Arhiva

Lipsa de pregătire și de voință ne fac incapabili să absorbim fondurile comunitare (8 decembrie 2011)

Fie că recunoaștem sau nu, România nu dispune de personal pregătit care să poată realiza și implementa proiecte cu finanțare comunitară, și de aceea vom pierde foarte mulți bani de la Comunitatea Europeană.

Pe lângă lipsa de pregătire, administrația publică mai suferă de nepotism și de cunoscuta “mâncătorie” dintre funcționari, care determină o ineficiență a activității acestora la nivel de organizație.

Procentul extrem de mic de absorție a banilor europeni destinați României, reflectă cel mai bine “apetitul” funcționarilor publici, dar mai ales al șefilor acestora de a elabora proiecte cu finanțare comunitară și de a determina schimbarea imaginii de incompetență în acest domeniu. În marea lor majoritate, administrațiile locale și nu numai, sunt lipsite de viziune și de cercetare, care să le permită o dezvolatre coerentă bazată pe conceptul de durabilitate, fapt ce determină derularea haotică de proiecte (dacă se pot numi așa), care mai devreme sau mai târziu își vor demonstra ineficiența.

Lăsând la o parte lipsa de stimulare a funcționarului, mai avem șanse să ne aliniem trendului european atâta timp, cât recunoaștem că avem probleme pe care vrem să le remediem urgent, pentru a susține dezvoltarea durabilă a organizațiilor în care activăm.

Cea mai utilă metodă de a determina întocmirea și implementarea de proiecte cu bani comunitari este pregătirea permanentă a funcționarilor și implicarea lor în echipe de proiecte care să le elaboreze și să le implementeze cu susținerea permanentă a celor care au puterea să decidă soarta comunităților.

Pentru a veni în sprijinul autorităților locale care vor să aibă o dezvoltare durabilă, Fundația de Perfecționare Profesională în Administrația Locală din Sibiu în colaborare cu Fundații din Germania, organizează sesiuni de comunicări științifice gratuite pentru funcționarii publici (care au voie să participe), care doresc să ajungă la nivelul colegilor din Uniunea Europeană, în ceea ce privește calitatea serviciilor pe care le prestează pentru societate.

Ultima comunicare științifică de acest gen, la care județul Brașov n-a avut niciun reprezentant s-a desfășurat la începutul acestei săptămâni la Sibiu, unde președinta Fundației germane Bodensee – Konstanz, Marion Hammerl a prezentat o serie de proiecte cu finanţare comunitară implementate în Germania, și a lansat totodată invitații omologilor Români de a aplica la cât mai multe proiecte. Marion Hammerl s-a declarat deasemenea o susținătoare a aplicării conceptului de Sistem Integrat de Management la nivelul autorităților locale, lansat cu puțin timp în urmă de Fundația de Perfecționare Profesională în Administrația Locală din Sibiu, ca instrument de eficientizare a sistemului care trebuie să lucreze pentru cetățeni în contextul conceptului de dezvoltare durabilă.

Conducerea Fundației din Sibiu a invitat la sesiunea de comunicări științifice, funcțioanari și persoane cu funcții de decizie din Republica Moldova, respectiv primarii localităților Sărata Galbenă și Ciuciuleni precum și consilieri raionali și locali, care să asigure, implementarea conceptului de dezvolatre durabilă în comunitățile lor, evitând astfel, greșelile făcute până acum de omologii din România.

Instruire gratuită pentru funcționarii publici (25 noiembrie 2011)

Fundația de Perfecționare Profesională în Administrația Locală continuă seria seminariilor gratuite adresate funcționarilor publici, cu scopul de a-i pune la curent cu tendințele europene din domeniu.

Astfel, în perioada 5-7 decembrie 2011, la Sibiu, funcționarii publici din Regiunea de Dezvoltare 7 Centru sunt invitați la un seminar care are ca temă: „Sistemul Integrat de Management la nivelul Autorităților Locale”. La lucrările seminarului, vor fi prezenți specialiști din Germania și de la Ministerul Mediului și Pădurilor, care vor expune lucrări bazate pe conceptele Sistemului Integrat de Management.

Fundația de Perfecționare Profesională în Administrația Locală este inclusă ca HUB (Național Training HUB Organisations) în proiectul European CHAMP (European Partnership for Integrated Sustainability Management – http://www.localmanagement.eu), și asigură gratuit accesul funcționarilor publici la pregătire pentru a putea implementa Sistemului Integrat de Management la Nivelul Autorităților Locale. Conceptul de Dezvoltarea Durabilă – Sistemul Integrat de Management a fost lansat în țara noastră, încă din 1992, când la Rio de Janeiro (Brazilia) a avut loc sub egida Națiunilor Unite, primul Congres Mondial dedicat acestei problematici. Concluziile acestor dezbateri au fost preluate de Uniunea Europeană, iar în România la nivelul administrației publice locale au fost sintetizate în conceptul Agenda Locală 21.

Acest prim instrument managerial a fost propus comunităților locale cu scopul de a le apropia de ideile exprimate la Rio de Janeiro, și de a face simțite efectele benefice ale acestora la nivelul comunităților locale.

Organizația de pregătire a funcționarilor publici din Sibiu a început în anul 2003 să se implice în aplicarea conceptelor de dezvoltare durabilă, și a realizat astfel, o serie de cercetări care au avut ca efect întocmirea unor Strategii de Dezvoltare Durabilă pentru comunele: Mândra, Comăna, Şercaia, Şinca, Şinca Nouă, Părău, Recea, Lisa, Voila şi Hârseni. Strategii de Dezvoltare Durabilă au fost deasemenea făcute pentru orașele: Sibiu, Făgăraș, Tg. Jiu și Câmpulung, și au fost aplicate la nivelul autorităților administrațiilor locale cu scopul de le alinia la tendințele europene din domeniu.

Strategiile se bazează pe rezultatele unor investigaţii sociologice şi a unor analize realizate de Fundația de Perfecționare Profesională în Administrația Locală, în colaborare cu Institutul Naţional de Cercetări Economice „Costin C. Kiriţescu”al Academiei Române şi Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu, cu scopul declarat de a crea „modele” de urmat de către toate autorităţile administraţiei publice locale din România.

Obiectivele principale ale studiilor făcute sunt: utilizarea raţională a resurselor naturale la nivel local, protecţia mediului, protejarea şi dezvoltarea patrimoniului cultural, dezvoltarea sustenabilă a economiei şi creşterea gradului de ocupare a locurilor de muncă și nu în ultimul rând, dezvoltarea turismului în zonele respective.

După recunoașterea și aprecierea strategiilor în cauză de către organizații din: Italia, Anglia și Coreea, dar mai ales după validarea Sistemului Integrat de Management la nivel mondial făcută în luna iunie 2011 la Bonn cu ocazia Congresului Orașelor și Primarilor, specialiștii de la Sibiu au ajuns la concluzia că, acest concept este principala metoda științifică utilizată de comunitatea locală, pentru a putea raspunde provocărilor de la nivel mondial prin soluții locale.