ID proiect - 2024-1-RO01-KA121-SCH-000221578
Perioada de implementare: 1 iunie 2024 - 31 august 2025
Descrierea proiectului:
Proiectul anual 2024 isi propune organizarea a:
- 10 mobilitati pentru elevi intr-o scoala-partenera din Europa
- 1 vizita pregatitoare
- activitati europene pe platforma eTwinning, in parteneriat cu scoli europene
- alte activitati punctuale
Grup ţintă:
- elevi ai Școlii Gimnaziale nr.21 Sibiu, 13-14 ani
Mobilitățile pentru elevi vor fi organizate în unităţi partenere de învăţământ din țări ale Uniunii Europene, identificate în prealabil și având Acreditare în cadrul Programului Erasmus+ 2021-2027.
Mobilitățile transnaţionale urmăresc realizarea obiectivelor generale ale Planului Erasmus+ al Școlii Gimnaziale nr. 21 Sibiu, pe baza căruia s-a obținut Acreditarea Erasmus+ 2021-2027.
Activitățile în care vor fi implicați elevii , în cadrul proiectului anual, vor fi de tipul:
- Participare la mobilitate europeană;
- Participare la proiect eTwinning comun, cu elevi din școlile europene partenere;
- Participare la activitățile europene desfășurate de Școala Gimnazială nr. 21 Sibiu în perioada septembrie 2024-iunie 2025;
- Alte activități necesare în vederea îndeplinirii Obiectivelor generale din Planul Erasmus+ 2021-2027.
Toate activitățile din cadrul proiectului anual se vor desfășura în limba engleză.
Principiile programului Erasmus+ promovate prin proiect:
incluziune
sustenabilitate și responsabilitate față de mediu
educație digitală
participare activă în rețeaua organizațiilor Erasmus+
Echipa de implementare a proiectului anual Erasmus+ 2024-1-RO01-KA121-SCH-000221578
Prof. Violeta Hortensia Solomon - coordonator proiect
Prof. Alina Ostroveanu - membru, responsabil cu monitorizarea și evaluarea standardelor de calitate
Prof. Sandina Florina Răduț - membru, responsabil cu diseminarea și popularizarea proiectului
Echipa de selecție a participanților - prof. Simona Elena Morariu, prof. Mirona Adela Câmpean, prof. Liliana Lupean.
Calendarul activităților:
aplicație anuală: 1 februarie - 1 martie 2024
logistică: 1 iulie 2024 - 20 august 2024
semnare documente contractuale: 20 august - 31 septembrie 2024
căutare parteneri: 1 septembrie - 30 octombrie 2024
selecția participanților: 1 octombrie - 15 noiembrie 2024
organizarea mobilităților la școli partenere: 1 ianuarie - 30 mai 2025
gestionare aplicație online și generare rapoarte - permanent
raportare: 1 septembrie - 30 noiembrie 2025
APEL de selecţie a elevilor pentru activitățile
din cadrul Programului ERASMUS+
DISPOZIŢII GENERALE
SCOPUL
Prezenta procedură a fost elaborată în vederea selectării grupului ţintă - elevi, în cadrul proiectului anual Erasmus+ 2024-1-RO01-KA121-SCH-000221578, finanţat de UE, prin Programul Erasmus+, Școli acreditate, cod acreditare 2020-1-RO01-KA120-SCH-095393.
Obiectivele generale ale Planului Erasmus+ 2021-2027, al Școlii Gimnaziale nr. 21 Sibiu:
· Cresterea nivelului de pregatire a cadrelor didactice si elevilor in domeniul invatarii digitale, din perspectiva unei invatari centrate pe elev si pe dezvoltarea de competente specifice secolului XXI;
· Consolidarea abilităților din domeniul matematico-științifice, STEM;
· Îmbunătățirea competențelor lingvistice, inclusiv prin utilizarea metodologiei de conținut si învățarea integrată a unei limbi străine;
· Dezvoltarea abilităților în domeniul cetățeniei active, munca in echipa, solidaritate si implicare in viața sociala, valori democratice;
Grupul ţintă va fi format din elevi de la Școala Gimnazială nr.21 Sibiu, cu vârsta cuprinsă între 13-14 ani, care doresc să participe la mobilităţile proiectului anual, desfășurate în perioada septembrie 2024-iunie 2025. Locuri disponibile: 10.
Activitățile transnaţionale de învăţare / Mobilitățile pentru elevi vor fi organizate în unităţi partenere de învăţământ din țări ale Uniunii Europene, identificate în prealabil și având Acreditare în cadrul Programului Erasmus+ 2021-2027. Elevii selectaţi vor fi însoţiţi de 2 cadre didactice.
Activitățile transnaţionale urmăresc realizarea obiectivelor generale ale Planului Erasmus+ al Școlii Gimnaziale nr. 21 Sibiu, pe baza căruia s-a obținut Acreditarea Erasmus+ 2021-2027.
Activitățile în care vor fi implicați elevii , în cadrul proiectului anual, vor fi de tipul:
- Participare la mobilitate europeană;
- Participare la proiect eTwinning comun, cu elevi din școlile europene partenere;
- Participare la activitățile europene desfășurate de Școala Gimnazială nr. 21 Sibiu în perioada septembrie 2024-iunie 2025;
- Alte activități necesare în vederea îndeplinirii Obiectivelor generale din Planul Erasmus+ 2021-2027.
Toate activitățile din cadrul proiectului anual se vor desfășura în limba engleză.
Participanţii la reuniunile transnaţionale vor face dovada cunoștințelor de limbă engleză înainte de începerea proiectului.
Condiţiile specifice de selecţie:
1. Apartenenţa la grupul ţintă: elevi ai Școlii Gimnaziale nr.21 Sibiu, cu vârsta între 13-14 ani;
2. Media anuală 10 la purtare în anul şcolar anterior;
3. Modul în care este motivată dorinţa de participare la mobilitate: obiective, modul de pregătire, impact, diseminare/valorizare a rezultatelor proiectului;
4. Competenţe lingvistice de limba engleză, media minimă 9.50 la disciplina limba engleză;
5. Competenţe sociale, civice, munca în echipă, voluntariat, participari la proiecte, etc..
6. Disponibilitatea de a participa la toate activitățile proiectului, desfășurate atât la nivel local, național, cât și european (participare la mobilități transnaționale, pregatire și realizare materiale - planse, postere, logo-uri, desene de prezentare ale proiectului, prezentari de personalitati, participare la lectii şi activităţi specifice, etc.)
Conţinutul dosarului de candidatură – elevi
1. Cerere de înscriere adresată Comisiei de selecție (Anexa 1)
2. Copii xerox după cărţile de identitate ale părinţilor/tutorelui legal;
3. Copie după certificatul de naştere/CI;
4. Declaraţie prelucrare date personale (Anexa 3)
5. Acordul părinţilor/tutorelui legal de participare a elevului la proiect (Anexa 4)
6. Declaraţie de conformitate (Anexa 5).
7. Recomandare din partea dirigintelui clasei – va conține: situația la învățătură şi disciplină, motive ce îl recomandă pentru participarea la proiectul anual.
Dosarul de candidatură se depune în atenţia coordonatorului de proiect, la secretariat, până pe data de 10 decembrie 2024. Selecția candidaților se va realiza în urma punctajului obținut de aceștia după cum urmează:
- rezultate la învățătură - 20 p
- eseu in limba engleza pe tema: Europa și EU - 20 p
(Elemente de conținut: date personale, calități care te definesc, stil de viaţă, comportament social, cultura, hobby-uri, activitati extracurriculare, viaţa de echipă, voluntariat)
- interviu în limba engleză - 30 p
- disponibilitate de a relaționa cu 1 sau 2 elevi din Școli/țări europene partenere - 10 p
- disponibilitatea de a gazdui 1-2 elevi din Școli/țări europene partenere - 20 p
- constituie avantaj încadrarea în categoria elevilor cu cerințe educaționale speciale: elevi din familii cu venituri mici, elevi integrati in centre de plasament (casa de tip familial), orfani, elevi cu dificultati de invatare, elevi cu probleme de sanatate, elevi cu parinti plecati in strainatate
Punctajul minim de admitere este de 60 puncte.
Modelele de acord părinte, cerere de înscriere şi scrisoare de intenţie se găsesc la secretariatul unităţii şcolare şi pe blogul școlii scoala21sibiu.blogspot.com.
În cazul unui punctaj egal, departajarea se va face în funcţie de punctajul optinut la interviu si eseu/prezentare. Dacă se menţine egalitatea, se iau în considerare participarea şi rezultatele obţinute la concursurile școlare și la activitățile extrașcolare și de voluntariat. Punctajele nu se contesta.
Echipa de selecţie este formată din membri ai Echipei de proiect anual. Se vor avea în vedere specificul proiectului anual și obiectivele generale ce trebuie atinse prin activităţile și produsele finale ale proiectului anual.
Procesul de selecţie se va derula conform graficului:
20 noiembrie – 10 decembrie 2024
depunerea dosarelor de candidatură
10-11 decembrie 2024
verificarea dosarelor candidaţilor şi programarea candidaţilor selectaţi pentru interviu
12-13 decembrie 2024
interviul în limba engleză
16 decembrie 2024
Afișarea rezultatelor
Nu se admit contestaţii.
* Toate documentele solicitate în dosarul de candidatură sunt obligatorii şi pot fi solicitate membrilor echipei de proiect anual și personalului școlii (secretariat).
**Nerespectarea a cel puţin uneia dintre aceste menţiuni atrage declararea ineligibilităţii unei candidaturi și imposibilitatea de a mai participa la procesul de selecţie.
*** Selecţia elevilor se realizează în condiţiile respectării egalităţii de şanse (etnie, sex, religie, dizabilităţi, categorie socială).
Coordonator Erasmus+ Acreditare, Prof. Violeta Hortensia Solomon