Rugaciunea (inca) unui dac

Am citit poeziile lui Eminescu in multe din

multele variante in care au vazut lumina

tiparului.

Una dintre versiuni este si aceasta pe care o

aduc in aceasta pagina, o editie bi-lingva in

traducerea.

Mie mi-a fost de mare ajutor aceasta traducere

pentru ca mi-a usurat obisnuirea acomodarea

cu limba spaniola.

Las la o parte aceasta introductiva paranteza spunand ca a existat un moment anume cand,

probabil din "similitudine de suferinte" am ajuns

si eu :

"Gonit de toata lumea prin "anii mei" sa trec

Pan' ce-oi simti ca ochiu-mi de lacrime e sec,

Ca-n orice om din lume un dusman mi se naste,

C-ajung pe mine insumi a nu ma mai cunoaste,

Ca chinul si durerea simtirea-mi a-mpietrit-o,

Ca pot sa-mi blestem mama, pe care mi-am

iubit-o ---

Cand ura cea mai cruda mi s-a parea amor

Poate-oi uita durerea-mi si voi putea sa mor" ...

Eminescu a fost un "altfel" decat ai lui

contemporani si a fost pedepsit pentru asta.

Ne-raspunzand la "copita" cu "copita" am fost

condus si eu insumi la o situatie care in sah se

numeste "pat",

Astfel, contemporaneitatea mea ma tine de

multa vreme in continuu sah. Deocamdata nu

am capotat, tot sper sa gasesc o cale de

iesire. Dar ... am in fata un jucator greu, un

jucator pe cat de dur pe atat de pervers.

Este una dintre cele mai dureroase compozitii

din tot ce cunosc.