Programe Operaționale

UE 2021 - 2027

Antreprenoriatul este un contribuitor cheie in dezvoltarea si creșterea economiei oricărei tari

INCUBATORUL DE AFACERI VIRTUAL INOVATIV - Platform E-Learning Business PLAN NetWorkSt@rtUp

Programe Operaționale

Programele operaționale stabilesc strategii pentru contribuția la obiectivele de politică sau la obiectivul specific al FTJ, precum și pentru comunicarea rezultatelor acestora.

Acestea sunt formate din una sau mai multe priorități, unde fiecare prioritate corespunde unui obiectiv de politică unic, obiectivului specific FTJ sau asistenței tehnice. O prioritate care corespunde unui obiectiv de politică poate viza unul sau mai multe obiective specifice. Totodată, aceluiași obiectiv de politică sau obiectivului specific al FTJ pot să-i corespundă mai multe priorități.

În cadrul unui program operațional se regăsesc informații cu privire la principalele provocări adresate (disparități și inegalități economice, sociale și teritoriale, disfuncționalitățile pieței, nevoile de investiții și sinergiile și complementaritățile cu alte forme de sprijin etc.), justificarea obiectivelor de politică selectate, tipurile de acțiuni și contribuția lor preconizată, indicatorii de realizare, cu obiectivele de etapă și țintele corespunzătoare, planul de finanțare, strategia de comunicare și pentru asigurarea vizibilității programului ș.a.

În cadrul obiectivului de cooperare teritorială europeană, sunt elaborate programe de cooperare transfrontalieră externă.

Statele membre transmit programele operaționale spre aprobare Comisiei Europene, care le evaluează din punct al conformității lor cu Regulamentul privind dispozițiile comune și cu regulamentele specifice fiecărui fond, inclusiv din punct de vedere al coerenței cu Acordul de Parteneriat.

În evaluarea sa, Comisia ia în considerare, în special, recomandările relevante specifice fiecărei țări, provocările relevante identificate în Planul Național integrat privind energia și clima, principiile Pilonului European al Drepturilor Sociale, precum și modul în care acestea sunt abordate.