Consultul ORL

În această postare mi-am propus să vă explic în ce constă examinarea ORL, pentru ca dumneavoastră să fiți familiarizați și să fiți pregătiți atunci când veți intra într-un cabinet și vă veți supune unui consult.

Nu voi intra în prea multe detalii cu privire la toate investigațiile utile în sfera ORL (voi discuta despre lucruri mai țintite într-o altă postare), mă voi rezuma la ce se întâmplă la un prim consult.

Un consult ORL complet include toate zonele, însă în funcție de experiența medicului, de problema indicată de dumneavoastră și de timpul limitat (15-20 minute) de care dispune medicul, acesta se poate poate rezuma la o singură zonă.

De exemplu, veniți pentru o problemă la ureche și este examinată doar urechea și astfel reperată problema, nemaifiind examinate gatul și nasul.

Nu exista nici obligația de a urma o ordine a zonelor examinate, cel mai des se începe cu zona unde este problema.

Eu personal rezum consultul la o zonă atunci când reperez problema rapid și pentru că știu că urmează să ofer un lung șir de explicații și eventual desene. :)

Pentru a putea efectua consultul, medicul are nevoie de o sursă de lumină și fie va folosi o oglindă frontală ce reflectă lumina unui bec montat pe perete, fie va folosi o lampă frontală.

Consultul ORL ar trebui să înceapă cu inspecția. Medicul apreciază simetria feței dumnevoastră, caută eventuale leziuni are pielii, umflaturi, inspectează nasul extern, pavilionul urechii și zona gâtului.

Tot în această etapă medicul vă poate ruga să zâmbiți, să fluierați sau sa scoateți limba.

Da, ați citit bine. :) În acest fel medicul apreciază cum se mișcă fața și limba dumneavoastră.

Urmează palparea, etapa în care medicul vă vă atinge fata și gatul în căutarea unor zone modificate , dureroase sau unor ganglioni măriți.

Examinarea gurii și gâtului se numește buco-faringo-scopie. În această etapă medicul apreciază cum stați cu dantura (pentru că și problemele dinților pot declanșa probleme în zona ORL), caută eventuale leziuni pe limba și pe mucoasa din gura, observă amigdalele și orofaringele.

Instrumentul folosit pentru examinare se numește spatulă (apăsător de limbă) și poate fi de metal sau de lemn. Reflexul de vomă poate fi controlat relaxând limba și lăsând-o în spatele dinților de jos.

În funcție de suferința dumneavoastră, medicul poate investiga suplimentar dacă simțiți sau nu gusturile (dulce, acru, sărat, amar), poate palpa glandele salivare urmărind ce anume se evacuează din ele, poate astfel adapta examinarea problemelor suspicionate.

Pentru a vizualiza mai jos în gât sau sus în spatele nasului este nevoie instrumente ce au în capăt o oglindă.

Manevra prin care medicul vizualizează laringele se numește laringoscopie indirectă.

Manevra nu este foarte comodă, motiv pentru care este nevoie de multă răbdare atât din partea dumneavoastră cât și din partea medicului. Vă sfătuiesc să ascultați indicațiile medicului, astfel oferindu-i acestuia timp să vadă cât mai bine zona.

În cazul persoanelor cu un reflex de vomă accentuat se poate recurge la anestezierea gâtului folosind un spray anestezic.

Această manevră are limitele și este dificil de efectuat în cazul persoanelor necooperante sau în cazul în care baza limbii este prea mare și astfel nu există suficient spațiu.

Instrumentul cu oglindă se încălzește înainte (prin trecerea lui peste flacără) pentru a nu se aburi în momentul când dumneavoastră respirați. Nu vă îngrijorați nu va fi încins, va fi la temperatura aerului expirat. :)

Va trebui să lăsați medicul să vă tragă puțin de limbă pentru a mări spațiul prin care se uita mai jos în gât, astfel:

Inspecția laringelui se poate efectua și cu ajutorul unui otoscop (uzual folosit pentru a privi în ureche) ce are un capăt adaptat și examinării laringelui.

Laringoscopia indirectă a devenit o manevră putin depășită odată cu apariția aparaturii medicale cu camere video (cu fibră optică - endoscop, fibroscop). Folosirea acestora este de preferat, atunci când este posibil, fiind mai comod pentru pacient și mai util pentru medic, acesta având mai mult timp la dispoziție pentru a vizualiza zona (de la câteva secunde în cazul laringoscopiei indirecte la minute în cazul dispozitivelor cu fibră optică).

Examinarea zonei din spatele nasului se face prin rinoscopie posterioară sau endoscopic.

Actual rinoscopia posterioară este rar folosită, cei mai multi medici preferă vizualizarea nazofaringelui cu ajutorul endoscopului.

Aceasta manevra este și ea destul de incomodă pentru pacient, se efectuează cu un instrument cu oglindă și cu spatula linguală, astfel:

Examinarea nasului se numește rinoscopie anterioară. Medicul va examina inițial prima parte a nasului, acolo unde există firele de păr, ulterior, cu ajutorul unui instrument numit specul se va examina nasul în interior.

Manevra nu este foarte incomodă și nu trebuie să vă îngrijorați că în nas aveți "muci", :) este perfect normal să îi aveți și nu sunt primii pe care medicul îi vede.

În funcție de aparatura pe care o are, un medic poate considera necesar să examineze nasul și altfel.

Voi discuta despre endoscop mai târziu, însă mai exista și posibilitatea folosirii unui otoscop ce are un capăt adaptat și examinării nasului.

Examinarea urechii externe se numește otoscopie. Astfel medicul vizualizează pavilionul și conductul extern până la nivelul timpanului.

Examinarea se face cu un instrument numit otoscop și nu este incomodă pentru pacient.

Urechea medie și cea internă nu se pot observa cu ajutorul otoscopului, însă starea timpanului îi "spune" medicului unde ar putea fi localizată problema.

Tot acum mobilitatea timpanului poate fi apreciată atașând o pară, la otoscop, cu ajutorul căreia se insuflă aer în conductul auditiv.

Auzul și alte probleme de dincolo de timpan pot fi apreciate folosind instrumente metalice care vibrează și generează sunete, instrumente numite diapazoane.

Medicul va așeza aceste diapazoane în diferite zone: în vârful capului, în spatele urechii, la câțiva centimetrii de ureche și vă va întreba dacă le auziți, cum le auziți, pentru cât timp le auziți.

Endoscopul este un dispozitiv ce are o tije fixă sau mobilă în capătul căreia există o camera video, acesta se poate conecta la un monitor oferindu-i și pacientului posibilitatea de a observa examinarea.

Cu ajutorul acestui instrument medicul poate vizualiza zone mai ascunse din sfera ORL.

Investigația a devenit o rutina în alte tari, la noi însa nu toate cabinetele medicale dispun de astfel de instrumente, costurile fiind destul de ridicate.

Examinarea cu ajutorul endoscopului nu provoacă prea mult disconfort pacientului, realizându-se în general sub anestezie locală, și oferă medicului mai mult timp pentru a analiza zonele cu probleme.

Acest instrument cu fibră optică poate fi folosit în examinarea nasului, nazofaringelui, orofaringelui, laringelui și urechii.