Pentru a indeplini rolul de instrument esenţial în planificarea/ conducerea unei afaceri, planul de afaceri trebuie pus in aplicare.
Aplicarea planului urmăreşte atingerea obiectivelor propuse. Obiectivul fundamental al firmei poate fi reprezentat de obţinerea de profit.
Funcţia reprezintă ansamblul proceselor de muncă asemănătoare sau complementare, care contribuie la realizarea aceluiaşi obiectiv.
Principalele funcţii care există în firmele moderne, de dimensiuni mijlocii si mari, sunt:
1. Functia de cercetare-dezvoltare este reprezentata de ansamblul activitatilor desfasurate în cadrul firmei, în scopul producerii de idei noi si transformarea lor în noutati utile. Aceasta functiune are un caracter complex, se manifesta în toate domeniile si rezida în necesitatea adaptarii permanente a firmelor la noile cuceriri tehnico-stiintifice.
Principalele activitati ale acestei functiuni sunt cercetarea stiintifica, ingineria tehnologica si introducerea progresului tehnic, investitii precum si organizarea productiei si a muncii.
2. Functia de productie este reprezentata de ansamblul activitatilor de baza, auxiliare si de servir prin care se realizeaza obiectivele din domeniul fabricarii produselor, elaborarii lucrarilor si prestarii serviciilor în cadrul firmei.
Principalele activitati cuprinse în cadrul acestei functii sunt: fabricarea sau exploatarea, întretinerea si reapararea utilajelor, productia auxiliara, controlul tehnic de calitate.
3. Functia comerciala cuprinde activitatea de realizare a obiectivelor ce se refera la stabilirea legaturilor unitatii cu mediul ambiant în vederea procurarii mijloacelor necesare desfasurarii activitatii si desfacerii produselor, serviciilor si lucrarilor care fac obiectul activitatii de baza a unitatii.
Aceasta functie cuprinde 3 activitati: aprovizionarea tehnico-materiala, desfacerea si marketingul.
4. Functia financiar-contabila este reprezentata de activitatea privind obtinerea si folosirea mijoacelor financiare necesare unitatii, precum si înregistrarea si evidenta în expresie valorica a fenomenelor economice din unitate.
Rolul acestei functii este static, pasiv, uneori chiar un obstacol în introducerea noului.
5. Functia de personal cuprinde activitati de realizare a obiectivelor din domeniul asigurarii si dezvoltarii potentialului uman necesar.
Principalele activitati cuprinse în cadrul acestei functii se refera la planificarea, recrutarea, formarea, perfectionarea, motivarea, promovarea, retribuirea si protectia personalului.
Interdependentele dintre functiuni sunt determinate de interdependentele ce se manifesta între activitatile desfasurate în cadrul firmei. Acestea se manifesta în contextul în care producerea unei dereglari în cadrul unei functiuni determina dereglari si în cadrul celorlalte, putându-se vorbi chiar de o autoagravare a dereglarilor si de un proces de reglare în lant.
Comercializarea bunurilor produse de firmă este precedată de stabilirea preţului de vânzare.
Calculul pretului de vanzare are la bază costurile pentru producerea şi desfacerea bunului respectiv.
Cheltuielile trebuie incluse in preţul de vânzare al produsului pentru a fi recuperate. Aceasta este o conditie pentru reluarea şi continuarea producţiei.
Strategiile de pret, determinate de obiectivele specifice ale firmelor, pot fi foarte diferite. Se pot identifica strategii bazate pe următoarele tipuri de preţuri:
Alegerea unei strategii de pret se face şi în functie de etapa din ciclul de viaţă în care se gaseste produsul, de gradul de noutate al produsului etc. Astfel, pentru un produs nou se utilizeaza, de obicei, strategia de luare a caimacului sau strategia de penetrare.
Orice strategie se aplică pe o anumită perioadă de timp, fiind apoi revizuită potrivit schimbărilor intervenite in activitatea firmei sau pe piaţă.
Preocuparea oricărei firme de a desfăşura o activitate eficientă poate fi urmărită cu ajutorul unor indicatori, asa cum sunt productivitatea, costurile şi profitul.
Productivitatea factorilor de productie, exprimata valoric (W), reprezinta raportul între rezultatele unei activitati economice si eforturile facute în acest scop, aceasta mai fiind denumita si eficienta sau randament. Se determina ca un raport între valoarea productiei (Q) obtinuta între-un orizont de timp si într-un cadru (întreprindere, firma, fabrica etc.) si factorii de productie utilizati (FPutilizati) pentru obtinerea acesteia.
W = Q / FPutilizati
Costul este un instrument foarte util în vederea luarii deciziilor menite sa asigure nivelul performant al activitatii firmei. Totodata, îl ajuta pe întreprinzator sa fundamenteze în asa fel utilizarea factorilor de productie încât sa obtina o rentabilitate cât mai mare. Marimea costului poate fi calculata pe: unitate de produs (unitar, mediu); pe o masa de productie omogena (cost al productiei); pe productia de regula eterogena a unei firme, într -un orizont de timp (an, trimestru).
Costul de productie reprezinta totalitatea cheltuielilor, corespunzatoare consumului de factori de productie, pe care agentul economic le efectueaza pentru producerea si vanzarea de bunuri materiale sau prestatoare de servicii.
Pretul de vânzare se calculează pornind de la costul de producţie:
P = Cp + Pr, unde
P= preţul de vânzareCp= costul de producţiePr= profitulRentabilitatea unei firme se referă la capacitatea ei de a obţine profit, adică de a obţine un excedent de venituri peste valoarea costului total implicat. Rentabilitatea permite firmei nu numai menţinerea în afaceri, dar şi dezvoltarea.
Determinarea şi analiza rentabilităţii unei firme – etapă esenţială în determinarea şi analiza riscului financiar – se realizează pe baza analizei profitului şi a ratelor de rentabilitate.
Profitul constituie mobilul oricărui agent economic. Profitul reprezintă excedentul venitului peste costul de producţie, el fiind necesar nu numai pentru remunerarea capitalurilor, ci şi pentru investiţii de dezvoltare a activităţii.
Obiectivul final al oricărei firme în economia de piaţă este obţinerea profitului şi, implicit, creşterea rentabilităţii; ca urmare, pentru a se dezvolta şi supravieţui în condiţii de concurenţă, firma trebuie să desfăşoare o activitate rentabilă, care să se soldeze cu rezultate (R) favorabile cât mai mari.
Rezultatul exerciţiului reprezintă diferenţa dintre venituri (V) şi cheltuieli (C):
• Dacă V > C = > R = V – C > 0 = > profit sau beneficiu
• Dacă V < C = > R = V – C < 0 = > pierdere
În consecinţă, firma trebuie să-şi stabilească strategia şi tactica astfel încât prin măsuri sistematice pe termen scurt, mediu şi lung să acţioneze asupra:
Starea rentabilităţii unei firme se poate analiza pe baza ratelor. Din punct de vedere metodologic, o rată reprezintă raportul a două mărimi, raport exprimat procentual. Sistemul de rate uzual folosit în analiza rentabilităţii activităţii firmei este compus din:
1. Rata rentabilităţii economice. Se referă la eficacitatea cu care sunt utilizate activele firmei.
Se obţine ca raport între rezultatul net al exerciţiului şi valoarea activelor totale.
Pnet Rre = x 100 At2. Rata rentabilităţii financiare. Se referă la eficacitatea cu care este utilizat capitalul firmei.
Se determină ca raport între profitul net al exerciţiului şi valoarea capitalului propriu (Kpr) de care dispune firma:
Pnet Rrf = x 100 Kpr3. Rata rentabilităţii comerciale (a vânzărilor) arată eficienţa funcţiunii comerciale a firmei:
PnetRrc= x 100 CA