Radu V. Cotta, montaniardul de multe ori solitar
Radu V. Cotta. 74 de ani. Ne privește din fotografia alăturată, făcută cu doar puține ore înainte de plecarea definitivă a domniei sale, în anul 2001.
Mulțumit că se află la altitudine, îndrăgostit de munte, zăpadă, schi, de ture extreme, făcute de obicei doar în propria companie; și poza are perfectă identitate între fotograf și personaj. Poate trăsăturile feței îi dezvăluiau vârsta; vara, musculatura vânoasă, vizibilă, iar tot timpul anului agitația omului cu timp mai puțin la dispoziție decât planurile pe care le construia și le punea în practică contraziceau datele din buletin.
A fost un solitar printre montaniarzi pentru că avea mereu drumurile lui de făcut, de văzut, de fotografiat, de notat, de studiat.
Îl putem cunoaște din următoarele articole:
Valea alpină Arpășel, sub Vârful Vânătoarea lui Buteanu (Munții Făgăraș / Făgărașului)
Schi de Clăbucetele de la Predeal și la cabana Gârbova, Munții Gârbova
De la Padina (Munții Bucegi) la Fundata (Culoarul Rucăr-Bran), pe jos au pe schiuri
Brâna Țigănești, spre Muntele Velicanu (Masivul Bucegi)
Ca să aibă autonomie, umbla mult în ultima perioadă, atunci când era pe coclauri, doar cu minimum de echipament; pentru ca să care puțin și să vadă multe. În anii de mai demult își îngrijora, uneori, tovarășii inițiali de drum pentru că la un moment dat dispărea; avea deja plănuită o aventură solitară și, la locul și momentul potrivit, se rupea de ceilalți.
Scria destul de mult despre munte dar textele dumnealui nu au văzut lumina tiparului pe măsură ce au fost elaborate. Păreau plictisitoare, prea lungi, cu prea multe detalii; erau, de fapt, rezultatul unor minuțioase observații în teren și, atunci când se impunea, a unor investigații răbdătoare prin biblioteci. Ce-i serios și amănunțit este, din păcate, nu numai pentru lumea turistică, greu de digerat. Modestia dumnealui a fost, pentru realizările ca fotograf, perdantă pentru noi. O să vedeți de ce. Îmi spunea că face diapozitive proaste și că nu merită să le văd, cu atât mai mult să le public. L-am convins, cu greu, de abia cu câteva zile înainte de ultima tură a domniei sale, să-mi arate imaginile făcute în zona Secăria de Comarnic (județul Prahova), pentru care a scris un material deosebit. Ezitând, gata să se răzgândească în ultima clipă, mi-a oferit câteva impecabile imagini de toamnă, cu peisaj clar pe toate planurile, perfect încadrate, spunând în permanență că sunt „proaste”. Stabilisem să noteze alăturat toate toponimele, pentru că pozele inedite meritau din plin să fie explicate. Și l-am așteptat să le aducă, intrigat că pentru prima dată de când ne cunoșteam, nu se ține de cuvânt. Din păcate, domnul Cotta plecase.
S-a întâmplat pe 27 martie, în Bucegi, aproape de stâlpul 6 al telecabinei spre Babele, după ora 17,20, ultima oră trecută în carnețelul de notițe. Cine l-a văzut acolo, căzut pe spate, și-a putut închipui orice. Nu s-a întâmplat însă din vreo greșeală sau din lipsă de antrenament. Un accident vascular cranian a curmat satisfacția unei ture, înainte de care se temea să nu intervină ceva pentru a amâna întâlnirea cu muntele. Își cumpărase schiuri noi pentru zilele respective. Schiurile, la fel și altimetrul pe care-l purta în permanență la gât, nu au fost găsite asupra sa.
Ică Giurgiu, cu sprijinul doamnei Cotta