Paparudele - varianta locală, Cotiujeni, MD

Paparuda (Păpăluga) este o veche divinitate locală din mitologia românească, probabil preromană, a ploii fertilizante, invocată de grupuri de femei pe timp de
secetăși redusă cu timpul la o schemă de ritual.(Este un grup femei care pe timp de seceta își îmbrăcau pe trupul gol verdeață.)
Ritualul era practicat în a treia joi după Rusalii; poate însă avea loc și în orice zi de vară, după o secetă prelungită. Este jucat de fete tinere, mai rar și de băieți, toți cu vârste sub 14 ani. Astăzi se mai menține în sudul țării.

Paparuda este însoțită de un cortegiu care merge prin sat de la o casă la alta, și în curte, însoțitoarele cântă un cântec, bătând din palme, în timp ce paparuda joacă un dans săltăreț.

Paparuda invocă ploaia prin dans, prin bătăi din palme, prin răpăitul tobelor improvizate din tigăi, dar mai ales prin textul pe care trebuie să îl spună cu ardoare:

„Paparudă-rudă, / vino de ne udă / cu galeata-leata / peste toată ceata; / cu ciubărul –bărul / peste tot poporul. / Dă-ne Doamne, cheile / să descuiem cerurile / să pornească ploile, / să curgă șiroaiele / să umple pâraiele. / Hai, ploiță, hai! / udă pământurile / să crească grânele / mari cât porumbele. / Hai, ploiță, hai!”

În timpul jocului sau după terminarea lui este obligatorie udarea cu apă a paparudei, ori a întregului alai. Pentru dansul lor sunt răsplătiți prin daruri rituale ce semnifică abundența și belșugul: ouă, mălai, grâu, , lapte, colaci, fructe etc.

După ce au terminat cu mersul prin sat, paparudele merg apoi la o apă curgătoare, aprind paie pe apă și își aruncă aici veșmintele din frunze.

Dimitrie Cantemir vorbea despre acest obicei, atât de popular la sate în acea vreme, în lucrarea sa Descrierea Moldovei, însă ritualul era practicat în mai toate zonele țării.