I.-Prefață, recenzii, ecouri în presă

Prefaţă

Nu sunt eu vocea cea mai autorizată pentru a prefaţa această carte decât numai în viziunea autorului ei părintele Nicolae Feier, paroh la una din cele mai importante parohii ale municipiului Bistriţa. La insistenţele prea-cucerniciei sale am acceptat. Şi iată, încerc să spun ceva.

Cartea părintelui Nicolae, după ce am lecturat-o, m-a inspirat la modul în care n-aş numi-o „carte” ci aş vrea să-i spun mai pretenţios puţin „lucrare”, sau dacă vreţi, „lucrarea”.

Privind retrospectiv istoria Ţării Năsăudului cu oamenii şi faptele lor, începând de la operele de istorie locală ale lui Virgil Şotropa şi N.Drăganu, la Vasile Scurtu şi mai recent ale lui Teodor Tanco, lucrarea de faţă se înscrie perfect în acest demers al înaintaşilor. Aşa se face că părintele Feier îşi adaugă numele la lista valoroşilor noştri cercetători de astăzi şi de altă

dată. Ea este rezultatul unei îndelungate şi aprofundate cercetări în rafturile marilor biblioteci şi arhive şi confruntată cu arhiva vie care este la îndemâna celor care ştiu să caute oameni iluştrii şi să dialogheze cu ei.

Lucrarea în acest fel nu este doar o operă de cercetare arhivistică după rigori ştiinţifice ci este şi o confruntare cu memoria vie şi netrecătoare a acelor categorii de cititori care iubesc istoria şi o receptează pe măsură ca pe o adevărată „magistra vitae”. În acest fel cartea primeşte o valoare mai mare ca acelor cărţi scrise doar din cărţi. E meritul exclusiv al părintelui Nicolae pe care, diagnosticându-l foarte bine, aş putea spune că are nu doar vocaţia cercetării ci şi râvna ei, ca dar.

Admir metoda şi instrumentele de lucru care vin să împlinească şi să întregească conţinutul lucrării, rigurozitatea ştiinţifică şi dorinţa expresă de a respecta adevărul istoric. De altfel acestea sunt grijile şi îngrijorările prea-cucerniciei sale şi atunci când de la amvonul pe care-l slujeşte, se adresează, aproape în fiecare duminică credincioşilor predicându-le Cuvântul Vieţii Veşnice.

Părintele Nicolae face parte din categoria preoţilor cărturari care se străduiesc ca în timp ce se închină să facă şi cultură. Nu întâmplător preoţii noştri au fost, pe drept cuvânt, numiţi „ctitori de limbă şi cultură românească”. Ei au încercat şi au reuşit să vestească Evanghelia şi, în acelaşi timp să lumineze poporul şi să cultive în sufletul lui dragostea de neam şi ţară. Ori, părintele Nicolae este unul dintre aceştia.

Lucrarea scoate la lumină pe baza adevărului istoric incontestabil pe bătrânul Tănase Todoran şi pe ceilalţi martirizaţi cu el: Vasile Dumitru a Popii din Mocod, Mani Grigore din Zagra şi Vasile Oichi din Telciu pentru ca generaţiile actuale să afle prin câte jertfe a trecut neamul nostru pentru a-şi păstra fiinţa naţională şi credinţa românească, ortodoxia drept

credincioasă. Cele inserate aici vin să îndemne poporul credincios de astăzi la păstrarea ei neştirbită aşa cum a predat-o biserica de-a lungul veacurilor. Aşa că părintele Feier prin intermediul cărţii sale face şi misiune aşa cu face „cu timp şi fără timp” de la amvon.

După cum ne spune lucrarea, Tănase Todoran nu este un monument de piatră sau ceramică pe care să-l priveşti cu admiraţie ci este spiritul unei epoci istorice şi expresia unei generaţii, a unei generaţii model şi paradigmă.

Textele bine alese şi corect citate, mai toate din autori greco-catolici oneşti, fac din carte şi o punte de legătură ca bază de dialog pentru înlăturarea multor pricini.

Important este ca, după lecturarea ei, „cine are urechi de auzit să audă”.

Nu este o lucrare cu caracter strict confesional care dacă ar fi aşa n-ar aduce „multă svadă” ci, poate multă discordie. Cartea este scrisă la masa de lucru, cu argumente bine întemeiate şi cu aşezarea pe care o are preotul capabil totdeauna să vorbească cu Dumnezeu prin rugăciune şi cu lumea prin scris.

Uitându-mă la chipul lui Tănase Todoran imprimat pe coperta cărţii îl descoperi privindu-l cu capul în jos că e sincer şi tumultuos, e deştept şi adevărat gata să moară pentru un crez şi pentru credinţă, român de pe plai Năsăudean model şi chip, nu tablou ci, icoană. Om devenit icoană, iar prin jertfa lui privelişte.

Tănase Todoran, om, metamorfoză a lumii. Numele lui de Atanasie sau Anastasie înseamnă înviere. Lupta lui pentru dreapta credinţă şi martiriul lui nu este altceva decât credinţa redeşteptată, credinţă adevărată şi nestrămutată, ortodoxie prag de taină spre înviere şi nemurire, „firea adevărată a omului” cum ar spune părintele Rafael Noica.

Încercările de catolicizare a românilor din Transilvania, au avut „darul”, aşa cum spunea părintele A. Papacioc, ca şi comunismul „de a umple cerul de sfinţi, mucenici şi martiri”. Acest proces nu e încheiat încă pentru că Sfântul Mitropolit Dosoftei spunea că „dară în neamul nostru mai sunt mulţi sfinţi pe care nimeni nu-i ştie, s-au citând din imnul eroilor naţionali: „ş-or fi în neamul românesc”. Aşa îmi place să cred şi să sper.

În concluzie, cartea părintelui Nicolae aduce un spor de informaţie, de lumină, de încredere, cheamă la adevăr şi la trăirea întru el. O recomand cu căldură iubitului nostru cler şi popor.

Arghezian, aş putea încheia: „carte frumoasă cinste cui te-a scris”.

preot Ioan Dâmbu