ocol.ro
FRAXINUS EXCELSIOR
CARACTERE MORFOLOGICE
Arbore indigen de mărimea I, depăşind uneori 35 m înălţime şi 1 m diametru.
Înrădăcinarea este puternică, ramificată şi profundă, cu o reţea deasă de rădăcini superficiale subţiri care usucă orizonturile superioare de sol.
Atunci când frasinul se cultivă în amestec intim cu stejarul, determină ca acesta din urmă, la nivelul solului să fie copleşit de concurenţa rădăcinilor de frasin.
Tulpina este dreaptă, bine elagată în masiv, iar datorită tipului de ramificaţie, când pierde mugurele terminal, tulpina devine înfurcită.
Scoarţa este în tinereţe cenuşiu-verzuie şi formează de timpuriu un ritidom negricios, mărunt crăpat.
Lemn alb-gălbui, vărgat, cu inele anuale distincte, elastic, mătăsos, uneori mai roşcat spre interiorul tulpinii, cu multiple întrebuinţări.
Coroana este regulat ovoidă, rară, luminoasă, cu ramuri şi lujeri ascendenţi.
Lujeri groşi, turtiţi în dreptul mugurilor, verzui-cenuşii, glabri; pe arborii bătrâni apar brachiblaste noduroase, curbate în sus.
Muguri negri mat, cei laterali opuşi sau imperfect opuşi, mai mici, globuloşi, cel terminal mare, tetragonal şi intră în vegetaţie înaintea celor laterali (expus la îngheţuri târzii).
Frunzele sunt imparipenat compuse, de 30-40 cm, cu 9-15 foliole sesile, ovat-lanceolate, acuminate, mărunt serate, pe dos verzi deschis, uneori păroase de-a lungul nervurii mediane.
Flori mici, negre-violacei, obişnuit poligame, lipsite de corolă şi caliciu, grupate în panicule erecte la început, apoi pendente şi apar înaintea înfrunzirii în aprilie din mugurii laterali.
Fructele sunt samare cenuşiu-gălbui, oblong lanceolate, de 2-4 cm, la vârf trunchiate sau emarginate, cuneate, cu aripioara decurentă până la bază. La 1 kg intră circa 16000 fructe.
Maturaţia este anuală, prin septembrie-octombrie, iar fructele rămân pe arbore peste iarnă. Germinaţia este anevoioasă, motiv pentru care se culeg în pârgă.
Maturitatea intervine la 35-40 ani la arborii crescuţi izolat, iar fructificaţiile sunt anuale şi abundente; puterae germinativă este de 80%.
Lăstăreşte puternic.
AREAL. CERINŢE ECOLOGICE
Frasinul are un areal larg european, dar nu depăşeşte 60° latitudine nordică. În România, apare frecvent de la câmpie şi până în zona montană, urcând până la 1400 m altitudine. Apare diseminat sau în pâlcuri în toate pădurile de amestec şi, mai rar, în arborete pure.
Specia dispune de o plasticitate ecologică remarcabilă, adaptându-se la climate diferite.
Faţă de sol manifestă exigenţe mari: în staţiuni de luncă, pe soluri fertile, reavăn-jilave până la umede, profunde, realizează creşteri remarcabile. Suportă inundaţii de durată, apa stagnantă, la suprafaţă sau în adâncime (soluri gleice, pseudogleice). În zona montană se comportă ca specie relativ xerofită, instalându-se pe substrate calcaroase, soluri scheletice, superficiale (compensarea factorilor de mediu).
Astfel încât frasinul are ecotipuri: de luncă şi de substrat calcaros. De asemenea, specia dispune şi de o largă plasticitate faţă de lumină: pe soluri fertile se poate comporta ca specie de umbră, la maturitate devenind sensibil la umbrire, când se manifestă ca specie de lumină.
VARIABILITATE MORFOLOGICĂ
Fraxinus excelsior var. diversifolia (F. monophylla), cu frunze simple, dinţate sau trilobate,
F. excelsior var. pendula, cu ramuri şi lujeri pendenţi,
F. excelsior var. aurea, cu lujeri şi flori galbene,
F. excelsior var. obtusata, cu fructe lăţite la vârf, obtuze şi emarginate, fiind unitatea cea mai comună de la noi,
F. excelsior var. acuminata, cu fructe alungit ovate, ascuţite mai spre vârf, cu apariţie sporadică.