În cursul acestei luni, în urma mediatizării activităților echipei de reciclare pe facebook, site-ul echipei și pliantele împărțite, mai mulți voluntari s-au alăturat activităților noastre în cadrul concursului ecOprovocarea.
Astfel, elevii clasei a V-a C de la Școala Gimnazială ”Aurel Mosora”, săptămânal contribuie cu peturi și cartoane.
În data de 20 martie, doi membrii ai echipei de reciclare și un voluntar s-au deplasat în cătunul Aurel Vlaicu, satele Seleuș și Mălâncrav, pentru a colecta sticlă, peturi, deșeuri electrice, fier vechi și cartoane.
Aceste deșeuri au fost adunate în prealabil, de către elevii clasei a IX-a B, voluntari în această activitate, care locuiesc în localitățile mai sus menționate.
În data de 19 martie 2019, a avut loc o activitate tip atelier în cadrul modulului managementul deșeurilor, organizat de echipa de reciclare.
Sub deviza ”Pământul este în mâinile noastre!”, echipa de lucru, a organizat un atelier, împreună cu elevii clasei a V-a C, de la Școala Gimnazială ”Aurel Mosora” din Sighișoara.
Obiectivul programului a fost conștientizarea tinerilor asupra importantei mediului verde și implicarea elevilor în colectarea selectivă a deşeurilor.
După o scurtă prezentare a tipurilor de deșeuri și importanța colectării selective a acestora, elevii au format patru grupe a câte cinci elevi și au conceput afișe care au fost expuse în mai multe locuri în incinta școlii.
La finalul activității, elevii au primit pliante prin care sunt invitați să se alăture, ca voluntari, echipei de reciclare.