea toracică, deasupra diafragmei;
între atriul stâng și ventriculul stâng se află valvula bicuspidă, între atriul drept și ventriculul drept – valvula tricupsidă, iar între ventriculul stâng și aortă – valvulele sigmoide;
inima are o formă conică, cu vârful orientat spre plămânul stâng;
atriile au pereți subțiri, iar ventriculele – pereți groși și musculoși;
din partea anterioară a aortei ia nașterea artera coronară, ce irigă miocardul.
circulația este dublu închisă și copletă.
Sângele venos este colectat de către capilare și transportat prin venele cave anterioară și posterioară spre atriul drept, de unde mai apoi se pompează în ventriculul drept. De la ventriculul drept se desprinde trunchiul aortei pulmonare, care se ramifică în două artere. Ajungând în plămâni, sângele venos cedează dioxidul de carbon și preia oxigenul. Venele pulmonare transportă sângele oxigenat în atriul stâng. Din atriul stâng, sângele trece în ventriculul stâng, apoi este pompat în artera aortă, care se curbează spre stângă și formează cârja aortică, din care se desprind artere ce asigură vascularizația corpului.
Schema sistemului circulator la păsări
Schema sistemului circulator la mamifere
Surse bibliografice:
Manual de Biologie ,clasa a XI-a ,editura Prut Internațional ;
http://www.descopera.ro/stiinta/17071421-sistemul-circulator-functiile-si-bolile-asociate.
Realizat de: Bolocan Valeri, elevul clasei a X-a "B" a
Liceului Teoretic „ Alexandru cel Bun" Bender
19 martie 2018, numărul 1
Structura encefalului și funcțiile acestuia
Structura encefalului și funcțiile acestuia
Te-ai gândit vreodată ce ne asigură mișcarea, reflexele condiționate și necondiționate, adaptarea la toți factorii de mediu?!
Acestea sunt doar câteva funcții pentru care răspunde sistemul nervos. Elevii clasei a XI-a „B”, analizând mai multe surse de informație au realizat proiecte în care au arătat structura encefalului și funcțiile acestuia. Dacă vreai să afli fiecare structură ce funcție realizează – urmărește proiectele noastre!
Vă prezentăm proiectul elevilor: Buga Veaceslav, Botnaru Cristina și Cazîlu Anna la tema: ,, Structurile sistemului nervos. Mezencefalul”.
Mezencefal.mp4Proiectul ,, Encefalul și funcțiile lui” elaborat de Ghidirim Vladislav, Vinari Ana și Cijen Eugen
Encefalul.mp4Vă prezentăm proiectul Mihaelei Petrov, al Dianei Ceban și al lui Ruslan Carpov cu subiectul ,, Măduva spinării ,,
maduva spinarii.mp4Vă prezentăm proiectul: Munei Dabas, al Cristinei Calmîc și al lui Roman Veste cu tema ,, Encefalul”
biopro.mp4Numerele Fibonacci și Secțiunea de Aur în expresia naturii
Numerele Fibonacci și Secțiunea de Aur în expresia naturii
Printre infinitatea de șiruri existente în lumea matematicii, italianul Leonardo of Pisa, cunoscut și sub numele de Fibonacci, a descoperit un șir de numere extraordinar de interesant: „0, 1,1, 2, 3, 5, 8, 13, 21, 34, 55, 89, 144, 233, 377, 610, 987, 1597…”. Formula pe baza căruia se obține acest șir este una foarte simplă:
Primele două elemente ale șirului sunt 0 și 1, iar al treilea element se obține aduându-le pe primele două: 0+1 = 1. Al patrulea se obține aduându-le pe al treilea cu al doilea (2+1=3). Al cincilea se obține aduându-le pe al patrulea cu al treilea (3+2=5), și tot așa, până la infinit. În figura de mai jos puteți observa mai bine cum se obțin elementele șirului, prin adunarea celor două care le preced.
Primul lucru interesant care se observă în acest șir este că dacă împărțim un element al Șirului Fibonacci la precedentul său obținem rezultatul 1,61803. Acest lucru este valabil de la 14-lea element în sus (233:144=1,61803, 377:233=1,61803, etc.), indiferent cât de mare a fi acel număr din șir.
Acest număr a fost denumit φ (phi) fiind considerat încă din antichitate raportul de aur sau numărul de aur, datorită întâlnirii frecvente a acestui raport în lumea care ne înconjoară.
Din acest moment Cristobal Vila demonstrează cum semințele florii soarelui sunt așezate fascinant pe baza acestui unghi de 137 de grade.
Pornind de la așezarea semințelor florii soarelui el arată cum există o multitudine de cercuri care se interesectează. În acest cercuri se înscriu triunghiuri echilaterale care au vârfurile pe cerc. Șase triunghiuri laterale alăturate formează un hexagon. Apoi trasează o perpendiculară pe latura comună a triunghiurilor. Punctele în care se intersectează acest șase perpendiculare formează un nou hexagon.
Acest hexagon alăturat altuia de lângă el, format prin aceeași metodă, și apoi alăturat celui de-al treilea, apoi celui de-al patrulea, și tot așa, formează structura aripilor unui fluture.
Fragmentul video care urmează demonstreză modalitatea exprimării Șirului lui Fibonacci și a Secțiunii de Aur în structurile naturii vii. Sperăm că miracolul enigmatic să fie apreciat la justa valoare în ceea ce privește legătura biologie cu matematica.
Lungu Gheorghe, elev din clasa a X-a, profil real,
Liceului Teoretic „Alexandru cel Bun” Bender
Surse bibliografice:
Oprește-te! Din cauza agresivității tale pot suferi cele mai apropiate persoane.
Drogul video.mp4Acest fragment reflectă dependența de droguri
Ce este drogul?
Ce este drogul?
Este o substanță solidă, lichidă sau gazoasă, a cărei folosință se transformă în obicei și care afectează direct creierul și sistemul nervos, schimbă sentimentele, dispoziția și gândirea, percepția și/sau starea de conștiență, modificând imaginea asupra realității înconjurătoare.
Factori de risc pentru consumul de droguri la adolescenți
Stilul de viață al familiei și mediul de acasă
În cazul în care copilul face parte dintr-o familie disfuncțională (în care unul dintre părinți are probleme cu alcoolul, drogurile, este violent etc.), riscul ca adolescentul să consume droguri este mai crescut. Comportamentele de risc și cele adictive devin un loc de refugiu pentru un astfel de adolescent, în care se detașează de problemele de acasă.
Trăsăturile de personalitate
Cercetatorii au descoperit faptul că adolescenții cu o personalitate agresivă sunt mai predispuși la consumul de droguri decât cei care sunt calmi și știu să-și stăpânească impulsurile. Tinerii care nu sunt lăsați să își exprime liber ideile și părerile si care nu sunt niciodată ascultați de părinți și de cei din jur au tendința de a se integra în anturaje în care se consumă substanțe interzise.
Grupurile sociale și anturajul
Anturajul adolescentului este unul dintre cei mai importanți și periculoși factori de risc pentru abuzul de droguri. Schimbările care apar pe plan emoțional și psihologic la adolescență îi determină pe copii să se integreze în grupuri sociale în care să poată ieși mai mult în evidență sau în care sunt acceptați mai ușor.
Drogurile pot fi clasificate din foarte multe puncte de vedere, pornind de la:
starea de agregare,
provenienţă,
structură chimică,
calea de administrare sau de pătrundere în organism,
efectele asupra organismului,
organele afectate sau funcţiile influenţate etc.
Toate drogurile sunt periculoase și au consecințe grave, cum ar fi:
dependenta;
anxietate;
paranoia;
psihoza;
depresii;
agresivitate;
convulsii;
dilatarea pupilelor;
stări de amețeală;
insomnii;
pierderea poftei de mancare;
malnutriție;
tremurat;
Ai un prieten care consumă droguri? Atunci e pentru tine
Ajutorul oferit unui adolescent consumator de droguri trebuie să ia forma unei intervenţii specializate oferită de un specialist, dublată de atitudinea de înţelegere, sprijin şi acceptare necondiţionată din partea părintelui.
Cristina Calmîc, eleva clasei a XI-a ,,B''
Muna Dabas, eleva clasei a XI-a ,,B''
a Liceului Teoretic „Alexandru cel Bun” Bender
Page updated
Google Sites
Report abuse