Peștera din Valea Rea, la Cornul Munților, 18 kilometri dezvoltare, în Munții Bihor

Paul Damm, din Aștileu, membru al Clubului Z Oradea, coordonatorul explorărilor și cercetărilor în Peștera din Valea Rea, situată la limita nordică a Munților Bihor, în zona Valea Rea - Cornul Munților, către Ică Giurgiu (anul 2001):

„Rețeaua a ajuns la 18 km dezvoltare și -360 m denivelare, cuprinzând forme de referință pentru întreg endocarstul din România.

Datorită celor peste 30 de minerale supergene și hidrotermale descoperite până în prezent, ea reprezintă cel mai mare „muzeu” speleo-mineralogic al României și se situează între primele 10 de acest fel de pe Terra. 11 dintre aceste minerale au fost pentru prima oară descrise în România din mediul speleic iar 4 dintre ele pentru prima oară în lume.

Gipsul oferă cea mai mare varietate a speleotemelor din România. Volumul, varietatea și nu în ultimul rând spectaculozitatea acestor formațiuni situează Peștera din Valea rea printre primele cavități de acest fel din lume.”

2000 Peştera din Valea Rea/ Avenul Adrian Munţii Bihor 18000 CS Z Oradea; Speomond, 3, 1998, pagina 36; Nymphaea XXVIII, 2000, Oradea; vezi; Speomond 5, 2000, pagina 43 (35 minerale descrise în premieră/ printre primele 10 de pe glob privind varietatea mineralogică)   (extras de la)

            Peștera din Valea Rea/ Avenul Adrian         Munții Bihor         -372           CS Z Oradea; Speomond, 3, 1998, pagina 36; Nymphaea, XXVIII, 2000, Oradea, https://www.speologie.org/Pestera-din-Valea-Rea

(1991   Avenul de sub Cornu Munţilor (Avenul Adrian)  Munţii Bihor      -118  CS Z Oradea, hartă la Speosport 1991; hartă în Speotelex, 7, 1992; Ardealul speologic, 2, 1990) (extras de la)


de citit și

Minerale descoperite în peşterile din România

Formaţiuni/ speleotheme cu dahlit în peşteri din România

Gips în peșteri formate în calcare cristaline la nord de Brad 

Minerale descoperite în peşterile din lume

În peşteri, formaţiuni/ speleotheme din montmilch

Păpuşile carbonatice, geneză, compoziţie

Noi speleotheme/ formaţiuni în peșteri dezvoltate în calcare cristaline

Analiza cantitativă a cristalelor de sare din Peştera 6S de la Mânzăleşti/ Meledic, cea mai mare din lume, anul 1993

Analiza formaţiunilor din marea Peşteră 6S de la Meledic/ Mânzăleşti, anul 1995


vezi și

Peștera din Valea Rea (Munții Bihor), bogăție de formațiuni/ speleoteme