Cele mai frecvente situaþii de argumentare ºi contraargumentare care apar în: a) conversaþie; b) dezbatere; c) discursuri publice; d) eseuri; e) presã.
În conversaþie, argumentarea este mai mult sau mai puþin riguroasã. Înþelegem de obicei prin conversaþie o convorbire cu o prietenã sau un prieten, cu un coleg sau o persoanã cunoscutã. În asemenea cazuri convingerile personale, afecti - vitatea ºi sensibilitatea noastrã s-ar putea sã primeze. Persoana 106 ARGUMENTARE ªI CONTRAARGUMENTARE TERMENI-CHEIE • dezbatere • discurs public • eseu Info-logic Leibniz formuleazã ºi el câteva reguli ale gândirii corecte. • orice concept poate fi redus la un numãr mic, definit, de concepte primare, care cons ti tuie „alfabetul gândirii“; • conceptele compuse sunt derivate din concepte primare; • colecþia conceptelor pri mare nu este contradictorie; • orice propoziþie poate fi redusã la una al cãrei predicat este cuprins în subiect. respectivã, cunoscându-ne, ºtie sã interpreteze ºi înþelege corect ceea ce susþinem noi. De exemplu, ºtie cã nouã ne place logica ºi înþelege repede de ce nu ne-a plãcut o anumitã lecþie, sau, dim potrivã, ne-a plãcut foarte mult. Conversaþia nu este de cele mai multe ori foarte riguroasã. Aici ideile sunt susþinute ºi prin „argumente“ psiho logice, de naturã afectivã, ºi nimeni nu se supãrã. Con ver saþia este foarte aproape de datele factuale, de experienþa comunã zilnicã, de nivelul mediu, comun, de înþelegere a lucru rilor. În conversaþie existã multe presupoziþii comune, se argumenteazã ºi contraargu men teazã mai puþin ºi în forme mai simple.
Sunt însã ºi situaþii în care o conversaþie este extrem de riguroasã ºi bine argumentatã. În acest caz ea este o dezbatere în care cele douã persoane discutã cât se poate de argumentat din punct de vedere logic sau teoretic. Putem lua ca exemplu cazurile cunoscute când oameni de ºtiinþã, filozofi sau artiºti au dezbãtut diferite probleme sau au purtat co res pondenþã pe teme contradictorii.
O dezbatere în care douã persoane susþin puncte de vedere opuse poate deveni publicã. În aceste condiþii fiecare dintre ele susþine discursuri publice care trebuie sã convingã audi - toriul cã cel care-l rosteºte are dreptate. Persoana res pectivã va încerca sã convingã. Un politician, un profesor, un prelat sunt persoane care þin discursuri publice. În acest caz adresarea este într-un singur sens. Publicul urmãreºte dis cursul, dar nu intervine în mod organizat. Se pot pune întrebãri spre a se obþine clarificãri. Nu au loc dezbateri. Discursurilor publice li se poate rãspunde. Rãspunsurile sunt personale ºi se desfã - ºoarã succesiv.
Atunci când dorim sã ne exprimãm concis punctul de ve - dere, ni-l putem sistematiza în scris. Scriem un eseu. În acest caz ar trebui sã respectãm toate regulile argumentãrii studiate pânã acum. Construirea unui eseu se aseamãnã foarte mult cu analiza criticã a unui argument. Va trebui sã avem în minte toate etapele pe care le-am parcurs în analizã ºi sã evitãm, pe cât posibil, erorile. Cu alte cuvinte va trebui: • sã exprimãm clar ideea pe care vrem sã o susþinem; • sã separãm argumentãrile intermediare; • sã avem argumente clare, adecvate ºi în numãr suficient; • propoziþiile pe care le luãm ca premise ale argumentelor noastre sã fie adevãrate; • inferenþele sã fie valide.
Atunci când argumentãrile ºi contraargumentãrile se des - fã ºoarã în presã, situaþia este puþin diferitã. Într-adevãr, ARGUMENTARE ªI CONTRAARGUMENTARE 107 DICÞIONAR Cunoaºterea sistematizatã: • este consideratã a fi cea de tip ºtiinþific. Ea se deosebeºte de cunoaºterea comunã care este legatã de expe rienþa cotidianã, fiind o formã generalumanã de raportare la lume (interioarã sau exterioarã). Blaise Pascal (1623–1662), filozof, matematician ºi fizician francez presupunem cã ziariºtii respectã anumite reguli referitoare la cum, despre ce ºi cât se poate scrie din ceea ce se ºtie. Presu - punem cã informaþia este verificatã ºi cã ceea ce scriu ziarele este adevãrat. De multe ori chiar aºa este .