Specia este originară din Extremul Orient, din bazinul inferior al Amurului, la noi fiind sporadică, introdusă în spaţiile verzi ale oraşelor. Creşte în condiţii de climă temperată extremă, cu grad mare de continentalism. În arealul natural, apare de-a lungul apelor, pe oluri bogate, afânate, suficient de umede. Nu suportă stagnarea apei şi nici uscarea excesivă a solului. La noi suferă la îngheţurile târzii, dar rezistă la gerurile din iarnă şi la seceta estivală.
Arbore exotic, de 8-10 m, cu flori dioice, mici, verzui, grupate în panicule terminale de 6-8 cm ce
apar în iunie.
Fructele sunt drupe globuloase, negre, 1 cm, cu miez cleios şi miros puternic caracteristic.
Frunze imparipenat compuse, cu 5-13 foliole ovat-lanceolate, 5-10 cm, alungit acuminate, glabre
Lujeri viguroşi, cenuşii-gălbui, rotunzi, glabri lucitori.
Muguri obişnuit opuşi, foarte mici, nuzi, cu baza îngropată în cicatrice, păroşi; cicatrice în formă de potcoavă ce înconjoară aproape în totalitate mugurele.
Tulpina dreaptă, bine elagată, strâmbă în condiţii neprielnice.
Scoarţa este cenuşie deschis, adânc crăpată, moale, plutoasă, ce atinge grosimi de până la 6 cm
Specie exotică, de mărimea a I-a, cu tulpina dreaptă, conică şi coroana larg piramidală până la bază, cu ramuri uneori pendente.
Specia este originară din estul Americii de Nord, la noi frecvent introdus în scop ornamental, iar în culturi experimentale s-a introdus pe terenuri degradate.
Ca ecologie, ienupărul de Virginia se caracterizează prin rezistenţă la frig, vegetând bine în climate calde, pe soluri fertile suficient de umede, dar acceptă şi soluri compacte argiloase.
Conuri sferice, cărnoase, 6 mm, negre, albăstrui brumate, cu maturaţia anuală, în toamnă.
Frunzele sunt frecvent solziforme, rar aciculare; cele aciculare se formează pe ramurile sau exemplarele tinere, stau opuse câte două, sunt liniar ascuţite, 5-10 mm, glauce, pe faţă canaliculate; cele solziforme foarte mici, aşezate pe 4 rânduri egale.
Lujerii sunt foarte subţiri.
Tulpina dreaptă conică.
Mălinul american este originar din estul Americii de Nord, în Republica Moldova, fiind introdus ornamental.
Este o specie rezistentă la secetă şi ger. Se dezvoltă foarte bine pe soluri nisipoase, bogate în humus; nu suportă excesul de umiditate şi rezistă la umbrire.
Pe nisipurile de la Foieni a dat rezultate foarte bune, fiind specie de subetaj în cadrul arboretelor de salcâm.
Flori albe, mici, grupate în raceme cilindrice înguste de până la 12cm, pendente; înfloreşte în mai-iunie.
Frunze oblong-lanceolate, 5-12 cm, cuneate, fin crenate, lucitoare, pe dos cu peri ruginii în lungul nervurii mediane, la bază, pe peţiol, cu două glande roşii.
Fructele sunt drupe globuloase, negricioase, 8-10 mm, comestibile.
Lujerii sunt roşii-bruni, glabri lucitori, cu numeroase lenticele proeminente şi pieliţă cenuşie exfoliabilă; la zdrelire emană un miros neplăcut, caracteristic.
Specie exotică devenită subspontană, deseori cultivată, cu înălţimi ce pot depăşi 15 m şi diametre de până la 1.5 m.
Flori verzui ce apar prin mai. Fructele sunt de tip soroză (dude), 1.5-2 cm, albe, roşiatice sau negricioase, cu pedunculi lungi cât ea, comestibile.
Maturitatea este timpurie, cu fructificaţii anuale şi abundente. Longevitatea este de până la 150 ani.
Dudul alb este originar din China şi Japonia, fiind introdusă în Europa încă din sec. al VI-lea şi apoi extinsă pentru creşterea viermilor de mătase.
Coroana globuloasă cu lujeri zvelţi, brun-cenuşii, glabri sau slab pubescenţi.
Muguri alterni, ovoizi, mucronaţi, cu 5-7 solzi bruni, glabri.
Frunze lat ovate, de 6-18 cm, lung peţiolate, întregi sau cu 3-5 lobi inegali, serate, acute sau acuminate, uşor cordate, pe faţă verzi-deschis netede şi glabre, pe dos răzleţ pubescente.
Tulpina este dreaptă, ramificată de la mică înălţime.
Scoarţa este brun-cenuşie cu ritidom timpuriu larg, superficial crăpat.