ocol.ro
QUERCUS ROBUR
CARACTERE MORFOLOGICE
Arbore indigen de mărimea I, ce atinge 50 m înălţime şi 1 m diametru.
Înrădăcinarea este pivotantă, mai puternică decât la celelalte specii de stejar, putând pătrunde la 8-10 m adâncime.
Tulpina nu este aşa de dreaptă şi înaltă ca la gorun, mai degrabă având tendinţa de a se dezvolta în grosime; la arborii crescuţi izolat, tulpina se ramifică de jos cu crăci puternice şi ritidom adânc crăpat, iar în masiv, aceasta este bine elagată până la mari înălţimi.
Scoarţă netedă, lucitoare până la 20-25 ani, apoi formează un ritidom negricios, tare, pietros, larg şi adânc crăpat longitudinal şi transversal.
Lemnul este extrem de valoros, cu alburn îngust şi duramen brun, cu inele anuale late şi mai neregulate faţă de gorun, cu multiple utilizări.
Coroana este largă, neregulat întreruptă, cu ramuri puternice, noduroase, evident întinse orizontal.
Lujerii sunt viguroşi, muchiaţi, glabri, verzi-cenuşii sau brun-roşcaţi.
Muguri alterni, ovoizi sau subglobuloşi, cu 5 muchii, din ce în ce mai îngrămădiţi spre vârful lujerilor.
Frunze de 6-20 cm, variabile, obovate sau oblong-obovate, cu lăţimea maximă în 1/3 superioară, la vârf rotunjite, la bază îngustate şi auriculate, (figura 52) scurt peţiolate, sinuat-lobate până la penat-partite, cu 4-8 perechi de lobi inegali, asimetrici şi cu margini ondulate, glabre pe ambele feţe, la maturitate oarecum pieloase.
Flori unisexuat monoice, cele mascule grupate în amenţi, iar cele femele grupate în ciorchine câte 3-6 pe un peduncul lung de 3-8 cm; apar prin aprilie-mai.
Fructele (ghindele) stau câte 2-5 pe un peduncul lung; ghinda are 2-4 cm, este ovoid-alungită, brună-gălbuie, cu câteva dungi longitudinale întunecate, fiind aşezată într-o cupă mică cu solzi triunghiulari plani, regulat imbricaţi, cei de la bază puţin bombaţi, pubescenţi cu marginile concrescute şi vârful brun dezlipit. La 1 kg intră 200-400 ghinde, maturaţia este anuală, se coc prin septembrie-octombrie.
Maturitatea survine la 40-50 ani la arborii crescuţi izolat şi la 70-80 ani la cei dezvoltaţi în masiv.
Periodicitatea este de 6-10 ani, cu “stropeli” între 2 fructificaţii abundente succesive, iar puterea germinativă este de 60-75%, cu păstrarea ei până în primăvară. Explicaţia constă în faptul că fructele sunt mari, iar prin deshidratare este afectat embrionul.
Lăstăreşte puternic până la vârste înaintate, iar puieţii vătămaţi se recepează.
Longevitate – obişnuit 500-600 ani, excepţional ajunge la 2000 ani.
AREAL
Stejarul are un areal vast, fiind prezent din regiunile mediteraneene până în nordul Europei, ajunge în vest în Marea Britanie, avansează în est până în Urali, Crimeea şi Caucaz, până pe ţărmul Mării Caspice.
În România ocupă în prezent circa 130 000 ha (2%), alcătuind arborete pure sau amestecuri în regiunea de câmpie şi dealuri joase.
În zona dealurilor joase apare frecvent pe terase, platforme şi piemonturi; cele mai întinse suprafeţe sunt în sudul ţării (PiteştiAlexandria-Comana-Mizil), în câmpia vestică, în nord-estul Moldovei şi în centrul Transilvaniei.
În treimea superioară a versanţilor, dealurilor sau spre etajul montan inferior se ridică rar şi numai în staţiunile însorite, calde, suficient de umede (luncile largi).
Limita superioară a stejăretelor nu depăşeşte 600-700 m altitudine, iar ca exemplare izolate poate urca la peste 900 m (Munţii Bihor).
CERINŢE ECOLOGICE
Specia prezintă evidente adaptări la climatul continental: este exigentă faţă de căldura estivală, rezistentă la gerurile de iarnă, dar nu şi la cele foarte puternice; gerurile puternice îi produc gelivuri, iar îngheţurile târzii afectează lujerii terminali.
Este exigentă faţă de condiţiile edafice, crescând bine pe solurile bogate, profunde, aluvionare. Suportă greu inundaţiile de lungă durată.
Datorită sistemului radicelar profund, stejarul rezistă pe solurile puternic uscate în timpul verii, suportând destul de bine solurile compacte argiloase, pseudogleizate (pe terase şi platforme). Pe solurile sărace, acide, precum şi pe cele nisipoase se dezvoltă anevoios.
Stejarul este pretenţios faţă de lumină şi sensibil la umbrire, însă umbrirea laterală îi stimulează creşterea.
Specie mezofilă, cu mare capacitate de adaptare la diferite regimuri de precipitaţii, mai sporite decât la gorun, de altfel reflectate în câteva însuşiri morfo-anatomice: frunze glabre cu cuticulă subţire ce permite o transpiraţie intensă, ţesuturi mecanice dezvoltate în frunză, fapt ce determină o rezistenţă mare la ofilire, ritidom gros şi adânc crăpat adaptat
la climate secetoase, cu ierni aspre etc.