Palatul Administrativ

PALATUL ADMINISTRATIV DIN BAIA MARE

Palatul Administrativ s-a edificat pe o poziție din apropierea Centrului Istoric, ocupată în anii '60 cu locuințe. Cartierul de locuințe din zonă a fost demolat pentru a face loc unei zone administrative extinse; în zonă se aflau deja Poșta, Banca Națională, sediul Poliției, Școala Medie nr. 1 și erau în curs de edificare Banca de Investiții, blocul de locuințe P+4 de la vest și Cinema Patria (Cinemascop- azi Cinema Dacia) proiectat de Viorel Neaga și care urma să fie dat în folosință în 1968.

Investiția într-un Palat Administrativ care să cumuleze toate serviciile publice județene se aprobă în 1965, iar un an mai târziu se înregistrează documentația în faza Studiu Tehnico-Economic nr. 2738/1966. În baza acestui STE, în 1967 începe faza Proiect Tehnic a proiectării Palatului Administrativ, cu următoarea echipă de proiectare:

- proiectare de arhitectură: colectiv de autori format din arh. Mircea Alifanti, arh. Adrian Panaitescu, arh. Alexandra Florian și arh. Tiberiu Benedek

- rezistență: proiectare ing. Alexandru Cișmigiu, ing. Dragoș Badea și ing. Alexandru Eliescu

- sistematizare verticală: proiectare ing. Victor Gorbe, ing. Valer Rusu

- instalații sanitare: proiectare dr. ing. Ion Burlan

- instalații termice: proiectare ing. Francisc Lung

- instalații electrice: proiectare ing. Ladislau Denes

- șef proiect: arh. Mircea Lupu

Trebuie clarificat că, deși colectivul de proiectare era format din arhitecți reputați, autorul principal și creatorul conceptului de arhitectură a fost Mircea Alifanti. Stau mărturie cele 40 de caiete cu schițe și notițe ale profesorului dedicate proiectului de la Baia Mare, caiete în care se poate vedea întregul parcurs creator al proiectului, de la primele schițe de concept până la detaliile de execuție: variantă după variantă, soluție după soluție, toate au apărut mai întâi în caietele lui Mircea Alifanti, apoi au fost transpuse în planșe. Din schițele și notițele profesorului rezultă că acesta a fost proiectul său de suflet căruia i-a dăruit ore și zile de muncă. În plus, aceste schițe sunt valoroase chiar ele în sine, ca lucrări de grafică, prin calitatea desenelor și imaginilor.

Ceea ce individualizează arhitectura Palatului Administrativ nu este atât rezolvarea funcțională a temei de proiectare în raport cu situl, cât efectele scenografice utilizate și relația unică cu peisajul și cu orașul.

Astfel, arhitecții au utilizat efectele vizuale generate traveile ample și etajele înalte, cu zone de supraînălțare, accente verticale, curți de onoare și diferențierea tuturor intrărilor în clădire după rolul și importanța lor. Holurile sunt largi și tratate cu efecte de iluminat natural, iar detaliile tehnice participă la efectele decorative ale spațiilor. S-au folosit elemente de arhitectură locală (streșini largi, unghiuri ascuțite care asigură accente vizuale, materiale naturale- piatră și lemn- de esențe diferite și sculptate decorativ) și chiar materiale de origine locală (piatră verzuie din cariera Sf. Ioan sau piatră neagră din cariera de la Limpedea).

Spațiul public aferent clădirii a fost gândit ca o alveolă de tip dală urbană pe traseul dintre Piața Libertății din Centrul Vechi și Piața Victoriei (azi Revoluției) din Centrul Nou. Așadar, se dorea a fi un punct de legătură între orașul vechi și orașul nou, iar arhitectura a urmărit același principiu prin jocul de finisaje și decorațiuni. Este remarcabilă inserarea turnului ca replică la turnurile istorice ale orașului, ceea ce indică clar intenția autorilor de a așeza clădirea între cele mai semnificative clădiri ale orașului, pe același plan cu clădirile istorice.

Ulterior, pe parcursul execuției, s-a renunțat la tratarea de tip dală urbană cu pavaj din piatră naturală și s-a înlocuit pavajul cu mica amenajare peisageră care separă azi clădirea de trotuar.

Instalațiile au fost și ele o provocare la vremea respectivă, oferind soluții tehnice pentru încălzire din centrală termică subterană, instalații sanitare, instalații electrice pentru iluminat interior și exterior- inclusiv decorativ-, instalații de forță și automatizări, instalații de siguranță, de curenți slabi, radioficare și telefonie, telespeaker și telex, sisteme de proiecție, instalații de paratrăsnet și protecție, instalații tehnologice. Întreaga clădire a fost proiectată ca o adevărată uzină, fără ca asta să se vadă în spațiile luminoase și decorate elegant.

În 1966, Mircea Alifanti era deja un arhitect consacrat și profesor la Institutul de Arhitectură din București; pentru a pregăti soluția de arhitectură a Palatului Administrativ din Baia Mare, Mircea Alifanti se deplasează în Maramureș și realizează cercetarea de teren a 80 de biserici de lemn, documentându-le cu relevee și fotografii, pentru a înțelege caracterul arhitecturii locale.

Clădirea se ridică în 1969-1970. Într-o descriere ulterioară arh. Mircea Lupu numește Palatul Administrativ din Baia Mare "edificiul emblematic al funcționalismului liric". Funcționalismul era în acei ani curentul arhitectural "la modă" în Occident, iar Palatul Administrativ de la Baia Mare poate concura și azi cu cele mai bune realizări europene ale perioadei.

În 1970 se organizează concurs pentru decorațiile sculpturale din interiorul palatului. Juriul este format din arh. Adrian Panaitescu din partea colectivului de proiectare, sculptorul Vida Gheza și pictorul Nicolae Apostol; concursul este câștigat de Törös Gábor și Kondrák Károly (doi artiști deja consacrați- ceea ce arată seriozitatea cu care s-a făcut selecția, precum și intenția de a decora clădirea cu lucrări de artă unicat ca în tradiția vechilor palate). Lucrările în bronz ale lui Törös Gábor și Kondrák Károly se pot vedea și astăzi în interiorul Palatului Administrativ.

Clădirea primește Premiul Uniunii Arhitecților în 1970.

Recepția parțială a clădirii se realizează în 1971, an în care se și dă în folosință, iar recepția finală se realizează în 1972.