Ion care stâlcea urşii, Munţii Făgăraș / Făgăraşului

Ică Giurgiu (Clubul de Speologie „Emil Racoviţă” Bucureşti)


La stâna din Sterminoasa (pomenită la) (harta și ghidul masivului sunt la), la est de traseul 51, sub Apa Cumpanită, prin anul 1977, eram în pragul ei când sub poala pădurii din vest, pe la orele 18, a apărut o ursoaică cu un pui. Se uita tot timpul spre stână dar nu a coborât mai jos de altitudinea la care se afla. A trecut lent în vreo două minute și a dispărut în pădure.

- P-asta a bătut-o Ion săptămâna trecută așa că încă vreo două săptămâni nu are curaj să mai vină la oi!

- Cum așa?, am sărit cu mirare. Pe Ion îl cunoșteam de cu un an în urmă, când fusesem pe la bordeiul lui cu sterpe din Căldarea Surului de la miazăzi de creasta masivului.

În anii din care vine relatarea mea evidența urșilor se pare că era tare bine ținută de stat și era năpastă mare pe ciobani dacă întrăzneau să-și facă singuri dreptate omorând fiara care le ataca oile noaptea. Un urs putea fi supus vânătorilor numai dacă prăduia un număr însemnat de oi sau mai multe vaci sau dacă ataca mai mulți oameni. Cum ciobanilor nu le convenea însă să dea des tribut nocturn din animalele asupra numărului cărora erau răspunzători față de oamenii de la care le primiseră, pentru că își pierdeau astfel din veniturile cuvenite, cei de pe versantul sudic al Făgărașului, stânele dintre traseele 49 și 53 (vezi harta) l-au găsit și angajat pe Ion, tânăr, vânjos, iute în lupta cu bâta, ca să stea noaptea între animale și când vine ursul să-l ia la bătaie crâncenă, să-l înmoaie bine dar să nu-l omoare. Asta a și fost meseria lui Ion vreo trei ani de zile, să se odihnească ziua și noaptea să fie pregătit de luptă și ripostă neiertătoare.

Apoi a pățit-o cu un urs pe care-l crezuse rău zdrobit. Când i s-a făcut milă de el și a crezut că ajunge cât îl bătucise s-a întors să plece la ale lui. Numai că ursul a mai avut vlagă să întindă ghearele și să-i smulgă carnea de sub genunchi, din spatele piciorului. Ion s-a întremat dar nu a mai fost la fel de aprig în mișcare ca să bată și alți urși.