Vârful Picuiata (2437 metri), Munţii Făgăraș / Făgăraşului, de unde creasta principală se vede de la Budislavu până la Gălăşescu, natura

Ică Giurgiu (Clubul de Speologie „Emil Racoviță” București), Cristina Lazăr (Bucureşti) 

De pe Moldoveanu (2544 metri) - cel mai înalt pisc al țării (vezi https://sites.google.com/site/romanianatura23/home/romania-cele-mai-inalte-12-varfuri) - imensa majoritate a celor care ajung acolo nici nu observă, pe vreme bună, că imediat la sud de acest vârf (vezi harta, extras de la https://sites.google.com/site/romanianatura61/home/carpatii-meridionali/fagarasului/muntii-fagarasului-harta-anul-2012), obârșia Văii Vâlsanului este încadrată de două lungi și impozante culmi, Scărișoara, pe stânga geografic și Picuiata, pe dreapta (fiecare dintre ele mai impozantă decât multe alte masive montane din România).

Cu 2437 m altitudine (potrivit hărţii topografice L-35-86-A-d, ediţia 1982), Vârful Picuiata astupă perspectivele locale de-a lungul crestei pe care se înalţă, atât dinspre nord cât şi dinspre sud.

El este depăşit de marcajul cruce roşie, care vine dinspre sud, din localitatea Brădet (unde l-am văzut pe teren, vă spunem pe larg, mai jos), acelaşi semn turistic trebuind a fi regăsit şi pe partea sud-estică a Lacului Vidraru. Semnele cruce roşie sunt aplicate în zona înaltă doar pe pietre, dar nu ne putem aştepta să le găsim uşor decât dacă vizibilitatea este perfectă şi lipsesc zăpada sau gheaţa de pe sol. Până pe la 2000 metri altitudine semnele cruce roşie vin de-a lungul unei frumoase, împădurite şi lungi culmi montane (posibil de străbătut, integral sau parţial - funcţie de noroaie, şleauri şi căderi de pe versanţi - şi cu un autoturism Dacia), cale folosită de oamenii care urcă spre stâne, din păcate puţin apreciată de turişti.

La nord de Vârful Picuiata semnele cruce roşie se duc spre căldarea glaciară de unde izvorăşte Râul Vâlsan, apoi urcă în culmea de pe care se poate sui uşor până pe cel mai înalt pisc al ţării, Moldoveanu (2544 metri). Acest traseu turistic marcat cu cruce roşie oferă, în special la nord de Vârful Picuiata, posibilitatea de a face joncţiuni şi cu trasee marcate din vecinătate, toate trecând prin locuri superbe. Din zona Vârfului Picuiata şi a vecinului său sudic - Piatra Tăiată, creasta Făgăraşului se poate vedea de la Budislavu până la Gălăşescu (imaginile 1-3).

De remarcat că privirea poate cotrobăi în detaliu în special de-a lungul tronsonului de munţi Piscu Negru - Muşeteica - Buda - monumentul Nerlinger (acesta din urmă aflat chiar pe creasta principală a masivului); eu, care am avut bucuria să străbat cele mai multe din cotloanele acestui perimetru, pot să vă spun că el apare de pe culmea Piatra Tăiată - Picuiata, din cauza inevitabilelor impurităţi din atmosferă, mult mai prăpăstios decât în realitate, iar marele Lac Buda pare să fie putenic înclinat către noi! 

Din Piteşti intrăm pe drumul către Curtea de Argeş; după localitatea Merişani, se desprinde o şosea spre dreapta: Brădetu, 41 kilometri. Ajungem în Brădet, trecem de hotel şi spital (cam aici este centrul aşezării, înspre amontele ei) şi imediat suntem la limita dinspre nord a localităţii, unde punem kilometrajul la zero (624 metri altitudine). Apar semnele turistice cruce roşie şi punct roşu.

Spre dreapta, drum spre localităţile Gruiu şi Nucşoara.

La kilometrul 0,2, pe stânga geografic, perete înalt de zeci de metri, cu mixtura dezvăluită prin decupajul făcut de apa Vâlsanului. La kilometrul 8,5, luncă largă, pensiunea agroturistică Cuibul Dorului, vile. La km 9, ramificaţie spre stânga a drumului auto, marcată cu cruce roşie. Punctul roşu merge în amonte pe Valea Vâlsanului.

La kilometrul 14 începe Lacul de baraj Vâlsan, lung de aproximativ 0,4 kilometri. La capătul lui dinspre amonte, lângă drum, cantonul Alunu, 920 metri altitudine. La 500 de metri în amonte de cantonul Alunu, ramificaţie spre stânga: drum spre Vf. Oticu (1830 m), lung de 15 kilometri. Am urmat acest drum cu autoturismul, dar după 7,7 km de la debutul său a trebuit să ne întoarcem, din cauza şleaurilor înnoroiate, mai adânci decât roata maşinii noastre.

Revenim pe firul Văii Vâlsan, la 14,9 kilometri de amontele localităţii Brădet. Spre amonte, punctul roşu dispare. Mai avansăm cu maşina până la kilometrul 28,5, la 1380 metri altitudine, unde abandonăm vehiculul pentru că se trăgeau buşteni mari pe drum. Cu rucsacii în spate, am făcut încă 55 minute până la capătul drumului forestier, la 1530 metri altitudine (am mai parcurs 3-4 kilometri).

Drumul forestier se termină chiar pe malul Vâlsanului, peste care am găsit punte montată de ciobani. Apa aici nu este totuşi prea adâncă şi repede, deci dacă puntea va lipsi nu sunt probleme deosebite pentru a ajunge pe celălalt mal. Aproximativ perpendicular pe direcţia Vâlsanului vine aici un mic afluent, pe care suim cam 15 metri altitudine relativă faţă de Vâlsan. Spre dreapta, amonte, afluentul coboară pe un drum pe care îl urmăm. Aceasta este calea de a pătrunde tot mai bine pe poteca ciobănească largă, care urcă plăcut şi ne scoate, după aproximativ 2½ ore la o stână situată la 1920-1930 metri, la vest de Culmea Jepii de Sus, într-o pitorească căldare glaciară. Izvor bogat aproape de stână, perspective frumoase spre partea înaltă a versantului stâng geografic al Vâlsanului.

Repet, este stână (adică aici se desfăşoară întreg procesul de prelucrare al laptelui de oaie) (https://sites.google.com/site/romanianatura47/home/carpatii-meridionali/fagarasului/fagarasului-stana-de-la-cea-mai-mare-altitudine-din-romania) şi nu bordei ciobănesc (locul unde ciobanii vin cu oi fără lapte sau berbeci). Din câte cunosc despre munţii noştri este stâna aflată la cea mai mare înălţime din Carpaţi; se află în stare bună. Are trei încăperi, cu laviţe. Și saivan, cu acoperiș, pentru adăpostirea oilor. Până aproape de stână coboară şi o ramificaţie din drumul auto de pe culmea marcată cu semnul turistic cruce roşie.

La nord-vest de stână, într-o căldăruşă înjnepenită, se află un mic lac, vizibil mai uşor dinspre înălţimi. De la stână ne orientăm să ieşim spre culmea principală şi nu sunt probleme să găsim un drum care să ne convină. După 60 minute de la stână sosim la aproximativ 2200 metri, pe culme, având spre stânga noastră, mai jos de noi, drumul auto. Se deschide panoramă spre Vârfurile Ciortea (la stânga) şi Lespezi - Negoiu. Apar semnele cruce roşie, aplicate pe pietre. Ne orientăm spre nord, pe culmea paralelă cu Valea Vâlsanului; vom avea de urcat, dar şi de coborât, pe plaiuri alpine, apoi peste vârfuri şi de-a lungul unor spinări înguste şi stâncoase. Până pe Vârful Picuiata facem în jur de 1½-2 ore.

Spre dreapta noastră se deschid mai multe căldări glaciare, diverse ca formă şi denivelări. Pe partea stângă a culmii, cum avansăm către nord, versanţii nu prezintă urme glaciare ample.

La aproximativ 2300 metri altitudine, la sud-est de Vârful Piatra Tăiată (2395 metri), la obârşia unei căldări glaciare, o depresiune formată de greutatea zăpezii găzduieşte un lac temporar. Mai către nord, tot la 2300 metri altitudine, cam la jumătatea drumului dintre Vârfurile Piatra Tăiată şi Picuiata, spre est, pe un prag glaciar este un lac cu contur de triunghi echilateral, având latura de 10 metri, între borduri de piatră.

După ce trecem de Picuiata, coborâm puternic şi mai avem 45 de minute până în căldarea de la obârşia Vâlsanului, acolo unde izvoarele se află cam la 2240 metri altitudine. Lacul Vâlsan era complet secat. Pe 30 iulie 2005, venind dispre Valea Rea, de pe Vârful Scărişoara Mare (2489 m) îl văzusem cu apă şi în jurul lui mai numărasem încă nouă oglinzi de apă, dintre care una ceva mai mică decât lacul principal. Acum, doar la nord-est de lacul secat se afla o oglindă cu suprafaţă de luat în considerare.

Donează 30 de lei